·
Distribuit pentru: Public

După 60 de ani!

6 decembrie 1956 a fost o zi mohorâtă. Îmi amintesc de parcă s-ar fi întâmplat ieri!
Burnița și era polei. Cum s-a crăpat de ziuă am pornit la drum lung. Am trecut puntea peste râul Argeșel, am luat-o prin Toboșari și-am ajuns în Bârzești, unde, ca în fiecare an, era târg de Sfântul Nicolae. Strânsesem ceva bani, în toamna aceea am adunat prune la doamna Margareta și Emilian Constantinescum, vecinii noștri, învățători. Mă plăteau cu 25 de bani pe zi. Iar eu îmi doream foarte mult o muzicuță. Nu mi-au ajuns banii, dar visam! Mă vedeam în goana cailor cântând! Scoteam sunete atât de duioase că lumea ieșea pe la porți și se minuna. Animalele sălbatice se opreau din goana lor și ciuleau urechile. Pentru câteva clipe chiar și păsăretul amuțea. Eram puțin speriat, plecasem de acasă pe jos, fără să-i spun mamei. Ne luaseră caii, totul din casă, iar tata, considerat dușman al poporului, zăcea la pat, îi plesnise piciorul de la o varice. Eu mă plimbam prin târg și jinduiam o muzicuță...
Au trecut anii!
Dam lecții particulare la fizică, matematică. Din banii câștigați am ținut neapărat să-mi cumpăr o muzicuță. Cea mai scumpă.
Uneori, seara, încercam să găsesc sunete care să redea muzica pe care o mi-o imaginasem în copilărie.
Eram nemulțumit, nimic nu se lega. Nu reușeam să exprim ceea ce aș fi vrut. Poate eram prea obosit! Se întâmpla să adorm explicând o ecuație, o derivată,
În cele din urmă am dăruit muzicuța unui copil din Boteni, băiatul lui nenea Ică.
Fetița mea a început să studieze vioara. Acum nu mai visam. Ea făcea să răsune muzica pe care eu nu o putusem exprima la muzicuță
Cei care o ascultau erau surprinși. Unde a stat ascunsă această domnișoară? Astfel de sunete numai o vioară Stradivarius poate să scoată.
Avea o gioarsă de instrument!
După ce a cântat, cu un succes răsunător, Concertul pentru vioară și orchestră de Mendelssohn Bartholdy împreună cu Orchestra Națională Radio, în clasa a x-a, a fost lovită în fel și chip.
Profesorii ei, instrumentiști celebri, deși la început o ridicau în slăvi, au vrut, cu o răutate greu de explicat, s-o îngenuncheze. Iar alți violoniști, chiar au fost spulberați. Au ajuns să renunțe la viață... Doar Verona Maier, artist generos și mai ales om de caracter, i-a fost mereu alături Deliei.
Muzica ei încă se aude. Destul de rar. Este atât de expresivă că oamenilor mai sensibili ( celor în vârstă dar și tinerilor), li se umezesc ochii când o ascultă cântând Enescu, Sibelius, Brahms, Ceaikovski, Frank!
Azi, în ajunul Crăciunului, bunicii, părinții, mătușile, unchii, verii dar și prietenii pe care îi cunoaște sau nu, așteaptă ( visează!) un alt concert al violonistei Delia Diaconescu.