Capitolul 1


Picăturile mari și reci de ploaie cădeau în rafale pe parbriz. Ștergătoarele aproape că nu mai aveau nici un efect. Lumini orbitoare veneau din față, ca o înșiruire de perle strălucitoare, pe un șirag. Drumul era alunecos, pantele primejdioase. Trebuia să ajungă cu orice preț în oraș. Îi promisese lui Titi că nu va întârzia la aniversarea zilei sale de naștere. Nu ar fi avut nici un farmec dacă el nu ar fi fost acolo. Damian își privi încă o dată ceasul de mână. Probabil invitații începuseră deja să sosească. S-ar fi simțit jenat să apară ultimul. Încercă să accelereze un pic. Banda cealaltă era atât de aglomerată, încât luminile care veneau din față îi incomodau pur și simplu vederea și mersul. Era sfârșit de săptămână și toată lumea părăsea capitala, plecând departe de agitația orașului. Câteva zile de relax nu ar fi stricat nimănui. Telefonul mobil începu să sune. Cu siguranță, Titi dădea deja semne de neliniște, își zise Damian, zâmbind, imaginându-și chipul îmbufnat și copilăros al prietenului său. Se întoarse o secundă să îl scoată din sacoul aruncat pe bancheta din spate. Nu mai apucă să vadă camionul care venea din sens opus. O bubuitură puternică îl izbi cu capul de bord și, deși încercă să se apere cu mâinile, scaunul fu proiectat în spate și întreaga caroserie avansă fără milă spre el. O durere crâncenă în stomac îl făcu să-și încleșteze maxilarul. Mașina se învârti în loc de câteva ori, apoi se rostogoli în afara șoselei, oprindu-se într-un picior de pod. Totul se petrecuse parcă în numai câteva fracțiuni de secundă. Lui Damian i se păru ciudat că dispăruseră toate luminile de pe autostradă și ochii i se întunecară treptat. Să fi ajuns oare cumva? Îl căută pe Titi în gânduri și îl zări, undeva, într-un ungher al minții, pe o plajă învăluită de focul roșiatic al soarelui, deschizându-și brațele și strângându-l la pieptul lui. Atât de mult își dorise această îmbrățișare...