poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2001-08-13 | |
Localizare temporala: 28 august 1998. (Deci... Demult, tare demult... stii tu, vorba cantecului. Si-asa de la Ana la Oana nu-i asa mare diferenta)
Mi-au ajuns vreo zece secunde de cand a pomenit Sorin de Raymond sa-i zic sa-l sune, sa vina la noi. Dar am fost anuntata ca tocmai vorbisera inainte sa vina Sorin sa ma ia pe mine de la gara, si ca o sa vina cu masina de unu, si ca daca nu ma deranjeaza, o sa si doarma la noi. "Nu, nu ma deranjeaza" am raspus. Nu s-a vazut insa ca m-am bucurat in sinea mea, si asta pentru ca nu am lasat sa se vada, caci nici eu nu stiam DE CE ma bucuram. Oricum, problema mea initiala cu Raymond era alta, si deci tot am insistat ca Sorin sa-l sune, sa vina cu chitara. Chiar acum se aude usa, si intra Onutu, -Bai, ce faceti, Oana, esti aici? Ai venit? -Buna Onutule! Da, normal ca am venit, daca am zis ca vin... Onutu tot statea la intrare, ii vedeam doar capul pe care-l bagase prin gemuletul de la camera lui Sorin. -Intra ma, ce tot faci acolo? i-am zis. -Eeee, uite, ca stiam ca vii si ti-am adus ceva... Am sarit din pat si dintr-o miscare am fost pe hol. Adusese chitara. Mai aveam putin si saream pe el de fericita ce am fost cand am vazut acolo chitara, doar pentru mine, trei zile numai a mea! -E, deci nu-l mai sun pe Raymond, nu? -Vine Ray? sari Onutu. Zi-i ma sa aduca orga, hai te rog eu... Brusc, din spate, de prin sufragerie, se aude Irina tipand: -Soriiiin! La telefon. Sorin a plecat, in timp ce Onutu si cu mine faceam misto de el ca-l suna Romelia, si ca daca afla Monica... :) Am iesit pe scari, ca tot avea Onutu tigari, si mi-a dat si mie una. Un Winchester, sa-mi aduc aminte ce-i viata...:) Cica Dan (Palu) a fost foarte dezamagit ca am plecat asa, ca el ar fi vrut sa ma mai vada, si acum a plecat la Bucuresti si e ofticat pe Onutu si pe Radu ca nu au vrut sa-i dea numarul meu. "Baiatul asta arata foarte bine, extrem de bine, da' e usor dus cu sorcova... Uite, si acum, ce naiba a fost in mintea lui sa-i ceara lui Radu numarul meu?! Tocmai lui Radu cu care eu..." Nici nu am apucat sa-mi termin gandul si il simt pe Sorin venind din spate si luandu-ma-n brate, apoi il aud mustrandu-ma trist "Iar fumezi..." -Cine era, ma? l-a intrebat Onutu. -A, Ray, cine sa fie?! A pierdut masina si acum tipa la telefon ca cand e masina urmatoare... -Pai acuma are, ca din oras nu e numai Urleta la ora asta, vine si Plopeniu'. -Stai mai baiatule linistit ca I-am zis. Hopa, ca vine. Auzi, chiar, da' pe tine ce te-a apucat asa brusc dragostea de Raymond. -Poate te-ai indragostit, mai Onutule, I-am dat si eu apa la moara lui Sorin. -Da, mai Oana, da' sa vezi c Raymond nu ma iubeste, ca cica s-a indragostit de tine. In seara asta ma duc in Banesti sa-mi caut gagica. Onutu a zis ultima fraza pe un ton atat de serios incat Sorin a inceput sa faca un misto de prima clasa. Dar n-am avut urechi sa-l ascult, m-am mirat ca intr-adevar Ray nu s-a impacat cu Andreea... Asa mi-a zis acum doua saptamani, inainte sa plec acasa, ca e certat cu Andreea si ca vrea ca pana ma intorc eu sa se si desparta de ea, ca sa poata veni sa ma vada fara crize de gelozie acasa. Eu am crezut ca glumeste. Si adevarul e ca de fapt acum doua saptamani chiar as fi vrut sa glumeasca. In fond, eu am un prieten, si in afara ultimelor doua saptamani mereu m-am inteles excelent cu el, de atunci, de un an si trei luni, cand am ajuns impreuna... Iar el... Mai, eu il cunosc pe Raymond de doi ani si ceva, iar pe Andreea tot de atuncea, caci erau deja impreuna cand l-am cunoscut pe el. Si acum... Si chiar daca s-a despartit de Andreea, el e totusi cel mai bun prieten al lui Sorin, iar eu cea mai buna prietena, ar fi foarte aiurea sa... -Buna ziua, Onita! Asta chiar ca m-a trezit din adancimea gandurilor mele ondulate. Era tanti Constanta, care urla la mine de pe strada. Si aveam un chef de vorbit cu ea... cam cum as avea acum sa dau din nou bacul. E, masina a venit, si Raymond a aparut impreuna cu tanti Ina. Aratau amandoi ca doi pomi de Craciun, caci tanti Ina avea vreo trei sacose in maini, iar Raymond avea inca doua de-ale lu' tanti Ina, plus un ghiozdan in spate si un rucsac in alta mana, cu orga. Onutu a fost foarte bucuros ca Raymond a adus orga, ca urmare cand eu am zis ca hai sa mergem la padure, nici prin cap nu I-a trecut sa vina cu noi. A ramas acasa, la Sorin, caci Ray I-a zis ca nu-i lasa orga acasa. :) Da, pana la urma in seara aia Onutu nu a mai iesit in oras, si nici in Banesti nu s-a mai dus, a mai trecut putin pe la noi, dar numai cat sa ia orga, asta dupa ce a stat cam tot timpul cat am fost noi la padure, la Sorin, sa cante. Pana am vorbit si eu un pic cu tanti Ina, apoi pana Irina ne-a pus o patura si nu mai stiu ce in ghiozdanul lui Sorin, iar el pana s-a dus sa cumpere ceva de la Corbeanca, Ray I-a cantat lui Onutu la orga. Adevarul e ca virgula canta foarte misto, imi amintesc ca atunci, cand era prima oara cand il auzeam cantand (la orga, ca la chitara il mai auzisem), am fost foarte impresionata. A venit si Oana (Bamse) un pic, dar a ramas cu Irina, nu a venit cu noi. Asa ca, una peste alta, noi am plecat. Sorin, Raymond, si cu mine. Cu chitara, la insistentele mele, si cu casetofonul, ca il vroia Sorin. :) Si tot la Corbeanca am facut primul stop, dupa bere, vin si tigari. Fiecare a avut ceva de carat: Sorin ghiozdanul si alcoolu', Raymond chitara, eu... pe mine. Eram atat de fericita sa merg la padure! Nici nu am stat pe ganduri, cand Sorin m-a intrebat unde mergem (caci Raymond ar fi vrut sa mergem la padure, dar acolo, la poale, unde-am fost cu gasca pe 1 ianuarie). "La rapa!" Si am avut asa o hotarare-n voce cand am zis-o, ca nici unul din ei nu a avut nimic de comentat. Imi amintesc perfect de un moment din acel drum... Daca tot am mers pana la Corbeanca, am luat-o pe la biserica adventista, deci urcusul din padure l-am inceput de langa locul caprioarelor (dupa ce am luat, normal, porumb de la Oana:), adica pe unde l-am urcat si pe tata. Oricum, urcusul nu e lung, si nici extrem de abrupt, dar este mai obositor decat pare la prima vedere, mai lung si mai abrupt. Pe la mijloc m-am oprit pentru o secunda, sa-mi trag rasuflarea, si m-am uitat in urma. Sorin tocmai ma depasise si deci era mai inainte, urca in fuga (de-a dreptul, chiar fugea!) dar pasii lui Raymond nu se auzeau in spatele meu. M-am intors, facuse cam jumatate din drumul pana la mine, urca de zor, cu ochii-n sus, la mine, cu un zambet larg dar obosit pe fata, rosu in obraji, si cu o privire care parca vroia sa-mi spuna "Lasa ca vezi tu ce-ti fac cand ajungem sus!" Mi-a placut de el. Am ajuns sus, si in scurt timp eram la rapa. Superb! Am inviat iarasi, ca intotdeauna cand ajung acolo. De fapt adevarul e altul, dar nimeni nu il stie, pentru ca daca l-ar sti, fie nu l-ar crede, fie nu l-ar intelege, fie, si mai frumos, nici una nici alta. Adevarul e ca de cate ori ajung in gara din Campina, adica cand ajung pe pamantul esentei mele, renasc. Cand ajung la Urleta, acasa la Sorin, traiesc! Dar cand zic traiesc vorbesc intr-un sens foarte profund, caci locul acela ma face sa ma simt puternica si invincibila, indragostita si pasionala, frumoasa si completa, VIE! Iar, mai apoi, rapa mea, ma face, decat ori ajung la ea, sa imi adancesc nemurirea. Pentru ca, asa cum ii spuneam cuiva acum cateva zile, eu sunt nemuritoare. Dar nu in plan fizic, si din pacate cred ca nimeni nu-mi va putea intelege nemurirea decat dupa ce planul fizic se va fi sfarsit. Dar apoi o vor intelege cu totii, iar eu voi exista etern, caci eu SUNT nemuritoare. Oricum, hai sa-mi continui povestea. Am obosit brusc si am simtit cum ma injunghie o durere de apendice. Era sa ma inec ca tiganul la mal, dar nu am vrut sa il las sa ajunga sus inaintea mea. Imi zambea siret in timp ce se apropia de mine cu o viteza uluitoare, iar eu... incetineam cam cu aceeasi viteza. Cand a ajuns langa mine mai erau vreo 15 metri pana sus, atat. M-a luat de mana si m-a tras dupa el, fara un cuvant. Sorin era deja sus, il puteam vedea sprijinindu-se de un copac si uitandu-se inspre oras, iar noi doi gafaiam prea tare ca sa putem sa si vorbim. Chiar inainte de pasul final (caci tot urcusul asta arata ca o gaura a dealului, mai ales in partea finala, din cauza alunecarilor de teren) s-a oprit si m-a lasat sa trec inaintea lui, mi-a dat drumul la mana, si m-a asteptat pe mine sa ajung prima, abia apoi a venit si el. Am apreciat asta. Sorin era, cum ziceam, in stanga urcusului, intre copaci. Privelistea de acolo era de-a dreptul superba! Se vedea Campina, dar printre niste ramuri de copaci care improspatau prisajul, iar in dreapta se zareau muntii, in stanga verdele unui deal... Cand am ajuns, in sfarsit, la rapa, puteam sa urlu de fericire. Imi amintesc acea bataie a inimii, efectiv o simteam sa sare din piept. Obrajii imi erau rosii, si un pic tremuram. Aveam o energie de neinteles, si paream ca un copil mic caruia in sfarsit i s-a dat jucaria mult visata, care numai pentru cei mari se cheama "jucarie", pentru copil se cheama "viata". Am pus pe jos patura cea rosie a lui Sorin, apoi el a plecat imediat dupa lemne pentru foc, iar eu m-a dus, ca de obicei, cativa metri mai incolo, langa copacul meu, care atunci mai avea inca si copacul geaman langa el. Raymond a ramas pe patura, si a inceput sa zdrangane chitara, sa verifice daca e acordata. Eu ascultam vantul, pe care il simteam si ravasindu-mi parul, mangaindu-mi fata... Priveam valea, si casele de departe, din Telega, si mestecenii din dealul din fata, si murele de jos, si abruptul rapei mele. Trebuie sa fi avut o fata extrem de vizibil fericita, caci Raymond m-a intrebat la un moment dat, aproape in soapta, temandu-se poate sa nu-mi strice momentul de implinire: -Chiar atat de mult iti place locul asta?! Avea un aer nevinovat intrebarea lui, se mira sincer, si ma invidia ca am un loc unde sa ma pot simti asa... (mi-a zis-o mai tarziu:) -...da..., am soptit la randul meu. Am mai stat cateva secunde cu ochii pironiti in monumentalitatea altarului meu, apoi mi-am intors fata spre el. Ma privea. Ma privea intens, intrebator si cu admiratie. Nu stiu ce admira, probabil fericita mea inmarmurire. Imi zambea. L-am rugat sa-mi cante "Padure nebuna". :) Lui nu-i place cantecul. De fapt era in perioada in care nu ii placea sa cante nimic altceva decat Nirvana, si mai cu seama nimic romanesc. Dar mi-a cantat. Vocea lui rasuna superb in fosnetul frunzelor, chitara parea ca daruita de Dumnezeu, ecoul vaii amplifica efectul... M-am asezat langa el. Sorin tot aparea si disparea, lasa acolo lemnele culese si se ducea dupa altele. Nu stiu de ce mergea dupa atatea lemna:). Cand Raymond a terminat cantecul, Sorin era acolo. Mai avea de adus doar crengile pentru facut vant, lemnele erau toate pregatite. Am plecat cu el, in stanga rapei, sa vad cum se vede si de acolo. Mi-a placut. Da. Ne-am intors, si bautura a inceput sa zboare. Inainte, cand Sorin aduna lemne, numai Ray si cu mine bausem, si sticlele ramasesera pe patura; acum Sorin facea focul, eu eram pe patura, iar Raymond se chinuia sa urce radioul intr-un copac -cel pe care ma sprijinisem eu mai devreme- ca sa aiba receptie mai buna. Si cum fiecare vroia sa bea, fiecare lua o gura si arunca sticla (cu capac, logic:) la urmatorul. Asa au alergat printre noi si berea si vinul. O gura de bere, una de vin. Stii cum se zice "Vinul dupa bere e placere; berea dupa vin e un chin". E, eu inainte vin bausem, ca berea mi se parea statuta. Si cand zic "inainte", ma refer, da, si la ultima ora, de cand plecasem de-acasa, dar si la mai inainte, chiar inainte sa vina Raymond:). Sorin a terminat de facut focul si s-a pus si el pe patura langa noi. Langa mine. Ray s-a asezat in fata noastra, cu spatele la rapa, sa ne cante, pana s-a facut porumbul. Era superb, Ray canta melodiile mele preferate, fundalul era asigurat de pocnetul lemnelor arse si a porumbului copt, iar in jur, de peste tot, se auzea murmurul funzelor in bataia calda a vantului ce din cand in cand se impletea cu un ciripit usor... Cand am mancat porumbul, am ascultat ProFM si am facut bancuri pe seama lor o gramada. Imi amintesc ca am ras atat incat au inceput sa ma doara muschii fetei si burta. Dupa porumb, dintii nostri erau negri. Si... apa n-aveam. Ca urmare ne-am potoloit setea si ne-am spalat si dintii cu... bere si vin. Sorin s-a pus pe zis bancuri, Ray si-a preluat chitara, eu eram vrajita de ei si de rapa mea, ma simteam ca in rai, efectiv simteam ca this is as good as it gets. Mai bine de-atata chiar nu se poate. Eram extraordinar de fericita, dar imi este peste masura sa-ti explic cum anume sau pentru ce. Ceea ce simteam era poezia. Orele au trecut. Eu am plecat putin de la ei, cand m-am simtit coplesita de tot ce era in jurul meu, si... m-am trezit din "visare" zece minute mai tarziu, tolanita langa un copac, cand au venit dupa mine nestiind unde sunt si m-au gasit adormita, si cand nici unul dintre noi nu mergea prea drept. Dar cel mai stramb mergea Sorin. Radeam unul de celalalt, eu de Sorin, Raymond de mine, Sorin de noi si de copacii care se clatinau:)... Radeam cu totii cu o pofta extraordinara, cu o forta ce putea coplesi pe oricine, cu o fericre simpla si absoluta pe fata. Cand am ajuns inapoi (mai mult prin copaci decat printre:) ne-am trantit pe patura. Unii peste altii, caci n-am mai apucat sa ne aranjam frumos unii langa altii. Dar am stat cam... douazeci de secunde. Apoi iar ne-a prins pe toti explozia de energie. Fiecare avea idei care de care mai nastrusnice... Eu l-am luat de mana pe Sorin, sa mergem iarasi acolo, in stanga rapei, doar noi doi, cand Raymond a vrut sa vina si el I-am postat in brate chitara si i-am zis ca asta e partenera lui pentru moment si nu o poate parasi. Sorin, cu ochii spalaciti si dusi, mi-a zis, cand am ajuns la locul in care vroiam eu sa merg, ca eu sunt si am fost ani de zile cea mai buna prietena a lui, si ca voi fi in continuare indiferent ce se va intampla cu Raymond. N-am inteles ce vrea sa spuna, dar nici nu m-a interesat sa aflu. Eu vroiam sa ma sui intr-un copac, si ca sa nu ma impiedice nimeni, l-am indemnat pe Sorin, in gluma, sa coboare rapa. Ceea ce s-a si apucat sa faca. Raymond l-a vazut si... l-am vazut ridicandu-se de pe patura, razand, si cateva secunde mai tarziu am auzit un puternic "Zbuff!" urmat de doua rafale de ras. Eu m-a speriat si am cazut din copac. M-am uitat spre rapa, zbuf-ul fusese al lui Raymond care... se aruncase in rapa. Asa, de-a dreptul, a sarit. Si... evident! a cazut. Sorin s-a dus dupa el, sa-l "culeaga", si, cand mai avea doi pasi pana sa-l ajunga... a alunecat si dus a fost! S-a oprit aproape in fundul rapei. Alte rafale de ras, adevarul e ca imi pare tare rau ca nu am avut cu mine aparatul de fotografiat... foarte multe momente din acea zi ar fi trebuit pastrate pentru eternitate si altfel decat doar in memorie si in istoria rapei mele. Am vrut sa ma duc dupa ei, sa ii ajut sa urce. Dar Sorin venea in forta si nu avea probleme, iar Raymond il astepta, si mi-a zis sa nu vin, ca ajung ei doi imediat la mine. Zis si facut, m-am intins pe patura, m-am facut una cu pamantul, privind in liniste cerul printre frunzele copacilor desi, simtind aerul iubindu-ma, si dorindu-mi doar ca ziua asta sa nu aiba un sfarit niciodata. Cand au ajuns sus si paragladinile mele cazatoare, Sorin m-a anuntat foarte serios ca el e obosit, iar Raymond, in spate, il imita facand bancuri pe seama lui. S-au intins amandoi pe patura, Ray langa mine, Sorin langa el. Am stat cateva minute asa, pur si simplu, toti trei, fara sa zicem nimic, apoi, usor-usor am inceput sa vorbesc cu Raymond de Andreea, de cearta lor, de bacalaureat, de chitara, de de toate pana cand am inceput sa filozofam de-a dreptul. La un moment dat mi l-a aratat pe Sorin... care dormea de-a binelea:). Cand m-a intrebat ceva de Alex... mi-a pierit tot piuitul. Imi parea rau ca Alex nu era acolo cu mine, si in acelasi timp imi parea bine. Imi parea rau pentru ca Alex era logodnicul meu, era fara indoiala jumatatea mea, cel langa care urma sa imi petrec intreaga viata; imi parea bine pentru ca Urleta era o lume a mea, in care nimeni, nici macar Alex, nu avea voie sa intre, pentru ca fara sa vrea ar fi murdarit-o... (cum a si facut-o de fapt in vara lui 1999) ...Timpul a trecut. Un minut, o ora, mai mult... nu stiu. De fapt e ridicol cum mi-am inceput eu paragraful "timpul a trecut", dar asa e, asa il simteam. Eram alta? Nu. Eram altfel? Cu siguranta. Imi placea sa stau pe spate, acolo, in iarba, urmarind frunzele tremurand de dragoste sub bataia dulce vantului, sprijinindu-mi capul pe pieptul lui Ray si simtindu-i mana mangaind-o pe a mea... Vorbeam, dar n-as putea acum sa redau nici macar unul dintre cuvintele zise. Vorbeam despre viata, destin, monumentalitate, relativitate, intamplare, realism si umanism. Da. Nu-l iubeam, nu ma iubea. Si totusi intreg universul tipa de dragoste, tipa pentru dragostea noastra. Iar atunci cand m-a sarutat... Nimic nu ar fi putut parea mai normal, mai firesc, mai necesar decat asta. Decat poate al doilea sarut. Si-al treilea. Si impletirea unei respiratii intretaiate cu tipatul unei pasari. Si-o soapta dulce care-mi spunea ca sunt extraordinara, ca nu cunoaste pe nimeni ca mine si ca nu ma va uita niciodata. Sunt zile, rare, cand florile au suflet si pomii vibreaza, si iarba nu creste si toata padurea se scalda-ntr-un zambet si-adanc intr-un suflet un vis nou traieste. Sunt seri aiurea cand stelele apar unindu-se-n coroana pe doi indragostiti si-i inconjoara cu-al lumii-ntrg har caci numai acum si aici sunt... iubiti. Sunt nopti de-argint cand inima tresalta in fata dorului neprihanit... Eu? Coama de deal de vant rasturnata pentru pacatul de n-a fi iubit. Da, seara s-a lasat peste padure si peste noi totodata. L-am trezit pe Sorin si am plecat spre casa. Am mers in liniste, Sorin era in fata, singur, Raymond si cu mine de mana in spatele lui. Cand am ajuns inapoi in sat am primit trei palme de realitate. Ne-a oprit o tanti sa ma intrebe daca el este Alex, cel despre care auzise ca e logodnicul meu. Apoi, acasa, ne-a intampinat tanti Ina sa ne anunte ca a sunat Andreea. L-am trimis pe Ray sa o sune, si n-a vrut sa se duca. Am insistat si mi-a luat o gramada pana sa il conving, dar s-a dus. Pana sa se intoarca a venit Irina din spate cu un orar de trenuri pentru a doua zi. S-au intors apoi si Sorin si Raymond, in scurt timp au mai venit si Onutu, si Oana cu Radu, si Iancu cu Raluca, si Monica, si Iusti. A fost o seara reusita, mie mi-a placut. Da, am stat iarasi claie peste gramada pusi pe glume si povesti, am baut si am fumat de toti banii, noutatile din gasca (cea de la Campina, evident:) le-am aflat de la Onutu care vorbise cu Dan (Palu) care ii povestise de noile conflicte dintre el si Peter, si cum Nelly cu Benny s-au intors la amiaza, si cum in seara asta e bauta la Tep si Eddy merge cu Diana care vrea sa o ia si pe Andreea, dar ea nu vrea sa mearga fara Raymond, si tot asa... Seara trebuia sa se incheie cu o bere si-un biliard, la vale, dar cum mai aveam si destul alcool si destule tigari pentru Raymond, noi doi am refuzat invitatia si am ramas acasa. Restul s-au dus, totusi, mai putin Radu, care a plecat inapoi in Banesti cu masina de 10. O noapte nu se poate descrie in cuvinte. Da, s-a intors Sorin la un moment dat, s-a bagat in pat si curand dupa aceea s-a prefacut ca doarme, si noi am continuat sa stam de vorba sau in fine, sa stam pe-acolo ca si cum Sorin ar fi fost inca la vale, cu Monica. Nu m-am culcat cu el, pentru cine intreaba. Nici prin cap nu-mi trecea sa fac asta, din mai multe motive, cel mai important fiind ca eu eram cu Alex. Si eram cu Alex. Dar cu toate astea noaptea respectiva a fost de neuitat. Si altele, cu Raymond, dar aia, prima, a fost altfel. A fost din alta lume. Atat. *** *** *** EPILOG "Ce-a fost atunci, n-a fost nici dintr-un motiv anume, nici cu un motiv anume, a fost, cum spuneai si tu, fara premeditare. Nu pot spune sigur de ce s-a intamplat, si nu imi pare rau ca s-a intamplat. Si sper sa ma crezi si sa ma ierti." Raymond, 12 martie 1999 "Cred ca toate gandurile, toate faptele legate de noi doi se-ntorc la Urleta. [...] Mi-aduc aminte ca ne-am intalnit pur si simplu (eu cred) si nici nu te cunosteam (si nici nu te cunosc inca, desi as vrea) si nici nu ma cunosteai (cred)... si totusi... [...] Un "noi" exista si sper ca va exista mereu. Si nu doar de departe mai departe. Uite c-am reusit si eu sa-ti scriu tot ce-am gandit." Raymond, 3 mai 1999 *** *** *** |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate