- :tii că ești ciudat? Las-o baltă! zise un bărbat corpolent sorbind o băutură alcoolică.
- Nu înțelegi, să trăiesc precum am trăit până acum înseamnă masochism. Să mă sinucid, chiar dacă este „la modă” însemnă lașitate. Singurul lucru pe care pot să-l fac este să mă schimb și să schimb tot ce ține de viața mea! Spuse al doilea dând pe gât încă un pahar.
- Nu pricep ce nu-ți place la viața ta. Nu ești cine știe ce bogătan(deși o să fii la cum evoluează lucrurile) dar ai mai mulți bani decât oricare din cunoștințele tale, ești burlac și văd că îți place, oricum ești misogin și nici nu cauți dragostea. Nu ai nici un scop nobil în viață și totuși, ai nevoie? Viața ta este aproape perfectă din toate punctele de vedere și încă ești nefericit, ce mai vrei?
- Problema este că din multe aspecte, viața mea este perfectă!
- Și...
- Și... fericirea nu este dată de perfecțiune, de absența greutăților. Fericirea este creată prin depășirea greutăților, greutăți de care eu am fugit. Perfecțiunea este adevărata mediocritate.
- Chiar că ești ciudat!
- Poate ? Cred că am băut cam mult, de încep să vorbesc așa. Sună foarte ciudat, nu?. Pe curând, Mike!
- Cum zici tu, Oden!
Strada se îngusta cu fiecare pas și fiecare secundă ștearsă din viață. Parcă putea să vadă cum se corodau pereții, cum se umpleau cu mâzgâlituri și desene obscene ori texte ce indemnau la omucidere. Se uita atent la un copac și simțea cum scoarța se zbârcea pe lemn, cum frunza devine galbenă. De ce i se părea viața atât de negră? Scoase un oftat scurt și își continuă drumul. O pagină de ziar plutea pe stradă dusă de vânt. Era prima pagină a lui Victus, unde se anunța din nou apocalipsa, că războiul era eminent și alte tâmpenii de genul ăsta. Pașii îl purtau cătru un bloc cu 14 etaje, destul de măricel, având numai apartamente cu trei camere. În fața lui își duceau veacul câți pierde-vară bețivi, fără scop în viață. Â
Reușește să pătrundă înăuntru fără să se împiedice de vre-un trup ce conține mai mult alcool decât sânge; incearcă liftul, dar normal că nu merge. El locuia la etajul 14. Măcar așa face și el antrenament, dacă tot nu mai trece pe la sală de ceva vreme. Urcând scările o durere surdă i se strecoară prin creier. Nu am mai dormit calumea de multă vreme și efortul îl suprasolicita, iar gurile de tequila băute mai devreme nu îi imbunătățesc starea. Capul începea să-l doară din ce în ce mai tare. Simțea cum un pitic sare coarda pe neuronii săi, sau că un paianjen îi mușcă rând pe rând capilarele. Se oprește să-si tragă sufletul, gâfâind puternic își șterge sudoarea de pe frunte. “ Hai Oden, mai ai trei etaje! Hai odată!” încerca să se clintească din loc, iar până la urmă reușește. Însfârșit ajunge la ușă, caută cheia prin buzunarele sacoului. Nu o găsește și crezând că a pierdut-o se trântește pe jos. Atunci simte ceva care îl înțeapă, în buzunarul din spate al pantalonui. Intră în casă și se trântește în pat, fară să se schimbe. Simțea cum migrena dispărea.

O melodie veche lină , dar cântată prost, suna dintr-un aparat. Nu a lăsat radioul deschis. Dar observă că nu mai era în patul lui. Se afla pe o masă de operații și era imobilizat. Un om umbrit se propia de el. Încercă să țipe dar nici asta nu putea face. Omul din umbră scoase ceva strălucitor și-l apropie de capul lui Oden.

Întradevăr transpirase mult. Părul, cerceafurile, pijamalele totul era ud. Cum putea un om să transpire așa de mult? Se ridică din pat, se uită în oglindă, după care privi spre ceas era doar 3 A.M.
Deschise televizorul și începea să caute ceva ce merita văzut. Știa că nici în noaptea aceea nu va mai dormi.
În dimineața următoare a mers la lucru în mod normal. Era patronul unei mici firme imobiliare lăsată moștenire de tatăl său. Deși el deținea firma și se ocupa de administrație, îi plăcea să mai facă și unele vânzări. Probabil „plăcea” este cam mult spus dar îi dădea o anumită satisfacție oricât de mică, măcar exista, iar atunci când nimic nu iți creează plăcerea necesară întreținerii dorițtei de a trăi, te poți agăța de orice mică "satisfacție"
După ce a încheiat câteva contracte și s-a asigurat că firma nu avea nicio problemă majoră a plecat. Deranjat de visuri, a hotărât să consulte un psiholog.
Nu era coadă. În sala de așteptare erau afișate ostentativ diplomele medicului. O asistentă tânără l-a anunțat că poate intra. Cabinetul arăta precum o cameră de zi normală, cu un acvariu, o canapea, un birou, un dulap de lemn roșu și draperii verticala roșii la ferestrele termopan.
- Bună ziua! Am de completat niște formulare și o să trebuiască să-ți pun niște întrebări, nume adresă etc! zise doctorul cu un ton plictisit, și prea dezinteresat.
- Da, mă numesc Oden Griswold. Locuiesc pe strada Merilor, bloc 13 ,scara A, Apartament 41.
- Bun. Profesia?
- Afaceri imobiliare, dețin o firmă SC.LivingSpace.SA .
- Deci, de ce ai venit aici?
- Păi... de ceva timp am o stare de depresie și asta nu-mi priește, mai ales la slujba mea; știi, eu mă mai ocup și de vânzările mai importante.
- Îhm, altceva?
- Daaa, ar mai fi niște vise ciudate.
- De când ești depresiv?
- Cred că de când mă știu.
- Și nu ai venit mai devreme deoarece...
- Nu am venit mai devreme deoarece nu mă afecta prea mult. Într-un fel bizar îmi plăcea. Visele sunt problema. Sunt prea reale, îmi crează insomnii.
- Și dacă visele sunt problema de ce ai deschis discuția despre starea ta emoțională?
- Mă gândeam că poate sunt legate într-un fel sau altul! Oden era enervat de întrebările stupide ale doctorului.
- Poate ai dreptate, poate nu. Așa, psihologul scoate un oftat – să fie și el victima unei melancolii cronice - ? Deci, ce vise ai.
- Sunt cam vagi, dar, o să-ți spun ceea ce îmi amintesc:
Într-unul, înotam și ceva mă oprea, în altul parcă făceam acupuntură dar durea foarte tare. Am mai avut unul recent, cred că eram pe o masă de operații.
- Despre visuri nu știu ce să spun, doctorul se grăbea, la capitolul depresiei, ce îmi poți spune; ai probleme cu firma, cu soția, copii, ți-a murit o rudă apropiată, orice ?
- Sincer nu. Nu sunt căsătorit( și nici nu-mi doresc să fiu), nu am copii, Firma merge mai bine decât oricând, am destui bani pentru a trăi pe picior mare, dar destul de puțini pentru a nu avea probleme; rude, nu prea mai am în viață, dar oricum pe multe nici nu le-am cunoscut bine. După părerea mea am o viață perfectă.
- Antecedente în familie, adică persoane care au suferit de depresii, au avut stări de melancolie sau treceau de la o extremă la alta foarte repede?
- Dacă mă gândesc bine părinții mei erau foarte fericiți. Erau genul de persoane care sunt optimiste aproape tot timplu. Dar nu erau nepăsători și nici nu priveau viața în roz, doar încercau să-i înțeleagă pe cei din jur, dar asta ajuta.
- Bineee, cred că este destul pentru azi. O să mă mai gândesc la cazul tău. Poți să vii peste trei zile la 5? Până atunci, doctorul scrie ceva pe o hârtie, ia 2 din astea pe zi.
Bănuiesc că ai observat sinuciderile în masă. Au devenit aproape o modă. S-a ajuns la concluzia că sunt cauzate de o depresie cronică. Nimeni nu știe ce o provoacă.
- Adică vrei să insinuezi că aș fi un laș și că vreau să scap de viață? Nu nu m-aș sinucide, dar ca să-ți nu îți fac griji ( de parcă ți-ar păsa) o să iau pilulele.
- Poate; Cred că ne-a expirat timpul domnule Griswold. Aveți grijă de dumneavoastră, nu vreau să pierd un pacient cu așa potențial.
- O zi bună și ție ! Oden spera pentru ceva mai mult.
Era atât dezamagit cât și scârbit de psiholog. Se întreba mereu ce a tot scris pe foi în timpul analizei; probabil ceva de genul:” Pacientul exprimă stări de depresie acută. Are tendințe spre masochism deoarece își trage plăcere din melancolie. Părinți euforici, deși pacientul nu recunoaște. Visuri tulburătoare și insomnii, probabil cauza depresiei.” Nu i-au plăcut doctorii, dar acesta, deși are numeroase premii, diplome și recomandări este mediocru; „pacient cu așa potențial”, adică în traducere, pacient pentru a cărui vindecare vor fi necesare multe ședințe destul de scumpe(dar banii nu sunt o problemă).
În zilele următoare nu s-a întâmplat mai nimic. A fost puțin amețit, chiar euforic din cauza pastilelor. Prefera tristețea în schimbul fericirii stupide, dar cel puțin nu a mai avut vise sinistre și a putut să doarmă și el noaptea.
În ziua în care s-a dus la medic din nou, a încetat să mai ia tabletele; nu putea să fie văzut de acea scuză patetică pentru un doctor, în așa „hal”.
Același hol rece, aceleași diplome, tratate și recomandări ce nu însemnau nimic în realitate, aceeași asistentă tânăra l-a anunțat că poate intra. Doctorul părea schimbat totuși, nu era la fel de indiferent, ci mai serios, mai dornic de viață.
- Deci, face o pauză să-și aminteasă, Oden, nu?
- Da. Vreau să vă spun că pastilele m-au ajutat, dar nu în modul cum doream.
- Nici nu mă așteptam. Dacă doreai tratament medicamentos te-ai fi adresat unui psihiatru, generalist sau naiba știe. Eu doar m-am asigurat că nu o să te sinucizi. Cu toate cazurile acestea... Știi, m-am consultat cu niște colegi de-ai mei și ne-am dat seama că aproape toți cei ce se sinucid, au ceva în comun. Toți erau oameni cu vieți aproape perfecte, după părerea lor, toți erau necăsătoriți, culți, inteligenți, mai mult sau mai puțin bogați. După câte mi-am dat seama și tu faci parte din aceeași categorie, bănuiesc.
- Probabil ne-am dat seama că viața nu merită trăită așa cum o facem!
- Orice ar fi cred că sunt în stare să te salvez.
- Cum?
- Prin înțelegerea cauzei și eliminarea ei.
- Așa și, revenim la întrebarea anterioară: Cum?
- Din moment ce tu spui că visele sunt problema, hai să le înțelegem.
- Þi-am zis, tot ce îmi amintesc din ele. Ce poți să mai faci, să mă hipnotizezi? Oden zise în glumă, dar în colțul gurii psihologului a apărut un zâmbet.
- Exact!avea o satisfacție, probabil nu a mai făcut așa ceva de mult timp sau cine știe, poate este prima dată.
- Refuz să fiu cobaiul tău! Oden era revoltat.
- Vrei să scapi de vise?
Oden suspină
- Așa gândeam și eu.
Doctorul scoate dintr-un sertar un pendul strălucitor.
- Privește-l și ascultă-mă, dl. Griswold.
Medicul începe să numere. Când ajunge la 10 Oden rămase cu ochii închiși înțepenit.
- Bine, ascultă. Te vei întorce în visurile care nu te-au lăsat să dormi în ultimul an, dar ca un spectru. Nu vei lua parte la ce se întâmplă. Tu vei vedea, vei simți, dar ve ști că te afli într-un vis. Înțelegi? Cand bat din palme te vei trezi, deci nu va fi niciun pericol.
Oden începe să povestească cu o voce mecanică fiecare vis.
- Înot pe sub apă, îmi place, este cald. Încep să rămân fără aer. Încerc să mă ridic dar suprafața apei a devenit dură, ca și când cineva ar fi pus un capac deasupra. Încep să mă transform, dar nu îmi pot da seama în ce. Acum văd clar, sunt într-un acvarium, iar de partea cealaltă a sticlei niște copii privesc răutăcioși la chinurile mele.
Un alt vis începe. Sunt prins de ceva lipicios, dar sunt suspendat. Mă aflu pe o pânză de paianjen. Sunt prins cu fire de membre, de gât și de trunchi, arahnida m-a mușcat de abdomen, iar veninul mi se strecoară prin sânge.
Un alt vis începe. Alerg prin întuneric. Sau stau. Este atât de întuneric încât nu îmi dau seama dacă mă mișc sau nu. Încerc să fac un pas. Simt ceva umed, deci merg. Mai fac câțiva pași dar cad în gol.
Oden începe să povesteacă vis după vis, visurile se transormă în coșmaruri sinistre și macabre. Este uimitor cât de masochist poate fi creierul nostru de produce asemenea imagini și senzații; dar dacă nu noi le producem… Oden a ajuns la ultimul vis.
- Sunt imobilizat pe o masă de operații, cred. Lumina îmi vine în ochi, nu pot vedea fața doctorului. Aud o melodie veche, liniștitoare, cu toate că pare a fi cântată la un fierăstrău. Mă zbat. Observ un detaliu de pe halatul chirurgului, este pătat de sânge, sânge vechi, maroniu. Scoate un bisturiu ruginit. Vrea să mă ciopârțească. Visul nu se opresțe. Mă zbat. Þip, dar nu mă aud, nu mă mai simt. Simt, agonie. Ajut...ooo...r!
Vocea lui Oden se stinge. Psihologul bate din palme. Iar Oden se trezește cu adevărat.
Deschide ochii. Îl dor. Durerea primei încercări îl descurajează. Adoarme. Încearcă din nou să îi deschidă. De data aceasta nu îl mai dor. Gura îi era acoperită cu o mască. Prin corp îi treceau diferite fire și tuburi. Simțea mici șocuri electrice. Simțea că plutea și nu din cauza unor medicamente, chiar plutea într-un lichid vâscos din interiorul unui cub. În fața lui trecea o mamă ținând de mână un băiețel. Oden clipește și încearcă să se miște.
- Mami, mami acela trăiește! Zise copilașul trăgând-o de mână pe femeie și arătând spre el.
- Toți trăiesc, numai că dorm! Încearcă mama să-și dumirească fiul, nebăgându-l în seamă.
- Dar s-a mișcat....
- Nu se poate. Nu are de ce să se miște, doar are o viață perfectă acolo unde crede că este.