Picătura de sânge căzu pe marmura albă. Madlen, îşi băgă imediat degetul în gură furioasă, uitându-se în toate părţile, neştiind ce să facă. Lama cu care vroia să deschidă plicul, căzu de asemenea pe pardoseala lustruită de meşteri renumiţi. Madlen, se apropie de măsuţa împletită, vopsită într-o culoare neobişnuită, dar frumoasă, gri. Crenguţele stăteau chinuite în pătrăţele mici, susţinând un serviciu de tărie, cu pahare groase de calitate, ce aveau tăieturi aproape diamantate. Madlen, turnă din sticla imensă, pătrată, lichidul maroniu blond într-un pahar, băgându-şi degetul în el, sângele lăsa fumuri roşii în lichid. Blonda, luă plicul nervoasă şi-l puse în lumină, pentru a vedea mai bine prin el, dar era imposibil de data aceasta, pentru că era unul din plicurile acelea vechi, cu căptuşeală de culoare închisă înăuntru, nu se putea distinge decât mărimea scrisorii, vag. Madlen, era furioasă de acuma, ochii parcă împroşcau foc în jur, nu mai ştia ce să facă. Se auzi un scârţâit de uşă, iar paşii traversau livingul imens către curtea de vară. Bărbatul, bine făcut, îmbrăcat într-un costum frumos, asortat parcă la corpul său atletic, se apropie de măsuţa cu băutură, turnă un pahar de coniac, înaintând cu el în mână către piscina din curte, apa transparentă dădea naştere razelor luminoase, cu micile ei valuri, bărbatul orbit de lumina puternică, se întoarse cu spatele la piscină. Madlen, aproape că încremenii în debaraua pentru prosoape şi schimburi de plajă, uitându-se prin crăpătura uşii, îl urmărea pe bărbat cum se apropie, la un moment dat distanţa era atât de mică, încât a fost nevoită să-şi ţină respiraţia. Bărbatul, stătea pironit în faţa uşilor debaralei, urmărind un păianjen imens, acesta dispăru urcându-se pe unul din firele sale către etajul casei.
- A, stai că nu-mi scapi tu aşa uşor! Bărbatul, o luă la fugă prin living.
Madlen, era aproape să clacheze, dar n-o făcu, luă paharul cu degetul în interior şi bău amestecul de coniac cu sânge pe nerăsuflate. Picături mici, fierbinţi, de apă, îşi făcură apariţia pe tâmple şi gât, lăsă plicul din cealaltă mână pe un raft, rupând un cearşaf cu dinţii, își făcu o faşă, după care scoase cu grijă degetul din pahar pansându-l. Luă paharul mânjit cu sânge şi rămânând încă acoperită de balconul de la etaj, se apropie de măsuţa cu băutură, punând o cantitate considerabilă, până ce se diluă întreaga cantitate de sânge din pahar, clătind uşor, după care îl bău strâmbându-se.
- Aşa, din mine ai ieşit, în mine ai să te întorci!
După care mai puse puţin coniac clătind şi turnă peste picătura de sânge de pe pardoseală, pe care o şterse cu degetul pansat, strâmbându-se de durere.
- Mergi cu mine, nu te las aici!
Luă scrisoarea, care în tot acest timp rămase pe raft, băgând-o în buzunarul pantalonilor la spate, după care şterse paharul cu tricoul de pe ea, apoi sticla, dar nu făcu decât câţiva paşi, întorcându-se înapoi după lama ce stătea liniştită sub măsuţă, o luă uitându-se nedumerită, neştiind ce să facă cu obiectul plin de sânge, în tot acest timp mai aruncă o privire sub masă, dar nu observă nimic ciudat, aşa că lăsă lama între degete pierzându-se pe lângă casă, prin grădina imensă, plină cu copaci uriaşi, tufe de verdeaţă, toate de o frumuseţe nedefinită, ajunse lângă gard, dorii să arunce lama, dar se răzgândi, băgând-o între buze şi sării gardul din zid liniştită. Dincolo de gard se simţii în siguranţă, dorind să zâmbească, dar făcu ochii cât cepele scoţându-şi lama din gură, după care respiră uşor.
Drumul până la maşină nu dură mult, se sui în viteză, scoațând plicul se uită cu atenţie la el, îl duse la nas, mirosul acestuia o duse pe gânduri, simţii mirosul casei sale, dar mai ales mirosul biroului tatălui ei. Tutunul de bună calitate era impregnat în plic, iar parfumul de iasomie, ce domnea de obicei în familie, se simţea şi în plicul din mâna Madlenei. Dorii să desfacă plicul brutal, dar se răzgândi şi-l aruncă pe scaunul din dreapta, pornind maşina în trombă.
Ajunsă acasă luă cu grijă plicul, ducându-se cu el direct în bucătărie, aşezându-l pe frigider în aşteptare. Luă primul vas care îi căzu în mână şi-l umplu cu apă, punându-l pe foc, după care căută în dulăpiorul de la baie, pansament şi dezinfectant. Îşi spălă bine mâinile, scoţând pansamentul deja ud şi spălă cu grijă rana de la degetul tăiat, la contactul cu dezinfectantul se strâmbă puţin, amorţindu-i simţurile pentru a-l pansa în voie. În tot acest timp apa începu să fiarbă de mama focului, dădu focul mai încet, lăsând aburul să mângâie plicul în dreptul lipiturii, nu dură mult şi plicul cedă până la ultimul milimetru. Hârtia era moale de acuma, aşa că îl aşeză pe un prosop uscat, cu toate că nu mai putea de nerăbdare să vadă interiorul. Lăsă plicul pe masă şi se duse în dormitor să-şi schimbe hainele, dezbrăcându-se calmă cu gândul la conţinutul plicului. Liniştea nu dură mult, totul se rupse când la uşa garsonierei se auzi soneria. Madlen, rămasă doar în lenjeria intimă, o secundă se panică, dar îşi revenii repede, sărind peste patul din dormitor păşindu-l, ajunse din câţiva paşi în bucătărie, luă plicul, îl puse în primul dulap din apropiere, ducându-se glonţ la uşă să se uite pe vizor, soneria îşi făcea datoria în continuare de zor, afară nu era decât un poştaş ce căuta în tolbă cu o mână, iar cu cealaltă rămăsese blocat pe butonul soneriei.
- Da, imediat! Vă rog!
- Poşta, doamnă!
Madlen, luă primul tricou găsit la îndemână, pantalonii de trening de pe scaun, în cea mai mare fugă, deschizând uşa.
- Tocmai mă odihneam, domnule!
- Mă scuzaţi! Nu este un plic obişnuit, dacă era, vi-l lăsam la cutia poştală, nu mai urcam până aici. Vă rog să-mi semnaţi aici, pentru primire.
- Da, imediat domnule.
- Aşa, acum poftiţi recomndata dumneavoastră şi vă rog să mă scuzaţi pentru deranj!
- Sper să fie o veste bună, vă mulţumesc domnule! La revedere!
- Doamnă! Toată stima! Sărutări de mâini!
Uşa se închise după poştaş, iar Madlen, căzu pe primul scaun care îi ieşii în cale, uitându-se la plic, citii numele expeditorului "Bramus Matei", care nu era altcineva decât avocatul tatălui ei. Deschise înfrigurată scrisoarea.
"Scumpă şi prea distinsă domnişoară, Namec Madlen. Întrucât s-au scurs cele 60 de zile de la moartea tatălui dumneavoastră, termen până la care am avut contract cu dumnealui şi la care de asemenea am fost instruit să vă convoc, pentru a citi testamentul.
Aşadar, vă rog cu respect să binevoiţi a venii miercuri 10 iunie, la trezoreria statului, din dorinţa tatălui dumneavoastră, ora 10 dimineaţa, pentru a dezbate actul.
Cu mulţumiri, al dumneavoastră loial prieten, Matei."
- Acum c-ai rămas fără muncă, îmi eşti loial! Zise Madlen, vorbind singură.
Se sculă îngrozită, amintindu-şi de plicul ei din dulap, dar nu avu timp să-l vadă, că soneria îşi făcu iar de cap. Zbură înapoi la uşă, recunoscându-l pe domnul Bramus, avocatul tatălui, mai bine zis fostul, de acum. Rămase un pic pe gânduri, după care deschise uşa.
- Bună ziua, scumpa mea Madlen! Sper că nu, deranjez?!
- Domnule Bramus, chiar îmi face o deosebită plăcere să vă primesc în cocioaba în care m-aţi aruncat, dumneata şi fratele meu, ce şi-a însuşit toată averea pe abuz de putere.
- Tocmai de aceea, dacă-mi dai voie... avocatul făcu un mic pas în faţă, dând să intre.
- Hai acuma, dacă tot aţi urcat până aici!
- Nu vă răpesc decât, câteva minuţele! Ştiţi foarte bine că am încheiat testamentul tatălui dumneavoastră.
- Şi ce-i cu asta?
- Ajungem noi şi la aceasta! Cu toate că ceea ce conţine actul este confidenţial şi nu poate fi aflat decât de către semnatari în ziua citirii lui, m-am gândit că poate un act de prudenţă, pentru ambele părţi, n-ar strica.
- Să înţeleg că a-ţi vrea să facem o mică, ghiduşie!?
- Am putea să-i spunem şi aşa, asta bineînţeles, dacă... pot să mă exprim aşa, formula ne va ajuta pe amândoi, fireşte!
- Să zicem că aş fi de acord. Care este propunerea dumneavoastră?
- Având în vedere că eu ştiu deja conţinutul testamentului, să zicem că am putea înclina balanţa un pic în favoarea dumneavoastră, scumpă Madlen.
- Şi ce a-ţi avea de câştigat, domnule Bramus? Pentru că presupun, nu faceţi nimic gratis!
- Gratuităţile sunt pentru mulţime Madlen, dar cum voi rămâne şomer, începând de miercuri, m-am gândit că nu ar strica să facem un pact de prietenie şi coaliţie totodată, pentru cucerirea redutei, draga mea.
- Bănuiesc că ai cam fost tras pe sfoară, de iubitul meu frate, Matei.
- Am mâncat şi eu o pâine... de, ce să-i faci, meseria!
- Şi acum te-ai gândit să muţi tabăra!?
- Asta dacă te interesează să stoarcem ceva mai mult de la viaţă, ca să zic aşa, pentru a nu-mi face duşmani!
- Să-nţeleg că animalul este în lesă!
- Şi cu botniţa pusă, dacă mă-nţelegeţi!
- Adică vi cu gânduri, într-adevăr paşnice la mine?
- Dacă-mi permiteţi, sunt doar avocat!
- Dar cum rămâne cu dreptatea, pentru care ar trebui să luptaţi, voi avocaţii?!
- Uneori… şi ea, trece prin stomac.
- Furia pe care o văd în dumneata, nu-mi aduce a nimic bun. Sunt dezamăgită întrutotul.
- Dar nu vreau decât să muncesc în continuare, pe vastele domenii de activitate, ale tatălui dumneavoastră.
- A vrea nu înseamnă nimic, dar având în vedere că dumneata cunoşti toate dedesubturile averii tatălui meu, dă-mi voie să mă gândesc.
- Bineînţeles, Madlen. Dar asta, nu uita, trebuie s-o faci până miercuri la ora 10!
- Sper că testamentul rămâne întreg, până atunci!
- Trezoreria statului îl are în grijă, nu poate fi deschis decât în prezenţa distinsului director de acolo.
- Să-nţeleg că însuşi tata, nu prea avea încredere în tine, dragul meu, Matei!
- Nu uitaţi de propunere, scumpă domnişoară, trebuie să mă retrag. Munca mă obligă la luptă!
- Da, bine! La revedere!
- Termenul este cam scurt, dar sper că veţi lua o hotărâre benefică pentru ambele părţi.
- Da, da... la revedere, domnule!
Uşa se închise în spatele avocatului, iar Madlen răsuflă uşurată, în sfârşit singură.
- Ce măgar! Zise, vorbind de una singură. Credeam că nu mai scap de el! Ăsta, chiar că este un animal de pradă, fără scrupule!
Madlen, uită cu totul de plicul din bucătărie, nervii o duse la exasperare, îşi luă repede alte haine pe ea şi ieşii în cea mai mare grabă. Maşina zbura ca nebuna, birourile tatălui erau undeva într-o zonă cu mai multe fabrici, care au fost proprietatea lui, acum a descendenţilor lui, de bună seamă. Madlen, alesese birourile acestea şi nu cele din plin centrul oraşului, pentru că aici în primul rând, erau mai multe informaţii despre Concern, iar în al doilea rând în centru, acolo unde îi place fratelui ei să se expună, e greu de crezut că ar putea scotoci prin acte, de faţă cu el. Situaţia era disperată şi nu i-ar fi părut rău, dacă averea ar fi încăput pe mâini bune, ştia foarte bine că nu are nici o şansă în faţa fratelui, favoritul tatălui.
Parcă maşina în locurile special amenajate pentru cei din familie. La poartă, domnea liniştea. Galet, unul din portăreii care deschideau şi închideau, clădirea aceea imensă, ce părea a fi mai mult din sticlă, se sculă în picioare pentru a primi cum se cuvine pe probabil noua stăpână, aşa că luă aerul de supus linguşitor.
- Bună ziua, domnişoară Madlen!
- Bună să fie, Galet!
- Vă aduc aminte că mai sunt doar 2 ore, până ce uşile se închid.
- Şi ce-i cu asta?
- Tatălui dumneavoastră îi plăcea să aibă grijă de toate acestea, după terminarea programului, dumnealui folosea întotdeauna cheile personale, atunci când depăşea programul.
- Deci, vrei să-mi spui că după ora 17, tu te-ai roit de-aici şi ai închis prăvălia!
- Conform ordinelor, domnişoară!
- Cel care le-a dat, şti bine că nu mai este moşulică, aşa că...
- Regulamentul este încă în vigoare, aşa că dacă nu aveţi chei, veţi rămâne închisă în clădire, cu tot respectul!
- Cheile tatei unde sunt?
- Nu ştiu, probabil în birou, acolo obişnuia să le ţină. Întotdeauna când întârzia mă suna şi-mi amintea că are cheile, iar eu controlam fiecare birou în parte...
- Da, după care plecai acasă!
- Nu... după care închideam clădirea şi abia după aceea, plecam acasă!
- Foarte bine! Am să dau o tură prin biroul tatei, sper să termin la timp, Galet. Auzi, chiar aşa! De unde şi până unde Galet?
- Ştiţi domnişoară, mama s-a chinuit foarte mult pentru a mă aduce pe lume...
- O naştere grea, bănuiesc.
- Da, exact! Mama, mărturisindu-i tatei, cât s-a chinuit, i-a zis astfel. "Am tras ca la galere, până a ieşit băiatul acesta frumos din mine!"
- Şi de ce nu ţi-a pus numele Galer, atunci?
- Ca orice bărbat, care se bucură când are băiat, s-a cherchelit şi a ieşit Galet, nume pe care iată, l-am purtat 60 de ani pe muchie.
- Foarte frumos, foarte frumos şi mulţi înainte! Te-aş ruga totuşi, înainte de a închide, să mă anunţi, poate mă iau cu treaba şi uit să cobor.
- Domnişoară, este datoria mea!
- Atunci, aşa rămâne!
Biroul era situat la ultimul etaj, parcă special pentru a domina, de la înălţimea ameţitoare. De acolo se vedeau fabricile, micile dughene, ce erau înţesate cu muncitori şi materiale, ai fi zis că nici nu apar ateliere de lucru. Un birou imens, din lemn brut, ocupa cu somptuozitate camera, în spatele lui se afla un şemineu, deasupra căruia trona un tablou în ulei, cu o figură bărbătească dură, bunicul lui Madlen, îl privi şi-i zâmbi, pentru că în realitate nu crede că ar fi avut niciodată atâta duritate sau poate cine ştie, nu cu ea. Acesta era singurul perete ce nu se vedea prin el. Plante în ghivece de piatră, sculptate manual, armonizau colţurile covorului de sub birou. Parchetul, ce se mai vedea, era din lemn brut, atât de lucios, încât ai fi zis că este sticlă. Storurile trase, lăsau să intre o lumină confuză, la fel ca situaţia Madlenei. Tot nu pricepea, cum de fratele ei în atât de puţin timp, a reuşit să pună mâna pe afaceri, fără să fie văzut, scos la iveală, într-o armată de birocraţi.
Primul lucru pe care-l făcu Madlen, trase perdelele şi făcu lumină, parcă atmosfera era mai veselă. Se aşeză cu greu în scaunul tatălui ei, amintirile nu-i dădeau pace, dar era viitorul ei la mijloc şi mai presus de toate al companiei. Meticulozitatea unui om se putea vedea de la prima vedere, toate erau aşezate în ordine, mapa de scris deschisă, tabloul cu toată familia, undeva într-un colţ, aşezat astfel încât să nu deranjeze pe nimeni, dar în acelaşi timp să fie uşor de văzut. Deschise unul din sertarele din dreapta, dar nu găsii decât trabucuri de bună calitate şi diferite instrumente de scris. Trecu la următorul, dar nu era decât hârtie fără valoare. Din toate sertarele, nimic nu îi sării în ochi, în special. În unul din sertare avea diferite scrisori, le puse pe toate pe birou, sperând să-i sară vreuna în ochi, dar nimic, toate erau de la diferiţi oameni de afaceri. Le luă pe toate şi le băgă furioasă la loc. Se sprijini furioasă pe mapa de scris, aceasta alunecă într-o parte fără să vrea, mecanic, dădu să aşeze la loc mapa, dar sub ea apăru colţul unei hârtii albe. Se uită straniu la colţul de hârtie, aşteptându-se la ceva de valoare, inima începu s-o ia la sănătoasa, obrajii o ardeau, nu avea curajul să se uite la coala de sub mapă, ridică în cele din urmă mapa, scoase coala de hârtie citind cu ochii cât cepele, nu era altceva decât un extras de conturi pe prima faţă a paginii, ceea ce o bucură extrem de mult. Întoarse fila pe partea cealaltă şi aproape se îngrozii văzându-şi numele, nu era altceva decât o scrisoare lăsată de tatăl ei pentru ea.
"Madlen, sunt sigur că dacă ai dat peste coala aceasta ai un motiv serios, pişicherul de frate-tu îţi face probleme! Tocmai de aceea m-am gândit să-ţi vin în ajutor. Ai pe partea cealaltă tot ce ar trebui să vă revină vouă la amândoi, nu trebuie decât să împarţi la 2, iar mai jos ai copia testamentului, pe scurt bineînţeles, numai ceea ce te priveşte pe tine ca împărţire. Îţi doresc succes şi te sărut! Dintre norii albi şi pufoşi, tata."
Lacrimile îi şiroiau pe obraji, noduri dureroase i se puneau în gât, se uită către tavan şi sărută foaia de hârtie. Soneria telefonului o trezi la realitate, se uită la ceas aducându-şi aminte de Galet.
- Alo! Da, cobor acum, domnule Galet! O să încui eu biroul! Nu, nu este nevoie să urcaţi până aici, puteţi avea încredere în mine.
Lăsă receptorul în furcă, luă coala de hârtie pe care o băgă în buzunar, luă cheile de pe birou, iar după ce încuie locul comorii tatălui ei, coborî. Ajunsă la parter, constată că panoul cheilor chiar era complet, aşa că le băgă pe ale tatălui ei în buzunar.
- Gata, domnule Galet! Noroc cu dumneavoastră, pentru că uitam să mai cobor de acolo!
- Ehei, domnişoară! Întortocheate şi nepătrunse, sunt treburile birocratice! Tocmai când zici că ai terminat, mai apare ceva de făcut, timpul zboară, că doar nu stă să ne aştepte pe noi! Dacă mai aveţi treabă, puteţi să mai rămâneţi, eu vă aştept, sunt la ordinele dumneavoastră!
- Nu, domnule Galet, putem pleca, dacă nu mai aveţi nimic de făcut pe aici?
- Sunteţi ultima, celelalte birouri s-au închis demult.
- Da, înţeleg. Pot să vă las undeva cu maşina, aţi fost foarte bun cu mine?
- Domnişoară! Nu mi-am făcut decât datoria! Dumneavoastră, sper că nu vă supăraţi pe mine… ştiţi… pe noi, ăştia bătrânii, ne mai ia gura pe dinainte.
- Nu! Staţi liniştit, domnule! Dar totuşi, dacă-mi permiteţi, vă rog, suiţi-vă în maşină!
În cele din urmă se hotărî şi se sui în maşină, dar cum limba omului se dezleagă greu, se hotărî la o strategie care să o avantajeze pentru a-i mai pune câteva întrebări. Pe drum, trecu pe lângă o Cafenea, şi-i venii imediat ideea salvatoare, rumegând-o la volan.
- Domnule Galet, nu beţi o cafea cu mine?
- Dar nu se cade! Eu nu sunt decât un biet portar.
- Staţi liniştit!
- Şi-apoi, noi… ăştia mai bătrâni, după o anumită vârstă, nu mai bem cafea seara, periclitează somnul, la vârsta asta, n-am de ce să mai stau treaz noaptea!
- Ha, ha, ha!
- Am stat când eram mai tânăr, acum... n-am de ce!
- Atunci îţi fac cinste cu o tărie, ca să-ţi faci poftă de somn, ce zici?
- Tata, Dumnezeu să-l odihnească! Zicea că seara e bun un pahar de vin, înainte de culcare şi dormi... ca un copil!
- Păi mă, nea' Galet! Da, nu mai mănânci, te culci aşa, pe burta goală?
- A, ba da! Povesteam şi eu aşa!
- Atunci, merge o tărie?
Maşina se opri în dreptul unui bar. Galet, se dădu aproape buimac jos din maşină.
- Pot să spun că anul acesta e prima dată, când intru într-o cârciumă, domnişoară.
- Deci, care va să zică, sunteţi un băiat cuminte!
- Foarte cuminte domnişoară, dar cu acordul dumneavoastră, am să intru.
Barul era puţin mai aranjat ca o bombă, tot ce-l deosebea era lumea un pic mai domestică. Madlen, găsii repede o masă cu două scaune şi se aşeză tăcută. O barmaniţă, cu un şorţuleţ mov, o fustă albă, bonetă în cele două culori de pe ea, care îi ţinea părul strâns, se prezentă imediat la masă.
- Da, vă rog!
- Am vrea o cafea şi un coniac, vă rugăm!
- Da, imediat! Se întoarse mestecând din fundul boboneţ şi lipăind din papucii ce stăteau largi, peste şosetele albe.
Madlen, stătu un pic pe gânduri, neştiind cum să atace o vulpe atât de bătrână. Galet, era un bărbat bine făcut, deşi avea 60 de ani, nu-i dădeai, iar hotărârea de pe faţa sa, arăta că a trecut prin multe. În cele din urmă luă hotărârea să înceapă cu cea mai veche metodă, uşor cu periuţa.
- Domnule Galet, sunteţi de mult în serviciul firmei, nu?
- Domnişoară, păi cum să vă spun eu, tot acest concern a crescut sub privirile mele. Mi-aduc aminte că odată, când eram tineri, eu şi tatăl dumneavoastră, mi s-a făcut o propunere, pe atunci nu existau decât câteva ateliere cu câţiva muncitori, iar tatăl dumneavoastră a dorit să mă ia ca asociat al dumnealui, dar n-am putut să accept în ruptul capului, deşii propunerea era destul de tangibilă pe atunci.
- Şi care a fost motivul, în cele din urmă?
- În primul rând mândria mea, care acum, la drept vorbind, îmi dau seama că a fost prostească.
- Dar nu cred că tata v-ar fi atins acea parte a sufletului dumneavoastră, domnule.
- Da, numai că pe atunci, lucram în contabilitate...
- Cu atât mai mult, trebuia să acceptaţi oferta tatălui meu, domnule Galet, având în vedere că eraţi la curent cu toate afacerile desfăşurate.
- Tocmai aici era problema domnişoară, tatăl dumneavoastră, dacă îmi permiteţi, era deosebit faţă de mine. Eu eram conservator din fire, iar dumnealui era expansionist. Avea în sânge megalomania, se dezvolta mult mai mult decât îi trebuia. Pentru mine, strictul necesar e suficient.
- Înclin să cred că tata, a fost un om tenace, nu alta!
- Şi încă cum, domnişoară! Avea afacerile în sânge, însă formula lui preferată era riscul, aici eu nu eram de acord, pentru mine, viaţa nu este o loterie.
- Şi cum de aţi rămas împreună, sub acelaşi acoperiş, după toate acestea?
- Domnişoară Madlen, pentru tatăl dumneavoastră am fost un bun sfătuitor, mai ales în ultima vreme.
- Să înţeleg că modestia, nu v-a lăsat să înaintaţi într-o altă funcţie, decât cea la care aţi rămas şi acum.
Madlen, îşi muşcă limba dându-şi seama că a fost un pic cam dură, de frică să nu se închidă în carapacea sa, intervenii imediat în speranţa că v-a putea să repare ceva.
- Aţi fost mai degrabă, moderatorul din umbră, domnule Galet.
Cu faţa un pic schimonosită, Galet încercă să răspundă ros de o mică furie interioară, dar ultimele cuvinte îl mai domoli un pic.
- Se poate spune şi aşa, forma mea de viaţă conservatoare, după cum am mai spus, a rupt relaţiile cu domnul Namec, pentru scurtă vreme, eu ducându-mă la birou numai la cererea tatălui dumneavoastră şi numai pentru a da nişte sfaturi la unele afaceri riscante.
- Probabil că natura dumneavoastră conservatore îi dădea putere, pentru că ştia foarte bine, nu vă plăcea să riscaţi.
- Da, într-un fel, eram un fel de asigurator al afacerii însăşi, spiritual dacă pot să mă exprim aşa, postul de consilier oricum nu m-ar fi avantajat de nici un fel, aşa că am ales să fiu portar, asta când în una din seri, Namec a anunţat în una din şedinţe că are nevoie de un portar, cel care a fusese în acest serviciu, ieşise la pensie.
- Şi cum a primit vestea, când i-aţi spus că vreţi să preluaţi dumneavoastră postul? Zise Madlen, luându-i vorba din gură, nelăsându-l să vorbească.
- A, nu i-am zis imediat, asta s-a întâmplat a doua sau a trei-a zi, pe când stăteam comozi în antecameră, cu un pahar de tărie în mână. Ha, ha, ha,! Începu Galet, a râde uşor, sub mustăţile albe.
- Îmi închipui că a fost într-adevăr cel puţin nostim, ca cel mai bun om al său, mai ales de încredere, să se ceară…
- Da, mi-aduc aminte că a sărit ca ars, fără să discute, înroşindu-se ca un rac, abia într-un târziu, mi-a zis că mi-am pierdut minţile.
- Şi cum l-aţi convins până la urmă, să vă dea postul acesta?
- Primul argument, cel mai convingător, a fost acela că la poartă se opresc toate informaţiile, fiind un du-te-vino continuu, era imposibil să se întâmple ceva, fără ca eu să nu ştiu.
- Şi cum a acceptat?
- Prima remarcă a fost aceea de acceptarea consiliului de administraţie ca un om atât de important, să lucreze în postul de portar.
- Şi, şi?...
- După aceea, văzându-mă atât de hotărât să nu mai particip la afacerile sale cu prea mare lucru, a cedat, dar cu mare greutate, după mai multe rugăminţi pentru a renunţa la această idee…
- Bănuiesc că după aceea, lucrul acesta i-a prins foarte bine.
- Domnişoară Madlen, nu numai că i-a prins bine, l-a ajutat enorm, pentru că afacerile începeau pe hol la intrare, cum nimeni nu ar băga în seamă un portar, că s-ar pricepe la aşa ceva, la o mică dezbatere înainte de a intra la marele boss, eu eram primul care aflam cifrele de afaceri reale.
- Şi le vindeaţi imediat tatălui meu, înainte de confruntare, formidabil!
- Exact!
- Bănuiesc că aţi fost remunerat cum se cuvine, pentru toate acestea.
- Nici nu încape îndoială, însăşi beneficiarul firmei a recunoscut, valoarea aproape că s-a triplat, poate că mai creştea... vorbele se opriră undeva în gât… o lacrimă îi curse pe obraz.
Madlen, văzu supărarea intervenind imediat, spre a mai înviora un pic tonul discuţiei.
- Deci până la urmă s-a dovedit a fi benefic, postul dumneavoastră de… agent secret.
- Putem spune că da. Spuse Galet, cu faţa un pic înviorată.
- Acum că ştiu atât de multe despre dumneavoastră, ca să nu mai vorbim de faptul că mă cunoaşteţi de când eram copil, vă încurcam jucându-mă printre picioarele dumneavoastră, v-aş întreba un singur lucru. Cum vedeţi dumneavoastră situaţia acum, privind problema prin ochii meseriei dumneavoastră adevărate, de bază?
Galet, trase aer în piept, fixând-o cu ochii lui pătrunzători, de un albastru aprins, dorind parcă să vadă şi să descopere în acelaşi timp, dacă are încredere deplină în Madlen.
- Aşchia nu sare departe, domnişoară Madlen, semănaţi atât de mult cu tatăl dumneavoastră, se vede acea flacără în ochii dumneavoastră, care seamănă leit cu a tatălui dumneavoastră, doriţi atât de mult ca toată această muncă să nu se irosească într-un mod penibil. Am dreptate?
- Foarte mare dreptate.
De data aceasta fu rândul lui Madlen, să verse o lacrimă în amintirea tatălui ei.
- Staţi liniştită, sunt de partea dumneavoastră.
Între Galet şi Madlen, se aşternu tăcerea, se uitau unul la celălalt, fără să se vadă, privirea trecea ca printr-o fereastră, ducându-se undeva departe, visau la vremurile de altă dată. Madlen, se gândea la vremea când încă mai trăia tatăl ei, atunci când totul era ca de vis, grijile ei prezente nici măcar nu existau, viaţa era atât de frumoasă. Galet, în schimb, ducea lipsă de acţiune, totul devenise atât de monoton pentru el, serviciul de portar adevărat a cam început să-l enerveze, abia acum a văzut de ce nu vroia Namec, să-l lase să muncească ca portar, postul acesta acum, era atât de plictisitor. Toate afacerile mari, mai ales tranzacţiile, se desfăşurau în centru, acolo unde a ales Namec junior, să-şi facă simţită prezenţa. Galet, care era marele păpuşar, a ajuns acum să taie frunză la câini, aplecându-se toată ziua în faţa tuturor mucoşilor, ce se vântură pe uşă. E drept că şi informaţiile lor sunt utile, mai ales că Galet, le strânge cu meticulozitate, pentru vremuri grele.
Primul care s-a trezit a fost Galet, căruia nu-i venea să creadă că a căzut într-un moment ca acesta. O privii pe Madlen şi zâmbii uşurat la gândul că nu era singurul. Abia acum îşi dădea seama cu adevărat, de trăsăturile ferme, ale fiicei patronului său. Madlen, ieşii de asemenea din visare, simţindu-se privită, zâmbii ştrengăreşte, precum pe vremurile bune, când era copil şi făcea câte o boacănă pe holurile largi ale Firmei.
- Totuşi, nu pot să-mi dau seama, cum de a putut Sergiu, să pună mâna pe afaceri atât de importante?
- Madlen, fratele tău nu e chiar atât de prost, poate că şi eu aş fi început la fel.
- Da, însă nu ruinându-le! Nu cred că ai fi putut ruina nici măcar un segment de afacere, mai ales că ai contribuit din plin la întreţinerea lor. Ca să nu mai vorbim, că dacă la noi e vorba de sentiment în cazul meu şi de muncă în cazul dumitale, la Sergiu, ar fi trebuit să fie vorba de legătura între tată şi fiu, până la urmă prin venele lui Sergiu, curge acelaşi sânge cu al tatălui meu, al lui în acelaşi timp.
- Madlen, s-ar părea că mirosul banilor acţionează altfel în cazul lui Sergiu.
- Sunt de acord cu tine, dar de ce nu vrem şi noi acelaşi lucru, în fond şi la urma urmei?
- Pentru explicaţia foarte simplă, la mintea oricărei găini, că… degetele de la o mână nu seamănă niciodată între ele, deşi sunt cinci draga mea.
- Totuşi, prin orice metodă, trebuie oprit!
- Aparent, dacă luăm lucrurile prin prisma formulei de afacere, totul pare cât se poate de corect.
- Nu poţi să dai falimentară o afacere care avea un profit de sută la sută.
- Să pornim de la faptul că nu se pricepe la afaceri şi trebuie să se ocupe cineva de ele până la urmă, că erai tu sau că eram eu, poate că ăsta era cursul.
- Trebuie să fie altceva; orice om de afaceri, ştiu că are ceva pus deoparte, pentru a-şi asigura spatele, mai bine ne-am gândi la piaţa neagră, ansamblurile căpuşă care sug până la epuizare.
- Madlen, este adevărat că Namec, avea nişte firme fantomă, care erau destinate pentru retrageri ruşinoase în caz de eşec, dar nu ştiau de ele decât trei oameni.
- Şi care este al 3-lea, pentru că al 2-lea este aici de faţă, dacă nu mă înşel?
- Nu ştiu dacă este prudent să dezvălui numele său, înainte de citirea testamentului.
- Galet, las-o încolo de treabă! Chiar crezi că ai în faţa ta un copil! Ai promis că mă ajuţi! Luptă alături de mine, fă-o în amintirea tatălui meu, omul căruia i-ai deschis atâtea şi atâtea căi de acces, pentru tot ceea ce este acum acest Concern!
- Ţi-am promis că te ajut, dar nu cred că este corect faţă de persoana implicată, mai ales dacă nu a făcut nimic rău. Ştim amândoi că după citirea testamentului, acesta îşi va lua mâna de pe tot, revenindu-vă vouă tot.
- Dar dacă fratele meu Sergiu, a mutat unele afaceri grase, care mergeau bine, sub perdeaua unei fantome căpuşă, ascunzând astfel venitul, ca fiind pierdere.
- E posibil, dar nu cred că...
- Gata, ştiu cine este! Astăzi... a venit la mine avocatul tatălui meu, cerându-mi să fac o ghiduşie cu el, cu condiţia să-l angajez după citirea testamentului, dar sunt sigură mai degrabă, că i-a vândut un pont lui Sergiu, pregătindu-mi o groapă să cad. Ei, ce zici moşulică?!
- Pare cât se poate de verosimilă povestea ta, numai că are un chichiţ, poate că Sergiu, chiar ruinează cu adevărat o parte din avere, iar Bramus vrea să mai salveze ceva, ajutându-te să mai le ascunzi după colţ, contra unui mic beneficiu, bineînţeles.
- Şi eu care credeam că Bramus, este de partea cealaltă! Zise Madlen, aproape supărată.
- Matei, nu este chiar uşă de Biserică, din moment ce a participat activ la astfel de afaceri, dar pentru Dumnezeu, trebuie să înţelegi că fără avocat, nu se poate, oriunde este o afacere, trebuie să fie implicat şi un avocat.
- Bun, am înţeles! Şi acum ce facem? Cum desfăşurăm problema? Pentru că suntem obligaţi să salvăm Concernul.
- Ai zis bine obligaţi, pentru că avem o datorie de onoare, faţă de tatăl tău.
- Dar ai muncit pentru toate acestea Galet, aşa că luptă să-ţi aperi sudoarea consumată, moşulică!
- În cazul acesta, singurul care ne poate ajuta este Matei, avocatul.
- Eu pot lua legătura cu el, să-i spun că sunt de acord cu formula de afacere pe care mi-a propus-o.
- Tu chiar crezi că Matei, este muritor de foame, aşa cum se dă el! Numai eu ştiu cu adevărat ce poate omul acesta, micuţa mea!
- Şi cum facem? Zise Madlen.
- Vom pune la cale un plan bun, fără nici un fel de portiţă. Îi ştiu eu pe avocaţii ăştia, tocmai când zici că ai câştigat, îţi găsesc ei o chichiţă să te lovească.
- Parcă ziceai că este unul dintre cunoscătorii secretelor de afaceri, ale tatei!?
- Nu ziceam, ai dedus tu!
Madlen îl privi cu atenţie pe Galet, la rostirea acestor cuvinte avea ceva straniu în privire, o încărcătură ce te făcea să te cutremuri. Forţa acelor ochi care se asortau cu faţa aceea îmbătrânită, şi târâtă prin ani, dădea siguranţă pentru cine ar fi ascultat toată discuţia, dar şi frică în necunoştinţă de cauză. Tocmai de aceea Madlen, devenii mai puternică, în acelaşi timp mai neîncrezătoare, căutând cu atenţie în continuare în mintea ei, cu cine să se alieze. Se trezi cu degetul lui Galet, pe nas.
- Hei, lasă visurile pentru la noapte domnişoară, ai tot timpul să o faci atunci, acum avem de dus o luptă!
Madlen, năucită, scoasă cu brutalitate din visurile sale, aproape că nu mai ştia ce să spună, bâgui un mârâit, după care zise doar simplu:
- Da, da... moşulică, trebuie să ne luptăm, dar cu ce arme?
- Ce bine zici, Madlen. Armele sunt la îndemâna noastră, doar trebuie să le folosim, cifrele vor fi gloanţele noastre, aşa că, pe ei!
O lacrimă se scurse fără voie pe obrazul Madlenei, de data aceasta problema era atât de serioasă, o luptă între ea şi fratele ei, oameni prin a căror vene curgea acelaşi sânge, cum v-a putea să înfrunte pe fratele ei, deşi Sergiu, a stricat foarte mult din munca tatălui lor, abia acum când lupta devenea reală, i se părea straniu, să o facă împotriva fratelui ei. Galet, citindu-i parcă gândurile, zise cu glas pierdut.
- Poate că nu este vinovat el, de toate acestea. Altcineva… ar putea fi în spatele acestei poveşti.
Madlen, cu ochii în lacrimi, i se aprinse faţa de fericire, vroia să spună ceva, dar nu erau decât silabe neterminate. Totul nu a fost decât o clipă de rătăcire, gândul îi zbură acasă la plicul luat de la fratele său, poate că acolo sunt secrete importante, ce ar putea să ducă la demascarea vinovatului. Gândul acesta o aduse cu picioarele pe pământ, îşi dădu foarte bine seama că toţi pentru ea, erau sau puteau devenii, potenţiali duşmani. Cei mai linguşitori, poate ştiau deja ceva din secretele testamentului, ceea ce îl bagă şi pe Galet, în rândul lor. Deşi el avea de dus o luptă, care era aceea şi de partea cui se ducea? Toate acestea se frământau de zor de acuma în mintea Madlenei. Trebuia cercetat cu atenţie, pentru că un duşman ca acesta era greu de acoperit, iar ca prieten, era totuşi mult mai bun. Aşadar, cu suspiciunile în suflet, numai pentru ea, drumul trebuia parcurs cu prudenţă.
Noaptea părea a fi un sfetnic bun, o mai domolii. Despărţirea de Galet, îndoielile, incertitudinile cu care acesta o lăsase, îi transformă sufletul într-o piatră de moară. Totul părea de acum mult mai complicat, pornise doar de la mici neînţelegeri şi acum deja problema se lăţise. Ce simplu ar fi fost să fie doar un singur vinovat pe care să dea vina, era mult mai simplu atunci când era răspunzător pentru toate acestea doar fratele ei.
Ceasul o anunţă că trebuia să părăsească patul, îşi aduse aminte de plicul rămas în bucătărie, ducându-se direct la el, dar nu deschise bine uşa dulapului, nici nu apucase să-l vadă bine, doar se asigură că încă mai este acolo, pentru că imediat sună telefonul. Închise uşa dulapului la loc şi răspunse la telefon.
- Alo!
Iar de la celălalt capăt al firului se auzi încet:
- Bună dimineaţa! Sunt Fabia, la telefon, cred că nu te-am deranjat, atât de dimineaţă! Madlen, se uită la ceas, deja se făcu ora zece, îşi puse mâna la cap îngrozită.
- A, nu! Tocmai eram la cafea, verişoară! Ce mai este nou? Nu ţi-am auzit glasul cam de mult!
- Mă gândeam că poate unchiuleţul, având în vedere că m-a iubit atât de mult, mi-a lăsat şi mie ceva!
- Fabia dragă, dacă nu te-a căutat avocatul tatălui meu, Bramus, să te invite la deschiderea testamentului, mă îndoiesc de cele spuse de tine.
- Madlen, scumpa mea, poţi veni până la mine sau invers, vin eu, dacă te deranjează, să stăm de vorbă un pic, ca fetele.
- Tocmai aveam de făcut... încercă Madlen, să scape.
- Draga mea, eu mai ştiu câte ceva despre bunul tău frate!
- Cu care te mai încurci de altfel! I-o tăie Madlen, scurt, dar o scăpa de ea.
- Cu care m-am încurcat dragă! Oricum, suntem verişori de cealaltă parte a neamului! Dar văd că nu te interesează, aşa că...
- Nu, nu, nu... stai! Poate că ar fi bine să ne vedem. Madlen, devenii interesată, auzind că Fabia, nu mai este în combinaţie cu fratele ei şi deci un posibil duşman.
- Deci, vin la tine?
- Nu ştiu. Ce-ai zice de un prânz pe cinste luat între fete, am o foame, de lup?
- Madlen, dacă vin la tine, precis nu ne vom sătura cu gustările tale, aşa că vino te rog la mine, n-o să-ţi pară rău! Te rog!
- Fabia, eşti o scumpă ca întotdeauna, la ora 12 voi fi la tine, aduc eu vinul, dacă accepţi, bineînţeles!
- Bine, Madlen. Te aştept!
Discuţia se termină frumos şi o puse pe gânduri. Madlen, de acuma trebuia să trieze toate aceste hiene, ce vroiau spuneau ele, să o ajute, dar cu ce preţ. Se uită încă o dată spre dulapul ce conţinea plicul, care ar fi putut să-i dea informaţii bune, dar se gândii imediat la Fabia şi la ce ar putea stoarce de la ea. Oricum plicul nu v-a pleca din dulapul acela, aşa că se aşeză în faţa şifonierului cu zâmbetul pe buze, gândindu-se ce să îmbrace spre a o face praf pe Fabia, dar privirea îi alunecă pe fotoliul din apropiere, pe care zăceau blugii cu care fusese îmbrăcată cu o zi în urmă; aducându-şi aminte de ciorna testamentului ce i-o lăsase tatăl ei. Scoase hârtia împăturită, o deschise şi dorii să citească pentru a-i aduce Fabiei, veşti bune sau pentru a vedea de ce are speranţe. Ceasul însă o teroriză, aşa că luă foaia de hârtie şi o duse lângă plic, în acelaşi dulap. Aproape că îi veni să râdă uitându-se la dulapul ei şi comparându-l cu seiful tatălui.
Casa Fabiei, era undeva într-o zonă liniştită, fără agitaţie multă, se pare că tatăl ei avusese noroc în viaţă, primise casa în urma disputării unei moşteniri fabuloase şi i-o cedase fiicei sale, dintr-un gest nobil, de bună seamă. Era una din casele acelea cu frontispiciu la intrare, în care erau trecute numele celor ce au ridicat acea frumuseţe rară. Mai bine de o mie de metri pătraţi de teren, aşezaţi într-u patrulater de toată frumuseţea, combina spaţiile verzi cu clădirea de o frumuseţe fără margini. Un alb imaculat ce strălucea la lumina zilei, se combina cu lemnăria vopsită în culoarea lemnului şi cu pomii bătrâni ce străjuiau clădirea. Aleea plină de trandafiri de toate culorile te conducea la o scară ce-ţi dădea impresia unor valuri înspumate de la mare, marmura de diferite nuanţe se combina perfect cu tencuiala albă. Ferestrele imense, dădeau notă acelei clădiri moderne, ce-ţi lua ochii.
Madlen se înfiinţă la Fabia, în sfârşit, sună scurt, uşa se deschise repejor, apărând în pragul uşii Fabia, însoţită de mama ei.
- Bună ziua doamnelor! Iată, două dintr-o împunsătură, se pare că tatăl meu a plecat în căutarea unchiului pierdut!
- Bună, Madlen! Zise Fabia, ţuguiind buzele către ea.
- Să trăieşti, fetiţo! Oricum vrei s-o iei, bărbatul meu şi tatăl tău acum, sper din tot sufletul, că se vor odihnii şi ei în sfârşit, că au muncit, slavă Domnului, destul.
- Aveţi dreptate, doamna Olivia.
- Deşi nu sunt rudă decât prin alianţă, consideră-mă mama ta, dacă poţi, având în vedere că tu nu mai ai pe nimeni.
Madlen se uită la chipul Oliviei, cu atenţie, să vadă cât de cinstită pare aşa zis-a "mătuşică", un dram de prefăcătorie observă fără să vrea, dar la rândul ei o servi şi ea la fel.
- Doamna Olivia, gratitudinea dumneavoastră, mă onorează îndeajuns de mult, încât mă face să roşesc.
- De bine sau de rău! Intervenii Fabia, dorind să oprească războiul rece.
- Da, poftiţi fetelor în sufragerie, să vă servesc masa! Eu am o mică migrenă ce mă deranjează de dimineaţă, şi-apoi, poate vreţi să discutaţi şi voi, ca fetele!
- Da, bineînţeles mamă, doar ce credeai, că o să ne numeri dumneata dumicaţii!
Sufrageria era imensă, avea mobilier vechi, sculptat manual, ai fi zis că s-a născut acolo, odată cu camera aceea, atât de bine se contopeau toate, nici prea aglomerat, nici prea lejer. Fetele se aşezară la masă, iar Olivia le aduse din toate bunătăţile pe masă, aşezându-le pe mijloc.
- Acum fetelor, eu mă retrag, poftă bună!
- Mulţumim frumos! Răspunse fetele, într-un singur glas.
- Sper că a crăpat cine ştiu eu! Zise Olivia, retrăgându-se.
Cu toate că masa era plină cu de toate bunătăţile, pe care un om normal le-ar fi savurat fără să clipească vreun pic, Madlen, o fixă pe Fabia, punându-şi palmele sub bărbie, rămânând cu acea expresie de întrebare pe faţă, care nu-ţi mai dă loc de întors. Fabia, făcea pe interesanta, zâmbind fastuos şi îndemân-o pe Madlen, la masă, arătându-i cu furculiţa către platourile cu friptură. În cele din urmă Madlen, cedă şi se apucă să mănânce, cu toate că o rodea să afle ce ştie Fabia.
Prânzul se desfăşură în linişte, fetele mâncau şi se priveau ca la un joc de poker, dorind ca fiecare să citească punctul slab al celeilalte pe faţă. Prima care deschise cuvântul fu Fabia, aşezându-se comod în scaun, semn că a terminat de mâncat.
- Am dorit ca mai întâi să fim cu burţile pline Madlen, cuvântul uneori indispune şi loveşte, chiar fără voia noastră.
- Sunt întrutotul de acord cu tine Fabia, cuvântul este acela care ne manevrează minţile şi uneori o minte uşoară e lesne de atacat.
Fabia, simţii ameninţarea care venii din partea Madlenei, cu zâmbetul pe buze, încercă să se abţină de la a dezvolta.
- Draga mea, mă gândeam, având în vedere că în vinele noastre curge acelaşi sânge, să facem un mic pact, noi fetele. Ce zici?
- Fabia, scumpa mea, dar parcă spuneai că eşti departe de sângele nostru, tocmai de aceea ai încercat să te apropii mai tare de el!
- Doar nu eşti copil! O mică aventură cu fratele tău, nu cred că ar putea să strice legăturile dintre noi. La urma urmei, avem secretele noastre, nu!
- Sunt de acord cu tine Fabia! Încercă Madlen, să mai îndulcească situaţia. de frică să nu se închidă problema. Aşa că, ne întoarcem la oile noastre! Sper că nu-mi ceri prea mult pe informaţie!?
- Dacă nu-ţi place, nu cumperi! Şti foarte bine cum se fac afacerile!
- S-auzim, Fabia.
- Cunosc câteva mişcări, pe care le are fratele tău, încă înainte de a muri unchiuleţul.
- Cu alte cuvinte... şti firmele respective?
- Da, Madlen. Sergiu, a făcut nişte firme căpuşă sau fantomă, cum naiba le-o fi zicând, în care transfera bani de la tatăl tău, pe care apoi îi scotea ca profit.
- Deci înseamnă că firma nu există decât pe hârtie!
- Exact şi ca atare, el scotea bani pe diferite tranzacţii, pe care le făcea cu firma tatălui vostru.
- Înseamnă că avem de-a face, cu o întreagă filieră aici, dragă Fabia, pentru că nimic n-ar fi putut să iasă, fără contabil, fără avocat.
- Da, Madlen, ei sunt cheile. Zise, Fabia.
Gândul Madlenei, zbură la Galet, care era de fapt, adevăratul cititor al acestui cifru imens.
- Sper că tot ce mi-ai zis, nu este doar o teorie şi vorbeşti serios.
- Absolut Madlen, tocmai de aceea te-am şi chemat.
- Şi care este cererea ta, pentru o informaţie completă, Fabia?
- Să zicem că m-ai băga şi pe mine... acolo, cu o mică cifră de afaceri, în firma tatălui tău.
- Dar tata, deţinea un Concern care era greu de controlat, lucru văzut şi de tine! Fără oameni de încredere, nu poţi face nimic.
- Sunt sigură că unchiuleţul mirosea ceva, dar având în vedere că era fiul său la mijloc, a închis ochii, dorind să-i taie craca în momentul maturizării lui Sergiu, în afaceri.
- Poate că ai dreptate Fabia, dar de ce nu l-a învăţat lucruri bune, nu cred că furtul este o formă de învăţământ prea modernă sau cel puţin nu era genul de lucru al tatei.
- Madlen... sunt de acord că unchiuleţul, era un exemplu de corectitudine rar întâlnit, dar probabil că Sergiu, este un om ceva mai aparte, şi apoi de ce să nu recunoaştem, era băiatul tatei. Doar nu vrei să-mi spui că tu, te duceai la pescuit cu tatăl tău sau la vânătoare?
- Doamne fereşte! Chiar dacă m-ar fi invitat, tot nu m-aş fi dus!
- Vezi, vezi, tocmai despre lucrul acesta vorbeam!
- S-ar putea să ai dreptate, tata era greu de furat, dovada este simplă, ditamai Concernul, cu o cifră de afaceri fantastică.
- Acum că am început să vorbim aceeaşi limbă, ce zici, te bagi?
- Adică... dacă... sau mai bine zis… Madlen, se încurcă neştiind ce să scornească mai repede, dacă eu voi câştiga o parte din Concern, să te primesc şi pe tine în afacere, iar tu, vei veni cu date concrete, în ceea ce priveşte situaţia fratelui meu.
- Aproape perfect, dragă Madlen! Nici nu mă aşteptam să înţelegi atât de bine situaţia.
- Şi dacă tata, nu mi-a lăsat nimic? Încercă Madlen să încingă un pic situaţia.
- Demonstrând că fratele tău fură din Firmă, îşi v-a pierde şi din drepturi, deşi... nu cred că tatăl tău, nu ţi-a lăsat chiar nimic! Mă mulţumesc cu o cotă din partea ta.
- Având în vedere că ai venit la mine cu o astfel de propunere, fratelui meu ce i-ai propus?
Fabia, se înroşi până în vârful urechilor de furie, "cazanul" era gata să explodeze, dar se abţinu frumos şi bătu în retragere.
- Draga mea, dacă mă combinam cu Sergiu...
- Da ştiu, acum pierdeai totul!
- Având în vedere cât de aprigă eşti, cât de bine semeni cu răposatul tău tată, cred că da, pierdeam totul.
- Dar poate că eşti deja cuplată cu Sergiu, iar acum vrei să schimbi macazul, aliindu-te cu mine, pentru informaţii!
- Orice scenariu ar putea fi, esenţialul este că tu ai de câştigat din toate astea. Aşa că Madlen, ascultă-mă cu atenţie, dacă te aliezi cu mine, v-a trebui să-mi dai ceva şi mie.
- Se înţelege, draga mea! Se hotărî Madlen, să devină ceva mai bună. Dar dă-mi un răgaz, să rumeg propunerea ta.
- Sunt de acord cu tine, dar fii atentă, cronometrul e pornit, până la citirea testamentului, trebuie să-l demascăm. Timpul zboară, acum se face 10 iunie!
- Asta înseamnă că ai primit şi tu invitaţie, la citirea testamentului!?
- Doar sunt fata fratelui său, nu!
- Ai dreptate, probabil că avea vreo datorie tatălui tău şi s-a gândit că ar fi bine să o plătească aşa, pentru că acolo unde se întâlnesc ei, oricum nu mai are nici o valoare averea.
- Începi să înţelegi! Cam greu, dar asta e!
- Şi crezi că partea pe care ţi-o lasă v-a fi prea mică şi atunci, ce te-ai gândit tu, fată deşteaptă, ia s-o punem de-o mică afacere cu verişoara!
- Sper ca afacerea să meargă Madlen, eu sunt aici pe pământ şi consum! Cine ştie ce tablou sau serviciu de mama naibii, mi-a lăsat! Ce crezi că sunt eu, o nepoată din partea fratelui şi atâta tot! Şi apoi, din toată lupta asta a voastră, nu ar fi cazul să-mi daţi şi mie, măcar un oscior!?
- Dacă v-a fi cazul, scumpa mea Fabia, vei primi osul de rigoare!
- Deci asta înseamnă că mai ai vreo pistă, de care eu nu ştiu?
- Nu una, am mai multe piste, draga mea, dar nu ştiu încă pe care să o aleg.
- Hai să le discutăm împreună, poate că în felul acesta, vei rămâne la a mea.
- Bună încercare Fabia, n-am ce zice! Crede-mă că dacă v-a fi să te iau ca aliat, o voi face, şi asta pentru că pe undeva pe acolo, curge şi în vinele tale, puţin sânge, Namec.
- Sunt sigură cine-i mama şi nu caut mai departe, mai ales că bieţii noştri taţi, nu mai sunt.
Drumul până acasă, aproape că nici nu-l observă, discuţia cu Fabia, îi lăsă un gust amar în gură. Avea până acum trei propuneri de aliere, din care doar una singură era dezinteresată, cea a lui Galet. Se gândea, oare câte propuneri avea fratele ei la activ, pentru că până la urmă fiecare vrea să-şi atingă scopul în felul său, ce contează sursa, dacă tot sunt bani de luat.