Lumina curgea, cu gloduri parcă, prin storurile puțin ridicate.
Praful de pe mobila veche căpăta în lumină o aură de noblețe.
Amintindu-și de trecerea unui camion pe stradă, un pahar de cristal se apropie de marginea servantei.
Eu aveam full de ași cu decari.
Tu aveai un port-țigaret din fildeș vopsit negru și te gândeai aiurea.
Era ultima seară a partidei, deși o începusem de ani buni.
Servitoarea se măritase.
Espressorul făcea două cafele scurte la fiecare treizeci de minute.
Eram condamnați să ne ținem căsnicia trează.
Cui îi pasă de Agatha Christie?
Cineva trebuie să moară.
Dar dacă plouă tu nu mai pleci.
Atunci să moară Cici. E papagalul nostru, făcut, nu ouat, în ziua când te-am cunoscut. E mascul, dar el nu știe. Nici nu cred să-i pese.
Eram sigur că nu pot să pierd.
Când lumina prinsese mai mult curaj praful devenise ceea ce era. Praf.
Observând că demult nu mai ieșea fum din țigară ai aruncat cărțile pe masă și te-ai ridicat.
Nu m-ai privit.
Ușa era deja deschisă când ai ieșit.
Paharul de cristal a atins podeaua când Cici murea.
Am închis ochii să văd ce e dincolo de noi.
Curios. Eram tot noi.
Cu satisfacția învingătorului mi-am aprins țigara de foi, savurându-mi
cognacul Remy Martin de colecție.
Șoferul mi-a adus cheile Rolsului spunându-mi că a câștigat la loto.
În urma lui parcă aerul se poticnea încercând să se adune.
Curios, ți-am întors cărțile.
Full de ași cu valeți.
Să moară Cici!
Adică, murise deja.
Iar am pierdut.