Se trezi de dimineață cu o senzație ca și cum abia s-ar fi născut din nou. Mintea îi era limpede și odihnită cum nu mai fusese de mult. Ares, ghemuit la picioarele sale sub pătură, îl simți că se trezise și scoase botul afară parcă așteptând ceva. Nu dură mult și era la marginea patului dând țanțoș din coadă. Văzând că nu prea primește atenție din partea stăpânului, începu să se ia la trântă cu plapuma și îl dezveli de tot.
- Gata Ares, gata m-am trezit! Off, vino aici!
Îl mângâie pe cap și se ridică în picioare. Se învioră repede cu două-trei exercitii de gimnastică făcute mai mult în lene, zicându-și în sinea sa că e de ajuns. Se așeză pe marginea patului, aprinzându-și o țigare, reflectând melancolic la cele întâmplate azinoapte. Își trase scrumiera rătăcită de sub pat și scutură alături de celelalte chiștoace, mugurul scrumului. Băiat, harnic și foarte respectuos în fața entitățiilor, căci nu este de glumă, strânsese și făcuse ordine înainte a se băga la culcare. Privea la semnele minore de pe fiecare parte a pereților, înscrustate cu migăleală atunci când consacrase camera dedicând-o magiei. Îi dădea o stare de siguranță aparte când se jucase cu flăcările și incantațiile puse pe pereți, nici o forță fără acordul lui nu putea pătrunde în acest lăcaș sacru oricât de dezvoltată ar fi fost. Piatra roșiatică, ce o asezase pe altar îi dădea impulsuri conectându-l când și când dincolo, aruncându-i pătimaș imagini ce dispăreau imediat ce apăreau. Se duse și o atinse. Era încă fierbinte.
Era timpul să fugă la baie pentru a se spăla. În fața oglinzii își admiră fața, ochii fiindu-i sticloși asemeni vrăjitorilor ce îi magnetizează cu ajutorul apei reci. Limba i se ascuțise și se zimțase pe margini.
- “Perfect, nici nu se poate mai bine de atât” , își zise în sinea sa. “Aceiași mică transformare pe care și Magnus a pățit-o la început”
Se spălă pe dinți și pe față apoi dădu buzna la frigider pentru a se ghiftui, căci masa de dimineață este cea mai importantă. Bineînțeles, că energiză mâncarea consumată prin inducere conștientă și îi fu foarte bine. De fapt el practica aceste îndeletniciri de mult timp și deja îi intraseră în reflex.
Trimise mail tovarășului său, anunțându-l în mare câteva detalii asupra reușitei sale în dedicarea către forțele întunericului și apoi scoase bicicleta de pe balcon. Se îmbrăcă într-un trening negru și-l strigă pe Ares:
- Hai băiete! Hai să facem o plimbare pe afară.
Primul în fața ușii abia dacă mai aveai loc de el, Ares sălta labele trăgând de clanță. Când ușa se deschise o zbughi repede pe scări în jos. Shobo, coborî cu liftul bicicleta întâlnindu-se cu câinele la intrarea în bloc:
- Hai că mergem prin parc. Vin-o după mine. Să fi cuminte, da?
Câinele lătră de două ori, sunetele răsunând pe casa scării în semn de răspuns apoi plecară la plimbare.
Se afla în același parc în care îngropase urmele ritualului și se simțea ca și cum ar fi în a doua sa casă. Trebuia și știa că acum avea nevoie a se infiltra într-un cult în care își va putea dezvolta laturile spirituale mult mai bine, cât și dorința de a începe lupta împotriva dușmanilor cel mai curând posibil. Doar fusese acceptat la dedicare și drept răsplată primise și aceea misterioasă piatră. Mulți dintre cunoscuții lui, dedicați la rândul lor, nu primiseră astfel de daruri. Simțea că el trebuie să fie marcat cumva. De fiecare dată în ce intreprinsese la viața sa, o făcuse cu patima focului, poate și daia se termina cu succes orice făcea. Îl măcinau într-un fel aceste lucruri. Nu era pregătit în totalitate, însă cei patru ani lăsați în spate de încercări reușite, vrăjitorii și practici hermetice îi dădeau continuitate să nu se lase păgubaș. Era undeva mai sus față de ceilalți oameni obișnuiți, adică acele turme de oi ce nu gândesc cu creierul lor, mulțumindu-se cu niște vorbe goale ale unui bărbos care pentru ei le este idol în viață. Doar vorbe goale atâta tot, știa că este liber și se mândrea cu faptul că reușise să evadeze din curtea blestemată a robiei bisericești. Nici o influență din alte părți nu va putea să-l clintească vreodată de la drumul pe care pornise. Se tot frământa în privința acelei pietre. Probabil că tovarășul său Magnus, ce avea experiența de 20 de ani în astfel de lucruri îl va putea lămuri, el trebuia să știe mai multe.
Că tot se vorbea de lup, soneria rock a telefonului mobil începu să trâmbițe zguduind împrejurimile. Frână ușor și se opri pe o bancă de lemn imediat în apropierea lui.
- Aveee! și Hail la cine știm noi, zise în telefon Shobo plin de el.
- Hail! salută vocea de la capătul celălalt al telefonului.
- I-a zi ai primit mailul meu?
- Dap, felicitări și bine te-ai alăturat Nouă. Nu mă așteptam să fi primit, dar se pare că m-am înșelat, răspunse Magnus.
- Pai tu ce credeai că mă las așa ușor? Știu ce vreau!
Ares, alerga și se zbenguia în voie, stăpânul său doar urmărindu-l din priviri. Doi-trei trecători mai aruncau câte o privire pribeagă asupra bicicletei și se duceau mai departe.
- Așa este, pai știi că nu putem vorbi la telefon astfel de chestiuni, te aștept diseară pe la mine să bem ceva. Legat de piatră, nu știu ce să spun, vorbește cu Cicles că el sigur știe.
- Ma rog, nu am fost așa apropiați în acești ani, dar oricum trebuia să vorbesc ceva cu el legat despre organizație.
Un cârâit și un mic foșnet în casca telefonului începu să-l zgârie în timpane.
-Măh frate, hai că iar îți ascultă ăștia telefonul, se aude și cu ecou! exclamă și începu să râdă în voie chiar dacă mai devreme fusese deranjat de sunetele acelea.
- Da, dă-i încolo, râse și tovarășul. Așa fac aștia nu știi? Hai că te aștept diseară la mine, da?
- Da fratelo. Haillll !
- Haillll, fu ultimul sunet din partea lui Magnus.
Băgă telefonul în buzunar și se urcă pe bicicletă. Scoase din buzunarul stâng al treningului pachetul de Pall Mall albastru și își aprinse lacom o țigare ca să poată pedala degajat.
- Hai Ares, hai băiete să mergem!
Porni să-și facă ultimile două ture de parc după care se întoarse la apartament. Nu putu intra în casă până nu cumpără două doze de bere, pe care le îndesă în buzunarele bluzei de trening. Până pe seara devoră berica, reușind să trimită cererea pentru membrii rețelei private de socializare satanica, grupului de la O.N.A. Planul său fiind mult mai măreț de atâta. Acest grup era doar capacul cutiei pandorei. Mâine cu siguranță va vedea dacă a fost primit sau nu, acum însă trebuia să plece spre Magnus. Tocmai când era gata să iasă pe ușă, o durere de cap îl fulgeră îngenunchindu-l pe holul casei. În timp ce își masa capul o voce de femeie putu a se auzi clar în mintea sa:
- Pregătește-te, nu mai este mult.
Îl liniști enorm auzul acestei voci. Și-o putu aminti de atunci de când făcea Sucubi în nopțile târziide vară. Era minunată prezența lui Astaroth din mintea sa, deși puterea acesteia nemărginită, intrată în contact cu lumea fizica, își propagă fără voia ei aceste puteri provocând durere. De preferat întâlnirile și comunicările le făcea prin proiecții astrale, dar de această dată mesajul fusese trimis și perceput pe alte căi.