Cum se-ntoarce roata

Căldura este sufocantă, nori de praf se plimbă pe străzi. Umbra copacilor parcă nu este suficientă în aceste condiții.
Profesorul merge cu pași grăbiți, strânge tare mapa în mână. În acestă zi speră să aibă mai mult noroc, de la începutul vacanței de vară se tot duce în audiență la un senator. Este foarte cald, asta îl deranjează foarte tare, ne se poate concentra foarte bine, nici nu mai este așa tânăr. Mersul rapid îl încălzește și mai tare, nici nu își mai amintește cum îl cheamă pe senator. Oricum nu își face probleme, numele senatorului este scris pe ușă.
A ajuns în fața biroului. Se oprește și se uită la clădire. Biroul senatorial ocupă parterul și primul etaj al unei clădiri moderne. Profesorul se uită uimit la clădirea din fața sa și se întreabă cum este posibil ca într-o țară în care lumea este disperată din cauza sărăciei, cineva să își permită să construiască o asemenea clădire. Probabil având în vedere funcția publică pe care o deține cel care își desfășoară activitatea în acele birouri, a folosit bani publici. Oare ce a făcut pentru țara care este în pragul sărăciei, de a primit în folosință o astfel de clădire.
Tot pentru o clădire a venit și profesorul în audiență. Clădirea pe care vrea să o renoveze este clădirea școlii la care el predă. El ca profesor s-a obișnuit, dar îi este milă de copii. Uneori în condiții meteorologice vitrege, situația din clasă este de nesuportat.
Se apropie de ușă și întinde mâna spre clanță, ușa se deschide singură. Profesorul rămâne cu mâna întinsă, se uită în sus, un mic dispozitiv acționează ușa când se apropie cineva.
În clădire marmură, covoare scumpe, mobilier de lux. Holul e pustiu, cei care intră sunt supravegheați de camere de luat vederi. Profesorul știe drumul, biroul senatorului este la etaj. Nu își mai amintește de câte ori a făcut acest drum, dar pe senator nu l-a găsit.
Urcă câteva trepte și se oprește, a realizat că nu îi mai este cald. Se uită spre ușă, deasupra tocului ușii se află aparatul de aer condiționat. Sprijinindu-se cu ambele mâini de balaustradă se gândește cu amărăciune. Toată vara a fost la acest birou și nu a găsit decât secretara și câțiva agenți de pază. Pentru cine a construit senatorul o clădire îmbrăcată în marmură, cu geamuri termopan, pentru cine a adus mobilier de lux, pentru cine a cumpărat aparatură de birou performantă, probabil pentru agenții de pază, pentru că el, senatorul, în perioada în care a fost căutat de profesor, nici gând să treacă pe acolo.
Profesor de matematică fiind nu se poate abține să nu facă câteva calcule, cu aproximație, cam ce sume au fost cheltuite pentru un birou , în care se joacă pe calculator o secretară și câțiva agenți de pază. Banii respectivi ar fi putut renova o școală, unde zilnic vin sute de copii sau spitale sau alte clădiri care să foloseacă la ceva.
- Ah ! Ce se putea face cu atâția bani, murmură supărat.
Își continuă drumul pe scări. Ajunge în fața secretarei, care îl cunoaște de acum.
- Bună ziua ! salută profesorul respectuos.
- Bună ziua, domnule profesor, astăzi aveți noroc.
- Cum ! se bucură profesorul.
- Da, domnule profesor, azi domnu’ senator este, luați loc, vă rog, și eu vă anunț imediat.
- Vă mulțumesc !
Profesorul se îndreaptă spre canapeaua de piele din spatele său dar nu se așează, este prea emoționat, strânge cu putere mapa în mâini. Face repede în minte o recapitulare a motivelor pe care vrea să le expună pentru al convinge pe senator. Pentru el nu s-ar umili dar pentru copii trebuie să-l înduplece pe senator.
Secretara a intrat în biroul senatorului și a lăsat ușa deschisă. Ce a spus secretara nu s-a auzit pentru că a vorbit încet dar se aude răspunsul senatorului :
- Ce mai vrea și ăsta, fă ? ... Toți vrea câte ceva, ce, mă-sa, io-s crucea roșie, dau la toți nemâncații.
Secretara spune ceva dar nu se aude ce spune.
- Bine, bagă-l ! se răstește senatorul
Secretara iese din biroul senatorului.
- Domnule profesor, vă rog !
- Vă mulțumesc, doamnă !
Senatorul se lasă cu scaunul pe spate.
- Stai, bă, jos !
- Vă mulțumesc !
- Opa ! ... Stai așa ! ... Stai că nu știu de unde să te iau !
- Nu prea aveți de unde să mă luați, răspunde timid profesorul, știți eu sunt profesor de matematică.
- Ai văzut cum te-am ochit ?
- Da, aveți un spirit de observație extraordinar, totuși cum v-ați dat seama ?
- Bă, eu am fost elev la tine.
- Aaa ! ... deci sunteți un fost elev al meu.
Profesorul prinde curaj, un fost elev, îi va fi mai ușor să-l convingă să se implice în renovarea școlii.
- Da, bă, numele nu-ți zice ceva ?
- Mă iertați, dar la câți elevi am avut, acum ce să zic ... ați participat la vreo olimpiadă ?
- A, nu, dar am rămas repetent în fiecare an.
- Cum ?!
- Da, așa că io-s mai deștept ca toți.
- Cum așa ?
- Deci, dacă am făcut fiecare an de școală de câte două ori, deci sunt mai deștept.
- Mă rog, se poate spune și așa.
- Poți să mă rogi cât vrei, da’ tot io-s deștept tare, păi, uite numa’ ce bani am.
- Da, aveți bani.
- Păi, am, bă, amărâtule. Io-s milionar în parai, bă !
- A, foarte bine.
- Pentru că sunt deștept.
- Da ?! Și eu care credeam pentru că sunteți senator.
- Sunt deștept din aia sunt senator.
- Asta este foarte bine pentru că eu am venit să ridic o problemă legată tot de bani.
- Ce problemă, ce crezi că mai ești la școală să ne pui tu la probleme ...
Sună telefonul, senatorul răspunde.
- Da ! ... ai, bă, lasă ... bă, tâmpitule, mă faci să aștept, mă, pe mine, mă ... bă, se termină vara și vila mea de la mare nu-i gata, mă ... nu știu, nu mă interesează, bă, îți iau gâtu’ ... bă, tu vrei să-mi lași vila fără marmură ? ... bă, nu discut, în maxim o oră mă suni ca-i rezolvat ... bă-ți trimit pe cap toate controalele din lume fisc, gardă, bă, numai faci afaceri în țara asta și nici în alta, bă, te-am spart, auzi, într-o oră mă suni ca-i început să pui marmura că ți-am luat gâtu’.
Senatorul trântește supărat telefonul.
- Ia uite, frăție, bulangiu’ ăsta, i-am aranjat cum a vrut el, autorizații, scutiri, eșalonări și acu’ mă face s-aștept.
- Dacă aveți atâția bani sunt sigur că vă puteți apleca și asupra problemei mele.
- Lasă, bă, problemele, ia zi, mai știi, profesore, când eram elevu’ și tu profesoru’ ?
- Având în vedere numărul mare de elevi pe care i-am avut, nu pot spune ...
- Ai, profesore, n-o mai da la-ntors.
- Totuși ...
- Totuși când mă scoteai la tablă.
Sună iar telefonul.
- Alo ! ... să trăiești, frate ... ce ... ai, mă, iar a lovit fii-tu mașina ... a lovit pe unu’ pe trecerea de pietoni ... pietonu’ avea verde, lasă, bă, că-l scoatem pe ăla vinovat ... cum să nu ... ce, pietonu’ a murit, foarte bine, mortu’ e vinovat ... da, mă, așa zice legea ... ce, nu zice, nu-i nimic, fac eu o lege, cine face legile în țara asta ... da, mă, se face, baftă !
- Vai, un accident ?
- Mamă, cât muncesc, m-am spart cu munca !
- Văd că sunteți foarte ocupat.
- Da, un prieten, se ocupă de țigări, alcool, eu am grijă să nu-l controleze, aranjez cu timbre.
- Ca între prieteni, ajutor !
- Da, nu e ca bulangiu’ ăla de mai devreme, e cu la timp.
- Problema mea este școala ...
- Școala unde mă chinuiai pe mine.
- Vai, nu vă chinuiam.
- Cum să nu, mă puneai să învăț d-ălea, operații cu mulțimi, cu adunări, scăderi, cu formule, cu triunge.
- Dar, vă învățam, vă ...
- Ce învățai, profesore, pe mine mă-nvățai, tu, mă, pe mine. Nu te uiți, bă, ce amărăștean ești, tu să mă înveți pe mine care-s milionar în para, bă !
- Orice om trebuie să aibă un bagaj de cunoștințe ...
- Profesore, eu nu-s orice om, io-s senator, iar cunoștințe am și la putere și în opoziție și-n poliție și la procuratură și la vamă, mi-ai făcut tu cunoștiință cu ăștia, profesore ?
- Nu, eu vorbeam despre ...
- Ia zi, ai vilă ?
- Ce să am ?
- Vilă ! se răstește senatorul.
- Nu, nu am.
- Vezi ! ... Unde stai ?
- Un apartament cu două camere ...
- Pun pariu că ești și debranșat.
- Da.
- Ha ! Ha ! Ha ! Un debranșat vroia să mă învețe pe mine !
- Domnule senator, erați un copil și eu vroiam să vă învăț ...
- Să ajung un amărât, un sărăntoc ca tine. Ha ! Ha ! Ha !
- Orice om, cât ar fi de inteligent, are nevoie de pregătire ...
- Bă, profesore, ce pregătire, mă ? Io-s inteligent, bă, io-s dăștept !
- Da, domnule senator, nu pot să contest acest lucru.
- Profesore, eu ... îi fac pe toți prin mijloacele mele, ca să iau de la ei banu’ ... asta e sunt deștept.
- Mă scuzați, dar nu încurcați deșteptăciunea, inteligența, cu escrocheria ?
- Cum adică ?
- Tocmai ați enunțat definiția escrocheriei din DEX.
- Ce-am făcut ?
- Ați enunțat definiția.
- Ce-o fi aia, nu știu, da’ nici tex nu știu ce e.
- DEX, adică dicționarul explicativ al limbii române.
- N-am auzit ... da’ ce definiție zici ?
- Escrocheria este infracțiunea care constă în înșelarea unei persoane prin mijloace frauduloase în scopul obținerii unor profituri materiale nejuste.
- Ce nejuste, bă, ce nejuste, de exemplu, dacă firmele mele are de plătit la taxe niște bani, așa, și eu dau o lege că eu nu mai am de plătit nimic că m-am scutit, e legal, bă, e just.
- Legal, o fi, dar just nu este.
- Ai, profesore, n-o mai întoarce, ce te dai deștept, dacă erai deștept aveai banu’ pe tine.
- Vedeți, dumneavoastră, domnule senator, pentru vile, mașini de lux, excursii în străinătate, pe lângă prețul material mai este de plătit și un alt fel de preț.
- Da, dau oricât, ăsta cât e, ce e ăsta TVA, dau că am bani.
- Pe lângă prețul material, domnule politician, se plătește și un preț moral.
- Preț moral, asta ce mai e, să-l sun pe Mircea, ăsta e la gardă, știi ... preț moral ... nu știu dacă am plătit așa ceva până acum.
- Preț moral, adică ... câți au murit de foame, câți s-au debranșat, câți au murit prin spitale ca să vă plătiți, dumneavoastră, vile și mașini de lux.
- Hă ! Hă ! Hă ! Ce mă interesează, bă, pe mine câți nemâncați sunt în țara asta.
- Nu sunteți, dumneavoastră, în parlamentul ...
- Da, profesore, da’ eu am treabă cu câte vile am eu, ce mașini tari a mai apărut.
- Asta e singura treabă pe care o aveți, și populația ?
- Auzi, prostu’ moare de grija altuia și câinele de ... habar n-am.
- De drum lung.
- O fi, da’ io-s deștept, fac bani din orice.
Sună telefonul.
- Da, bă ! ... e al tău ... bă, ești prost, nu pricepi, am vorbit, e totu’ aranjat, e terenu’ tău, cinci hectare la lac, e al tău ... să trăiești, pa !
- Ați mai rezolvat o problemă.
- Da, niște țărani jegoși, că e pământu’ lor, i-am făcut de i-am spart, și-a luat cumnatu’ un teren la lac, mișto, își trage și el o vilă ...
- În ce zonă ?
- Bă, de la Ploiești vreo două sute de kilometri, regiune de deal, țuică tare, e parfum, ce să mai.
- Și oamenii aceia ?
- Dă-i în mă-sa, ce vrei să le dau eu să mănânce.
- Totuși ...
- Ce totuși, ăștia e din ăia care a învățat cu tine d-aia n-are ce mânca. Cum mă băteai
să-nvăț, noroc că chiuleam și acu’-s deștept, am banu’ grupa mare.
- Este foarte bine dacă aveți bani, astfel mă puteți ajuta și pe mine. Nu este vorba despre mine personal, vreau să vă vorbesc despre școala în care predau și în care ne-ați făcut cinstea de a ne fi elev.
- Ce cinste, bă, eu n-am bani de prostii.
- Școala este o prostie ?
- Mie-mi spui, hă ! Ce vrei, profesore, să nu-mi termin eu vilele ca să îți dau ție un var în clase, ai lasă-mă. Când o fi an electoral mai tragem o spoială ca să vadă idioții ce treabă facem, da’ până atunci ...
- Până atunci copiii ...
- Ce copiii, la alegeri, profesore, la alegeri. Și mai zici că ești deștept, tu nu știi, înainte de alegeri o să vin personal la școală să văd cum merg lucrările de renovare.
- Dar când încep aceste lucrări ?
- Bă, mă lași ! Mă bați la cap cu renovarea școlii, îmi tot aduci aminte de perioada aia, când mă băteai, mă puneai să-nvăț.
- Domnule senator, viitorul unei țării depinde în mare măsură de nivelul de pregătire al cetățenilor ...
- Ce cetățeni, banu’, ai banu’ ai pus-o.
- Indiferent ce faci pentru bani ?
- Indiferent ce faci pentru bani, important e să ai mulți bani. Mata te milogești pentru bani.
- Mă scuzați, eu încerc să sensibilizez autoritățile pentru a renova o școală.
- Tot milogeală se cheamă.
- Dar nu puteți să nu faceți chiar nimic pentru țară.
- A, păi, fac câte ceva pentru țară.
- Da ?!
- Da, sigur !
- Ce ?
- Fac țara de râs pe unde mă duc.
- E, așa, da !
- Credeam că nu vă interesați de țară deloc.
- Aș, ce mă interesează pe mine de țară, eu mă gândesc dacă-mi iese ceva sau nu.
- Eu ce pot să vă ...
- Profesore, pentru mata, că te cunosc, hai, am o soluție.
- Vă mulțu ...
- Și ca să nu mă mai bați la cap, am pe unu’ care spală bani, adică, omu’ e politician și banii din țigări, alcool și alte produse de contrabandă, energie electrică cumpărată și revândută înapoi la stat, așa, trebe’ să justifice banii cumva, și are o firmă de construcții.
- Și credeți că ...
- Și-i tot renovează școala unde e fiu-su. Școala aia e într-o continuă reparație de câțiva ani. E, te bag pe felie cu ăsta și dacă vrea îți trage și ție un var.
Profesorul începe să-și caute grăbit în mapă. Scoate mai multe hârtii și începe să le înșire pe biroul senatorului.
Acesta gesticulează supărat.
- Nu-mi întinde mie hârtii, dacă ajungi la o înțelegere cu el poți să-i arăți câte hărtii vrei, da’ pe mine să mă scutești.
- Se poate, o să ne înțelegem, trebuie doar să dea ceva bani pentru că noi avem muncitori, luăm materiale de construc ...
- Ce muncitori, ce materiale, n-ai înțeles ? El lucrează numai cu firma lui.
- Adică ?
- Adică, el își plătește lui singur, profesore, mai te dai deștept, n-ai înțeles cum merg treburile.
- Cred că am înțeles și eu câte ceva.
- Dacă erai deștept și înțelegeai, acuma nu erai în situația asta.
- V-am mai spus, nu oricine ar face orice pentru bani.
- Da, da ! Asta s-o crezi mata.
- Nu poți să trăiești cu conștiința împăcată, cu gândul că multă lume are de suferit în urma ...
- Ãhă, toți care-i cunosc eu, dacă le dai o mie de euro n-au nici o problemă cu coo ... onștița, aia. E, d-ăia fără.
- Fără morală !
- Așa, fără morală.
- Totuși !
- Totuși, ai de ales, cu morală sau cu euro ...ce alegi ?
- Și cu morală și cu euro.
- Profesore, te-ntinzi.
Sună telefonul.
- Alo ! Ce, mă ? Băăă ! ... trimiți controale non-stop, gardă, protecția muncii, sanipid, pompieri, tot, bă, într-o săptămână vreau să închidă singur.
Senatorul aruncă supărat telefonul pe canapeaua din încăpere.
- Ia uite, bă, toți fraierii își face firmă.
- Ce s-a întâmplat ?
- Ce ? ... Unu’ și-a făcut cârciumă pe strada unde am și eu cârciumă.
- Păi, e concurență liberă, într-o țară ...
- Ce concurență, mie nu-mi face nimeni concurență, auzi !
- Totuși, oricine își poate face o firmă în ziua de astăzi ...
- De unde ai scos-o și p-asta ? ... Profesore, n-ai învățat nimic la școala aia a mata.
- Adică ?!
- Nu oricine are niște bani își face firmă și încurcă afacerile baștanilor. Ce crezi, că eu, ditamai senatoru’, o să mă chinui să fac concurență lu’ ăsta ?
- Dar ce puteți face, fiind o țară liberă ...
- Liberă ! Da, liberă să fac eu ce vreau, da’ nu ăla.
- Dar poate respectivul avea pregătire în domeniu.
- Ce pregătire, dom’le, iar mă iei cu școala.
- Bine-nțeles ! Școala este o componentă foarte importantă în dezvoltarea individului ...
- Ia mai lasă-mă cu școala, aia. Ce școală am eu și uite unde sunt. Ce, școala m-a adus pe mine aici ?
- Un minim bagaje de cunoștințe ...
- Þi-am mai spus, trebuie să ai cunoștințe la poliție, justiție, vamă și astfel te umpli de bani.
- Școala este ...
- Când eram eu la școală mă scoteai la tablă, mă obligai să învăț, îți faceai de cap cu mine.
- Vai, cum puteți spune așa ceva, îmi făceam datoria de profesor, încercând să vă învăț câte ceva.
- Da, erai mare șmecher, șef, îmi spuneai câte exerciții să fac.
- Și câte faceați ?
- Bine-nțeles, că nici unu’, nici nu știam să le scriu, să le copiez, aveai în cartea aia niște semne care nu le știam, ce limbă era aia.
- Nu este vorba despre o anumită limbă, acelea sunt simboluri matematice.
- Auzi, eu știu numai simbolu’ ăsta, banu’.
- Banii, probabil, sunt buni, dar trebuie să știi ce să faci cu ei.
- Ce să spun, la școală făceai pe deșteptu’ că erai profu’.
- Dar, eu conduceam procesul de învățământ ...
- E, acu’ eu conduc banu’.
- Asta așa este !
- Vezi, profesore ?
- Ce să văd ?
- Cum se-ntoarce roata !