Pe drumul spre Eforie Sud, George s-a lăsat în voia culorilor care deja au pus stăpânire pe litoral, gândurile se subțiază spre sfârșitul de săptămână și lentoarea microbuzului face timpul să pară el însuși o variantă neinspirată de transport. A coborât în centru, nu cunoaște denumirile străzilor și o vreme a bâjbâit cu adresa scrisă pe un colț de caiet, dar în cele din urmă a ajuns în fața unei proprietăți cu o suprafață generoasă. Vegetația în exces atacă îndrăzneț delimitările, doar niște urme vagi de îmblânzire dezvăluie că a existat cândva o voință impusă naturii. Printre jocurile de umbră și lumină ale copacilor de la poartă se arată o vilă veche, pe terasa căreia îl aștepta Dimitriu, lungit într-un șezlong de răchită. A intrat urmând cărarea tigrată cu gri și roșiatic, din pavele montate în forme circulare. Când s-a apropiat și a strâns mâna întinsă i-a venit în nări, foarte clar, un miros inconfundabil.
- Ia loc! Te relaxezi cu mine sau îți torni un Glenfiddich ajuns la majorat, altceva nu am găsit pe aici.
George se întoarce spre poartă ca să poată evita ca din întâmplare albastrul intimidant din privirea oprită asupra lui.
- Am băut o bere, nu intră. Iar de fumat, nu mai obișnuiesc.
- Domnul „Corect” refuză orice introducere! Dar nu pot să nu remarc acel „nu mai”?
Preferă să tacă, s-a așezat la rândul lui într-un șezlong, eliberându-se de geanta de pe umăr. Nu se aștepta la abordarea asta.
- Te preocupă serios viața … Și ce te-a speriat?
- “Reducerea cortexului cingulat anterior”.
Mirarea strâmbată ironic îl invită la o explicație. Ar vrea să o evite, dar tăcerea lui Alexandru îl asigură că nu va trece peste.
- Eram cu ai mei, m-au scos în oraș ca să sărbătorim nu mai știu ce aiureală inventată de mama și în mijlocul plictiselii, mi-a căzut un joint din buzunar. Mă așteptam la un scandal monstru, amândoi sunt medici, așa că dă-ți seama! În schimb tata a fost foarte calm, mi-a aruncat câteva statistici pe un ton sever și asta a fost tot. Mama era ceva mai agitată …
- Mda, părinții!
- Credeam că a trecut și nu vor mai fi decât ironii pe tema asta. Dar m-a sunat într-o după-amiază și mi-a zis să trec pe la el pe la cabinet. Mi s-a părut ciudat, dar n-am avut obiecții. După ce și-a terminat ultima programare, a salutat pe toată lumea și mi-a spus “Să mergem”, de parcă ar fi trebuit să știu și unde. Abia când am văzut că ne îndreptăm spre ieșirea din oraș l-am întrebat, dar mi-a răspuns cu o întrebare legată de școală și discuția a continuat pe subiect până când am ajuns la Palazu. Mi-am zis că probabil este ceva legat de muncă. Mă prezintă unui fost coleg, medic psihiatru și ce crezi? Ne ia ăla să ne plimbe prin unitate, de parcă ar fi vrut cineva să vadă monstruozitatea aia pe dinăuntru. Tipul era de treabă, mult mai ok decât tata. Și începe să-mi vorbească despre consumul de narcotice și efectele lui pe termen lung. Ca să mă convingă de faptul că nu exagerează se apucă să deschidă uși, să îmi arate oameni. M-am ținut multă vreme tare, știam care e jocul și așteptam să se termine, dar îți spun … la un moment dat, mi-am dat seama că merg cu un nod în gât. La sfârșitul fantasticului tur de prezentare, mi-a spus că pot să stau liniștit, marijuana nu dă dependență, dar că în cazul unui consum regulat apare toleranța. Asta face ca în timp să fie nevoie de mai multă substanță pentru același efect și de aici pot apărea adevăratele probleme, incapacitatea de concentrare, de memorare, riscul de a dezvolta psihoze, predispoziția pentru boli cardio-vasculare ...
- Logoreea obișnuită. Și „consumul excesiv de zahăr și grăsimi dăunează grav sănătății”.
- Nu, tipul e ok. Spunea că planta are chiar efecte terapeutice, atunci când este utilizată corect, dar că favorizează apetitul pentru stările euforice și de regulă nu este decât o treaptă spre o altă ligă, a consumatorilor cu „greutate”. Nu știu de ce, dar gluma asta mi s-a părut teribil de scârboasă, aveam încă în ochi stafiile care populau camerele alea jegoase, în care inevitabil coroda ceva ...
- Da. Treaba ta!
Alexandru face un semn cu mâna dreaptă, de parcă s-ar fi apărat de o insectă sâcâitoare, a ascultat destul. Nimic în jur nu îi mai merită atenția, așa că se ridică și ia telefonul de pe masă, fără să observe stânjeneala colegului întrerupt. Citește câteva mesaje, răspunde, apoi privește spre stradă ca și cum așteaptă să vină ceva din direcția ei.
- Și cu rahatul ăsta de proiect cum procedăm?!
Indignarea bruscă îl face să tresară pe George, prins și el acum în comentariile unei postări.
- Nu știu, nu am nici cea mai vagă idee.
- Toți uită că accesul la informație este altul decât cel de pe vremea lor, când trebuia să scuturi inutilitățile din zeci de pagini gălbejite, ca să găsești ceva folositor. Dai search și ai umplut pagini de maculatură pentru cât vrei să afli.
- Dacă ar fi cerut referate nu ne punea să lucrăm în perechi.
- Da …știu. Vrea să culegem informațiile cele mai interesante, să le organizăm și să le prezentăm cât mai convingător.
- Treaba curioasă este cu notarea, 70% nota profesorului și nota clasei 30%.
- Și se punctează precizia expunerii, complexitatea și originalitatea. Ce dracu’ poate să mai fie original în prezentarea unui subiect inspirat din Biologia de clasa a XI-a?!
George râde aprobator, de regulă profesorii sunt mulțumiți să îi noteze pe chiulangii și pe cei cu simptome de corijență prin testări, cer lucruri simple și știi clar ce ai de făcut pentru o notă.
- M-am tot întrebat – cum o fi picat Bambi diriginte?
- De ce ar conta?
- Nu știu, tipul ăsta mi-a dat senzația că se separă de restul cataloagelor ambulante, dar că nici cu noi nu se amestecă. Așa, ca și cum ar purta un fel de dispreț eminescian față de toată lumea.
- Ha-Ha! Dispreț eminescian! Ești bruiat rău, Bulici!
O pală de vânt se joacă în cârlionții lui Alexandru și oferă voce copacilor, de parcă se amuză și ei împreună cu cei doi.
- Și mă rog, cine să ne ia? Voinea? Ãla făcea infarct de cum auzea de noi. Sănduleasca este prea valoroasă de când predă și la universitate, iar Marcu probabil iese la pensie.
- Madam Dima de exemplu.
- Aia Georgel .... pe aia nu puteau să o încurce, are scară mult prea sus.
- Aiurea! Nu se bagă nimeni peste directoare, la cât e de a dracu’ iese tricotat din ghearele ei.
George își amintește că a venit cu manualul și îl scoate din geantă, ceva tot trebuie să facă, oricât ar amâna. Deschide la cuprins și începe să-l citească tărăgănat, așteptând să pice de undeva inspirația. Din cei șase, câți sunt pentru notă, a nimerit cu Dimitriu și astfel se pare că el a devenit elevul responsabil, care va face treaba pentru doi. Nu prea corespunde profilului, dar nici alternative nu are.
- Auzi, mi-a venit o idee. Doctoral ăsta al tău, crezi că poți să-l convingi să ne acorde un interviu?
- Cred că da. Avem și cameră de filmat! Scoatem un material bunicel despre efectele consumului de droguri.
- Nu Stănescule, fără banalități. Doar nu vrei să concurezi cu Diana pentru tocilarul anului.
- Atunci ce?!
- Spuneai ceva de efecte terapeutice …
- Oho, văd unde bați! Dar pe bune, chiar crezi că ...
- Sunt sigur, asta și nimic altceva!
Își închipuie întreaga clasă cu exact aceeași expresie de nedumerire pe care o are George acum, va fi fără cusur! În fond i s-a cerut originalitate, ideea nu este nouă, dar nici abordată la clasă nu a mai fost. Și va avea grijă ca prezentarea să nu sufere de stângăcii, ar mai fi doar complexitatea.
- Am să mă gândesc la întrebările pentru interviu, tu numai să ai grijă ca el să aibă loc. Scoatem de pe internet articole pentru o compunere frumoasă și gata!
- Nu știu ce să zic. Mă tem că în loc să ne încheiem situația, riscăm să ne-o complicăm.
Pentru George povestea asta este o sfidare fără sens, el are nevoie doar de o notă și oricare de la 6 la 10 l-ar mulțumi.
- Ãștia ca tine, care fac orice numai să nu-i simți, ajung grași și cu chelie fără ca măcar să știe când a trecut viața pe lângă ei. Bulici, dacă iese rău, este ideea mea și voi recunoaște că am recurs la intimidare și șantaj ca să o accepți. Acum hai să mergem pe plajă, putem să ne distrăm la cât am fost de geniali pe ziua de azi.
Alexandru se dezbracă de tricou din mers și intră în casă, de unde se întoarce după câteva minute schimbat, cu ochelari de soare wrap – around și o minge în mână.
- Coborâm la Capu’ Turcului, dacă avem noroc prindem un volei. Cam pe la ora asta se formează echipele. Hai!
Lucrurile nu se întâmplă așa cum se aștepta George, i se pare un timp pierdut, iar el chiar vrea să scape de toate obligațiile. Trebuie să se hotărască unde dă mai departe și i s-a pus în vedere că a venit vremea marilor decizii pe care nu le mai pot lua alții pentru el. Nu vrea totuși să intre în astfel de discuții, îl urmează pe Alex fără convingere, hotărât să caute și în altă parte ajutorul pentru proiect.
Marea începutului de sezon este pentru oamenii locului. Mângâierea ei se încălzește treptat, de la țărm către larg, parcă ar împrumuta din entuziasmul copiilor veniți să adune minunățiile dantelate în sidef. Străluciri calme încurajează descălțările și privirile caută îndrăzneții primelor intrări în apă, ca pe un start neoficial – “de acum se poate!”. Plaja devine cea mai puternică dintre chemări, una cu fluturări de vele și cu atingerile blânde ale nisipului.
Alina a recunoscut silueta zveltă și revărsarea scânteietoare de blond peste verdele smarald al cămășii. S-a apropiat plimbând în gând invidia că Irina poate să poarte armonios absolut orice își dorește, atât în privința culorilor cât și în privința croielilor.
- Domnișoara nu observă că este urmărită!
Surprinderea o întoarce în momentul prezent de undeva, de foarte departe. Zâmbește chipului vesel, cu năsuc mititel și cârn, care meșteșugește iluzia de fetiță, chiar dacă purtătoarea lui este înaltă și deloc fragilă în alcătuire.
- Bună! Nu te-am văzut. M-am amăgit că dacă ies la o plimbare voi reuși să-mi pun ceva ordine-n gânduri, dar nu am reușit decât să-mi pierd atenția la tot ce este în jur.
- Eu când am chestii care țin de sortat, de regulă prefer să le întorc pe toate părțile din vârful patului, până să îmi încep ziua.
Nici măcar nu a ieșit cu totul din adolescență, responsabilitățile ei se pliază în mare parte după structura anului universitar și deci n-ar fi prea multe lucruri de întors pe toate părțile. Cu siguranță că perspectiva era alta când era de vârsta ei, dar Irina nu își amintește ca la vremea aceea să își fi pierdut prea mult timpul cu probleme.
Discuția pornește pe calea subiectelor generale, plăcute și fără prea multă substanță – atât cât să fie parcurse cu ușurință și schimbate în același fel. Și totuși, amândouă au sentimentul că ocolesc ceva dur și rece, uneori foarte aproape, alteori cu prudență, de la distanță.
- Îmi face plăcere să te întâlnesc, chiar dacă acum numai întâmplător. Să știi că Silviu nu s-a obosit să spună ce s-a întâmplat. Preferă să devină ironic, de parcă asta ar ține loc de orice explicație.
- Cred că nici nu ar avea prea multe de spus. Am ajuns într-un punct în care niciunul dintre noi nu a mai simțit că este necesar compromisul. Ne-am tot îndepărtat în gândurile noastre până când s-a întâmplat același lucru și fizic.
- Presupun că, dacă n-am aflat niciodată cum v-ați cunoscut, nici ce s-a întâmplat cu adevărat nu voi ști. Îmi pare totuși rău.
Zâmbetul nu are forță să schimbe melancolia coborâtă din trecutul cu stații luminoase. Își spune că poveștile altora au probabil un rol hrănitor pentru imaginația Alinei.
- Vizitam Muzeul de Istorie la cererea a trei olandezi, interesați de un scurt parteneriat. Nu era ceva deosebit, citeam și le traduceam fără să adaug nici cea mai mică undă de sensibilitate, simplu și sec așa cum etichetele ofereau informațiile, deoarece păreau mai de grabă preocupați de modul în care rochia mea scotea în evidență formele, decât de exponate.
Într-o încăpere de la primul etaj am remarcat un bărbat înalt, cu ochi fascinanți. A fost ca și cum o forță nevăzut a canalizat atenția mea ca pe un spot luminos. Când am trecut prin dreptul lui am privit peste umăr, creând falsa impresie de interes unuia dintre însoțitori. Olandezul a răspuns admirației mele cu un zâmbet larg, devenind brusc interesat de cel mai banal opaiț din toată expoziția. Și am intrat în joc, amuzată de modul în care s-au perceput lucrurile. Dintr-o dată, istoria românilor a devenit uimitoare, ba chiar primeam și întrebări, la unele răspundeam din ceea ce liceul a mai lăsat în memoria mea, de altele scăpam cu vagele întortocheri ce se pot pune pe seama comunicării într-o limbă străină tuturor participanților la conversație.
Peste trei luni l-am reîntâlnit la Brașov, în gară. Am coborât din același tren și din toată mulțimea aflată într-o continuă și pestriță mișcare, privirile mele s-au oprit asupra lui. M-am aplecat să-mi așez mai bine bagajele și în momentul următor am descoperit că eram așteptați amândoi de vărul meu, despre care am aflat ulterior că i-a fost coleg la masterat.
Înaintează împreună, aproape de apă și tăcerea se prelungește calm în respirația mării. Pentru Alina, degradeul zonelor de cenușiu este de neînțeles. Doi oameni nu știu clar motivul pentru care nu mai sunt împreună, este cert însă că sentimentele nu au dispărut, doar că acum sunt altceva. E ca și cum o plimbare începută în doi nimerește la un moment dat într-o zonă de ceață densă, pe care ajung să o străbată separat.