În copilărie fusese puternic influențat de maică-sa în privința credinței, astfel că nu se culcase niciodată seara fără să spună Tatăl Nostru. După moartea părintelui său începu să pună la îndoială existența divinității chiar dacă la școală făceau și ore de religie. Când terminase gimnaziul și continuă cursurile la liceul evreiesc, apărură ceva contradicții religioase. O parte din colegii lui erau de rit ortodox, alții își păstraseră religia mozaică, unii erau sefarzi, unii așkenazi… unii mai bogați unii mai săraci. Cu toate contradicțiile apărute avea grijă maică-sa, acasă, să nu se abată de la dreapta credință. Fusese dat școala respectivă pentru că aveau ceva cunoștințe și relații pe acolo, iar el fusese foarte fericit că mulți elevi erau la fel de bruneți ca și el. Bucurie trecătoare căci, în scurt timp, despre el s-a aflat că-i țigan! Asta pentru că respectivele cunoștințele erau de pe vremea când trăia taică-su care nu-și renegase niciodată originile, chiar epatase cu ele! Îi dădea mâna, tocmai pentru că nu arăta!
Mai târziu, începu să încline spre ateismul mătușii Olga care afirma că are icoane în casă doar pentru valoarea lor artistică. O contribuție importantă în slăbirea credinței o avusese și modul foarte ciudat în care îl mângâiase un călugăr, în urma unei vizite la o mănăstire din apropierea Bucureștiului. Acolo mergea maică-sa ca să facă parastase pentru pomenirea morților, iar el o însoțea cu drag pentru că îi plăcea să cânte în cor; avea naosul o acustică nemaipomenită! În urma respectivei întâmplări, concluzionase, că rasa monahală nu avea nici o legătură cu comportamentul unora ce mergeau dintr-un motiv sau altul să-l slujească pe Dumnezeu, sau mai bine zis să se închidă într-o mănăstire. Partea buna, din perioada copilăriei, era că învățase cele zece porunci pe care le respectă în mare parte și când deveni adult.

În perioada adolescenței visa să facă sport de performanță chiar dacă, din cauza războiului, activitățile sportive erau la limita supraviețuirii. După plecarea regelui Mihai, noua conducere a desființat boxul profesionist, iar pe vremea aceea el cu boxul făcea mai mulți bani! Măsura respectivă l-a făcut să-și dea seama că-i mai important să-și continue studiile. Când cluburile sportive s-au revigorat, el era deja extern… la spital, și se mulțumea să participe doar la competițiile studențești.

Rezistența la alcool și-a testat-o după prima dezamăgire în dragoste! Avusese marele avantaj că liceul lor era singurul, pe vremea aceea, care avea un corp de clădire în care învățau fete. Erau curțile despărțite de un gard dar când veneau spre școală tot se întâlneau! Era în perioada iernii și se făcuse ghețuș pe jos iar o fată ce mergea în fața lui avuse ghinionul să alunece. El printr-o mișcare agilă reuși să o salveze de impactul cu carosabilul, ea gentilă îi mulțumi și își continuară împreună drumul până la liceu. Chiar dacă Grig nu îndrăznise să deschidă gura fata îi spuse și cum o cheamă și în ce clasă este. Așa află că-i mai mică cu doi ani ca el. În perioada ce a urmat s-a întâmplat să mai străbată de câteva ori drumul împreună fie spre liceu fie dinspre liceu spre casă și Aura i-a zâmbit de fiecare dată. Într-o zi când trecu pe lângă un grup de fete, între care se afla și simpatia lui, acestea începură să șușotească și să-și dea coate arătând înspre Grig care le auzi o parte din conversație:
- E campion la trânte, pe liceu!
- Poate să fie și pe capitală! Nu m-aș uita la țiganul ăsta borât nici în ruptul capului! spuse, disprețuitoare, una dintre ele.
Cum efectul de turmă funcționează aproape de fiecare dată, toate fetele începură să chicotească și să-l privească batjocoritor. Astfel idila lui muri înainte de a se naște. Principalul vinovat fusese vântul de primăvară care îi accentuase culoarea!
În seara respectivă maică-sa era în tură de noapte iar Grig își luă libertatea să se amețească puternic combinând țuica cu vinul. Apoi, își testă limitele făcând ridicări la bara amenajată special în baie, până îi cedară brațele – era o altă formă de a-și exterioriza nervii – pe urmă adormi în cada plină. Se trezi spre dimineață dârdâind. Mai greu a fost să-i explice maică-sii, a doua zi la prânz, când l-a întrebat, de ce-i goală sticla de vin? S-a uitat în ochii ei cu o privire ce oscila între a fi gânditoare, pierdută sau dezabuzată, dar nu a apucat să-i răspundă nimic. Avea maică-sa un talent moralizator nemaipomenit: „Dar cum…!? Dar de ce…!? Dar nu se poate…!?” Și nu-i lăsa niciodată timp suficient să îndrăznească să-i răspundă! Conștientiza că nu făcuse bine, dar lucra încă la acceptarea aspectului său exterior, mai ales că se compara mereu cu Vlad, singurul său prieten. I-a ascultat morala cu o atitudine ce mima indiferența, când de fapt lui, îi zgâria încă creierul, expresia „țigan borât” cu care-l „gratulase” una dintre fete.
Datorită apelativului primit, în următoarele luni conexiunile neuronale ale creierului său au fost solicitate la maximum, lecturând cu disperare manualele școlare și maculatoarele cu gândul că poate peste ani se va întâlni cu respectivele în alte circumstanțe și atunci el va fi cel care va râde.