poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-05-13 | |
Subtitrare defectuoasă
Când singurătatea devine mai dulce sublimează întotdeauna o ironie E amintirea a ceea ce a fost mai întâi și viziunea unui trecut prezent constant Dreaming my dream Silently walking the line Without regrets or feeling Just numbness and happy feet Allowing my soul its redemption Odată vedeam vântul, eram stăpâna lui sacră Anii s-au ascuns într-o cutie mică de la care am uitat parola. Nu îi mai pot citi asculta sau vorbi. Am murit în fiecare an și m-am îngropat în altă cutie de la care voi uita în curând parola. Viața nu merge mai departe viața moare și vine alta în locul ei pentru a ne înlocui cu alții mai demni de ea decât cei dinainte Dacă stau bine să mă gândesc vântul mă stăpânea Și era bine Era ca și cum un suveran al universului, mai presus de monștrii sacrii, mai presus de icoana gigantică pictată pe cupola bisericii mă subjuga tandru Îmi place să cad în prăpastii subtile atâta încât nici nu le simt începând sub mine Să visez înseamnă să mor în somnul dulce al iluziei Totuși e mai credibilă obscuritatea decât lumina înșelătoare a unei zile monotone, de o crasă sinceritate ipocrită Să te miști liber printre târâtoare înseamnă legea naturii celor mai slabi de duh Comuna îngrijorare la început te cuprinde fără să-i simți tăișul sfidător, apoi te strânge în brațe ca și cum te-ar iubi Nimeni nu va sta cu mâinile în sân Nimeni înseamnă până la urmă toți Nimic înseamnă până la urmă totul Totul se reduce până la urmă la absurd pentru că e prea mult ca să-l mai poți controla Dacă aș fi nimeni și aș avea nimic aș putea să construiesc totul dar cum nu sunt voi continua în absurditatea mea agonică Visul în curând își va pune singur punct Causing beautiful heavy pain Exquisite darkness full and thick Covering my elbows and my theist Corpul se dizolvă în materia puturoasă a aerului pe care cu toții îl respirăm fără să ne dăm seama Doar credem ca idioții într-o idee de viață De ce să respectăm? Ca să păstrăm ordinea? Care dintre ele? Resolution comes with the claire-obscure forest That lies beneath my Homo sapiens complexity I’m doomed to haunt the house of my idealism Begging for it asking for bloody lies and subtlety Crawling through my hidden woody obscenities I’m dirty I smell lump I carry faithful gossips Imperiul necesității devine claustrofobic Când îmi voi da seama că Laura Palmer a murit voi încerca să fiu Otilia ghemuită pe pat așteptând mila și aprecierea celor care pot avea grijă de mine Dacă aș fi altcineva și eu în același timp m-aș sinucide...dar nu pentru că sunt eu Limitele se apropie Când le voi simți voi fi bătrână pe dinăuntru... Alzheimer va fi prietenul meu cel mai bun Aștept eu oare cu adevărat ceva de la ceilalți? Unnecessary painful vermin Calling my name summoning the inner crossed me The absurd that makes me myself Poate că absurdul fiecăruia ne deosebește până la urmă Copiii propriilor noastre gânduri suntem Garcea în uniersul absurd al crimelor interioare Trec prin viață ca și cum dublura mea ar putea prelua oricând controlul My opposite is my true and born form The beginnings nature My mirror has broke and its name comes Again for its final and decisive meal I’ve been eaten by my rotten ancient mirror An owl guides my increased unnecessary anger Totul se consumă prin filtrul ambiguu al iubirii Mânia se contractă la pulsul slab al neînțelegerii Copilul se fâțâie odată apăsat butonul mare al capriciului neîmplinit Când capriciul devine androginul născut din fertilitatea iubirii cu nostalgia primelor ei zile matricea se restructurează subtil dar radical sub impresii și idei aproape adevărate Vorbe goale într-o zi de marți în al miilea ceas rău Pescuiesc la copcă după idei le adulmec și sinceră să fiu seamănă un pic cu peștii: put groaznic Egocentrismul provine din singurătate Singurătatea e ostentativă – doar în cazuri speciale cum ar fi dogmele umane , închisoarea se mai scuză parțial Mi-e foame de afară Singura mea scăpare e monologul, dar în același timp e și durere Imaginația e de fapt nebunia Cine nu crede în nebunie e însuși un nebun mai mare Dimensiunea în care trăiesc eu e ca și o cameră capcană ai cărei pereți se apropie și se depărtează constant, absurd, exasperant Mă ispitesc singură pentru că nimeni altcineva nu e în stare să o facă pentru mine Începem să semănăm fizic Psihic ne etalăm tensiunile și durerile într-o întrecere macabră Ne iubim mai mult decât carnal, în sensul negativ Nu mai vine azi...crede că o să vin negreșit mâine Se înșeală amarnic...va trebui să se mai schimbe o dată pentru mine În fond ce e schimbarea? Închizi ochii, te întrebi cine ești și când îți dai seama că nu mai știi...sau n-ai știut niciodată...încerci să afli .... Îți vezi unele obscurități mai întâi, te chinui să le îndrepți și cât ai clipi te reconstruiești din temelii Cui îi place oare exact așa cum e? Omițând bineînțeles egoismul (centrismul) și respectul exagerat uman de sine Mentorul a fost rapid deconspirat Credulitatea, care sună mai bine decât naivitatea provine dintr-o lipsă de încredere?! Sau poate dintr-o prea mare încredere?! Sau poate din ignoranță?! Greu de spus. Oricum fiecare fată frumoasă, despre care lumea credea că e frumoasă a avut partea ei de umilință la capitolul avansuri/avansări/avangardă/modernitatea societății Sexul la puterea secolului 21 se multiplică cu numărul ucenicilor Știți voi...fetelor, toate biesurile alea cu...ști că te pot ajuta bla, bla, bla....hai să fim prieteni foarte buni. Cred că în trecut...să zicem secolul XIX, părinților nu li se putea reproșa absolut nimic, chiar și restricțiile pe care ei le impuneau erau absolut legitime, atât în ochii tinerei generații cât și în ceea ce privește societatea (factor foarte important pe atunci, din câte am înțeles eu) Senilitatea e doar unul dintre efectele descreșterii Azi cine dracu mai poate spune că părinții sunt un adevărat model de urmat. Din cauză că noi, ăștia care ne chemăm avangardiști, societatea secolului 21 și alte porecle stil Bulă, am impus MODERNITATEA, adică lipsa barierelor, lipsa de principii, lipsa dogmelor...mă rog o lipsă totală...săracii boșorogi s-au prostit și ei, sau what ever, s-au prostit și mai rău. Demonul pur clocotește la 100º Cerebrali Sau poate că și în ei fierbea dorința aia demonică de libertate și din cauza (repet) LIPSEI ei de-a lungul, pardon majoritatea timpului, am ajuns în punctul în care TELENOVELA este cea mai bună prietenă a babelor, iar moșii se convertesc, vezi tu, la respectabila, caritabila religie și meserie căreia sunt complet dedicați de.... Mentori, cu tot cu blăni de oi în cranii de lupi Ce sunt mentorii?! Cu ce se ocupă ei, în fiecare zi?! Cu yoga, rugându-se Kabbalei, vor spune cei din prima categorie menționată – credulii. Ei bine...nu Arăți atât de matură Am primit un premiu, e o nimica toată...da... Și ce-ai mai făcut în ultimul TIMP?! Și am ajuns astfel la cuvântul-cheie al conversației Timpul, timpul, timpul, tic / tac Timpul se compune el însuși din niște sunete foarte grave. Acum depinde și cine îl rostește și cine îl aduce în discuție. Interesant e că are și sensul de vreme. Atâta m-am legat de el că m-am plictisit să-l tot descos Vine o VREME însă când te întrebi: alții cum de nu se plictisesc de el? Asta e una din enigmele nedezlegabile ale universului. Ști...mă gândeam că am putea fi prieteni foarte buni Definiția prieteniei e cât se poate de simplă: Simultaneitate Prietenii sunt ca țigările pentru femei, iar femeile, așa cum arată un studiu, publicat recent de cercetătorii germani (obișnuința meseriei), nu se pot lăsa așa ușor de fumat. În cazul prietenilor se aplică în ambele sexe Paradoxul e că oricine are nevoie de propriul spațiu de desfășurare, unde să-și pună gândurile în ordine Zemoase și consistente – GÂNDURILE sunt ca și aerul de fapt Subtitrarea proastă a subconștientului multilingvist, în felul lui, downloadate prost de pe rețeaua încărcată a creierului, aș spune eu în momentul în care urmăresc extaziată Fight Club În același moment o altă serie de gânduri mi-au traversat discret intersecția ... Cum să-i zic – strada insomniei, a ideilor și a norilor (cu cap în ei)?!?! Bile de sticlă și cercuri închise ermetic Dacă tot ceea ce facem în fiecare zi ne influențează reacțiile mai târziu, în sensul că ne construim un castel de nisip în care ne ascundem ca să nu ne atingă bombele nucleare (fie ele și de jucărie), mai târziu, la reflux, o să o luăm razna cu toții. Asta chiar a sunat ca o replică din desenele animate IATÃ Iată și gândurile alea de care tot zic și deviez: Nimic nu doare mai tare decât ignoranța Izul acela obscen al întrebării și răspunsul care se coace până face BING! Pe vârful corzilor microunde vocale Mecanismele sunt lipsite de multe ori de conținut. Mecanismele vieții sunt inestimabile. Ele ne conduc întotdeauna REREREREREÎNCÃRCARE Sunt un bolovan semiautomat și cresc în gaura strâmtă a hardului, vorbesc în greutăți și posibilități; penuriile le bombăn sacadat dar dinamic |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate