poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-11-07 | |
Era o iarnă geroasă în munți dar în cabana, din șemineu dogoreau bușteni groși, incadenscenți, învăluindu-i într-o căldură plăcută.
…buzele ei dogoreau de dorință dar în același timp simțea presiunea prezenței bărbatului mult mai experimentat și mai în vârstă asupra ei. - Îmi pot așeza capul în poala ta? Într-un moment ultima bucățică de gheață din sufletul ei se topi. Era primul bărbat pe care-l auzea recitându-i din Shakespeare și în loc să-i răspundă ca o Julietă inocentă, pudică și naivă, buzele ei umede dar în același timp arse de nerăbdarea ce pusese stăpânire pe rațiunea ei, rostiră încet : - Faci ce vrei cu mine! Era o capitulare în fața bărbatului care cu vorbe frumoase o fermecase și o făcuse să uite de ea. În noaptea aceea ea s-a pierdut în ochii lui verzi , s-a lăsat posedată de acel bărbat căruia nu-i era străin nimic din ceea ce era omenesc, s-a abandonat. Cu brațele-i o strânsese tare la piept, apoi mâinile îi cerceta încetișor fiecare locșor tainic. Ea îi gusta pielea sărată purtând încă pecetea mării. Săruturile lui apăsate și mișcările corpurilor lor o aduseseră într-o stare de transă. Acum corpul ei se supunea instinctiv la acțiunile bărbatului renunțând la orice urmă de rezistență. Vorbise serios când îi spusese să facă ce vrea cu ea. Bărbatul se înfruptă lacom din această femelă tânără care acum i se oferise fără nici o remușcare. Era prada după care tânjise după atâtea luni pe mare. Cu uimire se oprea și se uita la pielea catifelată de culoarea piersicii, care se înfiora sub mângâierea lui aspră, era plăcut surprins de abandonul femeii care îl stârnea și într-o mai mare măsură. Gusta din tot ce se poate gusta simțea cum se umple de suflul vieții ei uitând ceea ce trăise el odată. O devora , hrănindu-se cu seva ei tânără, uitând că în brațe are o ființă umană… Ea adormi în momentul în care zorile se ridicau peste albeața munților, tulburată de abandonarea pe care o trăise în noaptea aceea. El scria ultimile versuri ale unui poem de iubire: … De-aș avea tăria unei stânci, O mie ani de aș sta la picioarele tale. De-aș avea glasul unei viori, Þi-aș cânta ăn veci frumusețea… Era uimit că după o viață așa aspră și agitată încă mai putea simți fiorul dragostei, simțea că este ultima lui șansă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate