În noi arde mistuitor flacăra tuturor posibilităților și a neîmplinirilor, suficient de pustiitor..., rămânând scheletul amintirilor materializate difuz în imagini, prin înșiruiri de cifre și litere pe ecranul unui computer, într-un spațiu virtual...

Sunt momente care mi-au alinat sufletul și, gândindu-mă la tine, mă întreb, care din surâsuri exprimă mai mult sinceritatea bucuriei, fericirea vieții? Am descoperit meditând faptul că centrul meu e diferit de “persona”, că măștile s-au desprins rând pe rând, arătându-mi-te ție în forma cea mai pură. Inocența mea e ceea ce ai citit, trimis de mine, castitatea în forma cea mai avansată. Nu există umbra vreunui rău, pot să confirm chiar dacă nu crezi, numai lucruri sfinte. Asemenea îți spun că nu te-am dezvăluit nimănui și niciodată nu cred că ai aparținut unui secret în felul acesta. Îmi deschid spiritul și-ți recunosc nevinovăția în clipele grele, mă bucur să te regăsesc atunci de fiecare dată în tainele mele.

Visul povestit în trecut, cifra 5 și cățelul alb cu ochi de chihlimbar din copilărie sunt simbolurile care mi-au legat sufletul de tine. Mai vin și clipele în care doresc să-mi răspunzi răspicat, nu imaginar sau intuitiv... . Vreau să-ți amintești de mine măcar o dată pe an... . Poți să-mi zici realist că nu pot continua să fiu paradoxal înțelegând fără ocolișuri că ar trebui să dispar împăcat de gândul inutilității . Nimic nu m-ar mai ține în mediul acesta dacă n-ai fi tu, fiindcă peste tot în jur e actorie, "persona" așa cum identifica Jung măștile societății în care supraviețuim, călcându-ne în picioare unii pe alții. Toți își doresc să devină importanți, împopoțonându-și chipul cu tot felul de caractere, din dorința de putere, de-a avea mai mult pentru a trăi bine, mascându-și fața cu machiaje aspectuoase, în spatele lor situându-se infamia și dorințele carnale...

"Și tu ești frumoasă" îți spunea cu acuitate și neprihănire o voce de copil, îți mai amintești? Poate că moștenim aprioric acele tipare arhetipale care ne conduc viața, indiferent de voința în baza căreia eul nostru acționează, influențând mediul în care trăim. Imaginile complexuale, traumele experimentate în timpul vieții, demonii răului sunt și ei imprimati anterior experienței în inconștient. Aceste etaloane negative ce au dobândit în timp conștiință și rațiune proprie, acționează independent de judecata noastră, cumulând energii ce sunt alimentate de alte imagini traumatizante. Răul zace latent, procesând în defavoarea noastră, pentru a ajunge la un cumul fortifiant suficient de mare pentru a ne poseda cu totul... . Nu te lăsa pradă acestor influențe interioare negative și nu uita că ceea ce proiectezi în exterior asupra altor oameni este de fapt ceea ce ai deja în tine, conștientizează binele, dar nu uita de diavolii interiori care au propria determinare .

Dincolo de măștile pe care le expui în lume, există ceea ce ești tu: un om frumos cu suflet luminos. Dumnezeu să păzească iubirea ce o stăpânești, strălucind imperios în calea altora. Au trecut iar zilele în care n-am mai îndrăznit să-ți scriu măcar un rând deși mi-a venit și ți-am spus în reflectiile mele că ai cu tine strălucirea unui suflet bland, cu ochi de chihlimbar. Au trecut lunile în care n-am reușit să pot desprinde caracterului meu și ultimul pic, oferindu-ți libertatea de-a alege normalul, nu neînsemnatele cugetări care văd un chip al tău pustiit de tăcere și insingurare.

Privesc precum un orb ce-și desenează fericirea, mângâindu-ți privirea cu izurile inflorat înmiresmate ale unor trăiri care poate ne-au inspirat cândva pe amândoi, în felul în care Dumnezeu ne-a pictat durerea cu surâsuri instelate, privindu-ne chipurile cu lumina inimii Lui.

Dacă te întrebi de ce nu ți-am mai scris atunci, sunt important, de nu, înseamnă că-s precum cei care mă împiedică să ajung în dreptul sufletului tău. Mă pot include în vreo asemănare? Nefericirea o așezăm sistematic pe un podium cu ardoare nefolositoare. Poate uneori ar trebui să judecăm în felul în care putem exista numai pentru noi înșine. Ar trebui din când în când să devenim egoiști autonomi, imaginându-ne independența față de lucrurile vizibile, să transcendem situațiile care ne-au împotmolit din pricina imperfecțiunilor exterioare, să eliminăm, un timp, puțin din simțurile omenești și să trezim în noi trăiri spirituale.
Spaima cea mare e în mine, fericirea ce o jinduiesc a fi prezentă în sufletul fiecărui om. Am moștenit prețios acest complex din rădăcinile copilăriei, fiind consacrat să ofer mai mult decât mi-aș putea năzui. E la fel prezent în tine același sentiment? Suntem blocați inflorind în nevoia de a da și a nu primi suficient? Mă întreb de ce viața are în menirea ei rosturi atât de complicate? În alt fel decât cel ales să-ți spun atâtea poate nu aș fi fost în stare să te obosesc cu nesăbuita mea. Chibzuind mai bine la faptul că preocupările mele nu sunt importante pentru tine, poate te-ar fi ajutat mai mult tăcerea mea .

M-a motivat însă imaginea inocenței unui trupișor de copil, staționat pe un pled într-o curte săracă de la țară, așezat cu mânuțele întinse, pe jumătate lipsite de speranță. Am văzut pentru o clipă în ochii tăi dezamăgiți, reacția celui care-l îndrăgeai în momentele acelea. Nu te întrista, nu ești singură, căci pentru toate acestea încerc să-ți rămân alături, doar dacă mai vrei.

Nu ești atât de greu de intuit, pentru că simplitatea e trăsătura ta dominantă, fiind în același timp și caracteristica imposibilă a celor ce nu te cunosc. Poate doar eu cred asta, dar cu siguranță o știu și alții. Sclipirea ochilor tăi eliberează căldura lipsită de egocentrism, iar neîncrederea provocată de gândurile rele ar trebui să-ți stea departe de atuurile ființei, pentru că lucrurile sfinte au și ele locurile cuvenite pe altarele vieții. Mă rog (nu sunt bigot) ca un naiv să-ți fie bine. Primește îmbrățișarea, îmbinând-o cu lumina, afecțiunea și culoarea gândurilor ce ți le daruiesc!