poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-05-08 | |
Mă uit la un film cu mister Munson și-mi vine să mă piș, câinele se ține după mine, nu știu dacă mă privește sau dacă eu o am prea mică, poate că doar sunt mai strâmb, așa că trag apa. Mister Munson are o mână de cauciuc peste un cârlig și mă gândesc la spatele meu dacă se rupe definitiv, să-i pun tot un cârlig, poate că așa apucă picioarele mai bine și dă cu ele prin lume, Paris, Veneția, Viena și peste mâneca. De câteva zile mă caută doctorii și spun aceeași poveste: m-am aplecat, am strănutat și gata, eram înțepenit. Se uită când la mine când la radiografii, să le spun ce am ca să-mi spună ei.
-Dacă vă ajută, am luat un pumn de pastile și acum mă doare stomacul! așa că m-am trezit cu un tub în gură, le-am spus că nu vreau anestezie, erau unii afară pe scaune și se uitau în tavan, nu mi-am dorit aceeași imagine. -Ce cuminte e! “așa-s eu cu chestia asta pe gât” -Încă zece secunde domnule. “încă să fie” -Aveți gastrită adevărată. “bun” -Și de reflux. “sper că am înțeles bine” -Ce vârstă aveți? “stați să-mi bag ochii la loc” -Treizecișiopt. se intoarce și se uită la mine -Nu vă cred! -Am buletinul în rucsac. -Bine, o să vă sunăm mai târziu să vă spunem dacă aveți “helicobacters pilorii” după ureche cu ochii pe afară -Poftiți restul dumneavoastră. -Nu mulțumesc, mai bine plec. -Cum vreți. -O zi bună să aveți, a mea e deja prin stomac. Afară ăia tot în sus se uită cu branulele la vedere parcă să adulmece acele. Pentru moment privirile lor se întâlnesc pe sprinteneala mea, le spun că se poate și fără anestezie și parcă mă invidiază. Am uitat că mă doare spatele, abia aștept să ies din locul ăsta să îmi aprind repede o tigare, dacă tot o să mor ce mai contează. Trag primul fum prin durerea de gât, apoi al doilea al treilea, deja mi-e mai bine și o iau pe jos să duc vestea. -Sărut mâna, doamă doctor! -Am fost. -Și? -Și nu mi-au făcut anestezie. -Luați loc. -Îl iau, că abia acum a început să mă doară iar spatele. -Adrenalina domnule. -Ce o fi. -Ãsta e rezultatul. -Mda, eram sigură. Trebuie să luați nexium, dar nu mai mult de una pe zi, că vă apucă cufureala. -Nu iau, abia acum mi-au intrat ochii iar în cap. -Ce s-a întâmplat? -Nimic. -Nu vi s-a părut plin de el? -Cine? -Doctorul Gigel. -Nu mi-am dat seama doamnă cu chestia aia pe gât. -Vă spun eu, e prea plin de el, dar ce-i drept, foarte bun endoscopist, în rest, mai nimic. -Pentru mine doamnă, este îndeajuns. Acum știu ce am. -Eee, stați așa, nu vă grăbiți! Dumneavoastră aveti mai mult decât scrie aici, adică aveți și altceva! Ce, gazele alea de care mi-ați tot spus, cum ziceați, că se manifestă…ca o lingură care se lipește de capul pieptului și vrea să iasă afară, apoi parcă simtiți o emoție puternică…aveți un stil de a povesti! -Păi dacă așa simt! -Da, dar până la lingură…să ziceți mersi că nu-i furculiță! și zâmbește. Se uită la mine lung, trage un fum, apoi plescăie… -Știți, eu nu am o părere despre felul în care sunt tratați pacienții în centrele medicale de la noi. dau doar din cap, adică așa și așa, nu vreau să-mi spun părerea -Eu am experiență și cu mama, și cu tata, și cu băiatul. Vă dați seama, sunt cadru medical și știu mai multe. -Vă cred doamnă. Apoi, începe să-mi povestească, și plescaie, și vorbește tare, își aduce aminte doar să-mi spună, dar pe mine mă doare spatele și stomacul și n-am nicio vină că orele trec și trec, încep să casc, când îmi revin puțin iar plescaie, semn că începe o altă poveste. Mi-e rușine să-i spun că nu mă grăbesc, dar aș vrea să-mi îndrept spatele țigare după țigare aprinde și dă din mâini, eu dau doar din cap ca un om bolnav ce sunt. În sfârșit, cineva bate la ușă și-l poftește înăuntru. Pare sănătos omul și îmi trece prin cap, dacă nu cumva am să mor și ea știe deja. Poate că așa își cere scuze, atâtea ore, iar eu am înțeles-o greșit. Plec. Îmi dă rețeta, nu înainte să îmi spună că ne vedem peste o săptămână. Ies din cabinet, pe culoar mă salută toți doctorii care m-au văzut la ea în cabinet în ultimele ore. Măcar nu mor un necunoscut îmi spun, săptămâna viitoare am să mă întorc pentru fizioterapie, gimnastică medicală și pentru alte câteva ore de plescăituri și povești, nu că m-ar interesa, dar dacă așa mă fac bine! Între timp câinele meu visează și dă din picioare, iar eu mă uit la mgm. N-ați auzit de clubul 50 de mile pe oră? ăsta e într-un film cu Sean Connery. Gata, mai am să pun diacriticile, apoi mă trag puțin pe spate să mă îndrept. Am să merg și fără cârlig, carne bună pentru cei flămânzi. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate