Se ofilesc atat de repede ghioceii.
Prea repede.
E ca si cum s-ar ascunde. Vad lumea, trec din mana in mana, alegand apoi sa dispara.
Lase flori!
Lor cine le-a dat dreptul sa evadeze?!
Atat de frumoase...atat de ieftine...prea trecatoare.
Efemerul lor e demn de admiratie.
Admiri floarea. Nu intelegi sensul. Daruiesti floarea. Gest reflex. Plin de semnificatii. Nepatrunse.
Dureros. O batrana invelita cu un cojoc aproape la fel de in varsta ca ea. Intinde mana spre trecatori. O mana alba, plini cu ghiocei si viorele. Timpul a brazdat rani adanci in ochii ei, acum trist luminati de alb, verde si violet- pace, speranta si viorele.
Stie si ea ca nu le va cumpara nimeni, asa cum o stiu si eu. Martisorul nu are nici o semnificatie- 1 si 8 martie...zile ca oricare altele, cu simpla diferenta ca sunt pline de flori, brusc, mai scumpe.
Intinde din nou mana, batrana doamna. Si-o retrage iar, cu acelesi numar de buchetele in ea.
Profit neimpozabil. Nesemnificativ.
Nici ea nu stie ce are in mana. Nici eu. Nu ma pot opri sa nu ma intreb ce inseamna buchetele pentru ea. Un venit. Oare poate fi mai mult?
Poate fi mai mult de atat, cand hainele sunt ponosite, grele, nerezistente la vant, ploaie si frig? Atunci cand foame isi face simtita ingrata prezenta?
E soare afara si e cald. Trec a nu-stiu-cata oara pe langa mana cu flori. Nici nu le mai observ, dar stiu ca sunt acolo, in acelasi numar.
Mi-e rau!
Si trec mai departe...

6 martie 2002