Sunt trei principii: galben, arămiu, negru. Prin urmare, trei contururi, fairy-like standard. Adică blonda, roșcata și bruneta, întruchipări ale aceluiași tipar – mijlocelul subțirel, plete bogate pe spate lăsate, ochi dulci cu gene lungi. Se adaptează realității omenești, când sunt cu treburi prin lume. Adică se flexibilizează în aspect, căpătând forme rotunde sau fusiforme, glas vibrant, moale-ofilit sau subțire-ascuțit. Caractere de tip răzbătător, firav-dependent, sau nonșalant-aiuristic.

E un singur tron și un singur sceptru – simboluri ale judecății întru fidelitate. Învestirea se face o singură dată, cu onoruri și puteri depline, câte unei Soții-Păgubite. Once in a life time, aceasta are puterea absolută de a-și corecta traseul mariajului.

Corespondent, se află scaunul cu trei picioare, în care Pârâtul face echilibristică printre argumentele ce i-ar putea atenua pedeapsa. Deasupra capului său, atârnă un șiret roșu de mătase, prins de un cui al grinzii.

Blonda : - Pe mine m–ai refuzat. Am căzut neputincioasă la picioarele tale, într-o seară, la birou, când lucrai peste program. Eram disperată, aveam nevoie de ajutor și consolare, iar tu nu mi le-ai dat… Degeaba mi-a căzut breteluța de satin peste umăr…
El : - Păi nu era un moment bun. Soția era însărcinată; arăta luxuriant. Deborda de senzualitate. Eram prea fericit și nu ți-am înțeles durerea… Îmi pare rău.

Roșcata : - Am fost singura ta parteneră de afaceri care nu a încercat să te tragă în piept. Ba chiar am riscat și ți-am dezvăluit planul celorlalți… Iar tu nu ai vrut să-mi fii alături, în team-buildingul de la Aspen. Mi-am luat costum de schi de la cea mai scumpă firmă…Mulat și strălucitor.
El : - Păi… Mă iartă, nu mi-a fost ușor să te refuz, dar… nevasta mea alăpta la vremea aia, era prinsă în aura de mamă împlinită… Iar băiatul nostru era un miracol care ne umplea casa și sufetul.

Bruneta : - Dar mie mi-ai cedat ! Am știut să aleg momentul. Te-am pândit până ai ajuns să cazi în nas de oboseală – și acasă și la job. Te săturasei să tot mergi în vârful picioarelor, să cumperi pamperși și tetine, să adormi în fotoliu, așteptându-ți soția care rămânea lângă bebeluș… Știam că te voi subjuga cu o atitudine calmă, demnă și independentă. Eu nu ți-am cerșit. Te-am făcut să-mi miroși parfumul și să-mi ghicești conturul de sub fustele trei sferturi, stând picior peste picior și privind prin tine, sau exact pe deasupra umărului tău, razant cu lobul urechii…
El, cu privirea în jos și mâinile frământate : - Recunosc. N-am mai avut putere. Păreai că niciodată nu-mi vei ceda. Mă bazam pe rezistența ta, pe inaccesibilitatea arborată cu zâmbet liniștit. M-ai provocat să-mi verific masculinitatea adormită sub scutece și cântece de leagăn… Nici nu credeam că mă vezi…

Soția, cu sceptrul în mâna dreaptă, își drege glasul, clipind ca și cum i-ar fi intrat ceva în ochi. Dar rămâne tăcută. Nu are dreptul decât să pronunțe sentința finală și irevocabilă.
El, cu privirile ridicate spre ea : - Iubito !… Dac-aș putea răscumpăra suferința pe care ți-am pricinuit-o… Aș face orice să nu te fi jignit. Dar nu aveam nici o intenție să te înșel, să știi… Nici nu-mi dau seama cum am ajuns aici… Eu te iubesc la fel ca la început. Ba mai mult chiar. Dar m-am pierdut pe drumul ăsta, de tată, soț, om cu responsabilități… Am făcut prea mult piața, am rezolvat prea multe dosare, am vizitat prea multe cabinete pediatrice… Iar tu, iubito, erai prea dedicată noului venit în viața noastră. Dormeai cu bigudiuri pentru că a doua zi te întâlneai cu fetele în parc, te culcai prea târziu sau prea devreme ca să mai am și eu loc lângă tine, căscai când îndrăzneam să-ți ating brațul… Când te aveam lângă mine, fugeai la cel mai mic scâncet lângă pătuț…

Bruneta : - Dar ce cadouri frumoase mi-ai cumpărat ! Și haina de blană, și bijuteriile, și desuurile alea de dantelă… Ah ! Ce caraghios erai când ai mâncat frișca din cupa șoldului meu. Sau când ai băut șampanie cu mâinile legate la spate… Ha-ha… și când te-ai împiedicat în hainele împrăștiate pe jos. Ai căzut și ti-a rămas spatele înțepenit…
El, amărât : - Acum ești rea. Atunci chicoteai la glumele mele. Îmi spuneai că sunt grozav și că îti place să te domin…
Bruneta : - Dar așa le spun tuturor. Vă-mbrobodesc cu aceeași eșarfă transparentă. Vă gudurați sub laude așa cum se topește frișca sub soare. Mă mințeai că soția e la socri, cu copilul. Știam că, de fapt, te aștepta acasă, să mai mergi și tu în patru labe prin sufragerie, pănă doarme ea puțin.

El, cu umerii căzuți : - Am greșit. Îmi pare rău. Aș vrea să nu fi făcut…
Ele, într-un glas, privind-o pe judecătoare : - Deci ?! Șiretul de mătase, da ?! Recunoaște că-l merită. I-l facem colier pe măsura gâtului.
El, tânguindu-se : - Dar, nu ! Vă rog. N-am să mai fac niciodată….
Ele râd cu capul pe spate : - Știi că minți. Ai călcat într-un never-ending pleasure. Odată căzut în plasa noastră, rămâi mereu cu călcâiul descoperit, chiar dacă porți armură pe piept.
El, cu mâinile împreunate către soață : - Iubito !… Tu știi, nu-i așa ?… Nu am să mai fac… Iartă-mă !

Ele, privind jilțul suprem : - Ei ? Să isprăvim. Cunoaștem melodia. Pronunță-te: “mătase roșie la gât”. Așa va fi marcat și va deveni neputincios. Îi iei farmecul, iar celelalte femei nu-i vor mai remarca masculinitatea. Fă-l să-ți mănânce din palmă. Numai ție, pentru totdeauna.
Soția, cu privirea dreapta și voce senină : Nu. Îi las puteri depline în continuare. Ãsta e verdictul meu – să rămână întreg până la capăt.
Cele trei principii, supărate, protestează : - Dar ești puțină la minte ! Nu te gândești ?! Te va înșela mereu. Nu-i leac decât cu semn la gât. Cumințește-l !
Ea : - Nu. Îi las discernământul și lupta cu propria-i conștiința. Va avea satisfacția abținerii sau remușcarea păcatului.
Ele : - Halal remușcare, cu cătușe la mâini și căpșuni în gură… Nu știi ce faci. Ne jignești. Muncim degeaba, adică ?! Nu vrei să stârpim păcatul din rădăcină?
Ea : - Nu am să fac asta.
Ele, clocotind: - Dar de ce atâta generozitate?
Ea : - Pentru că-n generozitatea iertarii de acum stă puterea mea de a evita Divanul Crailor.

El, eliberat, își părăsește scăunelul cu trei picioare și-i sărută mâna cu recunoștință. În vreme ce ea se ridică pentru totdeauna din scaunul judecății absolute, el privește înapoi, zâmbind cu ochiul drept celorlalte două principii…