Happening mahmur


Îmi era dor de-o sindrofie,iar azi am fost la o șuetă alegîndu-mă cu o beție cruntă.(N-am somn așa că scriu,mîine o să corectez,hîc!)Mi-am adus aminte de o noapte albă,atunci cînd am aflat taina drumului pînă acasă.Cărarea mărginită de copaci și case date cu var, mi se părea atît de lungă,că m-am întrebat a doua zi pe cine am ajutat la zugrăvit,de sunt atît de obosit iar haina mi-e spoită.Ideea cu copacii văruiți,plantați paralel cu casele mi se pare genială,sunt convins că numai unui bărbat putea să-i vina.{Cît de greu ar fi să pilotezi un ,,bolid”,fără a avea șoseaua marcată} Marcaj mai bun pentru un individ aflat în ,,viteză”nu cred că există,plus că orice bărbat care se,,respectă”,își văruie pomii de pe stradă,si asta pentru ca toți tovarășii de,,suferință" să aibe noaptea un foarte bun reper.[varianta asta cade la oraș,oricum acolo nu are nici un farmec,că te duce taxiul pînă în fața casei]Dar se mai întîmplă să nu te ajute prea mult reperele,să fi nevoit sa faci un intermetzzo, o haltă,în lungul drum către prietenosul pat.Am realizat că pot înțelege freamătul pămîntului, atunci cînd sînt foarte aproape de el.Simțurile mi se ascut pînă acolo încît pot auzi forfota viețuitoarelor ce-și fac veacul în glia străbună,pot vedea iarba cum crește tot mai înaltă,cum mă cuprinde,îmbrățișîndu-mă ca o plapumă călduroasă,m-aș fi culcușit în brațele ei,însă un cîine îmi latră în ureche că ăsta-i teritoriul lui și nu se cade să-i fur locul.
M-am ridicat cu greu,rugînd copacul din apropiere să îmi întindă o creangă să mă ajute să fiu din nou pe picioarele mele,iar copacul poate ajutat de vînt mi-a oferit ajutor,însă dezaprobîndu-mă cu indignare din celelalte.
Cîinele nu e ,,cîine”si drept mulțumire pentru bunăvoința mea,ma însoțit o bucată de drum,la un colț însă își ridică sugestiv piciorul,ca altădată să iau aminte pînă unde nu am voie să mă prăbușesc.
Gestul lui îmi aduce aminte de faptul că e timpul să scap de-o greutate ce-o port de ceva vreme,cu mișcări nesigure mi-am deschis calea spre izbăvire,vîntul poartă ,,licoarea”,de pe pantofi spre un perete vopsit în verde,cu capul plecat îmi aduc aminte de pruncie,iar ochii se închid și se deschid molatec în timp ce mă legănam în ritmuri de tangaj.Și parcă nu am dat destul din mine, stomacul se revoltă, iar la picioarele mele se naște,{jumătate pe pantofi,iar restul pe zidul verde}o supernovă,aș sta să o privesc dar glasul unui trecator întarziat,ori trezit cu noaptea-n cap, mă scoate din visare,cuvîntul ,,porc” îmi trece prin urechi,mirat mă întreb ce are a face bietul animal într-o întîmplare mai mult decît creativă,ca un om bine crescut îi raspund la ,,binețe”cu aceeași monedă,poate ceva mai scumpă,pentru că doar eu îi înțeleg valoarea,e un lucru prea minor ca să îl pun la suflet,greul de-abia acum incepe,atunci cînd m-am întors cu fața spre perete{,vopsit în verde},eram sau nu înspre direcția de mers înainte,dacă da atunci de ce nu mai recunosc strada,stau consternat privind de-a lungul uliței și îmi zic,OARE ASTA E CALEA CEA BUNÃ?, nu am suficientă putere să răspund la întrebare,așa că încerc să mă dumiresc unde mă aflu,aici trebuia să ajung?,poate mă aflu în altă parte,ce caut eu aici?,deodată mă luminez,de fapt se crăpa de ziuă.Recunosc norii ce stau atîrnați de cer,îi cunosc,sunt norii pe care nu îi poți vedea oriunde,aduc cu spuma unei beri proaspete,revărsată peste buza unei căni uriase,…și mi se face sete,mă simt fericit iar gîndul că n-am făcut degeaba o noapte albă,îmi dă puterea să merg doar înainte,de fapt e cale-ntoarsă,...mai merge încă o bere.