poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-06-19 | | HIEROGLIFA Odată, demult, în vremea lui Kefren, au fost adunați primii șapte scribi-povestitori ai regatului și închiși în șapte temnițe, în încăperile cele mai crunte, ce aveau doar mici deschideri spre aer și lumină. Obligați în întreg anotimpul revărsării să scrie șapte imnuri faraonului, iar cel mai bun dintre ele avea să treacă-n nemurirea pietrei. Citite când au fost, s-a și aprins furtuna. Textele aveau aceeași alcătuire de la primul și până la ultimul semn –divin. “Slab ești tu, Re, prins între ziduri groase de piatră. Și rece dar frumos în gându-ți ce cobori din cerul-taur. Te știu puternic, când, împletit cu Thot, faci să crească apele și dai viață gazelelor și crocodililor, leilor și zburdalnicelor păsări. Acum ești orb. Lași întunericul să te învăluie și pleci rătăcitor printre stele. Și-odată cu întortocheata ta preumblare, mai murim încă o dată. Murim într-o visare și într-un vis trăim. De-ai să vezi din nou, privește în jos către scarabeul-rege și laudă-i truda de a duce gunoiul și putreziciunea către Lumină. Scarabeul-rege e Soarele ce-aleargă pe Pământ! » - Mărite rege al nostru, ar trebui să fie uciși de îndată toți șapte; e limpede că s-au vorbit între ei cât apa și-a adus bogăția, zise vizirul. Nu primi nici un răspuns, regele sta cu ochii închiși și era semn rău, rău de tot. Ar fi putut să se stârnească o groaznică urgie de nisip sau lăcustele s-ar fi așezat lacome înghițindu-le grânele. - Au fost închiși și păziți după cum am poruncit? a vorbit el deodată și primul lui sfetnic s-a tras cu un pas înapoi. - Da, Mărite, întocmai ! Și iar a închis ochii iar peștii au plescăit apa cu cozile, dând semne că ar vrea să se transforme în păsări. - Atunci nu-i altceva decât un semn! O minune ! - Cu umilință spun, Prea Puternicule, trebuiau să-ți laude curajul și destoinicia, forța, cucernicia ! - Nu vezi că sunt ca Soarele ce aleargă pe Pământ? Ce vrei mai mult? Nu vezi că sunt ca zeii?... Și pune să-i omoare. Și pe toți temnicerii lor. Noaptea, când hienele hohotesc și rânjetele lor sunt mai cumplite decât însăși Frica. - Am înțeles, Stăpâne! spuse vizirul și pe dat’ se-apropie de lucirea Aproapelui, încât razele Lui i-au atins din nou chipul de șobolan.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate