De mult de tot, in orașul Nugata, din ținutul Echizen, trăia Nagao Chosei. Era fiu de doctor și se pregătea, la rândul său, tot pentru cariera medicală. Din fragedă tinerețe fusese logodit cu o fetiță, numită O-Tei, al cărei tată era bun prieten cu al său. Cele două familii hotărâseră să facă nunta când Nagao își va fi terminat studiile. Dar la vârsta de cincisprezece ani, O-Tei, care fusese dintotdeauna fragilă, s-a îmbolnăvit de plămâni.
Când își dădu seama că va muri, O-Tei puse să fie chemat Nagao pentru a-și lua rămas bun. Cum stătea îngenunchiat la căpătâiul ei, fata îi vorbi astfel :
- Nagao, logodnicul meu! Am fost hărăziți unul altuia din cea mai fragedă copilărie ; ar fi trebuit să devenim soț și soție la sfârșitul anului. Dar numai zeii știu ce e bine pentru noi... O să mor... Chiar dacă mi-ar fi fost dat să mai trăiesc vreo câțiva ani, n-aș fi fost decât o povară pentru tine! Căci, cu un trup atât de plăpând, n-aș putea să-ți fiu soție bună, și ar fi urât din partea mea să mai doresc a trăi. M-am împăcat cu gândul că o să mor și vreau să-mi făgăduiești că n-o să mă plângi prea mult. De altfel, cred că o să ne întâlnim din nou.
- Negreșit! strigă Nagao convins. Ne vom reîntâlni în Þara Purității, unde nu există durerea despărțirii!
- Nu! Nu! spuse ea cu blândețe. Nu vorbesc de Þara Purității... Cred că o să ne mai vedem în lumea asta, pe acest pământ, cu toate că înmormântarea mea trebuie să aibă loc mâine!
Nagao o privi foarte mirat. O văzu zâmbind de nedumerirea lui.
- Da, în astă lume, în timpul vieții tale de-acum, Nagao! continuă O-Tei, cu vocea sa blândă și visătoare. Numai dacă tu vrei asta! Însă pentru ca așa ceva să se întâmple, eu va trebui să mă nasc din nou în trupul unei fetițe și va trebui să ajung din nou femeie. Prin urmare, o să fii nevoit să mă aștepți multă vreme : cel puțin cincisprezece sau șaisprezece ani! Dar, logodnicul meu, tu ai abia nouăsprezece ani...
Dornic să o liniștească, Nagao îi răspunse :
- O, mult iubito, să te aștept va fi pentru mine mai degrabă o bucurie decât o datorie. Și apoi, nu suntem noi oare făgăduiți unul altuia pe o durată de șapte vieți?
- Totuși, zise ea uitându-se lung la el, crezi ceea ce-ți spun?
- Mult iubito, nu știu dacă voi fi în stare să te recunosc într-un alt trup și sub un alt nume. Dar poate îmi vei face un semn anume?!
- Nu pot face așa ceva. Doar zeii și Buddha știu unde și în ce împrejurări o să aibă loc revederea noastră... În orice caz, sunt convinsă că dacă vei vrea să mă revezi, mă voi întoarce la tine. Adu-ți aminte de cuvintele mele...
Ea își conteni vorba. Ochii i se închiseră.
Murise.

*

Nagao o iubise mult pe O-Tei și durerea lui fu adâncă. Puse să se înalțe o lespede funerară și scrise pe ea zokumyo-ul* tinerei fete. Apoi o puse într-un butsudan** și în fiecare zi aducea ofrande***. Se gândea adesea la ciudatele vorbe spuse de O-Tei înainte de a muri și, în speranța de a face pe plac spiritului ei, compuse un legământ prin care se juruia să o ia de soție, dacă ea se va întoarce vreodată la el, într-un alt trup. Apoi puse sigiliul său pe această declarație și o puse în ramă, alături de lespedea funerară.


*

Pentru că Nagao era singur la părinți, trebuia să se căsătorească. Se văzu nevoit să cedeze insistențelor părinților și să accepte o femeie care-i fu aleasă de tatăl său. După nuntă, el continuă să aducă prinoase în fața lespezii funerare a lui O-Tei. Se gândea necontenit la ea, cu mare dragoste, dar timpul trecea și încet- încet imaginea tinerei moarte i se șterse din memorie, precum un vis care dispare și pe care nu ni-l mai putem aminti.
Trecură anii...
Nagao avu parte de mari nenorociri... Își pierdu părinții, apoi soția, iar după aceea, unicul copil. Se pomeni singur pe lume. Atunci părăsi întristata-i locuință și făcu o lungă călătorie în nădejdea de a mai uita de necazuri.
Într-o zi ajunse la Ikao, un sat așezat între munți, cunoscut și în zilele noastre pentru izvoarele sale minerale și pentru frumoasele-i împrejurimi.
La hanul unde trase, veni să-l servească o tânără fată. Văzând-o, inima lui Nagao începu să bată cu putere, căci slujnica semăna atât de bine cu O-Tei, încât trebui să se ciupească pentru a se convinge că nu visează. Și cum ea umbla prin casă, aprinzând focul și văzându-și de treburile ei, cele mai neînsemnate gesturi și orice mișcare îi trezeau lui Nagao amintirea celei ce fusese logodnica sa!... Îi vorbi, iar fata îi răspunse cu o voce plăcută și clară, al cărei farmec îl întristă, aducându-i aminte de zilele din trecut.
Minunându-se, el îi spuse :
- Semeni atât de bine cu cineva cunoscut de mult, încât aproape că m-am speriat, când ai apărut în fața mea. Dă-mi voie să te întreb cum te cheamă și unde te-ai născut.
Numaidecât, cu vocea plăcută a celei moarte, ea îi răspunse :
- Mă cheamă O-Tei, iar tu ești logodnicul meu Nagao- Chosei din Echizen. Am murit acum vreo șaptesprezece ani... Tu ai făcut un înscris prin care te legai să mă iei de soție, dacă m-aș fi întors vreodată pe acest pământ, în trupul unei alte femei... Þi-ai pus sigiliul pe acest jurământ și l-ai pus în budsudan, alături de lespedea pe care ai săpat numele meu. Iar eu m-am întors...
Rostind aceste vorbe, ea se clătină și căzu leșinată.
Nagao a luat-o de soție și au fost nespus de fericiți. Dar O-Tei nu și-a mai adus niciodată aminte de ceea ce îi răspunsese soțului ei la hanul din Ikao. Nu-și mai amintea nici de prima ei existență. Amintirea nașterii ei trecute, readusă în chip misterios în memorie în momentul întâlnirii, se stinsese din nou și dispăruse pentru totdeauna.








* Zokumyo – nume laic, adică prenume purtat în timpul vieții, deosebit, de homyo, numele de lege, dat după moarte. Apelativ postum și religios înscris pe mormânt sau pe lespedea funerară din templul parohial.
** Budsudan – montură budistă.
*** Aceste ofrande constau din bețișoare de tămâie, bani de hârtie, flori.