O fetiță cu codițe, ochi albaștri și părul cârlionțat și blond, cu fundițe roșii, se întoarce într-o după-amiază spre casă. Pe drum, un cățel se ia după ea, latră, aleargă vesel, se tăvălește în iarbă în fața ei. Fetița, deși știe că mama ei nu ar fi de acord ca ea să aibă un cățel, se apleacă și mângâie cățelul. Îl scarpină pe burta grasă de cățel, îl mângâie între urechi, cățelul o linge pe mână, dă din coadă, încearcă să o lingă pe obraji și ea îl oprește cu greu. Cățelul e bucuros, are un nou prieten. Fetița e bucuroasă, are un nou partener de joacă. Fetița cu codițe lasă cățelul și se îndreaptă spre casă, dar el e mai bucuros să o agațe cu dinții ascuțiți ca niște ace de călcâiele pantofilor de lac, să îi încurce pașii, să latre bucuros, să arate copacilor, ierbii, pisicilor, soarelui și norilor că are un nou prieten. O urmează, fără să se uite exact pe unde merge, îndepărtându-se de curtea din care scăpase, mai mult și mai mult. După o scurtă plimbare, fetița ajunge acasă, cu cățelul urmând-o îndeaproape. Când deschide ușa casei, cățelul o agață de șireturi și începe să mârâie vesel, luptându-se cu noul dușman închipuit, până îi dezleagă funda făcută cu grijă de dimineață. Fetița e amuzată peste măsură de isprava lui și îl lasă să intre în casă, să vadă canapeaua pe care ea stă în fața televizorului, scaunele și masa unde dă petreceri cu ceai pentru păpușile ei, covorul pe care își aliniază jucăriile atunci când le dă de mâncare. După câteva ore petrecute printre râsete și lătrături, mama fetiței se întoarce acasă și vede cățelul. Îi explică fetiței că nu e posibil ca el să stea în casă și o îndeamnă să rezolve singură dilema în care a intrat tot de una singură. Fetița ia cățelul în brate, deschide usa de la intrare, lasă cățelul afară și închide ușa. Câteva minute mai târziu, deschide iar ușa, îi lasă și câțiva biscuiti cățelului, și închide iar ușa. Cățelul e acum in fața unei uși necunoscute, departe de curtea din care ieșise pe o gaură creată când o șipcă s-a rupt. Pentru moment, nici nu își aduce aminte de curtea lui. Doar încearcă să intre pe ușa închisă. Dar ușa rămâne închisă. A doua zi cățelul e tot în fața casei. Când fetita iese să se întalnească cu prietenele ei, el se gudură cum o mai făcuse, dă din coadă, chiar dacă nu primește nici mâncare, nici jucării, nici mângâieri. Fetița se încurcă în cățelul care se gudură la picioarele ei și, supărată că aproape cade, îi dă cu piciorul. Cățelul pleacă cu coada între picioare, chelălăind. În ziua următoare, când fetița iese din nou să se joace, cățelul e tot în fata ușii și se gudură când o vede. Cățelul se bucură că poate fi cu prietena lui. Nu mai vrea să intre în casă, a înțeles ca locul lui este afară. Se mulțumeste să se gudure și să latre voios când o vede. Fetita îi mai dă din când în când cu piciorul atunci când se împiedică și aproape cade.