- Dragul meu Cineva, mi se adresează prietenul meu Nimeni, lingușitor, aș putea zice, dacă nu l-aș cunoaște ca pe un cal breaz. Dragul meu, de mult n-am mai stat noi de vorbă, ca doi amici care au făcut o înțelegere și, ca oameni de cuvânt, fiecare trebuie să-și respecte asumarea.
- Adevărat grăiești, mă simt, însă, cam obosit, încerc eu să-mi motivez delăsarea sau, mai bine spus, lenea din ultima vreme.
- N-am ce-ți face, tu ești acel Cineva, nu eu. Și cum cineva trebuie să..., n-ai decât să treci la masa de lucru.
- Știu, știu... Eu sunt cel cu inventarierea lucrurilor de prin debaralele altora...
- Uite ceva care mă scoate din pepeni, înainte de a se sparge bostanul toamna, chestiunea cu cel mai umil dintre tirani. Chestiunea aceea referitoare la duplicitate, la omul-preș, la cum poate un om să fie, în același timp, slugă și stăpân, miel și lup, înger și demon.

După mine, așa ca o definiție, omul-preș este omul cu un sever complex al inferiorității și care, umil, se lasă călcat în picioare de către șeful său, recunoscător că l-a numit sau l-a susținut să acceadă în funcție, iar când ajunge, la rându-i, conducător îi amenință, îi joacă el pe alții în picioare. Este omul pe care îl cunoaște toată lumea, „leader” pentru cei de sub el și preș pentru cei aflați ierarhic deasupra lui.
Preșul, adică președintele, pe numele cel mic, îl întâlnim pretutindeni, sub diverse denumiri: președinte al Parlamentului European, președinte al Þării, al Senatului, al Partidului, al Forumului, al Băncii, al Autorității, al Colegiului, al Consiliului, al Curții, al Fundației, al Federației, al Clubului, al Institutului, al Uniunii, al Comisiei, al Comitetului, al Asociației, al Organizației, al „Disperării”, ... președinte de ședință, președinte de sindicat...

În genere, nu este numit, omul-preș este rezultatul unor alegeri, libere sau impuse. De pildă, la sindicate; alegerile se fac acum ca pe front, cu gloanțe adevărate și rafale de arme automate, dată fiind miza, aceea de a accede la avantajele democrației originale, zisă și demonocrație, și ale economiei de piață: influență în sfera politicului și în afacerile cu statul.
Ehei, înainte vreme, alegerile de sindicat aveau loc în mod pașnic, în cadru organizat, după un scenariu bine pus la punct la partid, miza fiind iluzia de a face parte din structurile puterii sau, acolo, ceva învârteli cu butelii de aragaz, niscaiva pui vii de la vreo fermă avicolă pierdută prin hârtoape, vreun bilet de tratament și odihnă într-o stațiune mai de Doamne-ajută și cam atât. La repartiții de apartamente mai puțin își băga nasul sindicatul, respectiv președintele, acolo, în sectorul „apartamente” își făcea de cap partidul, în speță, secretarul de partid.

Niciodată n-am să uit cum a decurs prima ședință de alegeri la sindicat din vremea dictaturii, la care participam pentru prima oară, benevol-obligatoriu, atunci când nimeni nu rămânea în afara unei forme oarecare de organizare, din rațiunea unor lesnicioase supravegheri și manipulări, începând cu șoimii patriei și terminând cu organizațiile socio-culturale, toate, absolut toate, controlate de securitate.

- Și-acum, așteptăm propuneri..., rostise Iscrulescu Exernețiu, desemnat de prezidiu să conducă lucrările adunării generale, după ce anunțase punctul doi al ordinei de zi: alegerea noului comitet de sindicat pe secție.
Întrucât oamenii se lăsau rugați, insistase:
- Cine face propuneri... Așteptăm.
Faptul că participanții la adunare stăteau în picioare crea un aspect total neplăcut, necivilizat. Cei mai mulți nici nu se vedeau la față și căutau să se ascundă unul în spatele celuilalt. Doar din când în când scoteau capul la iveală și atunci numai pentru a se amuza.
Un aer de formalism încărca atmosfera. Oamenii erau sătui până peste cap de ședințe. Mai ales de ședințe ca aceasta, improvizate sub acoperământul unei hale de producție neutilate. Hală încă nefinisată, cu moloz și cărămizi pe jos, în care se aduseseră, Dumnezeu știe de unde, două mese și două bănci lungi, din lemn, murdare, la care luaseră loc prezidiul și nelipsitele comisii: una pentru redactarea procesului-verbal și alta pentru reținerea propunerilor.

Mult stimate și iubite tovarășe Director, scrisese, din proprie inițiativă, inginerul Groza Virgil în memoriul adresat conducerii întreprinderii.
În contextul exigențelor, de maximă pretenție profesională, exprimate cu ocazia merituoaselor ședințe de analiză caracteristice stilului Dumneavoastră, de muncă rodnică și fructuoasă, apreciez că restanțele înregistrate în producție, la nivel de atelier, pe luna ce nu mai este, cât și în prezent, se datorează, în bună parte, stilului defectuos de muncă al unor muncitori-nemuncitori, ce manifestă formalism și rutină, lipsă de intransigență și fermitate, în aplicarea măsurilor stabilite de mine, personal, competență ce decurge din calitatea de șef de atelier, ce o dețin cu toată cinstea și onestitatea.
Personal, am urmărit îndeaproape, cu multă grijă și anxietate, munca din cadrul adecvat al atelierului și am luat poziție fermă față de cei delăsători, care nu muncesc și care, încă, nu s-au debarasat de practici rutiniere față de obiectul muncii lor. M-am preocupat pentru o mai strânsă corelare a eforturilor unanime pentru eliminarea rămânerilor înapoi. Sarcinile de producție, pe luna scursă, nu le-am realizat la nivelul propus. În acest context, am examinat, minuțios și în amănunt, situația, din toate unghiurile optice de vedere. Punctul dureros de nevralgic s-a dovedit a fi modul de lucru defectuos al micii majorități a salariaților: abuz de fermitate, preocupări pentru probleme mărunte și neînsemnate, manifestarea atitudinii de delăsare. Toate acestea s-au reflectat cu opacitate asupra rezultatelor finale de bilanț.

- În Moldova, pe la 1592, povestește Nimeni, a ajuns la domnie Aron Tiranul, poreclit și „Cel Cumplit”. A ajuns domn cumpărându-și tronul la Poartă cu un milion de galbeni. Și ca să-și plătească datoriile, Omul-Preș a născocit tot felul de dări. În cele din urmă, a dat ordin ca de la fiecare casă să se ia câte un bou, iar de la cei care nu aveau, în compensație, se luau de la alte case, astfel că țara s-a răsculat, iar Aron a înnăbușit răscoala cu multă cruzime, de unde i se trage și porecla... Ce se întâmplă în țară acum, la douăzeci de ani de la revoluție, pe vremea americanilor, tare mai seamănă cu perioada de atunci, de pe vremea turcilor...

O mână țâșni pe deasupra capetelor acoperite cu fesuri, băști, căciuli.
Salariații, mulți în haine de lucru, salopete, halate, fuseseră obligați să participe la ședință. Nici unul dintre ei n-ar fi îndrăznit să se sustragă atât timp cât aceasta avea loc în timpul programului, pe banii statului, pe ai nimănui, adică.
- Dumneavoastră, de colo, din spate, cine sunteți, nu vă vedem...
- Parpală, Parpală sunt!, răzbi o voce pițigăiată, prin vacarmul din hală.
- Poftiți mai în față! Nu vă sfiiți! Chiar aici, în fața noastră, să vă vadă tovarășii..., să vă vedem și noi..., să ne vedeți și dumneavoastră pe noi... Sau nu aveți ochi pentru noi!, glumi Iscrulescu și porni într-un râs siropos, singular, mirat că mutrele din prezidiu rămân nepăsătoare la gluma sa. Poftiți, vă ascultăm!
- Eu propun ca, din noul comitet, să facă parte... următorii..., articulă ascuțit Parpală, căutând, cu înfrigurare, în buzunarul salopetei, de unde scoase o hârtiuță impregnată cu vaselină, hârtie pe care i-o înmânase Iscrulescu înainte de începerea ședinței și care conținea șapte nume asupra cărora se orientase conducerea secției: ”Nu de alta dar să meargă mai repede”.
- Mai tare, să auzim și noi!, se strigă de undeva, din cuprinsul halei. La noi nu se aude nimic.
- Vă rugăm să fim disciplinați... Au fost propuși pentru comitet tovarășii..., zise Iscrulescu și, enervat de stângăcia lui Parpală, enumeră șapte nume. Și-acum, cine se înscrie la discuții?...

„Cine nu-și face datoria îl scuturăm repede de ciuf”, ar fi vorbe care ar compensa lipsa de autoritate a omului-preș. „Ați arătat că puteți face performanță. Nu vreți, vă tai capul!”, ar mai zice omul.
- Se poate face treabă, ar răspunde la rândul lor supușii răutăcioși, chiar în țara asta care se năruie pe zi ce trece, în țara asta înfloritoare care pălește de la o zi la alta.
„Fiecare să se descurce, să nu mai stea la mila statului”, ar mai zice Omul-Preș.

Preastimate tovarășe Director, Capul răutăților, Popa Ionel a asmuțit membrii atelierului, ce cu competență și dăruire îl conduc, la acțiuni greviste și a recurs la tot soiul de uneltiri și panglicării împotriva mea, subminându-mi autoritatea în fața subalternilor. Totodată, s-a dedat la clevetiri și calomnii grave la adresa Dumneavoastră, incompatibile cu poziția și statutul Dumneavoastră.
Față de aceste manifestări înapoiate și retrograde, cu repercusiuni nociv vătămătoare asupra desfășurării procesului muncii, am luat necruțător poziție, l-am urmărit pe Popa Ionel pas cu pas și am constatat, cu această ocazie, că nimeni nu e perfect, cu atât mai mult unul ca el. În context, l-am sancționat disciplinar cu avertisment repetat, la care, bineînțeles, de fiecare dată, a avut ceva de contestat, în mod nejustificat.
Prin urmare, propun desfacerea contractului de muncă a lui Popa Ionel, pentru abateri reeditate, dăunător de grave.
În încheiere, vă asigur, mult stimate domn Director, că nu voi precupeți niciun efort pentru ridicarea prestigiului întreprinderii noastre pe cele mai de sus culmi ale tehnicii și rentabilității, așa cum, cu îndreptățită mândrie și înțelepciune, ne-ați spus-o, de nenumărate ori.
Semnat, Groza Virgil, inginer turnător.

- Dacă nu se mai înscrie nimeni, dăm cuvântul celor care și-au manifestat dorința de a participa la discuții. Vă rugăm să vă rezumați la caracterizări... Are cuvântul tovarășul Ciulă.
- Tovarăși!, își începu discursul bătrânul tuciuriu, cu alură de fierar. Ne trebuie săpun, tovarăși! Să ne dea săpun, cârpe, petrol...mașini murdare.., că de-aia e sindicat.... răzbiră frânturi lexicale prin gălăgia ce nu contenea nici măcar o clipă.
- La obiect, vă rugăm!
- Eu atât am avut de spus, tovarăși!, încheie bătrânul și trecu la locul său pe un scaun improvizat din câteva cărămizi.
- Are cuvântul tovarășul Popa și se pregătește Stancu.
- Mă cunoașteți cu toții, sunt un om dintr-o bucată, se făli vorbitorul, roșcovan, între două vârste. Prin urmare, o spun franc, cu Groza am lucrat mult timp și îl cunosc bine. E superficial, are caracter urât, e mincinos și bârfitor, începu el caracterizarea dușmănoasă, cu convingerea înțeleptului că proștii cu diplome trebuie înfruntați, astfel încât influența lor asupra colectivului să fie minimă și, totodată, cu ideea că inamicul progresului este prostul. Groza e snob, merge la concerte fără să înțeleagă o boabă din ce se petrece pe scenă. E păgubitor și mănâncă semințe de floarea-soarelui la birou. E ahtiat după putere și este dominat de spiritul distructiv. Își bate copiii cu nuiaua, la tălpi. Tupeist și obraznic, a făcut din nășie o profesie. La servici nu vine cu pachet de zgârcit ce e. E imprevizibil, bețiv și afemeiat. Asta e!, conchise roșcovanul, pătrunzându-l pe Groza, până în fundul ochilor și dincolo, până la ceafă, cu ură: „Þi-am spus că ți-o coc, nu m-ai crezut”, părea că-i zice, în liniștea de moment. E un oportunist și jumătate! E cel mai periculos tip de om!, urlă el.
- Calomnie!, urlă, la rândul lui, și Groza, cu pumnii strânși și figura de nerecunoscut. Popo, am să te dau în judecată, auzi tu?! Am să te împing la zdup, retardat ce ești! amenință bărbatul, înțepenit într-un costum „sare și piper” demodat și strâns de gât cu un cordon roșu de halat la care îi spunea, fudul, cravată, transformat subit dintr-un om supus, care știe să-și aduleze șefii, într-o fiară publică.
- Auziți, onorată adunare, mă insultă! Bă, tu cu mine ți-ai găsit? Că mă reped acum în tine, într-un gest regretabil..., se ofensă Popa și făcu acel semn ce vrea să însemne ”îți sucesc gâtul, mocofane”. Uitați la acest individ, cum ideile mari le face praf să încapă în capul său mic!

Astăzi, omul-preș este personajul negativ, mic la stat și mare la sfat, care, în inconștiența sa, lasă țara să alunece în prăpastie, ca acel șofer care iese din mașină să admire peisajul și o lasă pe drumul de munte fără frâna de mână trasă.
Gurile rele spun că el, marele tiran, procedează după cum îl plesnesc ideile în ceafă, nu e nici manipulat, nici nu i se sugerează, în somn indus prin hipnoză, cum să facă și să dreagă, caz în care el ar fi principalul vinovat pentru prăbușirea în prăpastie.
„Mă, slăbănogilor, dacă nu acceptați reformele, falimentul ne paște! Pe grași nu mă pot bizui, ăștia mănâncă mult, sunt pagube pentru buget. Voi vă săturați din doar câteva firimituri. Nu mă lăsați tocmai acum când am depășit recesiunea, dar nu și criza. Curând o să depășim și criza, mai rămâne recesiunea... Oricum, suntem în grafic cu creșterea economică”..., a declarat omul-preș, iar chipu-i radia fericire, încântare, bucurie, chiar și pentru simplul fapt că el exista în centrul puterii, iar puterea se învârtea amețitor în jurul lui.

- Unde vă treziți?... A nu se confunda adunarea cu mahalaua... Tovarășe Popa, vom sta de vorbă și de pe alte poziții, amenință șeful de secție Iscrulesu, intrigat de ieșirea nechibzuită a tehnicianului. Căci, lovind în Groza, lovea indirect în el, în Iscrulescu. Lovea, deci, în interesele conducerii secției și, mai departe, în interesele generale ale întreprinderii. Se întreba cum de își permitea acest ins mediocru... Îi va servi o lecție s-o țină minte o viață... Gândind, însă, că nu e locul și nici momentul să amplifice diferendul, Iscrulescu anunță: Are cuvântul Stancu și se pregătește Grigore.
- Tovarăși și tovarășe! Ce înseamnă asta, domnilor? Așa ceva nu s-a mai pomenit într-o ședință. Asta, domnilor, e curată indisciplină! M-am uitat la unii tovarăși și, domnilor, vă rog să mă credeți, e lipsă de bun simț! Da, tovarăși, cum râd unii și bârfesc, domne, e curată nesimțire! Suntem la ședință sau la bâlci? Și eu îl cunosc pe tovarășul Groza și, domnilor, consider că merită să facă parte din comitet. Este simpatic și prietenos. Dă dovadă de o hărnicie oarbă. Dă sfaturi și-i pune la punct pe proști. Mulțumesc!
- Și noi mulțumim tovarășului Stancu, îndeosebi pentru atitudinea sa fermă față de unele tendințe, și dăm cuvântul tovarășului Grigore.
- După cum bine știți, sunt cel mai vechi din întreprindere, pot spune că m-am născut odată cu acest loc unde a înflorit cea mai frumoasă grădină a industriei românești, care este întreprinderea noastră, casa noastră, familia noastră...
Muncitorul specialist Grigore, tractorist la origine, slab, încărunțit, școlit de partid, dar căzut în dizgrația unora, rostea rar, apăsat, căutându-și cuvintele:
- Am o vastă experiență acumulată în timp, câștigată cu trudă, cu renunțări, însă cu conștiința datoriei împlinite. Am parcurs un drum lung, dar călăuzindu-mă după principiile socialiste, am făcut totul...
- Scurteaz-o, nea Grigore, scurteaz-o! Dă-o-n-mă-sa de treabă, ne prind zorile!
- Să terminăm odată, avem și noi familii, copii, ne așteaptă acasă...
- Sunt om cinstit, conștiincios, așa că mă autopropun să fac pate din comitet în locul tovarășului Groza.
Huiduieli, fluierături ca pe stadion.
- Când o să te lași de băutură!
- Vă rugăm, liniște! Au fost făcute o serie de propuneri... democratice. S-au purtat discuții aprinse, s-au făcut caracterizări. S-a făcut și o autopropunere. În aceste condiții, eu zic să supunem la vot individual pe tovarășii Groza și Grigore, iar pe ceilalți șase să-i votăm în bloc. Începem prin a supune la vot, ca să facă parte din comitet, pe cei șase tovarăși propuși anterior. Cine este pentru? E cineva împotrivă? Se abține cineva? În unanimitate de voturi tovarășii au fost aleși în comitet. Supunem acum la vot pe tovarășul Groza. Cine este pentru?
Puține mâini ridicate. Fluierături.
- ... E cineva împotrivă?
Numeroase mâini se agită în aer.
- ... Se abține cineva?
Câteva mâini pe sus. Murmur supărător.
- ... În unanimitate de voturi, tovarășul Groza e ales să...
- Huu! Huideo! Hoții!
- Să fie numărate voturile!
- Dacă-mi permiteți! Alo, liniște!, se ridică deasupra larmei vocea de tunet a maistrului Mișcoci, înalt, obez, îmbrăcat în halat curat. Cel care urma să fie înlocuit din funcția de președinte de sindicat și care se afla la prezidiu, în dreapta lui Iscrulescu, era un om nemuncit, ținut la umbra muncii politice. Altul îi făcea munca de maistru, el doar semna ștatul de plată... Era eliberat din funcție, urmând a fi promovat pe linie de partid, ca un cadru încă tânăr, cu perspectivă: Eu propun următorul lucru. Aceia care sunt pentru Groza să treacă în partea dreaptă a halei. Aceia care sunt pentru nea Grigore să treacă în stânga. Iar cei care se abțin să rămână pe loc... Sunteți de acord cu propunerea mea?
- Daaa!

Se provoacă o învălmășeală de nedescris, cu încrucișări de genți, mape, sacoșe. Unii ezită, alții se decid greu.
- Atelierul meu să treacă aici!, dădu dispoziție inginerul Chivu, indicând partea stângă a halei, nu că îl aprecia pe boșorogul de Grigore, dar nu-l avea la inimă deloc pe Groza, în care vedea un adversar de temut. Tânăr, în blugi, cu geacă de piele cu multe fermoare, nonconformist în atitudine, avea, însă, autoritate asupra muncitorilor, astfel că aceștia îi dădură ascultare imediat.
„Trebuie să fac în așa fel încât Groza să câștige, își muncea gândul Iscrulescu, nemulțumit că nu-i ieșise pasiența, asta e orientarea, n-am încotro!”
Inginerul Iscrulescu se supunea orbește indicațiilor. În prag de pensie, ținea la scaunul călduț de șef de secție. Amestecă, în mod inutil, hârtiile de pe masă. Privi spre sală. Deodată, fața i se lumină ca ziua: Chivu, cum de nu se gândise! Se ridică de la masă și se îndreptă spre grupul tânărului șef de atelier. Îi suflă printre dinți: Chivule, zbori, auzi tu, zbori! Te pui contra, hai? Zbori, Chivule, cât de curând!

Din nou vânzoleală, semn că amenințarea avusese efect. Grupul lui Chivu se deplasă în dreapta halei. Iscrulescu se felicită: „Am putere de convingere!”. Făcu numărătoarea oamenilor, apoi, trecând la masa prezidiului, anunță rezultatul:
- Stânga, Groza: șaizeci și patru de voturi. Dreapta, Grigore: treizeci și cinci de voturi. Abțineri: douăsprezece. Liniște, vă rog!... Întrunind șaizeci și patru de voturi, Groza e ales în noul comitet sindical... Acum, comitetul e invitat să se retragă pentru stabilirea funcțiilor.

Se făcu o liniște deplină, explicată în cazul unora de surpriza victoriei iar al altora de gustul amar al înfrângerii, lupta între tabere fiind mai mult una a orgoliilor decât una a valorilor, liniște ce anunța finalul solemn al ședinței. Când se așteptau, însă, mai puțin, în hală se auzi un strănut puternic, o reacție poate alergică la aerul stătut din incintă, strănut normal în alte împrejurări, nepotrivit în acel moment - dacă nu tendențios!, încât se cutremură hala și un nor de praf se ridică de pe pardoseala din mozaic, nemăturată și nespălată de ceva vreme.
Iscrulescu prezentă hotărârea comitetului prin care era desemnat noul președinte de sindicat pe secție:
- Să felicităm acum pe noul nostru președinte, pe tovarășul Groza și să urăm succes comitetului ales. Dacă tovarășul Groza are să ne spună ceva...
Huiduieli. Fluierături.
- Mi s-a reproșat, vădit fățiș de către unele persoane cu nivel ideologic retrograd, elemente destabilizatoare, că nu m-am ocupat de atribuțiile specifice. Este o josnicie infamă, de o mârșăvie fără egal, această afirmație abjectă. Față de multiplele acțiuni personale meritorii, e de neînțeles atitudinea refractară, mai refractară chiar decât cărămida respectivă, a tehnicianului Popa Ionel, cu conștiința mult rămasă în urmă, element instigator care vede totul prin monoclul invidiei și răfuielii personale. Altfel, nu se justifică vorbele tendențioase cu care mi s-a adresat: „Măi, nea Zăpadă, nu cu gargară se face producția, ci cu scule și materiale aprovizionate”. Iată cum o optică de vedere chioară, ca a lui Popa Ionel, poate deveni o frână reală și obiectivă în șlefuirea și cizelarea conștiințelor și, implicit, în mersul nestingherit al producției. În noua mea calitate, îmi iau în plus angajamentul să lupt până la capăt pentru îndeplinirea indicatorilor de plan și să asigur condiții bune de lucru membrilor de sindicat. În încheiere, în numele comitetului ales, cât și al meu personal, țin să vă mulțumesc pentru încrederea acordată și vă asigurăm că vom face totul, vom acționa cu mai multă hotărâre în vederea îmbunătățirii activității...

Apoi, pe un ton autoritar, omul-preș ținu să adauge: Iar acum, înainte de a închide ședința, aș vrea să știu care este ăla care a îndrăznit... să strănute!
Cum nimeni nu reacționă în vreun fel, micul tiran amenință:
- După ședință, să mă informați! Altfel, schimbăm foaia!