număr secundele ca atunci când ceasul negru cu auriu veghea noaptea morții mamei

număr secundele și urlu cum urlă marea când mor oamenii prea curând

încetează

nu mai număr nisipul azi e multă sare în mine

fiindcă nu pot plânge

fiindcă nu pot urla darius la nicio umbră de lună

fiindcă e preaîndeajuns de înaltă uitarea și prea aproape marmura neagră

nu pot urma străinul acela nu mă pot duce să îi trag cu mâhnire trei pumni în spate

sfânta treime de pumni care să îl trezească la el însuși măcar pentru mâine

nu mă interesează că mâine poate fi oricând

sunt ca o larvă în cocon agonizând de neputința zborului

sunt minunați păianjenii nu darius?

au atâta memorie de țesut și atât de perfectă le este soarta

dar eu am rămas cu ochii pe umerii străinului darius și urăsc astăzi marea

este moartă iar eu nedrept de vie