------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cap 1.
1951- mahala din Bucuresti
Urmele albastre ale noptii incepura sa se ingalbeneasca. Cocosii dadura tonul diminetii in tonalitati majore si solemne. Se auzira latraturi din vecini si binenteles, tanti Maricica chemandu-si gainile cu vesnica ei dracuiala de dis de dimineata, semn clar ca era deja ora 6.
Baietii mormaira inciudati "alintand" aceasta femeie:
-Dupa ce ca e urata mai e si proasta. Ce are, ma, de urla la ora asta? intreaba greu de somn Traian.
Frate-sau rase saltandu-se in sezut. Se intinse, casca, plescai se scarpina in cap si se uita in jur avand un aer aiurit:
-Iar la munca, ma neica? ...parca si ieri am fost, nu?
-Relule, hai ma sa stam acasa, ce mama masii. Avem si aici treaba, tata vrea sa curete curtea...
-Da' da si el din tuica aia buna? Se intreaba Traian, sculandu-se si el in capul oaselor.
-Bleah, las-o ba mai incolo, mai la amiaza. Acu' merge de-o cafea. Maica-ta s-a sculat de o ora, fac pariu!...saraca! mai zise Aurel apoi incepu sa rada vazand chica mare a fratiorului in ce stare era.
-Mama ce freza ai, zici ca ai inghitit o grenada....
Celalalt nici nu mai protesta. Se scula si iesi din camera, slobozind pe drum un zgomot ce-l uimi pe cel mare....Se retrase un pic la closet, apoi traversa curtea, chemat de aroma cafelei.

Lixandra, mama flacailor, pazea cuptorul unde prajea painea si facea omleta si cafeaua, toate deodata.
-Hai mama, e tarziu, iar v-ati tinut de povesti aseara...Apoi brusc, tipand: Marine, hai ma omule ca e gata cafeaua si intarzii. Ma mama, da' ce va miscati asa de greu? Relu ce tot face?
-Se imbraca mama, isi pune tol festiv dom' inginer, vrea sa aibe prestanta la sedinta, glumi din nou Traian, dar mama lui o lua de buna si incuviinta imediat:
-Asa si trebuie, a facut scoala de ingineri, trebuie sa aibe lumea incredere in el, mama!
Din capatul celalalt al casei isi facu aparitia cel batran. Mic, bondoc, cu ochii obositi, carunt de-a binelea si pe jumatate chel si jumatate ciufulit, avand insa o mustata ciudat de neagra sub nas (baietii stiau insa ca si-o da cu un creion dar nu aveau curajul sa glumeasca pe tema asta), Marin Ciocarlan se desfata in fiecare dimineata vazandu-si familia la masa.
-Neata la muritori, spuse scurt si vesel. Unde e Aurel?
Chiar atunci intra baiatul cel mare. O clipa toti incremenira apoi explodara in urale. Aurel Ciocarlan isi pusese costumul cel bun si cravata data cadou de taica-su cand termisase Metalurgia. Era o madrete de barbat. Inalt si foarte aratos, cu pometii supti, cu o fata simetrica, cu ochii caprui, usor mijiti, inteligenti, cu buze carnoase si rasfrante, cu un par negru, drept, aranjat modern, bogat in fata. Zambi de intampinare, facu o pirueta sa isi arate costumul maro, calcat "la sange" de maica-sa Lixandra cu cateva zile in urma.
- Relule, pai tu te insori si noi nici nu stiuram. Halal copil am crescut la piept, rase cel batran. Bravo, tata!
- Zici ca esti Marghiloman, dupa operatia de matreata....continua cu rasul si cel mic. Sa-mi dai si mie pantofii aia sa fac o poza cu ei in Cismigiu!
- Ia lasati-l ma mama, ca e frumusel, manca-l-ar mama, asa sa te imbraci mereu! Vai ce bine iti sta, si Lixandra isi duse palma la gura in semn de admiratie.
-Ptiu, drace, sa nu mi-l deochi, isi imita mama cel mic, razand cu pofta.
-Te roade pizma, asta e tot ma Mucea, raspunde zambind Aurel si se aseza la masa. Pai cand eu ma imbracam asa tu zgarmai cu rama aia a ta prin nisip!
Nu era adevarat. Relu era mai mare ca Traian cu doar 3 ani. Au copilarit practic impreuna, au avut aceiasi prieteni. Aveau insa glumele lor de frati buni, care nu stiau de suparare.
Mama puse cafeaua fiecaruia si toti sorbira parca indeplinind un ritual sacru. Apoi plescaira din limba. Asa da, acum ziua poate incepe, pareau sa spuna.
-Pune ouale alea, Lixandro fata! Si ia ziceti, ce tot facurati aseara in camera ca tot am auzit chitaieli. Ati adus vreo dameza?
-Hehe, da, pe tanti Maricica, vecina, Relu e-n limba dupa mustata ei! zise Traian sugubat. Iar e in forma cucoana, iar ne-a dat desteptarea. Mama ce stil are, cum o putea ,ma frate, sa urle asa de dimineata? Cum de are bojocii treji?
Toti rasesera cu pofta si infulecau muncitoreste ouale bune si fierbinti. Se lasa un pic de liniste. Lixandra statea in picioare si supraveghea masa.
Marin se intoarse catre ea si facu cu gura plina:
-Da' stai ma fetito jos. Iar imi stai in varful capului! Tu iar nu mananci cu noi?
-Iaca stau, na! si femeia se aseza tacuta pe o jumatate de scaun, adunand totusi niste faramituri.
- Traian mi-a aratat in fine caietul lui de la facultate. O sa ramaneti cruciti daca vi-l arata.
Traian ramase stana cu gura plina si se uita urat la frate-sau:
-Pai se putea sa nu ma musti tu de cur? Am zis ca nu vreau sa-l vada nimeni decat cand termin toate filele. Asa se face, trebuie sa fie un produs finit. Mai am de lucru si de retusat la ce am desenat pana acum.
Aurel zambi hoteste catre taica-su si cel mic se inrosi. Marin insa marsa:
-Traiane, pai cum vine asta ma? Adica de ce lui Relu i-l arati si mie nu? Batranul tau tata nu merita atentia ta? Sau miros a fraier? Poate ti se pare ca nu am educatia necesara, ma, si atunci inteleg...
Lixandra se baga si ea in gluma:
-Zau, ma mama, ce, chiar par asa de proasta?
La argumentele astea, baiatul ceda:
-Of, bine, ma duc sa vi-l arat. Mersi fraticule, dar ti-o coc eu! mormai cel mic.
-Bine, coace-o cu spor! rase iar de el Relu, dar adu caietu' ala!
Baiatul se scula alene si disparu in curte. Aurel spuse dupa ce se convisese ca frate-sau plecase:
-Mama ce talent are baiatul asta. Trebuie sa il ajut cumva. O sa vorbesc pentru el la club la noi. Il cunosc pe tovarasul Dinca, el e seful. Cred ca nu o sa ma refuze.
Marin se uita ciudat la fiu-sau. Nu-i placea cum ii spusese acelui om. Ce mama dracu e aia, "tovarasul", te pomenesti ca crede balivernele comunistilor. Asta l-ar indispune un pic...
Traian se intoarse un pic emotionat si arunca caietul pe masa. Taica-sau il lua si il deschise. Chipul adormit si batran, de om care stie si a vazut multe, se deschise dintr-o data. Lixandra, repede-repede in spatele lui sa vada. Imediat isi puse mana la gura cu acelasi gest de admiratie.
-Ia uite ma nevasta, de ce e in stare asta micu'. Bravo, ba puta!
Batranului i se umezira ochii desi nu intelgea mare lucru din schite, insa formele, liniile, chipurile din caietul acela cu forma ciudata il amuteau total. Stia bine ca feciorul lui cel mic asta a vrut sa fie mereu, pictor, dar el nici nu l-a incurajat si nici nu a zis nu. De mic copil mazgalea peretii curtii cu acuarela. Cand venea Craciunul sau ziua lui nu se bucura de nimic mai tare cum o facea atunci cand primea pensule , creioane de desen si culori. Avea o usurinta teribila sa deseneze orice. Avea 10 ani cand ii facuse maica-si un mic portret in creion pe care ea l-a pus in dormitor, intr-o rama. Taica-sau era mirat mereu: "Cum poate ma, asta micu' sa deseneze asa de bine? Eu nu sunt in stare sa desenez nici un pom". Cand a intrat la Pictura s-au bucurat amandoi parinti, dar parca nu asa de tare ca atunci cand Aurel a luat la Metalurgie. Nu prea vedeau ei vreun viitor clar pentru el si mereu isi faceau griji pentru asta. Insa erau totusi bucurosi ca e student.
Lixandra era transportata total. O uimire desavarsita ii lungea fata. Rasfoiau amandoi caietul si taceau stanjenitor pentru Traian.
-Ma bucur ca va place, dar sa stiti ca am mult de lucrat sa fiu asa cum imi doresc. Dar de asta sunt la scoala....
- Mucea, vreau sa discutam un pic, cand ai timp. Uite, daca vrei sa castigi niste bani, pot vorbi la club pentru tine. Cunosc acolo pe sef, pe Dinca, e un tovaras de mare nadejde. Era vorba prin fabrica sa aducem instructori, sa facem cor, cerc de pictura, balet pentru copiii angajatilor, si asa mai departe. Ce zici?
- Si scoala? Sunt anul 3, Aurele, nu stiu daca am timp...serios! si apoi ce treaba are turnatoria ta cu pictura?
-Are, ma, astazi nu mai e ca pe vremuri. Nivelul trebuie sa fie altul. Ignoranta trebuie sa dispara!
Traian nu intelegea daca e gluma sau nu, dar il vedea pe Relu serios.
-Ma mai gandesc, ma Relule, zise el neutru.
-Pai vezi si tu. Inteleg ca programul e flexibil la club la noi. Tovarasii din conducere vor intelege. Noi incurajam studentimea!
-Care noi, intreba uluit tatal?
-Cum care noi, noi cei de acolo, de la fabrica mea...
-Ma, tu esti comunist? Ce tot ai de vorbesti asa? ma si sperii! facu batranul, si puse si o mana pe inima, doar asa, sa sporeasca dramatismul...
-Tata, daca ai putea sa intelegi, sa ma asculti.... Eu vad altfel lucrurile....
Batranul Marin Ciocarlan Marin era uimit de-a binelea.
-Adica cum, ba Relule, ce vezi tu? Tu nu traiesti pe lumea asta? Ba baiatule, tu ma sperii, trezeste-te, zau! Tu nu vezi ce nenorocire aduc astia cu ei?
-Ce nenorocire, tata? Ca vrem o lume mai buna? Ca nu mai vrem ciocoi si mosieri? Ca vrem sa scapam tara asta de putregai? Stim bine ca e greu, dar nici ca ne lasam. O sa vezi tu in 10 ani. O sa vorbim altfel atunci.
Se facu liniste la masa. Nimeni nu misca, insa tatal dadu a lehamite din mana, semn clar ca nu era dispus sa vorbeasca acum despre asta, nu era pregatit pentru asa ceva. Dorea sa-l ignore acum pe fiu-sau, dar cu siguranta azi ii va pune niste intrebari. Aseza servetul din poala pe masa, se inchina si se ridica:
- Ma baieti, va rog sa veniti azi acasa mai devreme. Trebuie sa aranjam un pic curtea asta. Cand se intuneca, puteti iesi in oras. Va rog, doar azi! Nu e mult...
-Tata, eu am ore pana la 3 si pe la 4 sunt acasa, spuse cel mic.
-La 4 ies si la 5 sunt al tau, zise si Relu.
Lixandra atunci decreta:
-La 5 mancam! Va fac ghiveci si o supa buna de legume. Azi e vineri!
-Dar oua mancam, halal post tinem, ma fata! rase de ea Marin. Lixandra rosi dar se facu ca nu-l aude...
- Vrei sa aduc ajutoare pentru curatenie, tata?
-Nu, Relule, ce sa caute altii in curtea mea, ma?
-Lasa, ma, ca muncim noi doi, sa vezi tu ca scoate tata tuica aia, degeaba zici tu... facu cu ochiul cel mare catre frate-su.
-De unde stii tu, ma? rase si cel batran.
- A scris in Universul!
-Santajistule, io-te ma la el!
-Nici munca fara paine nici paine fara munca, tata! zise Relu
- Bai Relule, sa nu mai aud la mine in casa formule d-astea ca asa zbori ca nu te vezi! Si nici tuica nu mai gusti! spuse un pic serios Marin Ciocarlan.

Batranul se uita la ceas, era timpul sa plece. Ura sa intarzie, abia si-a facut un bun renume in fabrica de incaltaminte, desi cand a intrat, acum 5 ani, era vazut ca un ciocoi, dat fiind faptul ca avea pana la nationalizare un mic atelier de productie de pantofi. Insa meseria, devotamentul, felul lui cald si mucalit, adaptabilitatea si seriozitatea lui l-au impus pana la urma, desi nu-i placea sa stea dupa munca cu nimeni, cum facea restul. Se ducea glont acasa, la locul lui.
Si el a fost la un moment dat interesat de doctrina comunistilor. Dar doar atata, nu a putut sa uite nationalizarea fortata, clipele de cosmar cand teama l-a invadat, privirile alora cu catastiful, lacatul pus la poarta de un neica nimeni cu un ranjet sinistru, plansetul femeii lui iubite cand a venit acasa si a declarat in felul lui dramatic; "Gata, asta a fost viata noastra...!". Astea nu se uita. E drept ca atelierul nu prea mergea, ca a scapat de multa bataie de cap de atunci insa erau lucrurile LUI, viata LUI, afacerea LUI. Stiu oare comunistii astia ce truda, cata munca si cata dragoste a depus el acolo? Si cu drept vin astia de fac ordine totala...? Chiar nu au rusine de nimic? Chiar cred ei ca nu e acolo sus un Dumnezeu care le vede pe toate?
A aflat si el de la sedintele din sectie despre ideile lor dar el credea ca totul e o mare minciuna si ca importul ideologiilor sovietice nu poate sa tina mult. Nu avea deloc incredere in rusi, i-a vazut el in razboi ce fel de oameni erau...Apoi totul in ziare, in cartile lor, totul pare sa fie prea bine, prea frumos. Cum sa le dai la toti la fel, oamenii nu sunt egali si nici nu ar fi drept sa fie asa... ". Ar fi bine dar nu cred, si m-ar durea sufletul ca copiii mei sa ia microbul asta." gandi el in tramvai, in drum spre fabrica. Apoi se uita afara si vazu orasul plin de lozinci, de portretele lui Stalin, de cele ale lui Lenin...I se facu scarba. Nu se simtea in largul lui... Gulerul camasii il strangea ca niciodata.


-Iertare ca am intarziat! Sarumana! Hai mama, pune si mie! dadu buzna Relu in bucatarie. Am vesti bune pentru tine, Traiane. La club am intarziat!
-Nu-i nimic, tata, raspunse bonom cel batran. E si 20. Hai de mananca si apoi te schimba. Nu e mult de facut, doar sa caram fiarele alea si sa dam foc la gunoi.
-Du-te la fantana, adu cana asta cu apa si te spala pe maini, cum mananci asa, Relutule? zise Lixandra.
Cel mare cobora scarile bucatariei, se dezbraca de haina, isi sufleca manecile si se spala temeinic la fantana din curte pana la cot apoi umplu cana data de mama-sa.
Marin il privea cu drag dar si cu mahnire. Avea nevoie sa vorbeasca cu el, sa-l lamureasca, sa inteleaga si el ce l-a apucat! Nu avusese nici un minut de liniste. Se tot uitase la prostiile agatate de comunisti pe peretii din fabrica, vorbise si el cu muncitorii, sa-si dea seama daca sunt multumiti, sa auda ce gandesc si ei. Nu vazuse decat chipuri de oameni care nu exprimau nimic, citate din Stalin si Lenin, multa demagogie si nimic concret. Mai vazu poze cu colegi de-ai lui care se inscrisesera si ei in partid si care erau laudati nevoie mare, desi el stia cam ce le poate pielea. Apoi se tot baga in vorba cu muncitorii:
-Ma nene Floreo, intrebase el un muncitor mai in varsta, zi-mi si mei, mata ai fost la vreo sedinta la astia?
-La care astia, nea Marine?
-La partid, ma.
-Da, sigur, m-au chemat sa ascult si eu, raspunse incet omul, pilind din greu la o placa de metal.
-Si ce zic astia, nea Floreo? Scapa astia tara de saracie?
-Pai eu stiu? Eu zic ca da. Daca ei nu o fac, cine sa o faca? Altii nici ca mai sunt, nu?
-Pai de ce crezi mata ca nu mai sunt? Nu tot ei i-au azvarlit? Nu au venit cu tancurile astia, ma nene Floreo?
Omul din fata lui se opri din lucru si se uita prin jur un pic speriat.
-Nene Marine, cu drag iti spun, du-te si mata de bunavoie la o sedinta. Ai sa te convingi ce e acolo. Eu nu stiu ce sa spun pe tema asta. Eu imi vad de treaba si atat.
Nu intelesese mai nimic. Oamenii parca erau stanjeniti sa vorbeasca. Sa fi fost frica?
Cand sa plece iasa din sectie, trecu pe langa o "gazeta de perete" care avea steagul rosu deasupra, cu secera si ciocan. Citi cu luare aminte ceea ce scria acolo, incercand sa gaseasca ceva sa-l faca interesat. De langa gazeta, dintr-o usa pe care scria "Biroul organizatiei Partidului Muncitoresc Romin" iesi brusc si preocupat Ion Avadanii, un maistru mai tanar, care zambi spre el :
-Nea Marine, asta zic si eu surpriza! Esti interesat de partidul nostru? De ce nu ne-ai zis pana acum?
-Pai nu m-a intrebat nimeni, zise oarecum incurcat cel intrebat.
-Pai si? Daca esti interesat vino si mata la noi sa vorbim, sa vedem ce putem sa facem pentru dumneata, ce poti dumneata face pentru noi si tara! Esti un maistru excelent dar nimeni nu te stie interesat de soarta tarii. Iti iei sufertasul si pa, atunci cand pleci. Noi stam, gandim, ne intalnim, discutam... E o mare raspundere sa fii comunist azi! Dar daca dumneata crezi ca vrei sa ajuti tara asta, hai la o sedinta sa ne cunosti! Avem mare nevoie de tovarasi destoinici si de buni gospodari! Sa stii ca e de munca enorm de mult! Si nu neaparat sa facem productie! Noi trebuie sa schimbam omul si ideile lui, ceea ce tara asta a suferit in ultimii ani e foarte greu sa recuperam. Pai ia gandeste-te, razboi, regi, mosieri, legionari...Numai nenorociri. Dar sa stii si dumneata, daca nu ne miscam cat mai multi, o sa fie foarte greu! D-aia zic, hai si dumneata, nene Marine, sa ne cunosti, ca cine stie!
Cel batran se uita nauc spre cel mai tanar. Parca zambea aiurea comunistul asta, avea o fata impietrita si un zambet aiurea ce il impiedica pe Marin sa vorbeasca sincer cu el. Dadea din mana mult, prea patruns de importanta celor spuse. Un fel de raceala ciudata i se ivi in ochi si lui Marin i se paru ca omul asta vorbeste texte invatate pe dinafara.
-O sa vin, nea Ioane, o sa vin, de ce nu?
-Te asteptam cu mare drag! Nu o sa-ti para rau! Ai sa vezi! Hai noroc!
-Noroc si matale....
Barbatii isi stransera mainile si Ion Avadanii se indeparta grabit cu un vraf de hartii sub brat. Marin Ciocarlan se uita speriat in palma dreapta.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Baietii mancau cu mare pofta, infulecand. Lixandra numai ochi, sa vada daca le lipseste ceva, daca e paine pe masa, apa, tot...Marin se tot juca cu furculita...
-Ce e ma, nu e bun ghiveciul? intreba alarmata femeia.
-Ba da, mama, zise Traian, e grozav, 'aida-ncoa sa te pup!
-E buna, Lixandra fata, cum sa nu fie...dar sunt cam suparat. raspunse si Marin
-Ce e tata? sarira baietii.
-O sa vorbim in curte.
Baietii terminara masa. Traian se inchina si incepu sa stranga farfuriile, Relu o lua la gadilat pe mama-sa care radea si se ferea:
-Relule, lasa-ma, daca scot papucu' la tine ai dat de dracu! Ptiu, Doamne iarta-ma, in sfanta zi de vineri!
Cel batran se uita chioras la Relu si se gandea ca nici macar nu se mai inchina dupa masa.
-Hai baieti, lasati-o pe mama sa spele vasele, voi haideti cu mine. Relule, du-te sa te schimbi! Tu Traiane, adu tarnul din magazie si roaba.
Dupa ce Relu se duse in camera, cel mic se apropie de taica-sau si il intreba:
-Ce e tata? Ce ti s-a intamplat?
-Traiane, cred ca am de discutat serios ce frati-tu. Asta s-a facut comunist si asta ma toaca... Tu sa nu te bagi. Poate o sa ne certam!
-Tata, nu ma bag, bine, dar eu nu cred asta. Mi-ar fi spus! Asa se vorbeste azi cu tovarase in sus si in jos. Cred ca era in zeflemea, zise ferm cel mic.
-Ce zeflemea, ma? Tu nu l-ai auzit ca vrea o lume mai buna, ca vrea sa ii termine pe ciocoi?
-Eu cred ca glumea, zise cel mic. Fereasca Dumnezeu sa fie asa cum zici tu! dar zau ca nu cred, mai spuse cel mic emotionat.
Stia bine ca tatal lor nu era in stare sa se certe cu nimeni. Stia bine ca nici Aurel nu putea sa faca ceva impotriva batranului. Traian nu-si amintea vreo cearta majora in familia sa. Toate situatiile de criza au fost depasite tocmai pentru ca ei erau uniti si familia lor era mai presus de orice.
Marin Ciocarlan era un excelent sef de clan. Mereu gata sa-i ajute pe baieti, mereu cu un sfat bun si bland, mereu acolo unde copiii aveau mai mare nevoie de el. La fel si Lixandra, o mama mult prea devotata, mult prea..mamoasa. Era de poveste in tot cartierul Garii, nu putea vorbi cu vecinele fara ea sa nu spuna in fiecare minut cate ceva despre cat de bun inginer e Relu, ce copil bland si bun e Traian si cat de bine maritata e Oana, cea mijlocie, cum e de "in limba dupa ea" Ionica, sotul ei, care a dus-o in centru, la casa lui...Si ce casa...Si ce familie, si ce mobila...si tot asa. Vecinele o cam evitau. Simteau putina invidie pentru conditia lor, pentru faptul ca amandoi baietii au scoala inalta, pentru ca Oana de cate ori vine acasa vine cu taxiul...Nu era deloc ceva comun in bietul lor cartier locuit mai ales de ceferisti amarasteni.
-Hai Relule, sa caram fiarele astea cu roaba la groapa.
-Da, tata, stai ca le incarcam noi, nu te obosi mata. Traiane, pune roaba aia cu fata inspre poarta! si baietii incepusera sa care niste bare lungi de fier ruginit ce zaceau intr-un colt al curtii, ruinele unei foste magazii. Pe locul ala cei trei barbati au ridicat un fel de chiosc cu o masa in centru, unde se mai juca table, se mai manca duminica un gratar, se mai bea o bere rece...sau o tuica....
Marin isi tot facea de treaba tot prin fata celui mare, nu stia bine cum sa-si spuna pasul. Cand baietii dadeau sa duca resturile din curte la groapa, batranul se precipita in fata lor:
-Traiane, tu matura, ma duc eu cu Relu.
-Crezi ca poti, tata? Crezi ca e bine? Nu vrei sa vin si eu?
- Nu, Traiane, stai acasa. Te rog, nu te baga! si batranul ii trimise o privire contondenta de sub sprancenele impreunate si stufoase.
Pe drumul indarat catre casa, Marin nu mai avea rabdare. Relu zambea si isi musca buzele. Vedea framantarea celui batran dar nu indrazni sa zica ceva, nu de frica, dar ca sa nu-l stinghereasca si mai rau. Pe strada Cuza, in dreptul unui loc viran Relu se opri. Puse roaba jos si il lua in brate pe taica-sau, razand de candoarea lui.
- Hai tata, spune, ce e? Te-au suparat cuvintele mele de dimineata despre comunisti? Te-ai gandit ca e pacat sa fiu si eu unul ca ei si ti-e frica sa nu ma infestez, nu?
-Relutule tata, nu e de joaca, raspunse inlacrimat cel batran si se aseza pe bordura. Jigneste-ma cu o tigara, Relule si asculta-ma un pic.
Tanarul se executa, scoase si chibritul si-i aprinse batranului tigara.
- Eu sunt om batran si am vazut multe. Am stiut sa stau deoparte. Am stat deoparte cand legionarii m-au vrut la ei. Am stat deoparte si mi-am vazut de treaba cand liberalii trageau de mine, prin '35. Sunt lamurit cu politica, ma tata. Nu e bine sa intri niciunde, nu e bine sa te implici, mai ales cu astia care par cei mai rai. Sa tot pupi in cur un om ca Stalin, sa nu aibe nimeni loc in tara asta de o alta opinie, ma tata, asta nu e bine. Mi-e nu-mi miroase deloc bine. Sunt periculosi, asculta la mine. Ii simt. Ii vad, si prin fabrica. Tii minte cum arata ala de ne-a inchis atelierul acu' trei ani? Asa parca arata toti acum. Aia fac politica tarii acum? De unde stiu, ma, ciocanarii de politica? Si tu ai naivitatea sa te supui lor? Ma doare, ma baiete. Ma doare rau de tot. Mi-e si frica!
Aurel ofta. Cat de greu ii era acum cand cartile trebuiau date pe fata.
-Tata, incepu el timid, eu te iubesc si te respect, cum bine stii cat. Dar sa stii ca nu ai dreptate. Uite vezi, zise baiatul asezandu-se chiar langa taica-sau, cred ca gresesti si te rog sa nu te superi. Viata e alta in ziua de azi. Zici sa nu ma implic. Dar de ce tata? De ce sa nu ma implic? Pai nu ma implic eu, nu te implici mata, nu se implica nici Traian, nici nea Dorin, nici nea Stanca sau mai stiu eu cine. Atunci cum o scoatem la capat, tata? De ce altii trebuie sa faca asta? De ce nu noi, oameni ca mine, ca dumneata, ca nea Dorin. Spui ca pupam in cur un om ca Stalin. Eu nu stiu de ce vorbesti asa. E un om incredibil de mare, ca ti-o placea sau nu. A invins cu armata sovietica cea mai infernala masinarie a mortii, tata. Chiar a facut-o. El a castigat razboiul, cu armata sovietica! Sa-ti aduc aminte de razboi? Sa iti aduc aminte ce se intampla daca nu venea Stalin cu armata lui? A redesteptat constiinta unei tari si exemplul lui de viata ne calauzeste. Ce e rau in asta?
Baiatul se insufletea, fata ii era strabatuta de o lumina nestiuta de nimeni. Vocea i se incarcase cu o emotie care ii dadea accente dramatice. Continua si mai aprins:
- Eu vreau bine pentru toti, tata. Daca noi lasam puterea din mana, aceiasi nenorociti care au stors tara asta, tata, o sa invadeze iar peste noi. Orice alt partid ar fi azi la putere, ne-ar seca definitiv. Asa ca ia gandeste-te, tara asta e a noastra. Puterea e a noastra, a celor ca mine si ca mata. A celor cu inima de lei, a celor care muncim , a celor care vrem sa traim mai bine, sa avem familii si sa ne bucuram de tot ce avem in jur. Ma gandesc numai la asta, tata, Nu fac nici un rau. Si iti promit, daca vreodata simt ca partidul asta nu e ceea ce cred eu ca e, daca simt ca ceva merge aiurea sau ca nu se tin de cuvant, atunci tata, eu voi fi primul care ii va condamna.
Apoi, dupa o pauza, puse mana pe umarul batranului si zise mai linistit:
-Tata, sunt exact asa cum m-ai crescut dumneata. Nu sunt altfel. Nu cred ca are rost sa iti faci griji. Lasa-ma sa fiu cine sunt, tata. Nu am sa te dezamagesc. Niciodata!
Batranul scutura din cap, uitandu-se in jos ingrijorat. Ii veni in minte, nu stia de ce, comunistul Avadanii de la el din fabrica. Ii raspunse stins fiului sau:
- Ba baiete, nu stiu de ce nu pot sa ii iubesc. Ii simt altfel pe astia. Nu il iubesc, ma, pe Stalin nici daca mi-ar da el cu mana lui un castel. Sunt necajit ca ai ales drumul asta. Serios...
- Tata, e sansa noastra. Sunt multi ca dumneata, asa sceptici, nehotarati, insa sunt sigur mie-n suta ca ai sa-i iubesti la fel de mult ca mine. Partidul asta va avea mai devreme sau mai tarziu nevoie de dumneata. Si dumneata ai sa ai nevoie sa te implici.
Nu mai putu continua Marin. O dureroasa oboseala ii sugruma orice chef. Ii era clar ca nu se poate opune si asta il facea sa se simta batran si nefolositor. Abia putu sa spuna, sfarsit:
-Hai acasa.
Cand ajunsera inapoi, curtea era maturata, tuica pregatita in chiosc si din resturile curateniei de primavara Lixandra facu un foc in mijlocul curtii.
-Ma baieti, sa nu beti mult ca la mine in casa nu se primesc betivi! incerca ea sa ii inveseleasca.
-Si ce ai sa faci mama cu noi? se hlizea Relu.
-Cum ce? In gara, mama, pe banci la peronul trei, acolo e maturat! Si ia cu nuci sa nu-ti vie stahanoria! mai spuse ea aducand o strachina plina.
Traian se tot uita intrebator la taica-sau insa acesta facea eforturi sa afiseze un zambet inofensiv. Aurel era vesel. Trecuse peste o incercare grea. Se astepta la un refuz categoric si nu dorea sa il tulbure pe Marin deloc. Isi pregatise cuvantarea demult. Stiuse sa-i adoarma batranului fricile. Stia ca mai are mult pana sa ii fie acceptata optiunea, dar primul pas era facut.
-Tata, daca nu te superi, eu nu stau. Irina iese si ea de la scoala si trebuie sa o duc acasa. Apoi o sa stau un pic pe la ai ei. Taica-sau vrea sa-l bat la table!, zise cel mic, imbracandu-si o flanela peste camasa curata.
-Auzi ma Puta, dar aici de ce nu o aduci? Esti cu ea de un an, credem noi, si nici nu o stim! De ce nu vii duminica la masa cu ea? Punem si un bolovan in foc daca vine...
-Chiar vrei, tata? O aduc cu drag! O sa va placa fata, eu sunt cam topit dupa ea...rase de propria-i simtire cel mic!
- Sa veniti. Stie si ea table? ca eu nu mai am cu cine juca, voi nu prea stiti sa le invartiti...
Seara aluneca molcom peste scena domestica de familie. Cei doi ramasera la povesti in timp ce femeia gatea pentru a doua zi cantand cu voce stinsa. Relu, inflacarat de tuica facuta asta toamna de batran, continua sa debiteze despre fabrica si despre planurile lui de viitor, cum vrea el sa fie in tara, ce sansa extraordinara are Romania sa scape de toate relele. Batranul tacea posac si isi ferea privirea de baiatul lui. Mainile lui zdrobeau in nestire nuca dupa nuca.