Capitolul 19.


Evident, Dan nu uită ceea ce-i spusese decanul, aşa că la prima oră era în biroul acestuia. Se salutară şi plecară împreună la secretariat. Bineînţeles, aflară numărul tânărului student, dar nu-l sunară imediat, având în vedere eventualitatea ca băiatul să vină totuşi la cursuri. Prin urmare, profesorul Ullmann îşi văzu de treburile sale, iar decanul Norega de ale sale. Asta până după amiaza, când Dan reveni în biroul prietenului său.
- Ei, bine? îl întâmpină Sergiu.
- N-a venit nici azi, presupuse Dan că asta dorea decanul să audă.
- Ce-o fi cu băiatul ăsta?! Hai să-l sunăm!
- Acum?
- Are vreun rost să amânăm?
- Presupun că nu.
- Bine. Sună-l tu!
Profesorul formă numărul recent aflat şi aşteptă. Vali răspunse, mirându-se că era căutat de profesorul său, deşi se aştepta să fie sunat, de moment ce lipsese atâta de la cursuri. Cerându-şi scuze, studentul spuse că nu poate veni la facultate nici ziua următoare.
- Ce spune? întrebă decanul.
- Că nu poate veni la facultate.
- De ce? se interesă Sergiu.
- Încă n-am aflat…
- Dă-mi mie telefonul! ceru decanul, iar Dan se conformă; Sergiu preluă convorbirea: Alo…
- Alo…
- Sunt Sergiu Norega, prietenul profesorului Ullmann.
- Bună ziua, domnule decan. Sunt Valentin Rudelly.
- Ştiu cine eşti; am văzut proiectul tău! Foarte interesant!
- Vi l-a arătat domnul profesor?
- Evident. De ce n-ai mai venit la facultate zilele astea?
- Îmi cer scuze, dar am avut motive serioase; un deces în familie…
- Sincere condoleanţe, dar de ce n-ai anunţat pe nimeni?
- Nu aveam numerele colegilor. Intenţionam să vin mâine, de dimineaţă, la secretariat şi anunţam atunci.
- Lasă secretariatul! Mâine, de dimineaţă, la prima oră, te aştept în biroul meu! Va fi prezent şi profesorul tău. Ne-am înţeles?
- Da, domnule decan…
- Bine.
- La revedere, domnule.
Sergiu întrerupse convorbirea, apoi i se adresă prietenului său:
- Ai văzut? S-a rezolvat.
- Nu trebuia să-l iei asa de tare; cred că l-ai speriat pe bietul băiat.
- Ei, aş… De ce să se sperie?
- Păi, l-ai invitat la prima oră în biroul tău…
- Da, ca să vorbim despre proiectul lui şi despre plecarea la simpozion. Lasă, că-l lămuresc eu mâine! Nu va mai fi speriat.
- Cum zici tu… aprobă Dan, apoi părăsi biroul prietenului său, pentru a se îndrepta spre sala de cursuri…
Seara, pentru că decanul Norega era din nou foarte ocupat, cu formalităţile necesare plecării în ţările nordice, cei doi prieteni nu rămaseră împreună, deci, Dan avea din nou mai mult timp de petrecut cu Amy…