Urcase primul etaj mai mult pe întuneric, iar la etajul al doilea domnea o semiobscuritate care ascundea în mare parte murdăria scării.
Pe dibuite Maur reușise să descuie ușa și să aprindă becul palid din hall.O lăsase să treacă înainte și ca din întâmplare lasă iala să se încuie singură.
Simțise din primul moment că nu mai era nimeni în apartament și liniștea stranie ce domnea, îndemna la reflecție.
Nu crezuse nici un moment că Maur o invitase la el acasă să-i arate ceva deosebit…surpriză. Nu, era numai un pretext.
Alarma ei interioară o avertizase de când urca scara neluminată.
Cu fiecare pas creștea în ea o neliniște greu de controlat.Abia deslușea mobilele, alese cu mult bun gust era adevărat, dar și cu mari cheltuieli.
Cu Maur de mână traversă o sufragerie superbă.
Nu-și imaginase, un tapet, care imita foarte bine pluta și contrasta puternic cu lumina mobilierului.
Mama lui Maur chiar se întrecuse pe sine.
Fereastra acoperită în întregime de o draperie de pluș stacojie, nu permitea nici unei raze de lumină să intre. Oana simți o apăsare grea în piept.
Spiritul ei liber devenea captiv…era de nesuportat.Ar fi vrut să fugă, dar mâna lui Maur o strângea cu atâta putere.
La deschiderea ușii dormitorului, surpriza era de nedescris.
Toate nuanțele de albastru erau așternute, pe pat, pe pereți, la fereastră ... nelipsitele mânere aurii ale mobilierului alb, totul era de bun gust.
Nici abajurul veiozei de pe noptieră nu făcea excepție.
Posterul de pe perete, un peisaj marin superb, cu o plajă însorită, ar fi încântat pe oricine, dar Oana simțea o strângere de inimă.
Un sărut pe obraz o făcu să se infioare din creștet până-n tălpi, în timp ce întreg trupul se cufunda în noapte.
*
Simțea cum o cuprinde, o acaparează această noapte din care nu va mai putea ieși niciodată, pentru a se bucura fericită la fiecare răsărit de soare.
Oare de ce venise la Maur? Ce voia sa-i arate?
Simți cum cu gesturi moi vroia să-i scoată pulovărul și o tot săruta împiedicând-o să vorbească.
Nici cu sutienul nu se descurcă mai bine.Era de import și avea un sistem de încheiere deosebit de cele obișnuite.Aproape că-i venea să ridă simțind enervarea lui Maur pe încheietoare.
Dar vraja începea să se destrame.Începu să simtă pentru prima oara de când intrase în apartamentul lui Maur,că sub tălpi avea un covor moale, tot albastru și cu buchete de trandafiri roz.
Îl iubea sincer pe Maur de aproape doi ani.In acele momente paradoxal, îl compara pe Maur cu covorul.
Cum putea să fie atât de mic? Atît de josnic? Josnic ca un covor superb. Simți cum lacrimi fierbinți alunecau pe obraji, o revoltă necunoscută încă se ridică în ea, încât brusc se întoarse cu fața spre Maur, care se încăpățâna s-o dezbrace.
Privirile li se întâlniră și se fulgerară reciproc.
Maur fu cel dintâi care privi iritat într-o parte apoi adăugă tărăganat:
-Hai nu face pe mironosița.
Fulgerător mâna Oanei plesni obrazul lui Maur cu o furie de care nu se credea în stare.
Acesta trasări și o privi inexpresiv preț de cîteva secunde.
Era rece și distant cum nu-l mai văzuse niciodată.
-M-aș fi putut dezbrăca și singură dacă vroiam asta.Pentru asta m-ai invitat la tine?
Ce-a fost în capul tau, Maur?. Perplexitatea lui îi fu de folos, îsi ridică grăbită pulovărul de pe jos, se îmbrăcă și ieși fără un cuvânt.
Pe scara întunecată se opri să-și șteargă lacrimile.
De cum păși afară, își simți din nou spiritul liber, o stare de fericire îi topea sufletul.
Se putea bucura în continuare de lumină.
Noaptea lipsită de speranță nu reușise să pună stăpânire pe ea. Privi un strat de flori proaspete, neprihănite, scăldate în lumina soarelui.Le mângâie cu privirea și se simți la fel ca ele.
Liniștea ei sufletească fusese tulburată de nesăbuința lui Maur și încă o mai ustura palma cu care îl lovise.
Pentru moment altă soluție nu exista. In doi ani de când se cunoșteau, Maur ar fi trebuit să știe asta.
Nu, nu o făcea pe mironosița, doar că pentru ea nu venise …timpul.
*
Gândul că un timp nu-l va mai vedea pe Maur, o sperie pe Oana.
Sigur vor râde toți colegii de liceu, că Romeo și Julieta, (porecla lor) s-au certat.
N-au decât să râdă.
Se grăbi spre casă, mai ales că Bacalaureatul bătea la ușa.
Oana traversă aproape în fugă parcul în care de sute de ori se plimbase cu Maur.
Pe o alee îi întâlni pe Andrei și Dana, discutând cu aprindere;
-Ce-i cu voi? Vă certati? întrebă ea din mers.
-Și ce! n-avem voie? Rspunse Andrei vizibil iritat.
-nu ne certăm…discutăm, nu e nimic important, încercă să explice Dana.
-cum? nu e important? mai zise Andrei cu sarcasm.
-Te rog încetează, n-are rost sa discutăm acum.
În loc să te preocupe examenele…
Oana își luă rămas bun în grabă și trecu pe altă alee, îndreptându-se spre casă.
Era prea preocupată de întâmplarea cu Maur, ca să-și mai bată capul și cu…ce se întâmpla cu prietenii lor.Dar un gând îi străfulgeră prin minte.
Dacă au și ei aceeași problemă?
La asta chiar nu se gândise.
Oricum se vor vedea la școală și se vor lămuri.


*

Citise cândva într-o carte, că un trecut fără pată, este o comoară de neprețuit, dar Maur o ironizase, spunând: doar nu vrei să trăiești ca în romane.
Nu-și imaginase niciodată, că va duce o viată de printesă, înconjurată de mult fast, obiecte de lux, servitori și altele de acest fel.
Nu, dar își dorise întotdeauna ca existența ei să fie curată, cinstită și fără pete, de nici un fel.
Nu-și putea explica de ce a încercat Maur să întineze prietenia lor, atât de frumoasă până atunci, dragostea lor dintâi, floarea imaculată a tinereții lor.
Simțea că o apucă disperarea, de ce Maur?
De ce tocmai el, pe care il iubea, atât de mult și care știa că este iubit de ea.
De ce nu-i ajunsese numai iubirea ei curată?
Mașinal băgă cheia în iala ușii lor. Locuia cu părinții și cu un frate mai mare.
Se îndreptă spre camera ei, fără să bage de seamă, că în bucătărie, mama pregătea masa.
Se aruncă pe pat și inchise ochii. Revăzu toată scena în cele mai mici detalii.
Simți aproape fizic, gesturile lui Maur.
O mână caldă i se așeză pe frunte. Tresări ca scuturată de friguri.
Era mama, care foarte mirată, venise să vadă ce este cu fata ei, de nici un bună ziua nu reușise să spună.
Privirea Oanei era tulbure și ochii-i înotau în lacrimi.
-Ai să-mi spui ceva, draga mea? Spusese mama cu multă căldură și cu voce scăzută.
-M-am certat cu Maur…cred că sunt o…proastă.
-În nici un caz…fata mea nu este o proastă.Eu știu ce am crescut, iar lui Maur…mai dăi timp să te cunoască așa cum ești și mai acordă-i o șansă, că nu-i un băiat rău.
Are și el probleme…vârsta, nu mai sunteți chiar copii…nu?


*
Trecuseră mai bine de două ore de când Oana sta întinsă pe pat.
Nu mai plângea, dar nici nu putea adormi.Gândul că Maur s-a purtat așa de imatur și expresia “hai nu face pe mironosița”, îi revenea obsedant în minte.
Unde a așteptat ascuns acest Maur pe care ea nu-l cunoscuse încă?
Ce se întâmplase cu acel Maur, frumos, vesel, cuminte și foarte deștept…pe care-l iubise și încă îl iubea, fără de care nu putea trăi să nu se vadă sau să-și telefoneze o singură zi?
Se simțea copleșită de tristete, dezamagită până-n adâncul sufletului. Amândoi fuseseră de accord cândva, că iubirea lor, era o descoperire extraordinară, ceva sublim, frumos și intens, cum nimeni nu mai trăise așa ceva până la ei.
Fără să vrea, zâmbi amintirii scenei făcute de Maur, când și-au mărturisit ce simt unul pentru altul.
Lui Maur îi tremura vocea, dar nu se oprise și-și duse fraza până la capăt. Îi mărturisise Oanei că o iubește, că toată existența lui este plină de ființa ei, că în tot ce face el, îi simte prezența, este motivat de prezența ei. Era adevărat, Oana nu se îndoise niciodată de el și-i marturisise în felul ei, mai simplu, mai potolit, că și cu ea lucrurile stau exact la fel.
Fusese sinceră până-n adâncul sufletului.Era un adevăr care trebuia spus. Maur iradia de bucurie. Exuberant, ridică de jos un gândăcel pe o frunză îngălbenită și-i zise: “ Vezi tu ce culoare are cerul? La fel sunt și ochii Oanei.Superbi…nu-i așa?”, îl lăsă ușor în iarbă și o sărutase cum n-o mai făcuse nicidată. Oana râse ștrengărește și adăugă: “Știi tu de ce este cerul albastru? Pentru ca așa sunt ochii lui Maur”. Râdeau ca nebunii prin parc și purtau în inima tot seninul cerului.
Ce poetic! Zisese Maur, facând eforturi să revină cu picioarele pe pământ și să nu pară caraghios.Asta se întâmplase în urmă cu un an, iar de atunci s-au văzut zilnic. De ce ajunseseră acum în acest impas? Cine era de vină? Oana se frământa să înțeleagă ce-i adusese în această situație.
Se simțea și puțin vinovată, dar prea bine nu știa de ce.
Maur, ar trebuit să aibă răbdare și încredere.
Fără încredere…nu există nimic.
Un mare autor de drame sentimentale, romancier consacrat, fusese întrebat cândva:
“De ce scrieți povești de dragoste care se termină prost?”, la care omul de litere a răspuns simplu:
”Povestiți-mi o singură poveste de dragoste care se termină bine și eu am s-o scriu”. Există oare o FATALITATE ?
Toate poveștile de dragoste sfârșesc prost? De cine depinde acest lucru?
*

Oana nu mai suporta să stea în pat în acea stare de încordare: în minte i se învălmășau o mulțime de întrebări, iar mama cu siguranță că măcar în parte va ști să i le lămurească.
Se ridică cu greu, se simțea slăbită, aproape bolnavă, prea multe gânduri o epuizaseră.
În hall fratele ei îi întinse un plic; ține... e pentru tine, PERSONAL, ce-a pățit corabia voastră?
Era tentat să continue cu gluma, dar mama îl avertizase să n-o supere că nu se simte bine.
Chiar dacă era cu 4 ani mai mare decît sora sa și uneori o tachina până la enervare, acum trebuia să se abțină.
Oana deschise mașinal plicul în care nu găsi decât o coală de hârtie fără un cuvânt, doar niște nori creionați pe alocuri.
Înțelegea foarte bine semnificația lor. Cerul lor se acoperea de nori. Așadar povestea lor de dragoste se va sfârși prost, la fel ca toate poveștile de dragoste de altfel. Nu, asta nu poate fi adevărat, Maur nu poate fi atât de prost încât să nu înțeleagă.
Nu poate strica totul pentru o prostie. Va trebui să discute cu el, să-l facă să înțeleagă…ce?
Mai întâi trebuia să înțeleagă ea ce are de făcut. Maur trebuie să știe că ea ar fi procedat la fel cu oricare dintre băieții care se cam țineau pe urmele ei.
N-a fost un capriciu, chiar nu știa ce să facă.
Indecizia ei o făcea să se simtă și mai rău, iar mama era schimbul II. Aici nu putea fi vorba de o regulă, trebuia vorbit, explicat, înțeles. Doar nu va rămâne supărat pe ea pentru atâta lucru.
Dacă va fi nevoie îi va spune, deși nu-i era deloc ușor, ce a simțit, rușinea, umilința și în final revolta.
Asta era Oana și Maur ar fi trebuit să știe cum este ea. Dacă ar fi discutat despre asta înainte, poate că s-ar fi lămurit fiecare ce vrea să facă, dar cum procedase Maur…nu avea nici o scuză, iar ea nu era încă pregatită pentru acest pas.
Întotdeauna se simțise în siguranță lângă Maur, iar acum…trebuia oare să se teamă de el? Să-l suspecteze de gânduri ascunse? Să stea tot timpul în gardă de teama unei capcane? nu poate fi adevărat, mintea ei înfierbântată a dat întâmplării mai multă importanță decât trebuia.
Dacă mama ar fi fost acasă, ce repede s-ar fi lămurit toate.O chinuia îndoiala, intotdeauna i-au plăcut lucrurile clare și certe, iar acum peste sufletul ei candid se cernea zăpada îndoielii.
Oana sta cu coala de hârtie în față așezată pe un taburet în bucătărie. Bogdan, intră abia auzit și se așează și el.
-E chiar așa de grav? Să te ajut cu ceva?
-M-am…m-am certat cu Maur, spuse Oana cu tristete.
-Atunci e de bine, voi chiar vă iubiți.
-Ce mai frate am și eu…o dată nu poti și tu să fii serios?
-Măi…voi chiar vă iubiți, începuse să-mi pară monotonă prietenia asta a voastră.
-Dispari de aici…neseriosule, mai zise fata și se refugie în dormitor.
Din ușa dormitorului Bogdan mai adăugă:
-cearta în dragoste este ca o ploaie de vară peste un câmp încins de soare.
Tu sau el…însfârșit poate chiar amândoi, meritați un duș rece să vă dezmeticiți.
-Bate Bacalaureatul la ușă…sora mea.
Mă duc să vorbesc cu Maur, o mai necăji el puțin.
-Să nu îndrăznești ! Am să vorbesc eu cu el.
Treaba asta ne privește numai pe noi, pricepi?
-Ha , ha, uite-o pe Oana cea adevarată.
Acum pot să plec, am întâlnire.
-Dacă ai nevoie de mine sunt pe aproape, reține asta este esențial.
-Dacă sună telefonul, nu sunt acasă pentru nimeni, clar? mai spuse Oana.
-Pentru NIMENI, e clar dar pe mine cum mă convingi că nu ești acasă ...
-Cum poți fi atât de sâcâitor?
-Exersez!
-Tu nu poți fi niciodată serios?
-Ba da…când dorm, dar nici atunci nu se știe ce visez…
-Mare figură ești, cum te suportă fetele?
Dar Maur, oare el cum se simte? La ce se gândea el acum? Sunetul strident al telefonului o trezi din visare.
-Alo! Da…eu
-Ne vedem pe seară? Întrebase Maur ca și cum nimic nu se întâmplase.
-Nu…nu cred, răspunsese Oana.
-Recunosc, m-am purtat ca un imbecil…dar trebuie să stăm de vorbă în seara asta.
-Chiar dacă te-ai fi purtat ca un savant, în seara asta nu ies din casă Maur.
Cu puțin noroc…mâine.
-Ești foarte suparată pe mine?
-Nu numai pe tine și pe mine sunt supărată. Când sunt așa…mă simt urâtă, Maur.
-Nu vorbi prostii, tu nu poți fi urâtă, iubire…Oana !
-Nu ies din casă în seara asta, tocmai ca să nu te convingi de contrariu, spusese Oana cu o undă de amărăciune în glas.
-Nu poți să mă ierți, nu-i așa? Uite dacă vrei…încercase Maur …
-Nu, te rog, nu mai spune nimic, știi ce fac acum?
Caut cu disperare o gumă, vreau sa șterg …norii.
-O să-i ștergem amândoi, Oana, îți promit.
-Nu trebuie să-mi promiți nimic, știu, simt că o să-i ștergem împreună.
-Ești adorabilă, știi…
-Și asta o știu.
-Adevărat? De unde o știi?
-De la MAMA, pa, ne vedem mâine la școală.
***
Deci motive de îngrijorare majore nu mai existau, rămânea să-și pună ordine în gânduri.
Va trebui să mai stea de vorbă și cu mama, prea o pasase fără explicații și ea nu făcea asta nicodată.
Nu-și făcuse nici o temă pentru ziua urmatoare și era deja seară.
Oana începu să-și scoată mașinal caietele cu conspectările lucrărilor de recapitulat în vederea examenului de bacalaureat.
Avea mult de citit, mai avea de lucrat ceva la matematică și fizică și...parcă cele mai grele materii se nimereau în ziua următoare.
Curând se rupse de gândurile ce-i frământau mintea și se sili cu toată oboseala și ora înaintată, să-și termine temele.
De preocupată ce era nu auzi când fratele ei intrase în casă și încuiase în urma lui.
- Ce faci tu sora mea preferată ? tocești ? ai să ajungi să porti ochelari, ascultă-mă pe mine, mai adaugă Bogdan intrând în camera sa.
- Și care este problema ta ? am să port ochelari și gata...
- Da, dar ...te mai place Maur ? dispăru Bogdan râzând, în bucătărie. Să-l intrebi, poate are alte preferinte...
- Ai de gând să mă lași să-mi termin temele? aiuritu-le .
Curând se întoarse și mama de la schimbul II, și seara se sfârși liniștită și calmă pentru toți.
Fără a pune întrebări mama o examina din când în când pe Oana, o privea întrebător dar aștepta ca ea să-i spună ce avea de spus, sau s-o întrebe ce avea de întrebat.
Încă nu se luminase bine de ziuă când Oana se spălă cu multă apă rece pe fată, se îmbrăcă în costum de sport și fugi la alergare în parcul din apropierea casei lor.
Nu inconjurase întreg parcul, că în urmă la o distantă apreciabilă, încă o persoană se pusese pe alergat.
Auzea Oana pașii în urmă, dar nu voia să întoarcă capul alergând din ce în ce mai tare. Sigur că oboseala o ajunse la un moment dat, se opri, se întoarse brusc și dădu cu ochii de Maur, care părea epuizat de efort. Întotdeauna îl întrecuse la alergat.
Maur veni suflâd greu și se trânti direct pe iarba udă de rouă. Nu-l mai interesa decât un lucru și-l spuse:
-Mai ești suparată pe mine?
-Acum mi-e milă de tine, ești terminat...spuse Oana încercând să glumească.
-Noi doi trebuie să stăm de vorbă ...mai zise Maur.
Iubire, niciodată să nu mai fugi de mine.
Avem o zi încărcată, după o noapte albă...
-Ce ar fi să amânăm noi discuțiile astea pentru după bac, avansă Oana ideea.
Prea suntem stresați și nu ne înțelegem.
-Foarte bine, rămîne pentru după bac...știi câte griji mi-am făcut toată noaptea? Am vrut să vin la tine să stăm de vorbă.
Nu vreau sa râdă toți de noi că avem neânțelegeri tocmai acum.
-Dar noi nu avem neânțelegeri...Maur, noi ne iubim dar nu știm cum să ne purtăm în anumite momente, asta este sigur.
-Exact, asta gândesc și eu, vezi ? gândim la fel...
În mai puțin de o oră, se întâlniră în ușa clasei lor, unde Maur ajunsese tot în fugă și scoase din servietă un trandafir alb, imaculat, învelit cu grijă intr-o coală de hârtie la fel de albă.
-Pentru tine iubire, zise Maur și o sărută pe obraz.
-Și asta este pentru tine, se ridicase Oana pe vîrfurile picioarelor să-l sărute pe Maur pe obraz. SFIRSIT. Flora.