MEANDRE 26-viața la Chitila-Triaj

Trecuseră aproape zece ani de la acel eveniment când prezentatorul Iosif Sava îl examinase pe Rică, al cărui prenume întreg era Răducan, concurs la care tatăl lui Mihai se oprise la ultima întrebare dar care câștigase, în 1957, enorma sumă de 3600 de lei. La sugestia prezentatorului ultima întrebare a fost totuși rostită dar în afara concursului:care este numele compozitorului melodiei „Marinică, Marinică„ ? Tatăl, dezamăgit că nu a avut curaj să riște totul pentru a dubla suma, l-a rugat pe Iosif Sava ca răspunsul să-l dea fiul său, aflat în sală. Răspunsul micuțului Mihai, Henri Mălineanu,a umplut sala de aplauze.
Rică, șa cum făcuse și în prima căsnicie cu mama lui mihai, se luase iar de băutură. Dacă vechile metehne cu pariurile le cai, jocurile de noroc, relațiile cu femei de joasă condiție nu au fost părăsite dar fuseseră rărite substanțial, consumul de alcool revenise puternic.
Bunicul lui Mihai îl trimetea la sfârșitul fiecărei ture la triaj, să-și însoțească tatăl până acasă, astfel evitându-se oprirea la cârciuma de lângă gară.
Mihai a trecut pe lângă vestita cârciumă, a trecut liniile și a intrat în blocuul operator. Tatăl lui, cu două microfoane montate pe girafe extensibile lângă gură, cu un telefon la ureche și cu o bandă de teleimprimator pe masă, completa cu creioane colorate un grafic complicat în urma căruia se nășteau noi trenuri de persoane sau de vagoane.
-Sărutmâna, tată.
Impegatul de mișcare a dat din cap, a răspuns, apoi după câteva ordine date alternativ la microfoanele ce acopereau tot triajul, a închis telefonul, s-a ridicat și l-a îmbrățișat.
-Ce mai facă, mă taicule.
-Ce să fac? Am fost la Făgăraș la Mihaela.
-Ce mai face noru-mea? Este bine?dar Floricica?
După o ușoară ezitare Mihai a evitat să împărtășească îndoielile care-l măcinau și ia-a răspuns:
-Toată lumea este bine iar eu am trecut să te văd, nu am venit să te duc acsă.
-Băi domnule, nu fi porc. A trecut vremea aia. După un infarct mi-am băgat mințile în cap și cămașa în pantaloni.
Apoi, privirea i s-a oprit pe o ladă pentru lemne și cărbuni care era lângă sobă.
-Știi, când aveai aproape un an, în gara Ciocârlia într-o ladă ca aia te culcam, lângă sobă și ca să-ți fie mai cald te înveleam cu niște steaguri.
Să fie o oarecare asemănare între bărbații din neamul acesta? Să fie destinul lor să crească copii fără mama lor?
Mihai și-a îmbrățișat tatăl, l-a sărutat pe obraji și a plecat spre casă.
Drumul cu tramvaiul nr. zece era interesant. Încă erau vagoane care la clasa a doua ușile glisante se deschideau cu mâna. Ce departe erau vremurile cân venea pe tampoanele tramvaiului până la Mogoșoaia, sau cu trotineta care în loc de roata din spate avea un rulment. Așa săracă, copilăria lui avusese un farmec aparte.
Trecerea pe sub Podul Constanța l-a smuls din amintiri. A ajuns acasă în Drumul Taberei, la stația Râul Doamnei. Blocul TS3 era retras de la aliniamentul general ceeace îi conferea un oarecare plus de liniște. Liftul model vechi s-a târât până la etajul doi, mihai a ieșit, a închis ușa cu grijă și a luat-o la dreapta pe holul la capătul căruia, pe dreapta se afla plăcuța cu numele familiei. A descuiat, a închis ușa și s-a dezbrăcat. Sticla cu coniac din frigider ajunsese un țel. Și-a turnat și a umplut un pahar și și-a luat o carte de citit. Ceva nedeslușit îi provoca o oarecare neliniște și cheful de citit se lăsa așteptat. A mai luat o gură de coniac și s-a ridicat apropiindu-se de bibliotecă. Poate că nu asta era cartea la care tânjea. Tot scoțând și răsfoind câte o carte a ajuns la Tânăra Gardă a lui Aleksandr Fadeev. Îi plăcuse mult cartea asta în copilărie. Încerca poate o refugiere în vârsta mică ca un fel de dezertare din viața de adult. Dintre pagini a căzut o foaie de hârtie pe care erau xerocopiate două certificate de căsătorie, al lui cu Mihaela și al familiei Dicu. „La ce servește o copie după certificatul de căsătorie? Să fie vorba de materializarea amenințării de la spital, că va divorța? „ Poate că acesta a fost ultimul element care a determinat un șir de reacții ce poate aveau să schimbe întreg cursul vieții lui.
„Să presupunem că începem procesul de divorț. Care ar fi miza? Ce-mi doresc de la un atare final? În primul rând doresc să o am pe Florentina lângă mine. Toate acele sustrageri de la calitatea de mamă și reproșurile primite că el a dorit acel copil mă îndeamnă să cred că fiica mea nu va avea un mediu propice de dezvoltare într-o familie în care există trei generații de femei singure. Ce atitudine sau ce convingeri își poate forma o fetiță care crește într-o familie în care bărbatul nu este prezent? „
Mihai a încheiat șirul de analize și a decis că ordinea priorităților ar fi: reactivarea și apoi divorțul cu câștigarea încredințării spre creștere și educare a fetei. Costică Măgureanu îi spusese în ce condiții ar putea realiza al doilea deziderat dar primul era poate și mai greu de atins. Sentimentul de competiție, de luptă, dorința de a demonstra, se activazeră și se acutizaseră. A trebuit să se mai tempereze și să mai reflecteze asupra modalităților de abordare.
Telefonul l-a smuls din acea plasă de gânduri și decizii incipiente.
-Ao, Mihai?
Vocea Anei, nemțoaica, era de neconfundat.
-Da, cine este?
-Eleva ta favorită este la telefon. Ai timp de o ședință de meditații?
Vocea lălăită și inflexiunile cu vagi tente de seducție l-au smuls din gânduri. Au hotărât să se vadă și iată-l revigorat, ieșit din acea tensiune. Au mers la camera ei de la cămin de unde ea, cu abilitate, o expediase pe colega ei de ameră, cealaltă elevă nemțoaică a lui, Sabine.
-Profesore, suntem singuri pentru câteva ore așa că ne putem destrăbăla.
Mihai nu era obișnuit cu abordări frontale în materie de sex așa că avea unele ezitări.
-Ne voiai pe amândouă la aceeași ședință de „meditație„? Spune-mi repede că Sabine este încă la cămin?
Ca să-și mascheze timiditatea și sirprinderea Mihai a replicat:
-Când voi dori asta o veți afla amândouă. Dai și tu o cafea?
Timpul s-a scurs și zorii se apropiau. Mihai a făcut un duș la dușul comun de pe hol, s-a îmbrăcat și a coborât. În holul căminului de la parter erau doi subofițeri de miliție care l-au legitimat. Nu avea nici un motiv să se teamă dar aerul inchizitorial al întrebărilor de genul „ce căutați într-un cămin cu străini, sau ce aveți în geantă? „ i-au strecurat o oarecare teamă în suflet.
A fost invitat într-o cămăruță de sub scară unde a fost somat să se dezbrace complet și i s-a efectuat o percheziție amănunțită, inclusiv în anus. Cu o oarecare umilință și teamă Mihai s-a îmbrăcat și a fost mulțumit că nu i-au luat o declarație scrisă. Episodul acesta ar fi putut zădărnici demersurile sale de a redeveni ofițer activ.
Zorii răcoroși l-au trezit definitiv la realitate. Era duminică și ar fi dorit ca ziua să și-o petreacă cu Floricica. A mers acasă, a luat mașina și a zăbovit un timp la volan, înainte de a porni motorul. Și-a amintit cum au ajuns, el cu Mihaela, să ia decizia să-și cumpere mașină. Propoziția finală și oarecum stupidă a rostit-o ea: „toate proastele și-au luat mașină , ce, eu sunt mai prejos? „ El avea permis de la 19 ani dar ea nu a reușit să-l obțină chiar dacă a dat examen de nenumărate ori.
Mihai s-a uitat atent la kilometraj ca să fie sigur că este mașina lui. În iarna trecută reușise să urce dis de dimineață într-o altă dacie, de aceeași culoare, parcată în fața mașinii lui și în clipa în care a vrut să bage cheia în contact a constatat că este în altă mașină. A coborât dar a dat piept în piept cu vecinul care a crezut că este vorba de o tentativă de furt. Lucrurile s-au calmat în clipa în care vecinul, la îndemnul lui Mihai, a descuiat mașina care se afla în spate.
Motorul a pornit și drumul până în Ion Scorțaru l-a parcurs cu repeziciune.