Citadela Asociației


de
Hidegcuti Catalin




















Nava ateriză lin pe astroport.
Un vas vechi de câteva sute de ani semănând cu două galere, una rasturnată peste cealaltă, care ar fi trebuit reparat de mult, folosind un motor magteh la propulsie și cu două pânze ca aripile de liliac, tribord și babord, ca să prindă valurile astrale.
La ieșirea din spațiul “ciudat” se scutură de parcă un puști gigantic vroia să vadă cum ticăie jucăria.
Dar și-a menținut integritatea.
În parte era vina mea. Am insistat să vin pe Sor-Altair cu o navă în loc să folosesc o poartă interdimensională sau translocarea, ceea ce ar fi fost mult mai rapid. Și mai comfortabil.
Am vrut să văd lumea din spațiu, mi s-a spus că peisajul din jur este foarte frumos. Amicii mei au avut dreptate, o nebuloasă din apropiere creează un halou în verde și galben care atinge atmosfera. Acoperind cerul într-o permanentă schimbare de culoare.
Astroportul era la o distanță de vre-o mie de km de Citadela Asociației și era un astroport civil, fără prea multă pază. Câteva clădiri țuguiate serveau ca semnalizatoare pentru navele aterizând în cercurile de iarbă înaltă de lângă ele.
Odată ce pilonii de aterizare călcară solul nava se stabiliză, rampele fiind lăsate la sol și pasagerii lăsați să coboare.
Mi-am strâns lucrurile, nu căram prea multe cu mine preferând să călătoresc ușor. Am părăsit cabina, coborât rampa și am pășit pe Sor-Altair.
Soarele era sus pe cer, formații de nori albi plutind la înălțime și-un vânticel mângâindu-mi fața. O zi bună pentru a descoperi frumusețiile unei noi lumi.
De-a lungul vieții mele am pășit prin ruinele unor civilizații dispărute cu mii de ani în urmă, am vizitat orașele Astralilor, am văzut minunile celor Șapte Zei, am înotat prin Oceanele Prindos alături de mersali și-am navigat multi-planurile pe tot felul de nave, vase sau alte mijloace de transport alături de pirați sau Colecționari. Am fost în mii de alte locuri.
Cu toate acestea rămân la fel de fericit și de încântat să văd lucruri noi. Demult învățătorul meu, cel ce mi-a deschis ochii la minunule multiversului, mi-a spus că fiecare ființă, fiecare lume, fiecare lucru are un loc bine definit în existență. Înțelegerea modelului care stă la baza existenței trebuie să fie lucrul la care trebuie să aspire oricine. Așa credea el. Eu sunt doar la începutul căutării acelei înțelepciuni, și încep să-mi dau seama cât de lung va fi drumul.
Trăgând aer curat în piept îmi croiesc drum pe cărarea pietruită către astroport. Nu există vre-o forță de securitate și nici unul dintre călători nu este controlat. Nu ar avea nici un rost.
Dar ar fi mai bine să explic situația. Sor-Altair nu este o lume industrializată, este o lume curată. Doar trei comunități își pot disputa numele de orașe, două fiind în apropierea astroportului în timp ce al treilea se găsește departe, pe un alt continent, lângă plantațiile de salva.
Populația planetei, în afara celor din Citadela Asociației este formată dintr-un amalgam de rase dintre dimensiuni cu o majoritate din Domeniul Kor-Gal îndeosebi micuți. De altfel Asociația are o alianță precară cu Domeniul Kor-Gal, Sor-Altair găsindu-se în interiorul granițelor actuale ale lui.
Din hărțile planetare știam de existența a patru continente, Citadela fiind amplasată pe cel mai mare dintre ele în mijlocul unor păduri vaste. Alte sătucuri destul de izolate sunt împrăștiate pe planetă, Asociația înseși menține o serie de plantații de salva în preajma Polului Sudic, extrasul de salva fiind o delicatesă cerută constant de către comercianții interplanari.
Printre duzina de clădiri, așezate la nimereală fără nici un plan a astroportului o zăresc pe cea care abordează pe fațada netedă simbolul pictat al Asociației. Mă duc spre ușa masivă din lemn, sunt foarte puțini localnici în jur, și foarte puține evidențe ale tehnologiei, sau chiar ale magiei. Doar totemul public stă nemișcat în ceea ce se poate numi centrul conglomeratul de structuri a astroportului. Din el se revarsa un noian de informații, atât prin telepatie cât și magie, tehnologie. Orice informații publice pot fi preluate din totem, chiar și prin cele mai simple metode, cum ar fi pictografierea direct pe stâlp.
Deschid ușa de lemn a clădirii Asociației și mă trezesc în față cu un dragun în straie civile. După câteva minute de conversație trec de procesul său meticulous de verificare a identității și sunt dat în primire altor doi draguni.
Sunt preluat de-o “barcuța” zburătoare manevrată de cei doi draguni masivi. Și credeți-mă bărcuța era cu adevarat înceată, nu zbura cu mai mult de 150 Km pe oră. Cu partea inferioara plată, margini și prova arcuită are motoare puternice de levitare dar și de împingere. Controlul se face din spate și este specific pentru fizionomia patrupedă dragunilor.
Odată ce ne îmbarcăm motoarele porniră cu o vibrație abia simțită și plecarăm.
Din informațiile pe care le aveam știam că encampamentul Asociației, situat în mijlocul pădurii, se afla undeva pe un platou muntos fiind protejat de mai multe avanposturi ascunse și baterii grele de arme anti-spațiu și interdimensionale. La distanța la care se află ne va lua ceva timp sa ajungem acolo.
Nici unul dintre cei doi companioni de călătorie ai mei nu pare dornic să facă conversatie așa că m-am hotărât să vă povestesc câte ceva despre Asociație.
Asociația a fost fondată de către Lorzi în zilele de demult, dar după aceea a fost uitată când Lorzii s-au retras din viața de zi cu zi a Universului.
Ea a fost revitalizată de Asur și Daitan împreună cu prietenii lor după ce s-au retras de pe planeta lui Asur și raidurile lor în dimensiunile Haosului. În fapt se ascundeau de anumiți dușmani care îi încolțiseră și trebuiră să-și găsească aliați dacă nu vroiau să fie vânați ca animalele.
Astfel Asociația a devenit un loc de întâlnire pentru luptători, pentru cei care vor să se antreneze, pentru tineri ucenici care doreau să-și dovedească îndemânarea înainte de a se aventura pe cont propriu în multiplanuri.
Majoritatea membrilor fondatori fac parte din Legiune, dar Asociația diferă de Legiune într-un mod fundamental. Membrii Legiunii luptă fiecare pentru scopul lor, fiind mai mult o ghildă de mercenari, în timp ce în Asociație toți luptă pentru aceleași idealuri iar Daitan și Asur îi conduc cu o mână de fier.
Principala bază a Asociației a fost stabilită pe Sor-Altair unde poporul lui Asur avusese o bază militară veche de pe vremea când încă se războiau între ei, care a fost reactivată și modificată după nevoile Asociației. După aceea Daitan și-a adus dragunii și prietenii ca să refacă complet Asociația. Quantar, entitatea întrupând o întreagă civilizație care evoluase de-a lungul eonilor și a cărei puteri erau egalul zeilor li se alăturase, chiar și câțiva Lorzi (cei Dintâi a căror puteri nu au egal în existență) au ajutat la formarea ei.
În afara bazei de pe Sor-Altair mai există încă trei baze mari ale Asociației pe alte lumi și câteva sute de avanposturi împrăștiate pe întinsul Domeniilor, chiar și un oficiu micuț în Nexus, lângă cel al Legiunii.
Tocmai am trecut pe lângă unul dintre posturile distante de recunoaștere, un dom de câteva sute metri în diametru, care ne-a interogat semnalul de identificare înainte de a ne lăsa să trecem.
La un moment dat am văzut ceea ce trebuia să fie o bază de antrenament - lucru confirmat ulterior de Roa.
Un piuit scurt se auzi de la consola de comunicații.
Dragunul de la comenzi purtă o conversație scurtă cu cineva prin aparat apoi întoarse barcazul către o nouă destinație. N-am auzit ce au vorbit, chiar dacă cunoșteam limba lor, deoarece eram prea procupat să mă uit în ceață unde începea să se distingă o formă masivă, urcasem până aproape de plafonul de nori.
Forma se dovedi a fi un cuirasat aerian a dragunilor.
Aș fi recunoscut oriunde forma vag dreptunghiulară cu o mulțime de prelungiri ca niște gheare și prova ce amintea de capul unei bestii mitice. Þevile armelor energetice se vedeau clar și păreau extrem de amenințătoare. Cei care știu câte ceva despre draguni știu că nu este o amenințare nefondată, vasele dragunilor au o putere de foc devastatoare chiar dacă sunt greu manevrabile.
Ușile hangarului se deschiseră în burta vasului și bărcuța noastră lunecă înăuntru. După ce s-a așezat pe puntea hangarului patru războinici draguni au intrat înăuntru, fiecare dintre ei magnifici în armurile de luptă. Corpurile le sunt înalte, cât niște centauri, de fapt arată vag ca niște centauri dar că au trupuri de dragon cu partea de sus unde centaurii sunt umanoizi tot de dragon și cozi puternice de reptilă.
Coifuri alungite le acoperă aproape tot capul, la nevoie peste ochii li se lasă viziere de cristalin care pot fi folosite și ca displayuri. Și restul corpului le era acoperit de metal fin din plăci compacte și mici formând o armură deosebit de flexibilă. În unele zone, cum ar fi brațele și picioarele erau bucăți de metal tare inflexibil dar care puteau fi folosite ca arme în luptă. Mai ales pe brațe unde apărătorile aveau integrate lame ascuțite sau arme energetice cu puls. Undeva în platoșa de pe piept era dispozitivul de pornire a scutului individual a cărui sursă de energie se afla pe spatele orizontal al dragunului.
Unul dintre ei ieși în față:
- Numele meu este Das’cor și sunt aici pentru a te duce la Citadelă. Am fi ajuns mai devreme dar a trebuit să interceptam un transport de contrabandă.
- Nici o problemă, mi-a făcut plăcere să văd împrejurimile.
- Probabil le vei vedea și mai bine de pe puntea de observație a vasului. Te voi conduce acolo chiar eu. Avem destul timp. Daitan și ceilalți sunt plecați cu o treabă urgentă și vor reveni în următoarele – căută o secundă cuvântul - zile.
- N-am mai fost niciodată pe Sor-Altair, cred că sunt destule de văzut.
- Poți să fii sigur de asta – răspunse dragunul în timp ce mă conducea prin măruntaiele vasului la puntea de observație.
Fiind o navă a dragunilor coridoarele au fost construite pentru a le acomoda trupurile masive. Erau largi și cu margini arcuite. Pereții dintr-un material care se aseamănă la atingere cu lemnul are o culoare mai mult spre roșu. Ușile se retrag în pereți în două bucăți și toate au pe ele embleme ale dragunilor.
M-am așteptat ca puntea de observație să fie undeva în exteriorul navei dar Das’Cor m-a dus într-o încăpere închisă undeva în centrul navei.
Camera avea o formă rotundă cu un mic cerc în mijloc spre care cobora lin podeaua ușor înclinată. Das’Cor și cu mine am coborât în cerc după care dragunul și-a atins manșeta activând încăperea. Pereții de cristalin s-au aprins devenind o copie fidelă a lumii de afară, inclusiv podeaua și tavanul, doar micul cerc mai rămăsese solid.
O astfel de tehnologie nu-mi este nouă dar sincer să fiu nu mă așteptam ca dragunii să aibă o tehnologie atât de elegantă.
Vasul tocmai trecea pe lângă un munte cu o viteză mult mai mare decât cea a bărcuței cu care călătorisem mai înainte. Dar chiar și la această viteză am putut observa mai multe forme pe versantul muntelui împroșcându-se cu proiectile energetice.
- Acolo jos, cineva se luptă. Trebuie să intervenim!
Das’Cor râse, râs gutural de dragun și mări imaginea luptei.
- Nimeni nu se luptă, una din echipele de novici are antrenament. Le-am înscenat o ambuscadă să vedem cum se descurcă.
Interesant, chiar și cu tehnologie avansată sau magie puternică o luptă pe stânci la două mii de metri înălțime este o tactică periculoasă pentru antrenamente. Ceea ce înseamna că Asociația chiar se pune pe treabă.
Versanții prăpăstioși și văiile înguste ale munților rămaseră în urmă printre cețuri, în timp ce în fața noastră apărură primele semne ale Citadelei. Din sursele mele știam că Asur a încercat să construiască o fortăreață de necucerit.
Așezată în întregime pe un platou stâncos enorm fortăreața nu se bazează doar pe rezistența stâncii, ci a fost înforțată cu neutronium și material condensat în unele locuri. Poate să reziste la o armă energetică de nivel planetar fără probleme. Întregul platou poate fi îmbrăcat într-un câmp de forța enorm care la rindul ei o apără de atacuri.
Se zvonește că Asociația folosește mai multe singularități împrăștiate în interiorul platoului ca și generatoare de energie, și trebuie să știți că energia obținută din singularități nu este numai enormă ci și foarte periculoasă din cauza instabilității naturale a singularităților. Dar singularitățile sunt singurele care oferă destulă energie astfel încât Asociația nu trebuie niciodată să-și facă probleme că va rămâne fără.
Sistemele de armament care apără Citadela sunt ținute strict secret și nici măcar sursele mele nu au putut afla decât fapte insemnificante despre ele. Dar știam un lucru cert, un atac dat de Ghilda Mercenarilor din Tarnn și Tyras a fost respins și pierderile în rândul mercenarilor au fost masive. De atunci nimeni nu a mai avut curaj să lanseze un atac direct asupra Citadelei.
În timp ce ne apropiam de platou, drumul ni se încrucișă cu un alt vas de război, mai mic decât cel pe care mă aflam eu și de-o concepție total diferită de cea a dragunilor.
Unde nava dragunilor era matahaloasa si masiva, cea noua era alungita, cu linii elegante, arcuite, și se mișca cu o agilitate impresionanta armele fiindu-i ascunse în interior lăsând exteriorul neted fără nici un fel de deformări. Doar energiile magice o înconjurau asemenea unui nor semisolid.
- O navă de patrulare; mă informă dragunul
- Nu seamănă deloc cu a voastră; comentez eu
- Deloc, e una din navele construite de Asur, dar să nu o subestimezi, chiar dacă pare mică are o putere de foc comparabilă cu a noastră.
Era o urmă de gelozie dar și respect in glasul dragunului. Dragunii sunt o rasă veche care are acces atât la tehnologii puternice cât și energii mistice dar cu toate acestea nu se pot măsura cu Asur. Rasa lui este incorporeală și nu ia formă fixă decât atunci când au de rezolvat probleme grave. Și este una dintre cele mai puternice specii dintre dimensiuni.
Odată apropiat de platou am văzut domurile de apărare de pe margine cu tunurire retractabile pe jumătate închise. Tunuri grele ce pot trimite o salvă focalizată capabilă să ne despice în două cât ai clipi. După ce am trecut de ele am primit semnal de aterizare la unul dintre marile domuri care erau porturile de la suprafața Citadelei. O secțiune din dom s-a deschis și nava coborâ înăuntru.
În trecere am văzut orășele împrăștiate pe suprafața platoului, unele cu turnuri înalte altele cu locuințe lungi, dreptunghiulare. Orășele mici c-un specific cultural distinct a căror locuitori aleseseră să trăiască în Citadelă. Unii veniseră cu familiile, alții erau negustori, dar cei mai mulți erau tineri pe care ideiile lui Daitan și idealurile Asociației îi atrăseseră. Cei ce-najungeau aventurieri lucrau pământul sau deveneu artificieri. Asociația prime ape oricine care dorea să muncească. Încă erau în formare și disperați după suporteri.
Pentru moment mă opresc aici cu însemnările dar le voi relua imediat ce voi avea ocazia.


*****

Mă bucur nespus să-mi reiau relatarea.
În ultimele zile nu am avut prea mult timp liber. Când am coborât de pe navă Roa, prietenul meu rys, mă aștepta însoțit de Thud. Acesta, o creatură mătăhăloasă părea scoasă dintr-un coșmar uman, cu corpul său enorm, cap tare ca piatra și cu brațele sale lungi. În mâinile sale purta o armă complicată semanând cu un fel de lansator de grenade, dar ar fi putut fi orice, mai ales dacă o concepuseră armurierii Asociației. Dar pe cât de înfricoșător părea Thud pe atât de blând era, nu ar fi făcut niciodată rău unui nevinovat.
Roa, el era altă poveste, ar fi fost înstare să treacă prin orice și oricine pentru a-și atinge scopul. Din fericire de cele mai multe ori scopurile sale erau nobile.
Roa mă întâmpină cu bucurie, nu ne-am văzut de mult, aproape cincizeci de ani în sistemul de măsurare a timpului de pe Pământ. Nimic nu se schimbase în relația noastră, eram prieteni foarte buni.
Mă conduse către apartamentul unde urma să locuiesc pe perioada șederii mele în Citadelă. Interiorul stâncii părea destul de spartan, fără ornamente sau fasturi inutile. Binențeles, doar pe coridoarele principale, unde din cauza diferențelor culturale era aproape imposibil altceva.
Dar dacă coborai în alte zone, în cartierele specifice fiecărei rase unde cultura rasei era bine definită și se putea dezvolta în voie fără nici o restricție, acolo era cu totul altă poveste.
Apartamentul meu se găsea în sectorul umanoid și a fost dotat cu toate cele necesare. După ce am mai discutat despre cele vechi, duse de demult și am bătut un pahar prea mult de tărie Roa a trebuit să se întoarcă la treburile lui.
Între timp aveam să cercetez orașul. El știa că am să mă apuc de cercetat Citadela imediat ce am să mă pot ține din nou pe picioare, deci mi-a dat un ucenic să-mi servească drept ghid.
Un uman. A crezut că mă voi înțelege mai bine cu unul din grupul meu de rase. Bun băiat Roa. După ce m-am instalat în apartament și-am tras un pui de somn m-am grăbit să încep turul Citadelei.
Ca la majoritatea facilităților inter-rase complexul de locuit era împărțit în mai multe quadrante, pentru fiecare rasă în parte.
Sectorul prin care am luat-o, cel al umanoizilor, conținea cel puțin zece culturi diferite. Am văzut un dorian, ceea ce nu era o surpriză, în ultimul timp dorienii deveniseră o imagine comună în toate organizațiile de tip militar din Domenii, însoțit de patru waradini și mai mulți oameni în costume de luptă. Am mai trecut și pe lângă câțiva X’wagi care își probau costumele de amplificare musculară și armele cu flux de plasma. X’wagii erau războinici recunoscuți care reprezentau un câștig pentru organizația care îi avea. Văzui și-un grup de nagari ce păreau pregătiți de luptă mergând rapid cu capetele acoperite.
M-am gândit din nou la ce-mi spuseseră sursele mele, Asociația devenea o putere nu numai în zonă dar și la nivelul Dimensiunilor.
În unele părți ale sectorului umanoid există sectoare destinate unor umanoizi care respiră o atmosferă otravită pentru mine și pe care le-am ocolit, nu c-ar fi fost o problemă, magia mea îmi oferă protecție dar aveam timp să le explorez mai târziu.
Ceea ce m-a mirat este că n-am văzut așa zisele zone “murdare”. Binențeles nu m-așteptam să fie în centrul complexelor de locuit dar am văzut o curățenie peste limita acceptată de majoritatea comunităților inter-rasiale. N-am văzut vagabonzi sau cei fără case. Poate deoarece Citadela easte foarte nouă sau poate din cauza regulilor draconice pe care le instauraseră dragunii. Dar orice concluzie ar fi pripită deocamdată.
Când am ajuns la una din benzile principale de circulație, călăuza a chemat un mijloc de transport mai rapid, un mic transportor personal cu propulsie antigravitațională care semănă cu o cutie dreptunghiulară.
Să nu credeți că erau probleme de trafic astfel încât să fie nevoie de un control automat asupra lui. Nu, în Citadelă nu erau multe vehicole personale în afara celor destinate transportului în comun și cele mari pentru transportul de mărfuri. Și nici nu era nevoie de ele, populația nu era foarte mare pentru o regiune imensă și încă neconstruită în totalitate. După ce ne-am așezat în vehicol călăuza a atins comenzile și-am pornit de-a lungul benzii.
În drum am trecut pe lângă unul dintre sectoarele cu biosferă pentru speciile mai ciudate.
În spatele câmpului magic, printre vaporii otrăvitori am putut vedea un neur cu multiplele sale tentacole. Magicieni și artificieri neântrecuți, neurii sunt un popor de călători.
Să încerc să explic mai bine, sunt nomanzi, neurii nu au o lume stabilă pe care o pot numi casă. Fiecare din cuiburile lor este un complex enorm de locuit asemănător unui stup menținut prin ajutorul magiei, cu care călătoresc dintr-o lume în alta sau între Domenii. De obicei reprezintă o problemă pentru lumile în care ajung deoarece neurii sunt o rasă destul de ostilă celorlalți și care nu gândesc mult înainte de a intra în conflicte. Dar sunt și creaturi care au un simț al “dreptății” și un sistem cu reguli stricte. Te poți înțelege destul de ușor cu ei dacă le înțelegi obiceiurile.
Dar să nu ne abatem de la firul povestirii noastre. După ce am trecut de câteva sectoare de locuit m-am hotărât să vizitez unul dintre puținele centre de antrenament de la suprafață, majoritatea clădirilor de la suprafață, în afara celor de apărare au o destinație civilă, centrele de antrenament, armurăriile, depozitele de arme și complexele de luptă sunt în subteran.
Centrul de antrenament era unul micuț și se afla la capătul unei străzi pline de tarabe. Ziduri înalte îl înconjurau din toate părțile cu doar o poartă decorată cu simbolul Asciației care să permită accesul înăuntru. Interiorul avea o formă dreptunghiulară și era loc pentru arena propriu-zisă, sala de arme și vestiare. Arena era înconjurată de un câmp de forță alimentat de un generator independent pentru a proteja în orice situație privitorii, și de câteva săli mici pentru antrenament individual.
Când am ajuns noi acolo majoritatea erau goale, cu toții fiind adunați în jurul arenei. O luptă era în desfășurare. Între un tadur și un grypid, amândoi magicieni. Grypidul era un învățăcel dar avusese curajul, sau trufia, de a-l provoca pe maestrul tadur. Binențeles că am rămas să văd și eu lupta. Întotdeauna îmi place să văd o trânteală bună, și după cum îi cunoșteam eu pe taduri avea să urmeze una bună.
Nu m-am înșelat.
Magia tadurilor este mult mai personală și mai subtilă decât cea a grypizilor.
Mai multe vrăji ale acestuia din urmă au fost deviate de scutul personal al tadurului, după care acesta trecu rapid la ofensivă. O nalucă compusă din ectoplasmă verde se învârtea în jurul grypidului în timp ce-o rafală de bolți curgeau din pumnii tadurului. Și aveau putere, credeți-mă pe cuvânt.
Limbi de foc s-au concentrat asupra maestrului dar acesta a sărit cu ușurință în afara cercului de foc și lansă o plasă fină peste grypid. Pentru a se putea elibera de ea și de nalucă ucenicul trebui să-și coboare scutul defensiv care îl înconjura. Mare greșeală deoarece un proiectil de forță pură îl lovi direct în torace aruncându-l într-una din redutele de pământ care erau în arenă.
Doar voința îl mai ridică în picioare pe grypid, tadurul însă nu terminase cu el, încă un bolt îl izbi direct în torace, apoi încă unul și încă unul până ce grypidul rămase la pământ.
O lecție destul de dureroasă dar astfel ucenicii învață despre lumea reală și pericolele care îi așteaptă.
Mi-am continuat drumul, în jurul arenei se găseau câteva baruri și taverne unde luptătorii se puteau relaxa după o bătaie bună.
În fiecare quadrant, de obicei lângă complexul de antrenament se găsește o armurărie. În ele se găsesc colecții de arme impresionante, de la sulițe și săbii simple, la poțiuni magice, toiege de vrăjitori și până la lansatoare de energie neutronică care ar putea pulveriza un cartier întreg. Din fericire armurăriile sunt închise și foarte bine păzite cu magie, armele nu se eliberează decât presoanelor autorizate.
În quadrantele locuințelor individuale nu existau parcuri, doar mici parcele de vegetație destinate scopului estetic, de aceea la intersecția mai multor quadrante se găsește câte un parc natural care se întindea pe cel puțin zece kilometri pătrați.
Mai existau și alte distracții dar erau puține ca număr. Să nu uităm că Citadela este în primul rând o bază militară pentru antrenament și nu pentru distracții.
Þinând seama de psihologia dragunilor, anexele, care de obicei ar fi fost așezate în exteriorul taberei, acele orășele de comercianți privați și bordeluri care apar în jurul oricărei taberei militare, au fost aduse în interiorul platoului, într-un quadrant special, și mai ales, în interiorul perimetrului de apărare.

*****

Călăuza m-a îndemnat să vizitez partea centrală a Citadelei unde se aflau străzile comercianților. Acolo aș fi putut să găsesc tot felul de arme, poțiuni și alte mecanisme esoterice care mă interesau îndeosebi pe mine în locurile pe care le vizitam. Tot acolo se găseau și magazinele ce vindeau cărți, senzorium și-n general informații.
Am fost de acord și “barca” noastră s-a îndreptat spre centrul Citadelei. De precizat că acest centru comercial al Citadelei nu se găsește la suprafață ci în subteran, în interiorul platoului la câteva nivele mai jos de suprafață.
În drumul nostru către piața centrală am trecut printr-un cartier închis cu câmpuri de forță, dar în care, la prezentarea unei indentificari de către călăuza mea, am fost lăsați să intrăm.
Era cartierul meșteșugarilor și armurierilor. Aici erau create și produse tot felul de lucruri căutate printre planuri, de la arme și până la încuietori, pe care dacă le atingi fără să spui cuvântul cheie se transformă în șerpi otrăviți.
Din pricina nivelului de pericol prezentat de experimentelor lor, și a faptului că cele mai multe sunt secrete, cartierul este înconjurat cu ziduri opace de energie și ținut sub pază strictă, cea mai strictă din Citadelă în afara Cartierului General.
Aici am văzut cum se fabrică lăncile energetice care puteau distruge un zid dint-un singur bolt. Acest tip de lănci erau preferate de draguni care le foloseau cu îndemânare atât în luptele la distanță cât și în cele corp la corp atunci când din partea inferioară a lăncii iese o lamă scurtă.
Tot aici se fabrică vestitele armuri de mătase, de fapt cămăși din mătase, cu mâneci lungi, în care sunt țesute placi extrem de fine, făcute din un material flexibil dar și foarte rezistent care astfel deveneau aproape impenetrabile la armele obișnuite. Armura, în partea din spate avea dalele mai mari și un mic generator mistic care producea în jurul întregii armuri un câmp slab oferind protecție sporită purtatorului.
Mai erau și alte ciudățenii: coifuri cu unde disruptoare, un fel de pistoale primitive care puteau lansa proiectile energetice și a căror baterie rezista la zece pulsuri, arcuri care lansau săgeți magice, o pușcă care folosea drept propulsor accelerația magnetică și trăgea gloanțe de metal la viteze enorme.
De la un inventator gnom renumit am primit o sabie scurtă, cu lama de circa patruzeci de centimetri și culoare verzuie. Lama spadei, atunci când intrai în luptă începea să se înfierbinte și să emită un câmp puternic care topea energiile magice, o armă perfectă împotriva magilor.
Am cumpărat atât de multe dispozitive și ciudățenii încât transportorul devenise plin și nu mai aveam unde să le punem.
Într-un sfârșit am ajuns în quadrantul comercial unde a început din nou nebunia. Am putea spune c-am avut noroc că am fost mai întâi în cartierul meșteșugarilor, cei din quadrantul comercial vindeau unele copii mai proaste. Dar tot învârtindu-mă printre tarabe am cumpărat câteva lucruri.
Cel mai interesant a fost când într-o fundătură am fost acostat de un piticuț cu căutătură piezișă.
Mă întrebă dacă caut ceva mai special. I-am răspuns că da. S-a uitat în jur cu atenție după care mi-a făcut semn să-l urmez. Știam că poate după colț mă așteaptă niște huligani gata să mă lase fără lucruri dar l-am urmat, magia mea probabil le putea face față cu ușurință. Nimeni nu m-a atacat și după ce am intrat într-o magherniță piticul a scos un scut dintr-o învelitoare și mi l-a arătat.
Era un scut din cristal pur cu tendințe roșiatice, de formă rotundă și ramă dintr-un material cenușiu. Din păcate chiar și la prima vedere mi-am dat seama că este un fals. Tipul nu era decât un escroc de mâna a doua. I-am spus-o în față și l-am luat de guler. A început să guițe și să se zbată dar fără efect. Îl țineam bine.
După câteva scuturări mi-a mărturisit tot. Avea și scutul original dar făcea copii dupa el și le vindea turiștilor. Ca să-mi dovedească că spune adevarul a căutat sub o scândură din podea și-a scos pachetul ce conținea scutul adevărat.
Era o adevărată operă de artă. Rotund, la fel ca și originalul era din un cristal cu străluciri albastre. În centru avea o parte dintr-un material cenușiu, partea unde pe interior erau curelele de care îl apucai. Marginea scutului avea rama din material cenușiu dar era extrem de subțire și cu o mulțime de glife inscripționate cu argint. Recunoșteam lucrătura, fusese creat de către artizanii dorieni. Era protecția absolută împotriva armelor cu energie.
M-am hotărât pe loc să-l cumpăr. A urmat o discuție mai animată cu piticul care nu vroia să se despartă de el. I-am explicat că aș putea să chem paza și să-l evacueze imediat din Citadelă deoarece a încercat să vândă falsuri drept originale. Dar eram dispus să-i cumpăr scutul la cât valora el pe piață. Până la urmă a fost de acord. Cu puțină încurajare
Ziua s-a terminat înainte de a putea să văd întreg quadrantul comercial. Ne-am întors la locuința mea.
În acea seara am fost invitat la un banchet în Citadelă. Trecerea la maturitate și la rangul de legător a unui grypid. Acum, pot să spun că întradevar gusturile nu se discută, din fericire au fost invitați și alți umani, am avut cu cine să împart un pahar, nu de alta dar băutura preferată a grypizilor se comportă ca un acid în stomacul umanilor.

*****

Dimineața următoare abia am reușit să mă extrag din pat. Ghidul meu m-a ajutat zâmbind să ajung la vehicolul nostru.
În primul rând ne-am dus din nou în quadrantul comercial, să termin promenada. Sincer să fiu am fost puțin dezamăgit de comercianții lor, nu mă așteptam să fie Nexus dar nici chiar așa. Majoritatea obiectelor sunt de uz general, de folosință zilnică și arme de serie, chiar dacă serii mai exotice. Se pare că cele făurite de către meșteșugari nu ajung la comercianții de aici.
Fiind neimpresionat, după cum am mai spus, m-am reorientat către periferia platoului. Călăuza mea nu a avut nimic împotrivă. Mi-a spus că șefii dăduseră ordine să fiu lăsat aproape oriunde.
Prima țintă a fost sistemul de apărare exterior. Acesta era un sistem de mai multe forturi circulare construite înafara platoului. Cât timp vehicoulul nostru a coborât de pe platou, și era zvârcolit de curenții aerieni, călăuza mi-a explicat că sistemul de apărare exterior, pe lângă funcția sa de bază, cea de a opri atacatorii servește și ca al doilea stadiu în pregătirea recruților.
Forturile sunt destul de simple ca și concepție.
Au un zid exterior în formă de cerc care emite și câmpul de protecție în formă de dom. În interiorul cercului sunt clădirile și instalațiile de arme, de la bateriile de proiectile până la proiectoarele energetice de mare putere. Sunt foarte puține arme de sol mecanizate, Asociația preferând tehno-magia și armele personale. Forturile sunt dotate cu echipamente magteh de excepție, de scanare și comunicații, în special cele pentru comunicații care țineau legătura și cu buncărele mai mici care formau o linie între forturi și unde se odihneau echipele aflate în patrulare.
Comandantul fortului m-a asigurat că armele energetice pot distruge orice tip de atacator care ar amenința fortul sau Citadela. Scuturile erau și ele de tip nou, ziduri capabile să reziste tirurilor cu arme grele de pe orbită.
În curte, sprijinindu-se pe picioare de metal, se găseau două glisoare de atac înarmate cu tunuri flamă și auncătoare de flăcări. La cererea mea doi soldați ne-au însoțit, pe mine și pe călăuza mea, până la unul dintre buncarele înaintate unde se afla o patrulă cu misiunea de a căuta infiltratorii cu care avuseseră în ultimul timp probleme cei din Citadelă.
Buncărul era ascuns într-o vale împădurită, soldații m-au asigurat că sistemele de supraveghere ale întăriturii puteau detecta orice fel de intruși de la distanță în timp ce fiind ascuns în vale era mai greu de detectat de către eventualii atacatori. Buncărul în sine era de formă de dom construit din metale și ceramică suprarezistență și avea mai multe fante prin care se putea trage cu armele individuale. Aceste adăposturi simple nu erau făcute pentru a respinge un atac cu arme grele ci mai degrabă pentru supraveghere și respingerea eventualilor briganzi.
Când am ajuns noi acolo i-am prins pe toți în mare frământare, un corugan scăpase în interioarul perimetrului iar scanerele nu îi dădeau de urmă.
- Am cerut un glisor de la fort dar încă nu a sosit. Avem nevoie de supraveghere aeriană pentru a putea să-l găsim; ne spuse șeful echipei în timp ce cei din subordinea sa dădeau jos bagajele din vehicolul nostru
Ni-l rechiziționa.
- Un demon corugan nu este ușor de doborât; l-am avertizat eu pe șeful echipei dar el nu dori să mă asculte, era sigur de el și de cei din echipa lui
Luă cu el cinci din echipa sa, mai mulți nu putea duce flotorul nostru în timp ce lăsa unul împreună cu noi pentru a păzi buncărul și plecă în căutarea demonului.
Aveam un presentiment urât despre întreaga situație. Cum de reușise un demon să ajungă atât de aproape de Citadelă fără să fie detectat. Doar cineva extrem de puternic ar fi capabil de o asemenea treabă.
Și atunci va fi nevoie de magicieni puternici pentru al anihila. Iar echipa nu avea magicieni puternici, de fapt nu aveau nici un mag cu ei.
Mi-am întărit simțurile cu o magie simplă, mi-am petrecut mult timp în apropierea creaturilor magice astfel că sunt sensibil la prezența lor. Dintre cei rămași în buncăr doar cei doi soldați de la fort purtau arme de distanță, arbalete cu diferite tipuri de vârfuri. Cel lăsat în urma de șef avea doar arme albe iar călăuza mea era neânarmată cu excepția unei baghete paralizatoare dar care nu avea nici o șansă să oprească un demon de calibrul coruganului. De fapt nu sunt sigur că magia mea îl poate opri. O mare parte a artefactelor pe care le purtam de obicei rămăseseră în camera mea din Citadelă, considerasem că eram pe teritoriu prieten. Mai aveam doar câteva cu mine și acelea defensive.
Așa că m-am apuc să cotrobăi printre cumpărăturile de dimineață. Noroc că am achiziționat și ceva arme. Am scos o arbaletă energetică și o flintă “scuipător”. I-am dat arbaleta călăuzei și flinta soldatului. Mie personal îmi rămânea un pistol cu energie supracondensata bun pentru cinci descărcări.
Nici nu împărțisem bine armele când o explozie puternică se auzi de afară. M-am repezit la ușa buncărului și am văzut un incendiu undeva, printre copaci, pe coasta dealului. Iar sentimentul de pericol a devenit mult mai puternic.
Apoi l-am văzut. Nu bine, doar ca o umbră pe fundalul de verdeață dar simțurile mele au completat imaginea. Era invizibil. Și venea în viteză.
În câteva secunde i-am așezat în ordine pe soldați, cei cu arbaletele în mijloc cu călăuza și soldatul cu flinta pe flancuri. N-au avut timp să comenteze deoarece mi-am folosit amplificarea magică pentru comandă și nu i-au putut rezista. Între timp am pregătit o vrajă numai bună pentru astfel de confruntari. A fost o undă magică care s-a prins de demon iluminându-i silueta.
Acum că îl vedeau soldații au deschis focul asupra lui. Ceea ce la făcut să se ferească și astfel să-mi dea mie timp pentru o altă magie. Un urlet țâșni din pieptul demonlui și două sfere de foc fură scuipate din membrele ca niște brațe terminându-se în mici guri de pe umerii săi.
Dar se izbiră de zidul de forță pe care îl ridicasem în fața trupei. Ghidul m-a uimit lansând o lance de gheață către demon care ajunsese la câteva zeci de pași.
Era momentul să-l învăț minte. Folosii întreaga energie dată de artefacte știind că este singura șansă înainte ca ființa demonică să ne rupă în bucăți.
“Saba’ha”, magia se sparse în aer asemenea unui trăznet, și avu efect imediat asupra demonului.
Acesta era încărcat cu magie, vraja de invizibiliatte, protecțiile personale, magia lui înăscută și multe altele. Și fu afectat puternic de vraja mea care practic îi întoarse toată magia împotriva lui ca un fel de feed-back magic. Explozia îl trânti pe demon la pământ în timp ce unda de șoc ne scutură pe toți.
Dar demonul rămăsese fără protecție și greu rănit.
“Tragețiiiii!”
Cu toții am deschis focul. Săgeți de arbaletă, pulsuri de energie, proiectile magice, toate izbindu-l în plin pe demon. A cărui piele naturală ca o armură nu putu rezista torentului. Corpul îi fu carbonizat, străpuns de proiectile, distrus până se moleși și muri.
Obosit după folosirea atât de multă magie m-am așezat pe pământ și m-am relaxat.

După câteva minute un iaht apăru deasupra buncărului, un iaht bine înarmat din care coborâră războinici draguni în armuri de luptă și înarmați cu proiectoare de flux, în spatele lor misticii draguni înconjurați de scuturi protectoare și probabil zeci de vrăji distructive în minte.
Aceștia erau profesioniști.
- Ne pare rău Călătorule că ai fost pus într-o situație de pericol; îmi spuse un dragun cu însemn de lider de război; Roa îți trimite scuzele sale. Avem ordin să te ducem imediat înapoi la Citadelă.
- S-ar putea să mai fie supraviețuitori în pădure
- Îi vor lua ei; gheara dragunului indică glisorul care trecu deasupra noastră
Se întoarse și începu să dea ordine ostașilor în timp ce un mistic mă invită să urc la bordul iahtului.
- Sper să aveți ceva comfortabil în chestia asta; am murmurat în timp ce urcam pe punte; Mor de som.
Era adevărat, folosirea magiei de nivel înalt mă obosea și aveam nevoie de odihnă.
- Nici o grijă vei ajunge sus imediat; misticul auzise
Și avu dreptate. Odată ce ne ridicarăm la vârful copacilor iahtul țâșni ca un fulger către marginea platoului, în câteva minute frână deasupra unui aeroport. Roa aștepta zâmbitor.
Când am ajuns lângă el i-am spus direct:
- Ascultă Roa, Asociația voastră are ceva probleme cu securitatea.
Roa zimbi minzeste
- Tu ai vrut să vezi avanposturile.
- Îmi pare rău pentru echipa ta.
- Unii au supraviețuit, știau riscurile de când au intrat în Asociație – apoi continua mohorât – pe cei mai mulți îi pierdem în perioada de recrutare și antrenament. Dar destule despre aceste evenimente nefericite. Să mergem să vizităm Centrul de Comandă
- Nu se poate să facem asta mai târziu. Sunt tare obosit.
- Am ceva pentru oboseală.
Întinse o piatră de restaurare, când am strâns-o în mână se activă și oboseala trecu ca luată cu mână. Pietrele de restaurare sunt extrem de eficiente la fel ca și vrăjile de restaurare returnându-ți toate forțele.
În următoarele ore Roa mi-a fost ghid prin interiorul Citadelei. Odată trecut prin niște porți enorme din neutronium care făceau legătura dintre lumea de afară și interiorul Centrului de Comandă a Citadelei – psihologia dragunilor le impusese să aibă o singură intrare spre inima fortăreței, porțile erau păzite de o mulțime de tunuri grele și draguni înarmați până în dinți.
Aici era spațiul rezervat pentru trupele de elita ale Asociației. Taberele de antrenament erau în caverne blindate cu pereți din namocristal artificial pentru a rezista sesiunilor de pregătire. Din loc în loc de-a lungul nesfârșitelor coridoare se aflau ferestre, de fapt panouri virtuale de înaltă fidelitate care mai alunagu sentimentul de claustrofobie.
Centrul de Comandă era o încăpere enormă, pe mai multe niveluri, de formă rotundă în care funcționau atât echipamentele tehnologice ale Asociației cât și instrumentele magice. Atenți la tot ce se întâmplă erau mai mulți supraveghetori. Rolul lor era de a prelua informația de la cei care mânuiau instrumentele și de a o transmite comandanților. Cei mai mulți dintre ei erau draguni, când l-am întrebat pe Roa de ce mi-a răspuns ca, fiind la început Asociația avusese nevoie de resurse pentru a ține piept celor care au fost deranjați de ei și astfel Daitan își adusese dragunii din clanul său pentru a forma corpul principal al forțelor Asociației.
Pe când cercetam sala un dragun îi șopti ceva la urechea lui Roa care vizibil neliniștit s-a scuzat și sa dus imediat la un pupitru de comunicații.
Rămas singur m-am apropiat de harta magică a Citadelei, hartă care plutea asemenea unei holograme deasupra unui disc de doi metri în diametru. Am atins reprezentarea unuia dintre avanposturile de lângă platou și imaginea se tulbură reformându-se într-o vedere mult mai detailată a zonei.
Între timp Roa se întorsese și-mi propuse să-l însoțesc pe una dintre lumile din apropiere unde echipele de cercetare descoperiseră un artifact și iar acum nu se mai putea lua legătura cu ei. Am acceptat fără să stau pe gânduri.
Trebuie să închei acum deoarece suntem pe picior de plecare dar odată ce mă voi întoarce voi continua descrierea Citadelei Asociației.