Stupefactie! Aceasta este starea pe care naratorul o putea citi pe fata mea... Si, cu certitudine, era destul de greu sa gaseasca alte cuvinte. Eram stapanit de o stare care m-a transformat in purtatorul unei priviri tampe (s-ar putea sa-mi sada chiar bine), osciland intre absenta si surpriza. Acum spuneti si dumneavoastra. Cum v-ar fi fost? Vine omul in casa dumneavoastra, indiferent de modul in care a intrat (mai conteaza, acum?), va vorbeste despre moarte, face glume.. si-mi mai si citeste gandurile.

"Hai sa ne lamurim: eu sunt un tanar diavol in devenire. (Ha?) Esti primul meu examen. Un fel de test de admitere. Caile si mijloacele prin care te aduc acolo jos sunt lipsite de importanta. (Jos, unde?) Am doua variante: ori cobori in desaga mea, ori iti pun o lesa si iti dau drumul prin lume sa faci boacane, in numele Intunericului. (Hmmm, ce numar avem noi pentru americanescul 911? N-avem, inca...) Examinarea se noteaza dupa modelul grilelor - aplica sablonul si daca ritzi-ul meu corespunde cu pitzi-ul lor, primesc primul grad diavolesc".

Alo! Spitalul 9? Facultatea de psihologie? Psihiatria? Irinaaaaa!!! Veniti repede, mi-am facut iluzii zadarnice. Nu mor frumos, m-a prins un tip ce tocmai a zburat dintr-un cuib de cuci... daca, desigur, a ajuns vreodata acolo! Irina, tagma asta a voastra, a psihiatrilor, mananca o paine in zadar. Orasul asta, tara asta e plina de baieti veseli. Zburda nestingheriti. Cine stie ce se va alege din mine. Diplomatul din bratele sale - da! Aici e cheia! Ma va transa, apoi voi fi inghesuit in geanta omului si voi pluti pe Dambovita pana la primul baraj. Domnu’ Nistorescu, alo, Evenimentul Zilei? Am un titlu pentru dumneavoastra, pregatiti-l, puneti-l la rece, conservati-l: "Ucis in maniera chinezeasca!" si o explicatie pe masura, undeva, pierduta in text ca o speculatie si scoasa, apoi, in subtitlu, ca o mare descoperire: "...avea datorii neonorate la mafia chinezeasca..." Chinezii de la noua. Le-oi fi batut vreodata in calorifer, disturbandu’i in timpul vreunui ritual de transare. I-o fi inundat („Domnu tu apa de la tine la mine tot tot tot” – remarca, rostita pe la o ora trei din dimineata, pentru reproducerea careia folosirea oricaror semne de punctuatie ar fi o blasfemie). Hei, asta e alta poveste. Inapoi la Nosferatu.

Gandurile mele trebuie ca au fost extrem de zgomotoase. Sau s-or fi lovit de peretii goi ai cavitatii neuronice, producand un fundal sonor care - indiferent de natura sa - mi-a disturbat atentia de la cea mai noua preocupare a vizitatorului meu. Ebony and ivory, live together in perfect harmony, side by side on my piano… Ce mult mi-a placut aceasta melodie. Imi aminteste de vremurile in care o incercam, pe doua voci, cu Serghei. Ce-o mai face? Avea o voce superba. Ii stricam numarul. Dar parca mai conta? Era un fel de final apoteotic la o bauta pe cinste – un fel de-a spune final, ca ne apuca duetul inca dupa primul pahar si seara tot cu noi lalaind duete se termina. Desigur, intre cele doua momente, orice gol era acoperit tot de Ebony and ivory.

Mi-e simpatic, tipul. Ridica privirea si-mi arunca un “Stiam!” cu coltul gurii. “Inca ceva? Ce-ai zice de asta?” Si, de parca ar fi inventat-o chiar el, imi vantura pe sub nas cateva acorduri dintr-o piesa la care tineam enorm si pe care, de ce dracu’ nu?, n-am mai ascultat-o de mult. “Neko to od gore vidi sve, povlaci te konce, igra se. Postavi na svoje mesto svako dobro, zlo jos pre. Sve vide oci sudbine.” Dar… Dumnezeule, e trist. Daca e asa, atunci ce zar mi-o fi iesit mie? Ma rog, hai sa va traduc, dumnealui autorul piesei se cheama Djordje Balasevici si este cantautor sarb din Banatul iugoslav: “Cineva de acolo, de sus, vede totul, arunca zarurile, se joaca. Pune la loc tot ce e bine si tot ce e rau. Ochiul destinului vede tot”. Ce joc macabru. Ce m-o fi apucat sa-mi aduc aminte chiar acum ca mi-a placut acest cantec? A! Da, dumnealui, ne-invitatul mi-l canta.