poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-17 | |
XXXI
Meri era bolnavă. După o viață de muncă și privațiuni și-a permis și ea să bolească. Începuse să nu mai vadă. Cataracta care-i jena ochiul stâng nu-i mai dădea posibilitatea să croșeteze ca înainte. Acum toată ziua făcea hăinuțe și rochițe pentru Laurențiu și Sideroza. Așa s-a decis să se opereze la cel mai bun specialist de la Spitalul Militar. Era într-o marți. George stătea și o privea curios. Îl contraria faptul că nici cu ochiul lăsat liber nu-l văzuse când a intrat în salon. Abia după ce-a salutat-o și-a dat seama de prezența lui. Acum aștepta copiii, să vadă cum se comportă Meri. Ceva, după părerea lui, nu era în regulă. Operația nu reușise. Ema și Nelu s-au întâlnit la poarta spitalului. În salon au intrat împreună. Meri nu a dat niciun semn că i-ar fi văzut. George o urmărea să-i vadă reacțiile. Dar nu se întâmpla nicio minune. Nenorociții i-au atins un nerv și i-au orbit nevasta. Și Nelu se lăuda că a aranjat cu cel mai bun doctor. - F..... cernica mă-sii! Să vezi ce-i fac! - Sărut-mâna, mămică! Ce ești, tăticule, așa plouat? Uite ce mamă frumoasă avem! Seamănă cu amiralul Nelson. Să vezi când i-o da bandajul jos! O să ne dea gata. - Tu ești, Nelule? Ai venit singur? Parcă era vorba că vine și Ema direct de la serviciu! - Sărut-mâna, mămică, sunt aici, lângă tăticu, dar ce, nu vezi cu ochiul lăsat liber? La acela nu te-a operat! - Veniți aproape de mine! A! Ãsta e tac’tu, tu, Ema, vino aici să te simt! Meri le pipăia cu podul palmei trăsăturile celor care o înconjurau. Zâmbea jenată. Se uita în direcția celui care vorbea. În rest, stătea cu capul drept, fără să aibe vreo expresie în ochiul rămas neoperat. Toți trei s-au uitat îngrijorați unul la celălalt. Da, asta era! I-au orbit nevasta! Trebuie să-i ceară doctorului socoteală! Fără să se consulte cu cei doi, George s‑a ridicat și a plecat. Căuta să-și stăpânească furia care-l cuprinsese. Doamne ferește, poate să dea de necaz. Ce nu face omul la nervi? - A! Domnul George! Operația a reușit! Nu purtați grijă, în câteva zile îi scoatem pansamentul și va fi ca nouă! - Domnule doctor, tocmai pentru asta am venit! Nevasta mea cred că a orbit! Ar trebui să ne vadă cu ochiul neoperat. Dar ea nu distinge nimic! Am stat lângă ea și eu și copiii și ne pipăie! Ceva nu este în regulă! Dacă i-ați atins vreun nerv? - Cum? Dumneata n-ai știut că ochiul drept este lipsit de vedere încă de la naștere? E normal să nu vă vadă! Dânsa așa s-a născut, cu acest defect! Nu are nicio legătură cu operația de cataractă! - Vorbiți serios? Nu vă bateți joc de mine? Ce-mi spuneți dumneavoastră este foarte grav! Înseamnă că eu am stat în casă cu ea, am făcut atâția copii, a fost totul pentru mine și ea m-a mințit! A plecat furios, bolborosind fraze fără înțeles. Doctorul a rămas uitându-se lung în urma lui. Între timp, alarmat de comportarea mamei, Nelu a venit la medic. - Bună ziua! Domnule doctor, mămica nu vede cu ochiul drept! - Da, știu! Chiar acum a plecat tatăl dumitale! I-am explicat și lui. Mama dumneavoastră așa s-a născut, fără vedere la ochiul drept! Nu e primul caz! Tatăl dumitale a plecat furios. Am înțeles că v-a ascuns acest lucru. Poate când era copil a avut de suferit și a decis să-și ascundă defectul. Ar trebui să aveți toată stima și considerația! S-o lăsați așa cum vrea ea. Lăsați-o să fie în continuare secretul ei! Operația a reușit! Din ușa salonului Nelu îi face semn Emei să vină pe hol. - Uite ce e, surioară, trebuie să dăm de tăticu și să vorbim cu el! Am fost la doctor și mi-a spus că mămica s-a născut nevăzătoare cu ochiul drept. Ea nu i-a spus nici măcar lui tăticu. Dacă ea vrea să țină secret trebuie să-i respectăm dorința! Hai la un telefon public, să vedem dacă tăticul a ajuns acasă! Pe Ema a podidit-o plânsul. Emoțiile o copleșeau. Își amintea cum George o bătea acuzând-o că se uită urât la el. Așa se explica privirea ciudată a mamei pe care ea o remarcase. Croșetase și cususe de când o știa lucruri pe care nu le mai văzuse la alte femei. Mama lor era o artistă în ceea ce făcea. Câtă putere de stăpânire ca în atâția ani să nu te plângi de nimic! Când, pe la cincizeci de ani, a avut nevoie de ochelari, s-a dus singură la oftalmolog. Tot singură și i-a făcut, ascunzând cu grijă rețeta. Viorica, din neatenție, s-a așezat și i-a spart lentila de la ochiul drept. Ea continua să croșeteze cu o singură lentilă. - Mămico, dă-mi ochelarii să mă duc să-ți pun lentila care îți lipsește! - Nu, mamă! Nu este nevoie, văd bine așa cum sunt! - Dar îți strici ochiul care n-are lentilă! - Ei, îl stric! Nu-l stric! Și ei renunțau , negândind că mama lor le ascundea ceva. George a răspuns la telefon. Avea vocea grea, parcă plânsese. - Tăticule, vin cu Ema să stăm de vorbă! - Nu veniți, vreau să fiu singur cu gândurile mele... - Ema, hai la tăticu, trebuie să discutăm cu el! L-au găsit beat. Nu vroia să comunice cu ei. Considera că vor ține cu mama lor când de fapt el era cel lovit. - Cred că ați aflat de ce am plecat de la spital! - Am aflat c-ai plecat, dar nu știu ce te-a deranjat! - Am să divorțez de mă-ta! Nu mai stau lângă o femeie care m-a mințit toată viața! Nu degeaba o băteam eu! - Ba eu cred că ai bătut-o chiar fără motiv! Acum, că ai aflat despre ce este vorba, trebuie să-i ceri iertare pentru bătăile pe care i le-ai dat! Þi-a crescut o casă de copii, a fost o femeie frumoasă și gospodină. Nu ai, tăticule, ce-i reproșa! - Ba am! Dacă trebuia să mă însor cu o chioară, o luam pe fata colonelului de la regiment! Și aia era frumoasă! Când am aflat de la camarazii mei, n-am luat-o! Și mă-ta m-a păcălit! Nu, n-o iert! - Tăticule, până acum a vorbit Nelu. Þi-ar fi plăcut să mă fi născut și eu așa și bărbatul meu să mă lase că nu vedeam cu un ochi? Ar trebui să-ți fie rușine că gândești așa! Þi-a îndurat toate bătăile, numai să ne crească! Ne-a iubit mai mult decât lumina ochilor ei! Și acum, după o viață de privațiuni, vrei să te faci de râsul lumii? Poate vrei să împarți și copiii, care cu matale, care cu mămica! Noi vrem să fiți împreună până la moarte! Dacă erai tânăr și ne lăsai pentru altă femeie, te-am fi adus acasă la noi și la mămica! Nu te-am fi lăsat cu aia! Așa că acum, când ești om bătrân, ar trebui să ai mai multă minte! Ce gândești matale acum sunt niște fleacuri față de ce am pătimit împreună până acum. - Ema are dreptate! Ne faci pe toți de râs! Ce-ar fi mâine să mă duc la redacție și să spun colegilor că părinții mei s-au despărțit? Și ea la fel! Ar râde toți de noi! Pentru ce ne-ai pus să învățăm? Să dai matale cu piciorul în tot ce-am făcut să ajungem oameni, așa cum ne ziceai când eram copii! George asculta fără să se împotrivească. Copiii aveau dreptate. A gândit cu picioarele. Neputincios, a început să plângă. - Dar trebuia să-mi spună... - Dacă îți spunea, poate n-o luai, ca pe fata colonelului, și nu ne-ai fi avut pe noi. Vă iubim împreună! Separați nu valorați la fel! Sunteți doi părinți minunați, vrem să fim ca înainte o mare familie! Viorica și Motanu, după ce au trecut pe la spital, au venit să vadă ce face George. Au rămas surprinși văzându-l plângând. - Bine că ați venit! Tăticul a aflat că mămica nu ne‑a spus că toată viața a văzut cu un singur ochi. Ea n-a vrut să ne simțim noi handicapați că avem o mamă cu defect. Și-a păstrat cu grijă povara pentru a ne proteja. Știm cu toții ce a făcut mămica pentru noi! Așa că eu cu Ema și tăticu vă rugăm să-i păstrăm în continuare aceeași afecțiune și să nu pomenim în discuțiile noastre că știm ceva. Trebuie să-i respectăm suferința! Nici după operație nu vrea să recunoască. Iar tu, Viorica, care nu-ți ții gura, ai grijă, altfel ai de-a-face cu mine! Cu Motanu n-am probleme! Cu Ema nici atât. Iar tăticu trebuie să-i dea și mai multă iubire, acum când știe adevărul. Ema s-a întors acasă simțindu-se înconjurată de dragostea lui Meri. Ce femeie minunată și puternică! A cochetat cu viața. Nimeni din anturajul ei nu și-a dat seama că are un defect. Ea a mers mai departe fiind luată ca o femeie frumoasă și serioasă. Și-a iubit copiii și bărbatul. Nepoții erau acum viața ei. Cu Laurențiu se ducea la școală, fie iarnă, fie vară. Stătea pe o bancă în curtea școlii, croșeta așteptând să iasă de la ore. Când era viscol, profesorilor li se făcea milă de ea, o invitau să stea pe culoarul școlii și-i aduceau un scaun din cancelarie. Toți o admirau. Era atrasă de copii și de școli. Ea nu avusese parte de învățătură. N-o primise la școală din cauza vederii. Nu vedea bine literele și cifrele. Îi era dragă școala. Nimeni nu știa de ce stătea și pe viscol și pe arșiță în curtea școlii. - Mamaie, de ce nu stai acasă? Vino doar la sfârșitul orelor! - Lasă, mamă, mi-e drag și mie! Eu n-am fost la școală ca tine și Sideroza, ca ceilalți! Îmi place când vă aud la lecții, când vorbește învățătorul cu voi, când ieșiți în recreație. Așa mă bucur ca și când aș urma și eu școala ca tine! Laurențiu tăcea, nu mai insista. Nu-și dădea seama de unde vine durerea din glasul bunicii. De ce nu s-o fi dus ea la școală dacă i-a plăcut așa de mult? Secretul bunicii l-a aflat când s-a făcut mare. Niciodată nu i-a arătat că știe ceva. George și Meri au rămas împreună. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate