Covoare colorate

Cu șalul albastru al mamei pus pe cap, precum prințesele pe care le vedeam pe casetele video, mingea albă gonflabilă care încă mai păstrează mirosul nisipului sărat de la mare, izbesc ușa camerei mele și intru nervoasă, cu ochii pe păpușile aliniate pe canapea.
… un coș cu portocalele de la bunica bogată și grasă, telefoanele de jucărie cu care vorbesc seara înainte de culcare cu mama și câteva hârtii albe pe care le decupez și scriu: 100 lei. Cele 5 păpuși din care una negresă, toate scrise cu carioca neagră pe frunte, având câte un „C” mare pe ele… păpușile-canibal, păpușile-cozmina.
E aproape vară; deschid geamul și mă întind să culeg câteva corcodușe de pe crengile care îmi intră în casă. Îmi umplu mâna dreaptă, după care le șterg de rochița din pânză topită, vopsită de mama în galben, de pe care afară culeg mereu zeci de musculițe ce vin și se dau cu mine în leagănul din fața blocului-bunici.
Prietenii mei băieți mă iau în spate, „nu vă faceți griji tanti, o luăm cu noi, le e dragă la fete…”, îmi cumpără brățări colorate și acadele cu gust de zahăr ars, alea Kojac mi le aducea doar bunica-mea din Italia, și ne întoarcem seara târziu acasă, mama îi ceartă, „nu se ține atâta un copil de 2 ani jumate afară”, ei mă pupă, mă mușcă și apoi îmi dau drumul în casă.
Îmi lovesc păpușile cu bățul în cap; de fiecare dată alt ochi li se deplasează, mama se chinuie să îi așeze la loc, mă găsește seara în uniforma albastră făcând probleme la matematică și plângând.
16 februarie, seară, „omul cu pozele a venit” îmi strigă bunica cea grasă, tortul-arici și cel de înghețată puse pe masa din sufragerie, „ai deja 4 ani… fă o poză cu bunica în timp ce vorbești la telefon și muști din portocale…”
Vesta mea cafenie cu cerbul maro pe ea, mama și tata tineri, bunica de vanilie, cu rochia ei gri și frumoasă, Corina tristă, cu puloverul ei roz cu nasturi de lemn, Emi acum cu mustață, eu cântând și recitând poezii despre tovarășul Nicolae Ceaușescu.