poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-01 | |
Barul era aproape pustiu. Nu mai rămăseseră decât muzicienii, împachetându-și plictisiți instrumentele, și câțiva insomniaci aliniați regulamentar lângă tejghea. Și noi.
"Încă o bere. Tu mai vrei ceva?" Capul înclinat într-un gest nedefinit. "Încă două beri. Albe. Cu lămâie." Îi admir pentru o clipă pronunția, impecabilă în ciuda orei înaintate și a numărului impresionant de pahare răvășite de o sete năpraznică. Puștoaica de după tejghea dă să protesteze, apoi își aduce aminte: este sâmbătă seara. Azi e deschis până când pleacă ultimul client. "Tu nu înțelegi", revine el la firul povestirii. "Nu înțelegi ce poate să însemne un astfel de moment în viața unui om. Înțelegi?", încheie cu un gest grandios, care aproape că răsturnă noile pahare. "Și din seara aia... nimic?", întreb eu cu umbra de tact care mi-a mai rămas neamețită. "Nimic. Nici măcar profesionist, dacă înțelegi ce vreau sa zic", îmi făcu el cu ochiul. "E psihologic, pricepi tu? Nu pot. Nu mai pot." Povestea lui... să-i spunem Dragoș, n-am să-i dau numele, deși sunt ani de zile de-atunci, e foarte simpla. Sau cel puțin privită din afară. Dragoș e un chauseur. Cu părul rărit de radiațiile neoanelor din institutul de cercetare unde lucrăm amândoi, și cam ieșit din formă, ca orice sedentar pasionat de monitoare, n-ai spune că Dragoș e genul de bărbat care are succes la femei prin baruri. Și ai avea dreptate. Nu are. Dar asta nu-l împiedică să încerce. Sâmbăta cea cu multă bere în Gerry's Live Jazz Café e doar ultima dintr-un lung șir de sâmbete petrecute între un pahar și un pachet de Rothmans, șir care a început înainte ca eu să îl cunosc. Acum aproape patru ani mai exact. Mai precis, când Dragoș a întâlnit-o, chiar aici în Gerry's, pe Elle. Nu, nu are o poză cu ea. L-am întrebat. Dar poate s-o descrie. Închide ochii pe jumătate, privind în gol, și între două fumuri începe să-mi povestească. Ajunsese în Gerry's accidental, urmând direcțiile către un alt pub, un loc gălăgios și ieftin, plin de studenți puși pe fapte mari. A auzit un iz de pian, ceva Ellington, jazz clasic, man, nu porcăriile pe care le ascultați voi, înțelegi? și a intrat. Gerry's nu e mare; o scenă în capăt, spre intrare, apoi câteva mese, tejgheaua tocita și pătată într-o parte, iar în capăt un automat de țigări. Sunt destui amatori de jazz și bere, dar aproape niciodată prea mulți, iar în seara respectivă barul era pe jumătate gol. Ceea ce de fapt chiar nu conta, înțelegi băiete? pentru că pianistul era chiar bun, și nu mai văzusem un concert de luni de zile. Mi-era dor. Înțelegi? Nu știe când a apărut Elle. Știe doar că la un moment dat a întors capul înspre stânga și acolo era ea. Ușor creolă, cu ochi mari și negri, păr buclat și cam ciufulit, lăsat până înspre umeri. Avea o rochie neagră, casual, moșule, nimic simandicos, și o geacă de blugi pe umeri. Ai văzut vreodată ce contrast face pielea maronie cu o rochie neagră? Uită-te în dreapta, la a doua masă. Da, ușor mai deschisă, da' îți faci o idee. Pantofi negri, cu toc. Băteau ritmul pe marginea scaunului, în același timp cu degetele mâinii stângi. Mâna dreaptă era ocupată cu o țigară. Rothmans, da, ce zici de coincidență? Și zâmbea. I-a zâmbit și el, ușor încurcat, și s-a întors înapoi înspre pian. Câteva minute mai târziu o bătaie ușoara pe umăr l-a întors la loc. Elle vroia o țigară. Se poate să împrumute una? Cum sa nu... În pachet mai era doar o țigara. Atunci lasă, mă duc și îmi iau alt pachet. Cum, dar insist! Ea a zâmbit și mai tare. Sunt rari oamenii care împart ultima țigară, știi? Eu sunt Elle, by the way. Dragoș. Încântat. Roșii - buzele ei, dinți albi, perle. Un foc? De unde ești? Din România. Aaa, România. Conversația începuse să se lege. Elle era recepționeră la un hotel pe lângă aeroport. Nu neapărat visul vieții ei, dar banii erau buni, și deocamdată nu o deranja. Au mai comandat un rând de bere. El. Ea bea doar vin alb. El a plătit băuturile. Ea a mai cumpărat un pachet de țigări. Timp capturat de o ecuație neliniară, accelerând si frânând după voie. Barul aproape gol, pianul tăcut, muzica in surdina. Încă un pahar de vin alb. Încă o țigară. Și stai aici în oraș? Da, chiar foarte aproape, răspunse el, lansându-se apoi în explicațiile aproape mecanice despre locuință. Cum a găsit-o printr-un coleg care a plecat in State cu o bursă. Chiria - mică. Da, mobilată, nu a trebuit să-i fac nimic. Si așa de aproape de centru... am fost cu adevărat norocos. Arată-mi. Dragoș s-a oprit în mijlocul frazei despre autobuze, atât de convenabil plasate pentru naveta zilnică. Poftim? Arată-mi. Elle l-a privit direct în ochi, de data asta fără urmă de zâmbet. Crezi ca glumesc? Arată-mi. Arată-mi unde stai. Nu înțelegeam ce se întâmplă, moșule. Înțelegi? Eram pierdut în spațiu. N-a stat prea mult pe gânduri; și-a luat haina într-o mână și-a luat-o înspre ieșire. I-a ținut ușa; ea i-a mulțumit și-apoi, pe stradă, l-a luat de braț. Pot să te întreb ceva? Un deget parfumat pe buze. Vremea întrebărilor a trecut. Au ajuns destul de repede. Casa nu e cine știe ce de fapt, s-a scuzat el, și nici prea ordonată nu e; abia m-am mutat acum două săptămâni. Șșș, nu-i nimic. Cheile. Lumina. S-a întors... Și a descoperit, spre surprinderea lui, că în brațele lui se afla Elle. Buzele ei ii sorbeau deja răsuflarea, într-un sărut care nu era deloc o joaca. Scene clasice de film i se derulau rapid prin minte, in timp ce ea încerca să îi dea jos... să îi rupă jos... cămașa. Așa ceva nu se întâmplă în viața adevărată. Doar în filme. Unghiile ei zgâriindu-l pe spate... Rochia rămasă aruncată într-un colț lângă cuier... Ai văzut vreodată o creolă in lenjerie neagră, băiete? E difuză, aproape transparentă, parcă nici nu e acolo. Nu, n-avea sutien... sâni mari, fermi... sfârcuri negre... Si ochii mari, negri, plini de dorință... fără glumă, am înțeles și eu în sfârșit ce înseamnă să fii privit cu ochi plini de dorință. Înțelegi? Încă o gura de bere. Doar n-o să vrei sa-ți povestesc acum exact ce-a fost. A fost fain. A fost cel mai tare sex din viața mea. Înțelegi? M-a împins pe pat, a trecut deasupra și a făcut tot ce-a vrut ea. Doar nu eram tâmpit să o împiedic. Eram oricum prea ocupat să o admir. Și aveam ce admira, moșule... M-a rupt, m-a terminat, cred că în trei ore am trecut prin tot catalogul de poziții. Și-am mai și inventat câte ceva. Nu, moșule, partea pe care n-o înțeleg a venit după aia. Eram gata, înțelegi? Terminat, stors, puteai să-mi scrii liniștit "Le fin" pe frunte. Ea și-a aprins o țigară, a tras două fumuri și mi-a pasat-o mie, apoi s-a ridicat din pat de parcă atunci abia se trezise și s-a apucat să se îmbrace. Fără un cuvânt. Și-a strâns rochia de pe unde căzuse mai înainte, și-a pus pantofii în picioare și a plecat fără să se uite măcar o dată înapoi. M-a lăsat lat si rânjind in pat, înfipt intr-o țigară. Ca pe un afurisit de prezervativ folosit. Înțelegi? Nu, n-am mai văzut-o de-atunci. Am sunat la hotel, dar nu cunoșteau nici o Elle. Le-am descris-o... am fost chiar insistent. Ei au fost foarte politicoși și au închis. Într-o zi chiar mi-am luat liber și am fost până acolo. Nu era, și recepționera de serviciu mi-a spus că nici nu știe pe cineva ca Elle care să fi lucrat acolo. Nici prin Gerry's n-a mai venit. Ãsta e al patrulea an de când vin, în fiecare sâmbătă. Doar stau aproape. De ce? Vreau s-o mai vad o dată, înțelegi? Vreau să se uite în ochii mei și să-mi spună de ce a plecat așa, fără să zică un cuvânt, fără să se uite în urma ei măcar o dată. Vreau să închid capitolul Elle și să îmi vad de viața mea. Înțelegi? -- Rotterdam, 1 august 2007 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate