Aproape Crăciunul. Afară ninge ca în povești. Nina scrie și pictează mai mult. În rest, voința ei a dispărut.
Rutina nu se mai respectă ca înainte. Casa arată, din nou, ca ruina unui cerșetor. A slăbit mult; nu mai are aceeași plăcere de a găti. Își atinge uneori pieptul și e rece ca gheața. Alteori crede că e un spectru și urlă prin casă noaptea. Când se trezește, își amintește totul la perfecție și nu îi vine să creadă că a făcut așa ceva. În ultimele zile, blondul nu a mai venit. Deși comanda mereu de la același local – porții mici, acum, fiindu-i teamă că banii se vor termina curând– veneau curieri diferiți. A încercat să schimbe restaurantul și, într-adevăr, venea alt curier, un nepalez care nu știa nici engleza. A folosit un program de traducere online și a reușit să îl facă să înțeleagă că are nevoie de ajutorul lui o dată la câteva zile. Acesta nu voia banii ei; se oferea să-i aducă toată mâncarea rămasă de la restaurant, după închidere.
De Crăciun, femeia l-a invitat să mănânce cu ea, dar a refuzat. I-a cumpărat un brăduț natural de un metru pe care l-a împodobit cu globuri vechi. Nina începea să simtă drag de acest străin, pentru că nu avea absolut nicio intenție impură față de ea. Părea persoana potrivită la momentul potrivit. Când pleca, îi aprindea lumina pe hol, să nu se lovească de pereți prin întuneric. Privea de fiecare dată cum silueta lui grăsuță se îndepărta pe holul înghețat, până ieșea din bloc.
Bărbatul i-a fost alături o vreme. I-a spus că a strâns destui bani și vrea să se întoarcă la familia lui, în Nepal. „Fără familie, viața nu are sens pe pământ", îi spunea el cu toată convingerea. Când a văzut bucuria nostalgică de pe chipul său, Nina a simțit o durere puternică. S-a grăbit să termine conversația și a vrut să doarmă până în următoarea zi.