| poezii v3 | Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
|  |  |  |  |  | ||
|   |                     | |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|  |  | |||||
|  | ||||||
| 
		  agonia  
 
■ să fii bine, copilul meu   
 Romanian Spell-Checker  Contact | 
 - - - 
      - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -  2005-09-24 | | 
	Soarele străpunge norii, despărÈ›indu-i ĩn bucăti diforme, Paloarea luminii difuze ĩmi luminează o amintire Prefăcută ĩn scrum… Grădina cu flori uscate – catedrala ĩn care ne-am unit - A ĩnceput să ĩnverzească, deÈ™i e toamnă Și ninge cu liliaci presaÈ›i… Ĩmi desfac aripile ciopârÈ›ite ĩn dansul aerului Uitând de gravitaÈ›ie, furând câte o stea. Ĩmi plouă chipul… Seara ĩsi lăsa greutatea ĩn dansul morbid al corbilor din cimitirul tău. Eram acolo, te priveam cum, cu ochii ĩnchiÈ™i, depuneai jurăminte, sub pietre funerare. Paloarea ta cadaverica nu mă ĩnspăimânta, ci mă umplea de iubire. Vreau să ĩmi ating sufletul cu degetele ĩnnodate, dar am oasele prea scurte È™i nu ajung. Mă atingi tu…vai, cât de dulce e desfătarea Iluziei. Voi, muritori ĩnfloriÈ›i, credeÈ›i că Noi nu putem iubi? CredeÈ›i că un vampir nu se va putea ĩndrăgosti nciodată? Ĩncet, tot mai rar È™i mai apăsat ĩmi săruÈ›i pleoapele ĩnnegrite. Pielea ta rece cât de fierbinte ĩmi pare acum! Ĩn infinitatea căzută a clipei, desfătarea degetelor tale pe corzile mele vocale tresare, mă face să cred că ĩncă mai pot cânta aceeaÈ™i melodie tristă de ĩnmormântare, pe care È›i-am fredonat-o Atunci. Mă aÈ™ezi cuminte pe covorul de frunze galbene, acoperindu-mă cu mantia ta roasă ĩn colÈ›. Cu grijă, ĩmi aranjezi părul, ĩmi umezeÈ™ti buzele ĩntr-un sărut cu miros de tămâie. Cât de frumos e cerul când È™tii că el va fi acoperit cu fum următoarea zi È™i nu-l vei mai vedea! Dar el dispare sub chipul tău blând, radiind de fericire. Da, aici sunt, nu fug, nu te strâng, nu È›ip, nu o să ĩncerc să te ucid. Din buzunar scoÈ›i cadoul de ziua mea: o mică lumânare, ultima de pe Pământul nostru, colorată ĩn nuanÈ›e de verde È™i albastru. O aprinzi suflând ĩn ea. Seara devenea deja noapte, luna ĩÈ™i făcuse lăcaÈ™ pe cerul umbrit, iar noi, cu gândurile care dansau È™i tăcerile aspre dintre gene, ne atingeam piatra funerară unul altuia. Ĩnvechită de timp, lumânarea ĩncă mai e aprinsă la marginea cavoului meu… 
 | ||||||||
|  |  |  |  |  |  |  | |||
|  | |||||||||
|  | Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. |  | |||||||
|  | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate