XXXVIII

Iarna era pe sfârșite. Niște fulgi îndrăzneți căutau să se mențină curajoși în aer, dar odată ajunși pe pământ se topeau imediat.Trecătorii erau îngrijorați să nu strice frigul roadele pomilor care înfloriseră. Câte un fulg îi cădea Emei pe obraz, dar nu mai era receptivă la frumusețile naturii. Parcă ceva se rupsese în ea. Nimeni și nimic n-o încânta. Fără să-și dea seama, sentimentul morții iar intra în toată ființa ei. Punea stăpânire centimetru cu centimetru, ca atunci când se despărțise de Decebal. Fostul soț îi lăsase amintiri urâte, locotenentul însă îi umpluse această perioadă a vieții de mii de sentimente necunoscute de ea până la el. Încerca și de data aceasta să-și închipuie că cel care a forțat-o să-l părăsească a murit, mai ales că el nu a încercat să lămurească lucrurile. Lașitatea lui o speria pe Ema. Dar cum putea el să-i spună că totul s-a terminat când atâția ani luptase s-o convingă de iubirea lui nemuritoare? Așa căuta Ema să supraviețuiască, muncind acasă și la serviciu, pictând, citind sau recitind cărțile care i-au plăcut mai mult.
Meri și George au trecut sub tăcere întoarcerea Emei acasă. Sufereau alături de ea fără cuvinte și se mirau cum de o femeie plină de talente și cuminte nu are pic de noroc.
Cei din birou parcă simțiseră ceva, femeile rânjeau la trecerea Emei, iar bărbații au început să-i facă din nou curte, să ocupe locul rămas. Ea trebuia să-și adune toate puterile pentru a face față vieții pe care era condamnată să o ducă mai departe, și se întreba dacă va avea putere să treacă peste toate acestea.
În dimineața aceasta se trezește brusc din visarea ei de un ”Săru’mâna!”. Inima a început să-i bată cu putere, a simțit o amețeală, iar tocurile înalte și subțiri parcă nu reușeau să țină greutatea de până atunci. A ridicat privirea, să-l vadă cum arată după atâta vreme. Totul era în ceață. Și-a strâns geanta în mână și a trecut mai departe. Cum să-i răspundă la salut, el era mort pentru ea și așa va rămâne până la sfârșitul zilelor. Acest ”Săru’mâna!” se repeta de nenumărate ori. Ea îl privea și pleca fără cuvinte.
- Ema, stai, nu pleca! După ce s-a petrecut între noi, cred că ar fi cazul să-mi răspunzi la salut! Când sunt singur mai merge, dar de multe ori sunt colegii mei, care mă întreabă de ce nu-mi răspunzi la salut.
Stătea pe scări în fața ei, el cobora, ea urca, era chemată de comandant pentru o lucrare foarte importantă. Nici n-a ridicat privirea. S-a tupilat pe lângă el și a trecut mai departe. De atunci ori de câte ori se întâlneau el o saluta, cu toate că știa că nu va primi răspuns niciodată. Așa spera ea că-l va face să înțeleagă că e mort pentru ea. Altfel n-ar mai fi putut să-și ducă zilele, care-i erau și așa destul de grele.
Lipsa de alimente și mai ales faptul că unii nu găseau un boț de carne nici la restaurant l-a făcut pe George să slăbească cu fiecare zi ce trecea. Degeaba improvizau Meri și Ema toate surogatele, faptul că nu mânca deloc carne l-a făcut să cadă la pat. Trei luni Meri și Ema s-au chinuit, încercând să-l lămurească să mănânce altceva.
- Draga tatii, eu sunt cu carnea, dacă nu am o bucățică mică de carne la masă nu mă simt om, lăsați-mă să mor, că și așa nu mai am putere să mă țin pe picioare!
- Dar frigiderul este plin de carne. De ce nu iei, mămico, carne să-i dai lui tăticu?
- A, nu, mamă, se supără Viorica! Ieri mi-a adus Nelu doi pui din provincie și i-a gătit ea, care a mâncat tot ce era bun, iar lu’ taică-tu i-a adus căpățânile și ghearele. Cum să mănânce dacă nu are dinți?
- Meri, adu-i Emei să vadă ce mi-a gătit Viorica!
Mama se întoarce cu o crăticioară în care căpățânile erau cu cioc cu tot, două gâturi și patru gheare, într-o așa-zisă ciulama, care arăta ca o scrobeală pentru rufe.
Când Ema a văzut, a apucat-o furia și a bătut cu pumnii în ușa Vioricăi, care dormea.
- Ce bați, dragă, așa la ușă? M-ai speriat! Ce, vin turcii?
- Ce-ai făcut cu puii aduși de Nelu pentru tăticu?
- I-am gătit și i-am dat să-i mănânce!
- Asta numești tu mâncare? și Ema arătă crăticioara adusă de Meri.
- Și, mă rog, ce are?
- Ce să aibă, este o porcărie, nici câinii n-ar mânca‑o, de ce stai cu frigiderul plin de carne și pe tăticul îl lași să moară de poftă?
- I-am dat pui...
- Mănâncă tu puiul acesta și fă-i tăticului o friptură la grătar, că altfel ai de-a-face cu mine! Și cât mai rpede, că mă grăbesc!
Ema spera ca friptura să fie cât mai mare, să poată lua și ea de poftă o bucățică cât de mică. Semăna cu George, amândoi erau carnivori, însă ea suporta lipsa de carne. Când găsea, o păstra pentru Sideroza, care fără carne nu mânca nimic.
Viorica se întoarce cu câteva fărâmițe de friptură făcute în tigaie. Ema nu-și putea închipui că Viorica era chiar mai meschină decât o credea ea.
- Tu zici că asta e friptură pentru tăticu? Să-ți fie rușine! Cât ne-a dat el bucățica de la gură, așa îl răsplătești?
- Adu-i tu, dacă ești așa deșteaptă! Doar nu vrei ca bărbatul meu să vă țină pe toți!
- Nouă, familia ta, nu ne dai! Dar din munca bărbatului știi tu cui și faci pe corecta cu mine. Ieși afară, nemernică ai fost de mică și nemernică ai rămas!
Carnea era așa tare că George a scos-o din gură și a rugat-o pe Ema să mănânce ce a rămas în tigaie.
- Nu, tăticule, m-aș otrăvi dacă aș mânca din carne! Dacă nu poți las-o! Va avea Dumnezeu grijă de fiecare dintre noi! Fă-te bine, nu te lăsa să mori! Mai poți trăi mult și bine!
- Nu vreau să mai trăiesc! Parcă nimic nu mai e bine în lumea asta! Vreau să-ți spun ceva! Viorica ne-a făcut de râs, e o c... Nelu mi-a mâncat și banii pe care i-am strâns pentru înmormântarea mea și a maică-tii! Am făcut greșeala să-l pun pe el la condiții de retragere. Și i-a tocat pe toți, nici nu știu cu ce o să mă îngropați! Nici unul din voi nu aveți rezerve de bani. Tu mi-ai dat mereu din salariul tău, i-am pus pe cec, iar frati-tu i-a mâncat! Motanu nu mi-a mai dat, pentru că știa că mi-i lua Nelu, iar Viorica e așa cum știi.
- Vezi, tăticule, din această cauză nu trebuie să mori! Nu avem bani cu ce te îngropa, trage și matale de viață!
- Moartea e pe aproape! A venit în fiecare noapte să mă ia, dar m-am agățat de Meri și a plecat! Îmi este greu să mă desparte de voi! Dar acum s-a terminat! Cred că mă duc, nimic nu mai este bine în lumea asta! Cineva vrea să ne distrugă ca nație! Nu vezi, fata tatii, că murim de foame?
- Tăticule, lucrurile se vor îndrepta, o să fie din nou bine!
- Nu, tată! Va fi din ce în ce mai rău! Puterile mari nu se mai satură și vor să ia de la cele mici! Nu întâmplător românii nu au ce mânca într-o țară bogată ca a noastră. Au luat nemții, au luat rușii, dar tot mai rămânea ceva. Altceva trebuie să fie, dar noi nu avem de unde știi. Nu le convenea capitaliștilor că și cei săraci o duceau bine până acum. Eu mă duc, dar voi și copiii voștri o să apucați vremuri cumplite! De cad vreodată comuniștii, să nu votați niciodată țărăniștii și liberalii, ei au dus țara de râpă, în frunte cu regele, care nu era neam de român. Ne-a fost impus de puterile mari pentru profiturile lor!
- Nu te necăji, tăticule, nu trebuie să porți de grijă comuniștilor! Au rădăcini adânci aici în Europa, nu cred că vor cădea vreodată! Și ne-a mers destul de bine până acum câțiva ani.
- Dacă pică va fi vai de mama voastră! Se vor întoarce foștii boieri, care vor pune din nou cizma pe voi! Din toată munca voastră de atâta amar de ani vor profita ei, care au lăsat numai cocioabe și sărăcie în toată țara când au venit comuniștii la putere. Eu am trăit istoria acestui popor și cu cei dinainte, când țara era plină de foame și cerșetori, și după, când aveam de toate! Eu cred că acum cei care au fost alungați ne-au adus să murim de foame ca înainte. Nu vezi, ăla cu Perestroika lui e cumpărat de americani să-și distrugă propria țară. Þara care este cea mai puternică din Europa, după care urmează Iugoslavia. Când acestea vor fi destrămate, celelalte țări vor fi foarte ușor de subjugat, mai ales că pe Ceaușescu nu-l mai iubesc nici subalternii lui direcți.
- Tăticule, de unde știi matale toate acestea? Începi să mă sperii!
- De, fata tatii, așa sunt eu. Gândesc cu mult timp înaintea evenimentelor care vor urma! Așa te-am avertizat și cu Decebal că este iarbă rea și nu m-ai ascultat! La locotenent nu m-am băgat, cu toate că știam care va fi sfârșitul, dar am vorbit cu mă-ta să te lăsăm să fii fericită măcar câțiva ani. Și așa a fost, meritai și tu, prea ești cuminte și fără noroc! Tu ești altfel decât Viorica, care nu se mai satură de bărbați și-și neglijează copilul și bărbatul.
- S-a făcut noapte de când discutăm politică, cred că te simți bine și să nu vorbim de moarte! Ce mă fac eu dacă rămân fără un tătic ca matale? Cine îmi mai aduce mie plasele pline de bunătăți atunci când simți la telefon că nu avem ce mânca? Uite, ia cinci sute de lei, azi e zi de salariu, să-ți cumpere mămica ce-ți place matale mai mult să mănânci.
Ema îl sărută pe amândoi obrajii. Două buze uscate și fără viață îi mulțumeau pentru bunătatea ei. De sub plapumă a întins o mână să ia banii. Fata s-a speriat văzând ce degete lungi are tatăl ei. Parcă nu era mâna lui George, a avut impresia că aceste degete erau ale unui cadavru. Îi venea să plângă, dar s-a abținut. El a luat banii și i-a băgat în buzunarul de la pijama. S-a uitat cu drag la ea, spunând:
- Ema, ești cel mai bun copil al meu, cu toate că eu și Meri l-am iubit cel mai mult pe Nelu, care toată viața m-a jecmănit de bani! Tu în loc să-mi iei îmi dai. Ascultă la mine, viața m-a convins ca părinte că trăiești degeaba dacă n-ai avut măcar o fată! La mine fata pe care trebuia s-o am ai fost tu! Strânge-mă în brațe, simt moartea în apropierea mea! Ai grijă de tine și de Sideroza, pe care am iubit-o mai mult decât pe copiii mei! Din rușine de ea, când era mică m-am lăsat de băutură și mi-a fost bine!
- Taci, tăticule, nu vorbi de moarte! Mămica o va goni în fiecare noapte! Te las să te odihnești, sărut-mâna, plec acasă, că s-a făcut noapte!
L-a sărutat încă o dată, plecând spre casă cu sufletul chinuit, neputincioasă în fața morții lui George, care-l pândea de aproximativ trei luni cu coasa ei nemiloasă, care nu ierta pe nimeni atunci când îi venea sorocul.
Meri nu putea să vorbească de atâta oboseală, părea o stafie a celei ce era înainte. S-au strâns amândouă în brațe, îmbărbătându-se fără cuvinte. George a murit chiar în acea noapte. Când a venit moartea, el a strigat-o pe Meri, dar aceasta, obosită, nu l-a auzit, dormind până la ziuă. S-a sculat ca de obicei, i-a făcut micul dejun și-a încercat să-l trezească. Dar acesta nu răspundea la chemarea ei. L-a atins cu mâna și atunci și-a dat seama că George murise demult, având în colțul buzelor zâmbetul lui șmecheresc. Dacă zâmbește, gândea Meri, înseamnă că îi este bine. A început să plângă neștiind ce să facă mai întâi. Și-a luat inima în dinți și-a bătut la ușa Vioricăi.
- Viorica, tac’tu a murit...
- Și ce plângi așa? Mi-ai stricat somnul, nu te așteptai de trei luni să moară? Toți murim într-o zi! El și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul!
- Ar trebui să dai telefon după Ema, Nelu și Motanu.
- Laurențiu, scoală, că a murit tataie, dă telefon la ceilalți să vedem ce facem cu el!
Meri s-a întors lângă George plângând îngrijorată că acum va rămâne la cheremul acestei ființe nemiloase. Cine știe ce se va alege de viața ei.
Au venit toți trei într-un suflet. Ema nu avea nici lacrimi, nici glas. Nelu se învânta printre ei, așteptând să iasă banii de la cineva pentru înmormântare. Motanu îl luase pe George în brațe și plângea de-ți frângea inima. Dacă a văzut Nelu că nimeni nu zice nimic de bani, atunci a atacat direct:
- Ce ne facem de bani, eu nu am nicio rezervă!
- Păi eu știam de la tăticu că strânge bani la CEC! Căutați prin hainele lui, trebuie să fie un carnet, două!
Nelu, prefăcut, se face că a găsit carnetul în șifonier și i-l întinde lui Motanu.
- Dar nu mai are nimic în el! Acum trei zile a scos tot ce avea pe el! Dar ia stai, tăticu și mămica nu puteau să scoată, tu ești la condiții de retragere, înseamnă că i-ai luat banii chiar când îl vedeai pe patul morții. Halal să-ți fie, din această cauză eu nu le-am mai dat bani, pentru că m-am prins că ajungeau în buzunarul tău! Deci nici unul din noi nu avem bani, ce facem cu tăticul? Să-ți fie rușine, toată viața le-ai luat banii, ce dracu’ faci cu ei?
Nelu, încolțit, a sărit la Motanu, iar Ema, ca atunci când erau mici, i-a despărțit din încăierare.
- Fiți cuminți, tăticu nu merită așa ceva! Uitați-vă cum s-a posomorât la față, îl supărați și mort! Ne împrumutăm și împărțim banii datorați la noi trei. Viorica nu are serviciu. Ne trebuie, așa în mare, după cum m-am interesat, vreo zece mii de lei.
Motanu s-a îmbrăcat și a plecat trântind ușa. S-a întors peste două ore, aruncând zece mii de lei pe masă.
- V-am scos și de data aceasta din rahat, iar eu, ”nenică”, să știi că de azi încolo nu mai am ce discuta cu tine! N-am să pot uita că tăticul era pe patul morții iar tu i-ai păpat banii! Ema e ca o sfântă pentru mine, dacă va continua să te țină de frate nu vreau să discut nici cu ea. Așa ceva este de neconceput!
Cei patru frați nu îndrăzneau să se privească. În tăcere și-au împărțit sarcinile pentru a ieși înmormântarea cât mai reușită. Ema trebuia să facă mâncarea pentru pomană, Nelu să facă rost de loc la cimitir, iar Motanu cu Viorica să rezolve cu biserica.
Înmormântarea lui George a decurs bine. Ema simțea pentru a doua oară de la moartea lui Iosifică ce nedreaptă este viața, că-ți ia de lângă tine ființe dragi, dispărând și lăsând în urma lor atâta durere. S-a întors acasă istovită, parcă o bătuse cineva centimetru cu centimetru. N-a avut putere decât să se dezbrace și să se așeze în pat, având în față toate imaginile, care se amestecau ca un film dureros, și-i ardeau inima și carnea de pe ea. Cum poate un om să reziste la atâtea suferinți? Sideroza s-a dus s-o înveselească, privind‑o cu îngrijorare, să nu i se întâmple ceva.
- Săraca mama, cum o putea îndura atâtea câte i se întâmplă?
După moartea lui George cei patru frați s-au răcit, fiecare cu familia lui. Meri nu avea cum să-i adune, așa cum făcea soțul ei, iar viața alături de Viorica era un iad, ar fi preferat să o ia George cu el în mormânt. Ema era neputincioasă, nu putea s-o țină la ea. Sideroza o născuse pe Andromaca, avea și serviciu, nu putea să facă față, mai ales că Viorica era casnică. După ce a pus-o să semneze că-i cedează apartamentul, Viorica vroia să scape și de Meri, care era întreținută de Ema și Nelu cu cele necesare.
- Alo, Ema, m-am întors din provincie, am făcut rost de provizii, vreau să mă duc la mămica, dar telefonul ei pare mort, ca și când i-ar fi tăiat cineva firele.
- Ieri am fost la mămica și era bun. Du-te și vezi ce este, dar nu face scandal ca de obicei! Viorica vrea să scape de mămica, mi se pare că i-a făcut acte pe apartament.
- Cum să-i facă? Trebuia să ne întrebe pe toți! Mă duc și o omor! Nu trebuia să facă șmecherii din astea! Să vezi ce-i fac!
- Te rog, nu face vreo nenorocire! Intri în bucluc pentru o prostie, fii calm și rezolvă civilizat, nu sări la bătaie!
Nelu era nervos, îl enervase și Ema cu sfaturile ei, și-a adus aminte că în sertarul biroului avea un cuțit care ieșea la iveală când apăsai pe mâner, altfel era ca orice obiect lipsit de importanță. L-a băgat în buzunarul interior de la haină, a luat plasele și, furios, a ajuns la Meri. Toți ai casei dormeau. Firele de la telefon erau tăiate. L-a apucat furia și mai rău. A deschis ușa de la prima cameră, unde dormea Laurențiu.
- Spune-mi, cine a tăiat firele de la telefon?
- M-a pus mama! Dacă o iubești așa de mult pe mamaie, de ce n-o iei la tine?
- Aici e casa ei, cu toate amintirile, am vrut s-o iau și m-a refuzat!
- Astea sunt invențiile tale! Mi-e somn, lasă-mă-n pace! Plecă de aici!
- Mă vagabondule, ai uitat cu cine vorbești, sunt unchiul tău!
- Ești pe dracu...ești un prost care te dai mare!
Nelu a văzut negru, s-a repezit cu pumnii la Laurențiu, care, buimac de somn, nu știa ce să creadă.
- De ce vă bateți? Ce v-a apucat? M-ați speriat din somn...
- Mamă, uite, nenorocitul ăsta dă în mine, spune-i să se astâmpere, altfel îl fac praf!
- Nelule, lasă băiatul în pace!
- Nu vezi că m-a făcut nenorocit, îi arăt eu cine e mai tare!
S-a dus la bucătărie, a luat un ibric și a început să-i care cu el lui Laurențiu, care a ripostat, i-a tras doi pumni, Nelu a căzut, s-a ridicat furios și într-o fracțiune de secundă a scos cuțitul și s-a repezit la băiat. Acesta și-a acoperit fața cu o mână, iar cu cealaltă a vrut să-i ia cuțitul, care în mișcarea lui i-a tăiat brațul de la cot până la palmă. Viorica, care până atunci îl ținuse pe Laurențiu și-l trăgea să nu se bată cu Nelu, a început să strige după ajutor. Câțiva vecini de bine au venit, au legat brațul cu un prosop, au dat telefon la salvare, iar Nelu s-a predat la miliție.
- Mamăăăă... până vine salvarea formează numărul de telefon al Emei, dar mai întâi leagă-i firele!
- De Ema îți arde ție acum?
- Fă cum ți-am spus, că din cauza ta sunt în halul ăsta! M-ai ținut să nu mă bat cu handicapatul ăla și m-a tăiat cu cuțitul!
Viorica, simțindu-se vinovată, îi formează numărul.
- Mamăăă...ține tu receptorul... Ema, fratele tău pe care l-ai iubit și l-ai admirat ca pe un supraom, a băgat cuțitul în mine, m-a omorât, mor...
Și-a pierdut cunoștința, noroc că cei de la Salvare tocmai intrau pe ușă.
- Mămico, de ce te-ai albit așa la față? Ce s-a întâmplat?
- Nelu, Nelu l-a omorât pe Laurențiu...
- Nu poate fi adevărat, hai să mergem să vedem care este adevărul!
Când a ajuns Ema, numai Meri era și plângea de neputință. Fiul ei, pe care îl iubea cel mai mult, într-un moment de nervi, a ajuns criminal. George tot îi spunea că băiatul acesta va ajunge rău din cauza nervilor și a faptului că se credea cel mai deștept și nu suporta să fie contrazis.
Tatăl lui Laurențiu a depus plângere la miliție și a cerut ca acesta să fie pedepsit. Anchetatorul i-a interogat pe toți membrii familiei și a ajuns la concluzia că totul s-a întâmplat nepremeditat, altfel, dacă nu obține iertarea băiatului, toată familia va avea de suferit. Solul de pace trebuia să fie Ema, să îndrepte gestul necugetat al fratelui ei mai mare, pentru care din acest moment a pierdut toată admirația.
L-a găsit pe Laurențiu după ce făcuse a doua operație la mână; capul era tumefiat de atâtea lovituri, gura era umflată, abia putea să vorbească. A rămas stupefiat când a auzit dorința anchetatorului și a familiei.
- Nu pot să fac așa ceva! Trebuie să fac încă cinci operații pentru a putea mișca mâna! Ãsta este un criminal în libertate, niciodată n-am să-l iert! Nu înțeleg cum un om de valoarea ta îmi cere să fac așa ceva!
- Nu-l lovești numai pe el, pe mine mă va da afară din armată, pe Motanu din serviciu, copiii tăi și-ai Siderozei vor avea mereu în dosarul lor că au un unchi criminal. Gândește-te că a făcut-o la nervi, noi totuși cât a trăit tăticu am fost o familie unită, acum se va alege praful de toată munca lui!
- Bineee...să mă consult și cu tata!
Cei doi s-au gândit că e mai bine să-l ierte. Dar Nelu nu a înțeles mărinimia lor și a continuat să fie violent și să considere că i s-a cuvenit. Poate că ar fi bine ca toți cei vinovați să-și ispășească păcatele pe care le-au făcut. Ema îl iubea mult pe Laurențiu și considera că viața nu va lăsa nepedepsit gestul necugetat al fratelui ei.
Parcă dintr-o dată i se luase pânza de pe ochi și-l vedea așa cum era de fapt, nu cum îl idealiza ea în copilărie. George spunea mereu: “a fi om e mare lucru”, el se referea la tot ce poate să cuprindă materialul uman pentru a nu deranja pe cei din jur. Ema avea din delicatețea sufletească a tatălui și se mira că Nelu, ca băiat, i-a luat numai impulsivitatea din tinerețea lui George, pe care o pierduse odată cu vârsta.
Meri cu greu s-a rupt de amintirile ei. Își ducea mai departe zilele stând când la Nelu, când la Ema. Nu-și găsea locul. Ea a fost o femeie activă, acum cei doi o răsfățau, n-o lăsau să facă nimic, dar ea părea nemulțumită, fără să le reproșeze ceva. Trăia cu amintirile ei, se cufunda în tăceri lungi și vorbea numai când era întrebată. Căuta să nu supere pe nimeni, croșeta de dimineață până se înnopta, gândind la tinerețea ei și la faptul că de-acum încolo, de când și-a pierdut soțul și casa, viața ei va depinde de copiii pe care i-a crescut cu atâta dragoste și devotament.
Oare cum va fi?