Iubirea asta-i schiloadă, crudă și grotescă. Nu-mi place cum nu-mi plac cei doi protagoniști. Este singura iubire posibilă.
Este toamnă, oamenii descoperă frumusețea acolo unde a fost întotdeauna. O să scriu și despre iubirea lor. Contrastul ne face să fim mai buni. Comparația mai frumoși.

Nu voi spune cum îi cheamă, nu voi spune unde și cum s-au cunoscut. Nu are nicio importanță. Sînt doar un mic scrib plin de silă.
Habar nu au de poezie, nu cred să fi citit vreodată o carte, nu vorbesc niciodată.
Sufletul lor este plin de ură, urăsc totul în afară de fumul cald și răzleț care-i acoperă cîteodată.
Gura lui este plină de bale, din ochi îi curge o pastă galbenă, ciudată, atunci cînd plînge.
Plînge tot timpul, este murdară, desculță și scrîntită de cînd s-a născut. Mestecă aceeași pastă galbenă și ciudată care-i curge, mereu, pe bărbie.
În jurul lor nu este nimeni, oamenii au plecat de mult. Cerul este veșnic tulburat și nu știu că există soare. Trăiesc așa, închipuid lumina, în pasta galbenă a văzduhului dintre ei.
Nu își ating palmele, nu este nevoie. Scuipă tot în jur și nu întorc niciodată capul. Au în fața lor orizontul.

Sînt obosit. O să scriu altă dată despre iubirea oamenilor.