poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-07-02 | |
Îmi flutura un cearceaf în balcon ca un drapel de capitulare: gălbejit, îndoit, pătat. Era cald și eu eram o slăninuță care se topea într-o cutie de beton. Cînd deschideam frigiderul mă gîndeam să plec pe ușa aceea…era loc gol destul…Amînam…
Mi-am evaluat viața: făcea cam cît o pereche de șosete desperecheate cu organe cu tot: rinichi buni, ficat relativ, plamîni la bucată și glande en-gros…cu totul cam atăta făcea. Ãsta eram eu înainte de ziua de miercuri: știți cum se transportă delfinii cu avionul ? Sunt mîngîiați mereu să nu se zbată și udați cu bureții să nu se usuce. Ãsta eram eu: delfinul din avion! Și era o căldură… Miercurea a venit cu ploi. Mărunte, apoi rare, apoi grele, răspicate, zvelte, mocnite, răpăitoare, grăbite, mai la urmă… toate odată. Un evantai întreg, o expoziție, un tîrg internațional de ploi. Am ieșit în balcon la așa superofertă și …și …sub o ploaie înaltă, printre altele grăbite, risipite sau moi, am văzut-o. Pășea ca o balerină pe sub ploaia aceea înaltă: cea mai urîtă femeie din lume! Am alergat după ea, am ajuns-o din urmă și am intrat sub ploaia ei pășind în același ritm. Inima îmi bătea mai tare, am salutat-o, și-a întors capul spre mine și am rămas îngrozit de fericire: da! da! da! era Cea Mai Urîtă Femeie din Lume! Am povestit despre mizeriile sufletești și despre tot felul de blănuri și după o tură de bloc am ajuns la mine acasă. M-am culcat cu ea. O viață ai, călătorește-ți-o! În timp ce făceam chestia asta m-am gîndit la toate pîcatele tristei și ponositei mele vieți. O viață frumoasă, bazată pe suferință: viață românească! M-am îndrăgostit și-i simțeam mereu lipsa. Cum este firesc, i-am găsit într-un tîrziu, cuibul. Avea prietene, erau mai multe. Un fel de falanster, kibbutz. Toate erau cele mai urîte femei din lume. Dacă te uitai la ele, n-ai fi știut la care să te oprești, cui să îi dai mărul viermănos, pe care să o pui pe primul loc, sau pe ultimul…mă rog. Se înțelegeau minunat împreună: își telefonau, își făceau vizite, și-și pregăteau împreună spumă de căpșuni. Infernul. Adevărate zgipțuroaice. Peștii mei ajunseseră în acea fază a dezvoltării: se omorau între ei. Cînd au fost micuți, n-avea nimeni treabă cu nimeni. Au crescut și-au desăvîrșit frumusețea și caracteristicile și au început să se ciupească. După cîteva zile scoteam cîte unul afară cu ochii mîncați, cu burta spintecată, cu coada roasă. Beta splendens! A trecut miercurea cu ploile, și au început iar zilele toride. Dacă ar fi plouat mereu, i-aș fi scos la plimbare, i-aș fi obosit. În acvariu deveniseră niște criminali și eu căutam disperat o soluție. M-am gîndit că le-ar prinde bine ceva alcool și-am turnat peste ei țuikă. Un acvariu cu pești beți. Tetrazona! Cea mai urîtă femeie din lume m-a sunat și mi-a zis că mă iubește. Lucrurile mergeau cum nu se poate mai bine. Frigiderul duduia, afară fierbea asfaltul și ea se pregătea să vină iar la mine. Pedală pînă-n blană! Viață…! De fiecare dată cînd o vedeam, îmi ploua cu benzină-n gură. O scînteie și eram zeu! Îi spuneam lucruri pe care le-aș fi auzit și eu de la alții, ea rîdea, se fîstîcea și apoi îmi oferea enorma ei urîțenie. Două femei, dintre cele mai frumoase din lume, au intrat într-o pădure. Iepurii au fugit îngroziți, o căprioară a rupt-o la fugă și o pasăre a tîșnit speriată de pe o creangă la vederea lor. Ce este frumusețea? Cine-mi poate spune ?! Eu trăiam cu urîțenia, o savuram. Venea la mine și mă strecuram sub pielea ei ca un ac în venă. Îmi găseam acolo lichidele, izvoarele, pădurile, culcușul. Celulele îi erau urîte, sîngele, uterul, creierul. Totul! Þara mea de flegme și șuturi, de mocirle și mucilagii, urîțenia caldă și flocoasă. Dezastrul final! Desfătarea nepereche ! Dărîmam biblioteca peste noi și făceam sex pe sub cărți. Cu cotoarele în gură, cu foile lipite de față, cu coperți de carton rupîndu-ne pielea. Era o zbatere și-o forfoteală pe sub mormanul de cărți ca-n luptele de șobolani, de varani. Sfîrtecam și mîncam celuloză! Rupeam grafice! Mi-o imaginam cu coasa-n mînă și parcă-mi venea să o mănînc cu poftă, așa cum mănîncă tunelurile trenuri. Cu șine și cu roți cu tot, cu mecanic și călători cu tot, cu totul și cu totul cu tot. Și-apoi diminețile…! Toate femeile sunt urîte dimineața! Vă puteți imgina cum arăta cea mai urîtă femeie din lume dimineața…?! Cînd deschidea ochii, sclipeau în ei două ciuperci nucleare. Sfîrșitul lumii… Ce răsărit, ce perpetuare a speciei?! Zece metri sub pămînt: sarcofage, cranii, mumii, mineri, ape minerale… Se termina ziua de cînd începea! Ne spălam pe dinți și ne mozoleam cu spume la gură. Făceam tot felul de lucruri în baie pînă înfundam canalizarea. Dimineți de rumeguș, de apocalipsă, de șpan. Nu-i trebuiau multe lucruri: mîncare, băutură și țigări. Mi-aduc aminte că-ntr-o zi mi-am făcut macaroane cu pesmet și cînd a bătut ea la ușă le-am ascuns sub pat. Nu mai puteam face față: eram amîndoi flămînzi, ne iubeam nebunește dar banii erau pe terminate. Am făcut dragoste și dedesubtul nostru abureau macaroanele. Eram răvășit. Ei îi era destul . Se mulțumea cu orice. I-au fost deajuns în acea zi țigările: aveam un pachet întreg. Am stat mult de vorbă. A doua zi am scos macaroanele uscate, mîncate pe jumătate de gîndaci.Ce era să mai fac cu ele?! Evident, le-am mai fiert o dată! Asta este: cînd mă culcam și mă trezeam cu ea, spulberam spațiul, găuream universul, striveam timpul cu noaptea pe noapte călcînd. În visele năclăite vizitam orașe necunoscute, subsoluri, rîuri în albii putrezite. Vise muiate-n cafea și trecute prin mașina de spălat creiere. Apoi m-a părăsit. Nu m-a mai căutat, nu mi-a mai răspuns la telefoane… Am aflat că a plecat în străinătate și-am auzit că acolo, ea și prietenele ei, se foloseau de ideea că romîncele sunt cele mai frumoase femei din lume. Ea personal a reușit într-atîta să se folosească de ideea asta încît pînă la urmă s-a căsătorit cu un tip care plecase și el de mult în străinătate. Un prieten de-al meu! Cît despre mine…?! Am intrat în acvariu. Ne urmărim pe-aici ca nebunii să ne scoatem ochii, să ne ciupim aripile, cozile. E o distracție…! Mîncăm de pe jos, de pe pereți, respirăm cu porția și din cînd în cînd, cînd nivelul alcoolului scade în apă, vedem nori de țuică deasupra noastră și se pornește cîte o ploaie liniștitoare. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate