Margaret aÈ™eză cu multă dezinvoltură paharele pe măsuță È™i Fill nu putu să nu remarce, admirând acum mai îndeaproape, degetele fine, prelungi − de pianistă cu multe ore de studiu È™i culmea, fără podoabe, în afară de o verighetă care înnobila degetul inelar È™i un ceas, cu o formă adecvată È™i o mărime rezonabilă −, care făceau ca mâinile ei să fie de o frumuseÈ›e tulburătoare. Dacă numai ele exprimau atâta graÈ›ie, ce să mai vorbim de restul!?
− Deci, domnule căpitan, cu ce vă pot fi de folos? întrebă ea aÈ™ezându-se în fotoliul de lângă măsuță, făcându-i semn È™i lui să se aÈ™eze.
− ÃŽn primul rând, vreau să vă mulÈ›umesc pentru amabilitatea de a mă fi primit într-un asemenea moment, atât de delicat È™i totodată, să-mi exprim condoleanÈ›ele mele cele mai sincere!
− MulÈ›umesc!... sunteÈ›i foarte amabil.
− Și în al doilea rând, vă rog, să-mi scuzaÈ›i indiscreÈ›ia unor întrebări, puse inevitabil pe parcursul discuÈ›iei, care, poate vă vor răscoli unele amintiri plăcute sau mai puÈ›in.
− DiscuÈ›ie, sau… anchetă?
− Momentan, eu o numesc discuÈ›ie.
− Domnule căpitan, sunt gata să răspund întrebărilor dumneavoastră. De aceea, vă rog, să trecem mai repede peste protocol. ConsideraÈ›i terminată introducerea sau pregătirea psihologică, È™i intraÈ›i direct în cuprins. Se opri È™i mult mai încet, continuă: ÃŽncheierea, presimt că nu se va face în seara aceasta.
Fill Norman o privi preÈ› de câteva clipe pe deasupra paharului, din care luă o mică înghiÈ›itură. Auzise destul de clar ultimele cuvinte pe care le spusese Margaret, le înÈ›elesese È™i sensul − cel real crezu el − dar modul cam insinuat pe care ea îl dăduse frazei, îl nedumeri puÈ›in.
− ÃŽncheierea anchetei, vreau să spun! ÃŽmi pare rău dacă aÈ›i înÈ›eles altceva, preciză ea, surâzând uÈ™or ironic, văzându-i expresia feÈ›ei.
− Tot la anchetă mă gândeam È™i eu, stimată doamnă. Pot să-mi aprind o È›igară, vă deranjează? întrebă Fill încercând să-È™i mascheze trac-ul debutantului, gândind: e clar, sunt uÈ™or de citit, faÈ›a mea trădează ce simte inima È™i asta nu e bine. Ce faci Fill? Te rog să-È›i revii. Concentrează-te! Ai în faÈ›a ta o femeie pe care tu trebuie s-o domini prin atitudine, iar întrebările tale subtile trebuie să fie niÈ™te inteligente capcane puse È™i camuflate în fraze obiÈ™nuite. Ori tu, ce naiba faci? Te citeÈ™te ea pe tine, în loc s-o citeÈ™ti tu? Domnule, flerul meu, aÈ™a de începător – vreau să zic, în arta de a cunoaÈ™te eterna enigmă feminină −, simte È™i îmi spune că ea joacă un rol al dracului de bine învățat, sau, È™i asta e È™i mai grav, prin frumuseÈ›ea ei, mi-a întors ''metafizicul pe dos''.
− Nu, nu mă deranjează, È™i eu mai fumez din când în când.
− SpuneÈ›i-mi, zise el − după ce-È™i aprinse È›igara È™i trase zdravăn un fum, parcă mai revenindu-È™i − sau povestiÈ›i-mi despre ultima întâlnire cu fiica dumneavoastră.
− Cu lux de amănunte, aÈ™a bănuiesc că doriÈ›i, da?
− Și cât mai exact.
− Conform uzanÈ›elor È™i respectând codul de procedură, nu-i aÈ™a?
− Dacă voi avea nelămuriri, am să intervin! Vă rog, spuse Fill pe un ton serios.
− O, cum să nu! Sunt sigură de asta… Domnule căpitan, Lenny Teel, nu este, sau nu a fost, se corectă ea repede, fiica mea bună. Ar fi trebuit s-o nasc la − se opri zâmbind − o vârstă foarte fragedă. Lenny Teel, a fost rodul unei iubiri nebune – cel puÈ›in aÈ™a mi-a spus soÈ›ul meu când ne-am căsătorit − un fruct rezultat dintr-o floare extrem de exotică, frumoasă È™i apetisantă, din a doua lui căsătorie. Și, preciză ea, tot dumnealui mai are un băiat, care se numeÈ™te Tenny Teel, din prima căsătorie. Eu… eu sunt a treia partidă È™i încă n-am reuÈ™it să-i aduc pe lume niciun moÈ™tenitor. Se opri È™i foarte uÈ™or, abia perceptibil, dar Fill o înÈ›elese mai mult după miÈ™carea buzelor, ducând paharul la gură, continuă: Și nu È™tiu dacă o să mai am timp!
Aha, acum înțeleg de ce ești atât de pasivă, acum îmi explic răceala ta! își spuse Fill în gând, privind-o prin micul nor de fum.
Simțindu-se probabil studiată, ea își ridică brusc ochii, încercând să-l înfrunte. Săgețile din privirile lor se întâlniră și preț de câteva secunde se studiară duelându-se fulgerător. Fill simți un puternic aflux izvorât din irișii ochilor ei încercând parcă să-l hipnotizeze și totodată un ușor disconfort datorită privirii prea fixe, apoi, frumoși ei ochi ușor umezi și pupilele puțin dilatate, își coborâră înfrânți, săgețile în pahar. Nu reușiseră să-l domine.
− De când o cunoaÈ™teÈ›i pe domniÈ™oara Lenny Teel ?
− Exact de când îl cunosc È™i pe soÈ›ul meu, adică de patru ani, È™i, spuse ea zâmbind, v-am scutit de o altă întrebare. O cunosc, e un fel de-a spune, pentru că o vedeam doar în vacanÈ›ele de vară, ea mutându-se la Paris, la scurt timp după ce eu m-am căsătorit cu tatăl ei.
− AÈ›i vizitat-o la Paris?
− Nu, niciodată! AÈ™a cum am mai spus, în vacanÈ›a de vară, întotdeauna venea ea aici. Iarna ne onora cu prezenÈ›a foarte rar. Era sensibilă, nu suporta frigul.
− ȘtiÈ›i ce făcea la Paris, cu ce se ocupa?
− Da, È™tiu, doar din spusele tatălui ei − ea nu mi-a vorbit niciodată despre asta! – am înÈ›eles că a fost creatoare de rochii, gama Haute Couture È™i uneori mai făcea È™i pe prezentatoarea, la o casă de modă, nu foarte renumită din Paris. Ziarele de scandal, tabloidele ce apar ocolo, mai prezentau din când în când poze cu ea îmbrăcată foarte sumar. ÃŽntr-o revistă, aÈ™a mai serioasă de modă, n-am văzut-o niciodată. Datorită acestei ocupaÈ›ii avea mereu conflicte cu tatăl ei, care, îi reproÈ™a în fiecare vacanță acest lucru sau ori de câte ori se întâlneau. El nu a fost de acord È™i nu a înÈ›eles niciodată această muncă de creaÈ›ie, a fiicei lui, certându-se mereu cu ea pe această temă, considerând c-o face… doar aÈ™a, din snobism. Dar eu cred că era totul de faÈ›adă, o mască purtată de ea, inteligent È™i cu eleganță, sub care se ascundea o răzbunare meschină.
− Răzbunare! Să înÈ›eleg că… pe tatăl ei?
− Da, pe el. Vă surprinde? Am să vă explic È™i de ce am înÈ›eles eu asta.
− Ok, dar până la explicaÈ›ie, spuneÈ›i-mi vă rog, aÈ›i observat ceva schimbat la ea, acum, înainte de tragicul eveniment?
− Domnule Norman, Lenny, pentru mine a fost È™i va rămâne o enigmă, o introvertită. Subliniez aceste cuvinte È™i am să vă È™i detaliez. Acum, daÈ›i-mi voie să vă explic, chiar dacă nu mi-aÈ›i cerut-o, cum am judecat eu comportamentul ei față de mine. ÃŽn primul rând am simÈ›it că ne evitam reciproc. TotuÈ™i când, fortuit ne întâlneam, nu schimbam decât fraze banale, fără să disecăm È™i să intrăm în problemele noastre mai intime, mai femeieÈ™ti. Apoi, în al doilea rând, am dat vina pe subconÈ™tientul ei − forÈ›a asta nevăzută care ne domină pe toÈ›i −, crezând că nu acceptă să-i fiu mamă, deÈ™i ea nu a avut curajul să-mi spună sau să-mi reproÈ™eze ceva, dar eu aÈ™a am simÈ›it. Și asta, probabil − gândeam eu atunci în naivitatea mea de femeie tânără È™i îndrăgostită −, că nu accepta, deoarece aveam o vârstă apropiată de a ei. Vă reamintesc că ne despărÈ›eau doar câțiva ani. Și în al treilea rând, imediat după căsătorie − chiar în perioada aceea atât de scurtă, cât am locuit împreună toÈ›i trei, ea mutându-se, aÈ™a cum am mai spus, repede la Paris −, am simÈ›it o aversiune în comportamentul ei È™i foarte multă ură în privire, ură amestecată, culmea, cu multă gelozie È™i nu înÈ›elegeam de ce. Deci, reÈ›ineÈ›i, asta gândeam eu la momentul respectiv, dar o să realizaÈ›i pe parcursul anchetei, pardon, discuÈ›iei, sau È™i mai sigur din ceea ce am să vă relatez, că altfel au stat lucrurile, deoarece ulterior, la ceva timp după plecarea ei, bătrânul care se ocupa de grădină, foarte simpatic È™i guraliv, mai ales după ce bea două păhărele cu gin…
Fill zâmbi privindu-și paharul.
− A!!!… făcu ea, dumneavoastră nu l-aÈ›i terminat nici pe primul! Deci, reluă ea, È™i acum urmează explicaÈ›ia cu ''răzbunarea'' pe tatăl ei, dumnealui, grădinarul, mi-a făcut o destăinuire È™ocantă care m-a bulversat È™i anume că, între tată È™i fiică ar fi fost o ''legătură nefirească de iubire'', subliniase el fraza, spunând asta zâmbind ironic È™i făcându-mi cu ochiul, adică: înÈ›elegeÈ›i doamnă, ce fel de legătură? Am fost atât de È™ocată de cele auzite că efectiv m-am blocat pe moment È™i nu am mai reuÈ™it să aflu È™i alte amănunte. Apoi, nici nu am mai avut pe cine să întreb, sărmanul de el, sinceritatea l-a ucis, a doua zi paznicii l-au găsit mort. Beat fiind, căzuse în piscină È™i se înecase − cel puÈ›in aÈ™a a scris medicul legist în raport −, dar eu n-am crezut È™i nu voi crede asta niciodată.
Se opri și mai sorbi din paharul cu gin.
− După incident, am reflectat mult la cele aflate de la bătrânul grădinar, apoi având în vedere comportamentul ei ciudat: adică în vacanță venea solo, când pleca cu iahtul pe mare îi plăcea să rămână tot singură la bord, căci adora să umble goală pe puntea iahtului… dar mai ales faptul, repet, că venea mereu neînsoÈ›ită, m-a făcut să cred că, poate, grădinarul a avut un dram de dreptate È™i între tată È™i fiică a fost totuÈ™i ceva.
− De unde È™tiÈ›i că umbla goală?
− De la băiatul care îi conducea dimineaÈ›a iahtul în larg È™i îl lăsa acolo până seara, el întorcându-se la țărm, băiat care mi-a condus È™i mie iahtul.
− Doamna Margaret, dumneavoastră, în ce relaÈ›ii sunteÈ›i cu domnul Elvis Teel?
- va urma -