Aplombul fratelui mai mare este o mică secvență din volumul de proze, (posibil și roman nuvelistic) intitulat "Fulgere în tunel", Chișinău, editura "GRAFEMA LIBRIS".

După botezul spiritual și mariajul mai mult moral al lui Ghenadii Sergheevici, care începea să mai uite de faimoasele orașe dintre Nistru și Prut , grație faptului că se afla/traia deja în Rusia, lângă Rostov pe Don, pe neașteptate, ori ca din senin, pacea și liniștea care-l făceau fericit pe malul "Donului liniștit", a fost tulburată de o vizită neașteptată. Într-una din zile soneria de la intrarea în casă îl făcu să deschidă ușa. În prag nu era nimeni altul, decât fratele lui mai mare,(старший брат) pe care nu se aștepta să-l vadă. Știa că acela călătorește mult la bătrânețe, dar pe unde anume, nu-l deranja.
- Salutare frățioare sau mai bine zis, salut браток! Ce, mama-dracului, nu m-ai așteptat?
- He, he, he! Da tu, la ai tăi ani, arăți ca un Ilie Muromeț sau ca un adevărat Santa Claus sănătos tun!
- Nu mai spune, mă copleșești cu sentimentalismul tău.
- Da ce necazuri te-au adus prin părțile Donului?
- De-ai ști, vei întineri, de nu te vei gândi. Dar frate, mult ai să mă ții între ușă? Mă privești așa de parcă nu mă recunoști. Știu că m-am schimbat puțin la față, dar am să-ți povestesc.
- Intră frate mai mare, intră și spune ce vânturi te-au adus.
- Eh, Геннадий Сергеевич, Ghena, Ghenadii! De-ai ști! Am fost pentru câteva zile în orașul cela alb al tău – Chișinău sau Tiraspol?
- Cu ce ocazie?
- M-a invitat un "patriot" ruș la ziua vinului. De-ai ști ce zile frumoase am avut!

Ghenadii, adică Геннадий Сергеевич și-a invitat fratele domiciliat în regiunea Moscova ca să intre în casă, apoi i-a arătat grădina lui aproape botanică la care atât de mult visase când se afla la Chișinău. În câteva minute a fiert apa într-un ceainic vechi rusesc numit samovar și frații s-au așezat la masă cu câte o cană de ceai tare. Fratele mai mare a spus că are cu el și niște sticle cu vin din Chișinău, așa că ceaiul să mai aștepte. Va fi bun de băut și rece. Ghenadii n-a fost împotrivă, mai ales că i s-a trezit și lui pofta de un vin bun și roșu din Moldova.
- Dacă vrei am și un brendi din Tiraspol, un divin “Călărași” și unul “Surpriznii”.
- Le încercăm și pe acestea, dar să așteptăm să vină soția mea de la Institut. V-a fi foarte bucuroasă și cred că nu ne va refuza. Fiindcă și ea iubește tot ce arde și te înveselește. Noi aici consumăm așa ceva foarte rar.
- Atunci să vină soția!
- Dar până atunci noroc frate!
- Noroc! Văd că ai învățat un cuvânt bun din limba română.
Fratele mai mare n-a dat nici o atenție aluziei făcute de fratele mai mic și a început să-I povestească despre țara vizitată văzută din punctual său de vedere. “Moldovenii sunt foarte haioși dar și stranii”, a început el. Mă apuca râsul când un moldovean trecut de șaptezeci de ani îmi povestea că toți cei trei ex-președinți, au devenit Doctori Honoris Causa ai Academiei de Științe a Moldovei. Deși Voronin, a fost al treilea președinte, el a fost primul căruia AȘM i-a conferit acest titlu. Dacă este de-al nostru! Ceilalți doi, pare-se Snegur și Lucinschi au trebuit să mai aștepte. Cine știe, poate, peste vreo zece ani vor deveni și interimarii anilor 2010-2011, Doctori honoris, cum li se zice? Aha, Lupul și Ghimpul. Unul dintre ei, care este mai jos de statură, dar e mai ambițios, chiar a instalat o piatră funerară în fața Casei Albe de la Chișinău. Cică caput cu rușii care i-au deportat pe moldoveni în Siberia. Da eu știi ce cred? Caput cu așa moldoveni. Ei fac festivaluri, sărbătoresc ziua independenței, a limbii, poate, a bunicăi și a cui vrei tu brader, dar între ei se mănâncă mai rău decât câinii. Nu pot împărți bucățile, bogățiile. Și de fapt, să-ți spun ce am înțeles eu acolo frate!
Mulți dintre ei țipă că vor cu noi, cu Rusia, dar de fapt sunt împotriva noastră. Nu sunt sincere nici cu ail or din România.
- Te cred frate, așa am înțeles și eu mai de demult. Aceiași ură și mâncărime e și la Tiraspol, dar unii lingăi, ziariști sau ziariste cu fusta scurtă, scriu peste tot și afișează: “Acesta este orașul iubirii” sau orașul armoniei. Pe dracu, toți spun minciuni fără să le pese.
- Și nu numai în aceste două orașe. În toată Europa, frate!
- Ei asta eu nu cred, dar dacă zici tu, îngână Ghenadii Sergheevici.
- Europa tot timpul a fost împotriva noastră dorogoi brat! (dragă frate. Rus).
- Da tu ai aplomb!
- Da cum ai crezut frate?
- Eu cunosc faptul că din orașele acelea au plecat evreii, care oricum ca număr nu erau mulți.
- Ai dreptate, au plecat și mulți băștinași de ai lor, nu doar evrei sau ruși.
- Cea mai mare parte dintre fugari prin toate țările o reprezintă moldovenii. Dar iată nimeni dintre cei rămași nu catadicsește să menționeze sau să scoată în evidență plecarea conaționalilor.
- Este și aceasta o problemuță fratele meu.
- Ba nu este o problemuță, ci e o tragedie mare a lor, pe care mulți se fac că nu o văd. Iar ceea ce este și mai trist ține de absența persoanelor care ar putea să înlocuiască, adică să le completeze locurile lor goale.
- De înlocuit se găsesc destui doritori, dar aceștia nu mai au calitățile și cunoștințele celor plecați.
- Că bine zici, dar t u cu ce te mai ocupi?
Frații s-au confesat unul altuia apoi au ajuns la pupatul în c…partidului care era la putere. Pe vremea noastră nu era nevoie să-l săruți. Îți amintești, probabil, că un om sănătos la minte din Uniunea Sovietică nu se grăbea să se înroleze nici în partid, nici în nomenclatura partidului, ci lucra inginer, medic, profesor, trăind fără a lua mită sau a șantaja oamenii din anturaj dar, mai ales, din subordonarea lor.
Oamenii de artă se regăseau în lumea lor, publicau în самиздат sau peste hotare. Pot aminti unele nume: Vîsoțkii, Þoi, Bașlacev, Pasternak, Brodskii, Dovlatov nu mai zic nimic de Saharov ori Soljenițin că îi știe o lume întreagă.
- Da eu și în prezent mă folosesc de самиздат/samizdat, iată am mai tipărit o carte și chiar vreau să-ți arăt și ție un exemplar, să-l ai chiar acasă de la mine.
- Mulțumesc frate!
- Dar știi?
- Ce?
- Că bandiții democrați din toată lumea déjà vorbesc pe șleau, o spun deschis și fără teamă că doresc s-o pună pe Rusia în genunchi. Liberalii, democrații și tot felul de sioniști, naționaliști, se gândesc, și cred că vor reuși, dar să-și pună pofta-n cui!
Fratele mai mare și-a etalat calitățile sale de orator și de mare povestitor, dar Ghenadii Sergheevic încerca mereu să-l mai domolească. Însă, dacă fratele are aplomb, n-ai ce-I face!
Până s-a întors soția lui Ghenadii fratele i-a lămurit tot ce credea el despre moldoveni, despre conflictele ce nu se vor mai sfârși până nu s-or zătri unii pe alții, inclusiv cei din Transnistria, pe acei de pe malul celălalt și invers. Totul este mult mai simplu, zicea el. Mărul discordiei a fost aruncat și proștii se vor bate de la el. Mult mai complicat e cu Europa, dar și acolo sunt aruncate destule mere…
- Frate hai să nu mai vorbim despre Europa că altfel are să te doară-n cot, încerca să schimbe vorba fratele mai mic. Dar cel mare se făcea că plouă și continua.
- Tu știi că în vara anului 1941 Germania a ocupat 11 țări: Auistria, Cehia, Polonia, Danemarka, Norvegia, Belgia, Franța, Grecia și alte țări mai mici. Toate i-au fost subordinate ei și ele au lucrat și chiar au luptat împotriva noastră.
- Românii au ajuns chiar până la Stalingrad, însă mulți dintre ostași au căzut în luptele de la Odesa, din alte părți.
- Ei vezi, am eu dreptate!
- Dar și mulți feciori de țărani din Moldova dintre Nistru și Prut au avut aceiași soartă.
- Ba și ma rea. Unii dintre ei au luptat împotriva noastră, apoi când roata s-a întors au trecut de partea noastră, dar mulți dintre ei nu s-au mai întors acasă.
- Eu țin minte un poet care a crescut numai cu mamă-sa, așteptându-l pe tatal-său să se întoarcă de la război. Mama poetului tot îi spăla rufele și îl aștepta. Ai auzit ceva despre acest poet la Chișinău, dacă zici că tot ai fost la ziua vinului?
- Cum să nu! După ce ne-am ghiftuit bine în Piața unde s-a desfășurat festivitatea din ziua vinului ne-am pornit cu prietenii noștri spre o pădure din central orașului, în care, cică, a fost cândva um lac mare.
- O, îmi amintesc, lacul komsomolist?
- Acum este rebotezat. Cică e lacul dinozaurilor din Valea morilor. L-au secat, au scos de pe fudul lui tot nămolul și, cică, au găsit chiar și un schelet de mamut acolo sau de dinozaur.
- Dar poetul mai trăiește, mai strigă și acum, huideo potaie, având în vedere porcii de ruși, adică pe noi, frate.
- I-am văzut monumentul, alături de bustul lui Adrian Păunescu și după bustul falnic al lui Alexandr Sergheevici Pușkin. Mă minunez, cum de l-au lăsat și pe Pușkin între ai lor!
- Le place Pușkin al nostru, pentru că le-a descris foarte frumos țiganii, încât unii mai proști ca noi, cded că moldovenii, sunt aceiași țigani. Românii de la București, ori alte orășele ca Roman, unde mai înțeleg și eu - sunt țigani, dar moldovenii îs moldoveni, un fel de daci, înțelegi?
- Draci frățioare, dar nu daci. Că nu mai vor să recunoască limba rusă, toți caută să vorbească româna lor, deși eu nu pot face nici o deosebire între română și moldovenească.
- Apoi că e una și aceiași, îl dogeni Ghenadii Sergheevici pe fratele mai mare.
- A mne vse ravno. Adică lui îi este în cot sau tot una.
După ce a venit soția lui Ghenadii Sergheevic, fratele mai mare a contunuat să-și afișeze aplombul.
- Împotriva Uniunii Sovietice a luptat aproape toată Europa, dar noi am învins. Noi suntem învingătorii și respectiv merităm tot respectful a mai spus el.
- Desigur fratele mai mare are dreptate, l-a susținut și soția lui Ghenadii Sergheevici, o cazăcioacă încă energică, care în viața ei n-a citit romanele lui Lev Tolstoi “Război și Pace” sau “Idiotul” lui Dostoievschii, ci numai "Тихий Дон" adică “Donul liniștit”.