poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-26 | |
Simțea suicidul atât de aproape de aripile-i de cenușă roșie uscată de vântul rece al primăverii. Răceala nopții îi urca încet prin măduva spinări spre creier. Nu-și mai simte viața prin vene; doar cubulețe mici din interminabila gheață rănindu-i venele, capilarele și arterele - curând va fi un fluviu din minunatul lichid roșu solidificat în milioane de cristale albe transformându-i trupul intr-un uriaș vas de gheață vie: ochii-i stau țintă undeva...se învârte...camera... viața... patul...speranța...moartea...iluzia - un amalgam de indecizii reci menite să-i tulbure ultimul și totodată primul somn adevărat. Inima-i zace pe undeva pe sub pat, printre fulgii uitați de praf. Cu un ultim suflu încearcă să cuprindă o umbră care se pare că se vrea a fi un înger izbăvitor. Întinde mâinile spre podea...acolo sa fie oare? Nu e nimeni...doar frigul....și gheata...și moartea....și ignoranța. Nu vrea să închidă ochii, căci știe că nu-i va mai deschide să vadă lumina dimineții care-l enerva atât de mult. Zâmbește ironic cerului plumburiu; acum e mai puternic decât oricine: e mai puternic decât orice...poate lua ceva ce nu are...e liber să facă această alegere...mereu a dorit să fie nesupus și rebel...
A pierdut ceva în drumul său către lumea care o credea perfectă: s-a pierdut pe sine între zăpezile interminabile și macabre; s-a pierdut între realitate și iluzie. Dansul viselor spulberate de toxinele emanate de mașinile care-i treceau printre gânduri se afișau din nou în fața ochilor: vedea cum tot ce a iubit a devenit trecut; vedea cum minunea albă devine demon; își vedea viata strânsă întro clepsidră spartă. Nu mai are ce face în fața preasfântului declin. Căzuse deja. Și nimeni nu-l poate ajuta. Nici măcar el însuși - căci îi lipsește însăși lumina; ii lipsește speranța dimineților albe de iarnă...visul ghioceilor timizi uitați peste an în același pahar plin de amintiri uitate în același loc intro cameră aparent veselă, dar de o tristețe cruntă... Cade...Încet, amețește îmbătat de speranțele imortalizate în interminabilul întuneric alb al gheții imaculate... Va fi...Trecut.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate