Se întâmplă să-mi fie dor... și când spun așa... gândindu-mă la tine, nu e o dorință de trup, ci iubire, pasiune pentru suflet. Nu am așteptări decât atât: ... să-mi permiți să chibzuiesc la amândoi fără ambiții ori prejudecăți, fără confirmări..., deși uneori mi-aș dori să-mi zici, fără să-mi închipui cum împărtășim unul altuia aceleași sentimente, aceleași intuiții stârnite de emoții....

Am încercat mii de ori să dispar, numai ca să revin mai apoi, mandatat să încasez aceleași energii care mă presează să rămân... din afecțiune pentru tine. Sentimentul vinovăției mă îndeamnă asemenea să-ți spun să mă ierți acolo unde observi că absurditatea vine de la mine.

Închipuie-ți că te-ai trezit în obscuritate, având cu tine conștiința și rațiunea de a ști..., fiindcă exiști, simțind ceva diferit de ceea ce credeai …, într-o beznă mai întunecată decât cel mai negru gând pe care ți l-ai putea plăsmui … .

Imaginează-ți liniștea cu o densitate asemănătoare, o lipsă totală de orice, mai puțin de tine însuți, fără posibilitatea vreunei mișcări, fără simțuri…, un fel de plutire într-un vid, fără nimic …, fără voința de a suporta altceva decât propria indignare …, fără dreptul de-a sfârși, fiindcă ești veșnic, și altcineva sau altceva decide atunci în locul tău, fără a ști dacă totul se întâmplă pentru un minut sau o eternitate….

Infernul, dacă l-ai trăi, ai privi lumina cu o acceptare necondiționată, încărcată cu speranță, cu forme și culori, cu trăiri nesfârșite îndestulate cu iubirea de a fi, fără ură și dezamăgire, fără încercarea de a înțelege un neant cu omnisciența fudulă a unui înfumurat ce oferă răspunsuri lipsite de finalitate, creându-și singur paranoia …, fără curajul de a căuta ambiguități, întrebându-te de ce ți se întâmplă ceea ce ți se întâmplă, cercetând și căutând mereu răspunsul “potrivit”.

Mai rămâne să-ți spui: gândește, iubește și iartă, nu te împovăra și învinovăți, realitatea ar trebui să îngăduie calmului tău un unic chip de a cerceta inteligent ceea ce ești în lumină orbitoare, observând cum ebluisarea se transformă progresiv într-o nouă vedere ce capătă consistența ce se îngrijește de felul în care o percepi, iar atunci ceea ce privești te privește, depinde cât de mult îți dorești să știi ceea ce devii….