poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-11-16 | |
Bufetul “Steluța” era departe, după biserică, lângă plopii mari din strada Mitrea Cocor. Domnul Perian pașea ușor grăbit, alegându-și cu grijă pavelele mai stabile de pe trotuar. Pornind dinspre fundac, unde era înainte vechea cizmărie, Petru ieșise să cumpere de băut pentru a doua zi, când îi veneau musafiri de la Roman. Era seară , începutul lui noiembrie 1919. Tocmai plouase, străzile erau pline de bălți si de noroi, iar el abia își cumpărase pantalonii din piață. Strada era pustie. Pe margine casele se înșirau îngrămădite, cu zidurile vechi, unele fără tencuială, toate având un singur nivel. La capătul străzii se impunea casa respecabilului doctor Dimescu, clădire ce impresiona prin turnurile sale dispuse simetric, în fiecare colț, fiind chiar singura din orașul Pașcanilor care avea ceas pe zidul din față. Pe lângă ea, micile afaceri ale jidanilor păreau că se închină smerite, ușor înclinate ori intr-o parte, ori in alta. Acoperișurile lor erau de carton negru, prins in șipci subțiri de brad, iar micile garduri de lemn scorojit si umflat de ploi multe si lungi păreau inutile și se rezemau de stâlpii care le stăteau în cale.
Domnul Perian trecea pe lângă aceste clădiri în fiecare zi fără să remarce cât de ridicole erau. Dimineața, după ce trecea de instersecția mare se alătura masei de oameni ce mergea tacută și somnoroasă spre uzină. În acest mic târg s-a nascut si a copilărit, alergând printre multele sale bufeturi si cofetării, prin piața cea mare din mijlocul văii și sus până la casa Cantacuzinilor din vârful dealului. Acum era căsătorit cu fata unui învățător și era șef de secție la tapițerie. Nu era mult însă nu se plângea niciodată. Ploaia se oprise de vreo 5 minute. Seara era rece, o seară de toamnă în care totul dormea. Bărbatul îți trase polca mai sus înspre gât, strâgând din umeri de frig. Căciula de ceferist îi era mică, urechile roșii rămânând în bătaia vântului. Fața-i roșie era brăzdată de riduri multe si adânci, iar nasul gros și cârn aproape ca atingea buza de sus. Privirea-i blândă căuta cu atenție locurile mai puțin ude, reușind astfel să se strecoare printre gramezile de moloz de langă case. Trecând pe langă Galanterie, intră în strada principală în mijlocul căreia se afla piața. Aici trotuarele păreau mai îngrijite, mai putin crăpate,însa tot nemăturate de frunze și înconjurate de aceleași garduri dărăpănate. Câinii l-au simțit și au început să latre pe rând. Mirosul de animale si de brânză dinspre piață îi amintea de târgul de a doua zi, ținut în fiecare sâmbătă. Þiganii dormeau în corturile lor la capîtul străzii, toți adunați și paziți de câini ciobanești. Domnul Perian traversa strada pe langă alimentară și își continua drumul lung înspre ulița ce urca dealul. O strada îngustă cu salcâmi înalți și bătrâni pe ambele părți îl ducea în zona de deal a târgului, zona locuită mai mult de oameni bogați. Clădirile parcă începeau să se îndrepte, acoperișurile să se repare pe masura ce urca, iar casa boierească se vedea în capatul unei lungi alei. Domnul Perian se opri sa tragă o gura de aer. Vântul subțire îi intra sub haină pe la spate și îi atingea înțepător gâtul gros. După câteva minute porni înspre biserica veche din fața maternității. Zidul de piatră al curții bisericii împrejmuia lăcașul, clopotnița, monumentul eroilor din marele razboi de acum 10 ani și casa parintelui Timofte. Se vedeau de departe plopii de după biserică, groși, aproape lipsiți de frunze. Strada pavată ducea spre instersectia cea mare cu drumul Iașilor iar apoi, dupa colț, la Bufetul “Steluța” . Bărbatul își facu evlavios cruce, cu căciula în mâna stângă și grăbi pasul . Bufetul era o mică clădire cu intrarea pe mijloc și cu două ferestre așezate simetric. Un horn subțire, înclinat pe spate și lipsit de câteva cărămizi scotea fum pe toate părțile. Ușa din față era de lemn putred, vopsit cu verde peste multe alte straturi, iar una dintre ferestre avea un colț spart și înlocuit cu o pânză gri. În dreapta pe o placă scria mare “VINURI ROSII TOMICE placute la gust din podgoriile IAȘULUI”. Scuturându-și ghetele domnul Perian intră, iar clopoțelul îi anunță venirea printr-un zgomot subțire. Bătranul crașmar, mic și pântecos, stătea pe un scaun înalt și scria într-o condică galbenă, iar feciorul lui curăța mesele. Muzica franțuzească rasuna vag în încăpere, spunâd senzual ”que je t’aime”. După câteva minute Petru ieși zâmbind din bufet cu o cutie de lemn cu sticle de vin. Începuse să plouă, mai tare decât înainte și nori grei se apropiau dinspre Fântânele. Bărbatul strigă prima birjă și se urcă cu grijă în ea. -Până la cizmărie, tinere! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate