Este o problemă de percepție la tine; felul în care mă vezi acum este, de fapt, felul în care ar trebui să te vezi în situația în care ești; nu sunt o amenințare pentru nimeni. Dacă nu crezi în lucruri care nu pot fi demonstrate mai mult decât atât, înseamnă că nu le-ai trăit încă pe pielea ta. Când le vei trăi, atunci vei dobândi credința adevărată și până să ajungi acolo să vezi, n-ai decât să fii convinsă nu de ce ți-am scris, ci doar de ce-ți spun cei pe care îi consideri compatibili cu tine.

Prezența Divinității în viața noastră e în lucrurile mărunte, îmi spunea un prieten, în freamătul zilei și liniștea nopții, în zborul păsărilor, culoarea florilor, zumzăitul insectelor și în mireasma celor dragi. Perfecțiunea rezultă din modul în care privim și analizăm ce se întâmplă în jur. Dumnezeu este Universul conștient de sine, iar noi suntem o fărâmă din acest Univers. A te lăsa în urma mea e ca și cum aș părăsi acest cosmos interior și exterior. Tu ai stârnit în mine încercarea de-a cunoaște și a recunoaște faptul că ceea ce privesc mă privește și-mi răspunde prin aerul pe care-l respir, prin miresmele celor ce sunt acum sau a celor care s-au pierdut în timp, pentru a regăsi mai târziu viața... .

Dumnezeu ma face să resimt vibrația Luminii, reflectându-și căldura în toate culorile pământului și a lucrurilor care îl conțin, în formele ființelor întâlnite, a obiectelor și simbolurilor înțelese din vise și din stările de veghe. Mă uit la ecranul unui ceas, ignorând trecerea timpului și gândindu-mă la ce va urma. Poate că nu ar trebui să privesc spre viitor, ci ar trebui să mă întorc din nou în trecut, căutând fadul și îndepărtatul existențial în trăirile actuale, latente și contemplative. Cum aș putea recupera acum toată energia pierdută inutil, păstrând-o și cultivând-o în interiorul meu, cunoscând astfel mai bine ceea ce sunt și cum sunt pentru mine și pentru fiecare dintre voi?

Cifre pe ecranul unui ceas, în interiorul unui cadran, indicând trecerea a ceva...; cifre într-un calendar al minții, exprimând înfăptuirile individuale și înnoirile zilnice ale propriei identități într-un interval desprins dintr-un context, fiind în același timp aproape ori departe de a-mi vedea propriile realizări și consecințele împlinirii lor în viața mea, împreună cu însemnătatea acestora pentru cei ce conștientizează existența prezenței lor în observațiile lor.

Am renunțat la ideea de a căuta maturitatea, pentru că, observând-o la tine, am conchis că trebuia să descopăr mai întâi inteligența de-a găsi modalitatea prin care să vezi mai conștient copilul rănit în interiorul tău, să-l privești înțelegându-l, îmbrățișându-l, neașteptând să-l cuprindă alții... . L-aș învălui eu cu înțelegerea mea, dar nu cred că sunt potrivit să judec inocența fiecăruia, fiindcă dincolo de ceea ce văd prin simțurile și intuițiile mele, cred că în fiecare există acel miez intim și înțelegător, oferit de candoare, suficient de activ pentru a ști că este prea puțin iubit, fiind ignorat și brutalizat... . Mă întreb foarte des dacă nu cumva tocmai această neprihănire eludată ar putea uni fragmentele psihicului nostru, apropiindu-ne de Dumnezeu.