poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-25 | |
XI
Ambele școli Ema le-a terminat cu bine. În vacanță Meri i-a croșetat o rochie de toată frumusețea, din același material l-a pus pe George să-i facă sandale cu talpă de rafie. Așa brunetă cum era, îi stătea bine în straie albe. Tata îi lua măsură la picior, să vadă dacă tălpile se potrivesc sau nu. Fluiera încetișor un cântec între buze. Părea ca un sâsâit. - Uite, Meri, ce bine îi vin, parcă am avut piciorul cu mine! - Da, sunt frumoase sandalele! Știi ce mi-a trecut prin gând, să mă duc la Corabia! Mi s-a făcut dor de ăia bătrâni și de frate-miu Tudor. Mă lași? Vreau s-o iau și pe fată cu mine! Tot mă ceartă că nu-și cunoaște bunicii de la Corabia! - Ce, ai înebunit? Þi s-a făcut dor de bătaie sau vrei să te omor așa cum trebuia s-o fac la moartea lui Iosifică? - Nu fii superstițios, Ema a trecut de mult de vârsta de doi ani, cred că asta era vârsta care le aducea copiilor noștri moartea! La fiecare în jurul vârstei ăsteia mureau și înviau, nu alta! Dar acum uite ce copii avem! - Þi s-a urât cu binele! Dacă vrei du-te singură, fata nu ți-o dau! - Tăticule, te rog, fă-o pentru mine! Vreau să-i cer lui bunica un costum național, eu nu m-am înscris la dansuri pentru că nu se găsesc iar mămica nu a păstrat nimic din ce-a avut! Și vreau să-i cunosc și pe bunici! George nu putea să-i refuze fetei nimic. Avea ea un dar și ceva în voce care îl liniștea și, de era bine sau nu ce zicea ea, din slăbiciune ceda. - Bine, faceți ce vreți! spune el îmbufnat, dacă ți se întâmplă ceva o omor pe maică-ta! După câteva zile și-au făcut valizele și au plecat. În tren era lume multă și cald, cald de te sufocai. Fiecare avea emoții diferite. Meri își retrăia amintirile. Multe triste și dureroase, puține cele care-i înfrumusețaseră viața în satul în care se născuse. De când plecase de-acasă nu știa dacă Minuș mai trăia, de administrator nici atât. Moartea celor doi copii îi pune câte un cârcel la inimă. Dar acum poate fi o mamă mulțumită. Reușise cu greu să crească mari cei patru copii. George o mai bătea din când în când, dar nu era bărbat rău. O iubea pe ea și pe copii. Muncea și la fabrică și acasă până noaptea târziu. Trenul o ducea iar într-o lume din care plecase cu mult timp în urmă. Nu anunțase pe nimeni, vroia să le facă o surpriză și mai ales fratelui Tudor, care îi sărise întotdeauna în ajutor. - Oare mama m-a iertat pentru greșeala făcută în tinerețe? Ema era plină de curiozitate și de emoții. Nu-și văzuse până acum bunicii din partea mamei. În casă părinții evitau să vorbească despre ei. Abia aștepta să-i cunoască... Au luat din gară o căruță și-au coborât în fața porții pline de nădejdi. Când au intrat, în curte era pustiu. Nimeni nu mișca. Era ceva neprimitor care te făcea să regreți că ai parcurs atâta drum. Mama bate cu timiditate în ușă. O voce de femeie bătrână se aude strigând: - Mă Tudore, vezi cine e la ușă! Înseamnă că aseară n-ai pus zăvorul la poartă. - Lasă bre, că sunt de-ai casei, cei străini nu știu cum să deschidă poarta! Așa era. Zăvorul de la poartă nu se schimbase deloc de când erau copii. Aici rămăsese și sărăcia lucie din care plecase Meri, casa era și mai neprimitoare, cei doi bătrâni lâncezeau fiecare în colțul lui. Moșul stătea întins în pat iar baba cocoțată pe-o ladă mare, unde ascunsese toate lucrurile cusute și brodate de Meri. - Uite cine a venit! le întâmpină Tudor. O îmbrățișează pe soră și se întoarce spre Ema care stătea stupefiată că alții sunt mai săraci decât ea. - E fata mea cea mare, a vrut foarte mult să vă cunoască! - Vino la unchiu’! Semănă cu tine! Mamă, vino să vezi ce fată frumoasă are Meri! Baba vine, le privește pe amândouă și spune cu năduf: - Iacă, Tudore, și mă-sa era la fel, și ne-a făcut de râsul satului! - Lasă, mamă, tu ai făcut cu tata dracul mai negru decât era! Nu te lega de lucruri care s-au întâmplat demult! Acum bucură-te că au venit să ne vadă! Termină cu răutatea! Știi ce i-a făcut tata Saftei. Eram mic dar mi-aduc aminte că după ce s-a întors de la horă a bătut-o așa de rău că ați internat-o la balamuc în București! N-ați pomenit nimic de ea! Ați lăsat-o să putrezească acolo, o trăi, o fi murit? Părinți sunteți voi? O să vă bată Dumnezeu! Cine știe la ce cazne o să vă pună pe lumea ailaltă! - Mai tacă-ți gura, nu mă învăța tu pe mine cum să mă port! - Așa faceți și cu mine, mă țineți sluga voastră și tot nemulțumiți sunteți! Baba se cocoță din nou pe laviță iar moșul, ținându‑se cu amândouă mâinile sub burtă, trece pe lângă ele zicând: - Iaca, ați venit, mare scofală, două guri în plus la masă! - Ce are tata de merge încovrigat ținându-se de burtă? - Ce să aibă? De al dracului ce era! Anul trecut nu m-a lăsat pe mine să mă urc în podul casei, nu și-a pus bine scara și a căzut cu ea! Cred că și-a făcut o hernie. Și-a strâns locul vătămat cu un brâu, noaptea pisemne se-ncurcă mațele‑n el iar dimineața îl doare până se așează fiecare la locul lui. - Tudore, dacă știam că fac atâta supărare nu veneam! I-am stricat vacanța Emei! Uite cum s-a albit la față! Noroc că i-a făcut tată-su operație, altfel o podidea sângele! - Săraca fată, pare atât de liniștită și cuminte. Draga unchiului, nu te supăra, așa sunt oamenii bătrâni, au trecut prin vremuri grele, au suferit mult, sunt cu un picior în groapă, nu trebuie să ne punem la mintea lor! Aranjați bagajele în camera mea, eu am să mă culc în bucătărie, cât timp veți sta să ne simțim bine, trag o fugă la Vasile să-i spui că ați venit, are și el două fete și-un băiat care semănă cu fata ta. Cred că or să se înțeleagă, sunt cam de vârsta ei! O s-o ducă la dans, la noi tineretul se distrează, cei de vârsta mea se spetesc cu munca! Am plecat! Rămase singure, Ema n-a putut să se abțină, a luat‑o pe Meri în brațe și-a început să plângă la urechea mamei, să n-o audă baba, care le sfredelea cu niște ochi mici, sticloși, cocoțată pe laviță. - Mămico, șoptea Ema, acum înțeleg de ce nu vorbești nimic despre ei! Unchiul Tudor mi-a plăcut, dar bunicii sunt din cale-afară! Eu știam că oamenii bătrâni sunt buni! Ei când erau tineri cum au fost? - Tot așa, se împiedicau unul de altul prin curte, fiecare își făcea treaba lui fără să se bage în seamă! Cred că nu s-au iubit! S-au căsătorit să fie și ei în rândul lumii, ne-au făcut pe noi fără să simțim dragostea părintească. Așa cum creșteau găinile, porcul, vițelul, ca pe o necesitate. Uite-l pe tata! L-a pocit Dumnezeu pentru toate păcatele pe care le-a făcut! Nu-i băga în seamă, stăm câteva zile, dacă nu ne simțim bine plecăm, îl facem fericit pe tac’tu! Tudor s-a întors cu familia lui Vasile. Safta, cumnata, a sărit îmbrățișându-le pe Meri și Ema. Fetele ei și băiatul așteptau să fie prezentați. Erau țărani puțin mai scuturați, îmbrăcați destul de frumos. I-a făcut plăcere Emei. Vasile le îmbrățișa pe cele două rude cu privirea, nu îndrăznea să le atingă. - Vom merge împreună la dans! Tanti, o lași cu noi? O să-i placă, acolo nu sunt numai țărani ca noi, vin și fetele și băieții din oraș! Avem o sală specială, a tineretului, unde în fiecare sâmbătă și duminică ne distrăm! - O las, cum să nu? Vreau s-o distrați, că ăștia bătrâni au cam speriat-o cu primirea lor! Ea credea cu totul altfel. Vroia să se convingă pe pielea ei de ce eu în casă nu pomenesc nimic despre ei. Erau lucruri prea dureroase, nu vroiam să încarc inima copiilor mei! - Lasă, tanti, și cu noi se poartă la fel! Rămâne să venim sâmbătă pe la cinci s-o luăm pe Ema, acum vă lăsăm, că sunteți obosite, rămâneți cu bine! Sala era aranjată frumos. O orchestră cânta când muzică populară, când ușoară. Tinerii dansau ce le plăcea. Un bufet asortat cu băuturi și sandvișuri îi invita pe consumatori să servească ori de câte ori se termina câte un dans. Nicu a invitat fetele la bufet. Înaintea lor aștepta un băiat cam de treizeci de ani, de statură mijlocie, îmbrăcat elegant. Auzind vocea lui Nicu s-a întors și a rămas surprins că în afară de cele două surori băiatul era însoțit de fata asta frumoasă care parcă semăna cu el, decât că nu-i mijea mustața. - Te însori, unde ai pus mâna pe fată așa de frumoasă? Pe aici nu prea am văzut așa ceva! Unde ai găsit‑o? Nici nu se gândea că le poate jigni pe verișoarele Emei. Parcă nici nu erau acolo. - Nu este prietena mea! E vară-mea de la București! A venit în vacanță, încercăm s-o distrăm și noi puțin! E fata surorii lui tata. Au venit la Corabia pentru câteva zile. Era dornică să ne vadă, tanti Meri nu ne-a cunoscut până acum. Ema, îți prezint pe Gigi, băiatul primarului și profesor de matematică la școala noastră! - Gigi Apostolescu! se înclină el sărutându-i mâna. - Ema Popescu! se recomandă ea timidă, roșindu-se până în vârful degetelor de la picioare. Nimeni nu-i sărutase mâna până atunci, privind-o cu subînțeles, cu ochii lui care nu se vedeau de genele prea negre și dese care-i încadrau ochii. Lumini sălbatice țâșneau din privirile lui. Ema simțea cum rochița se aprinde ca o vâlvătaie, lăsându-i trupul de fecioară descoperit în fața acestui bărbat, care-și pironise privirile pe sânii care abia îndrăzneau să se facă prezenți. El își muta privirea din cap până-n picioare și invers. Și fără să-i ceară voie lui Nicu, o ia de mână spunându-i:- Ema, acordă-mi dansul acesta! și fuge ținând-o strâns, să n-o scape, pe ringul de dans. Fata trăia ca în vis. Lui îi era frică s-o strângă prea tare să n-o sperie, îi adulmeca parfumul imaculat de fecioară, se lipea de părul ei înmiresmat și negru spre albastru, rochița de mătase fredona o melodie auzită numai de ei doi. Dansau într-una, orchestra se oprise demult. Ema se lăsa vrăjită de dansul acesta amețitor, piruetă după piruetă, simte că i se face rău. O voce îi șoptea: ”Nu-ți fie frică, Ema, dansează, dansează, toată lumea vă privește, sunteți minunați, ai uitat că te-ai operat? N-o să mai ai ”hemoragie de sânge pe nas”!” Dar dansul acesta prea o amețise. Își lăsă capul pe umărul partenerului spunând ca pentru sine: ”Cred c-am să leșin, nu pot continua!”. O ține strâns în brațe și din ce în ce micșorează ritmul, fata se lasă condusă încet, încet. El o depune pe scaun și-o așteaptă să-și revină. Gigi n-a întrebat-o ce s-a întâmplat. Era de prisos, aceleași sentimente le-a încercat și el. Bine că fata l-a trezit cu șoaptele ei la realitate, altfel s-ar fi prăbușit în mijlocul ringului și s-ar fi făcut de râs. Ce stimă ar fi mai avut elevii pentru el? Și doar era fiul primarului. Cum era să-l facă pe tată-su de râs? Când au plecat acasă, cele două surori o priveau invidioase pe verișoara lor, care reușise să-i fure inima profesorului. Nici una dintre ele nu reușise acest lucru. Nicu era mândru că vară-sa de la București a făcut așa o impresie bună. O bucată de drum au mers fără să vorbească. Vorbele erau de prisos. Când au ajuns în fața casei lui Nicu, acesta le‑a spus surorilor că o conduce pe Ema. - Nu este nevoie, pe domnișoara o duc eu acasă! Sper că ai încredere în mine! O duc vie și nevătămată. - Tu ce zici, Ema? întrebă Nicu puțin îngrijorat. - Da! Lasă, mă duc cu dumnealui! Rămași singuri, vraja care-i cuprinsese în timpul dansului începuse să-i cuprindă din nou. El se uita la ea cum mergea cu capul aplecat, parcă număra toate pietricelele pe care le călca. O mângâia cu privirile lui printre gene, oprindu-se foarte insistent pe sâni. Nimeni nu-i privise sânii cu atâta insistență. În ultima vreme se făcuseră cam obraznici, parcă sfidau și vroiau să iasă din rochia care-i acoperea. La gândul acesta fata zâmbea, unui gând numai de ea știut. Nelu scria un articol pentru gazeta fabricii. Ea se apropie de el și-i acoperă hârtia pe care scria. Băiatul ridică ochii mirat. - Nene, nenică de frică, te rog și eu ceva! - ? - Te rog, pune-mi și mie mâna pe țâțici! - Ce? Ai înnebunit? Să nu vii cu chestii d-astea la mine! De unde ai scos-o și p-asta? - Mi-au spus fetele la școală că, dacă nu te mângâie un băiat, rămâi cu sânii mici! Și n-o să mă mărit! Din clasă ale mele sunt cele mai mici! - Lasă prostiile astea! Nu e adevărat! Încă ești prea mică. Au timp să-ți crească. Iar eu nu pot! Îți sunt frate, nu mă face să te bat ca atunci la Buzău, când tăvăleam fetele în cotețul de găini și ți-ai dat și tu chiloții jos! Așa ceva între frați nu se face, asta se numește incest! Să-ți intre bine în cap! Nu te lua după incultele alea de la școală! Ema, plină de rușine, începe să plângă. Plecă de lângă Nelu cu senzația că s-a făcut de râs. El pe toate le știa. Văzând-o așa dezamăgită o chemă înapoi, îi era milă de sora lui care mereu avea nevoie de el. - Ema, vino aici! Hai, uite, îți pun mâna să vezi că nu este adevărat și să te convingi că cele de la școală sunt niște proaste! Și întinzând mâna spre sânul fetei abia a atins sfârcul cu vârful degetelor. - Ei, acum ești mulțumită? Du-te, să-mi spui și mie dacă a avut efect această experiență! Și acum băiatul ăsta din Corabia nu-și lua ochii de la sânii ei. Oare îi crescuseră? De rușinea lui Nelu, n-o interesa dacă au crescut sau nu. Deci crescuseră, de-aia nu-și mai lua ăsta ochii de la ei. - Ema, nu te supăra pe mine! Nu-mi pot lua ochii de la sânii tăi! Am avut relații cu multe fete, dar niciuna nu m-a impresionat ca tine! Am fost și căsătorit. Acum sunt în divorț. Dacă ai răbdare să mă aștepți mă căsătoresc cu tine! M-am îndrăgostit din prima clipă când te-am văzut! Când mă întorc acasă vorbesc cu părinții să vii cu mama ta să vă cunoască și ei. - Dar eu nu pot să mă mărit! Sunt în clasa a noua de liceu (ea evita să adauge și școala profesională)! Vreau să-mi termin liceul și să mă fac profesoară de literatură sau de desen! - Nu-i nimic! Ne căsătorim și clasa a zecea o faci aici, la Corabia! Sub îndrumarea mea îți va fi ușor. Mama se va ocupa de gospodărie, te va iubi ca pe o fiică. Am o mamă foarte bună! Eu am uitat să-ți spun, eu predau matematica. Ce întâmplare să-i facă curte și s-o ia de nevastă un profesor de matematică, ea care simțea când era la tablă că se învârtesc toate cifrele în fața ei. Meri a fost încântată de povestea Emei. Fata ei să se mărite cu cel mai înstărit băiat din Corabia. Le va arăta ea părinților și corăbienilor cine este ea și ce copii a crescut! Îmbrăcate și aranjate frumos au fost gata când Gigi a venit după ele. O curte frumoasă în care trona o casă de bun gust, atât pe dinafară cât și pe dinăuntru. Părinții erau de treabă, oameni cumsecade, mândri de băiatul lor. - Băiatul meu s-a îndrăgostit de fata dumitale! După o căsătorie nereușită, îl vedem din nou îndrăgostit! Băiatul e cam mare față de fată, dacă pe dumneavoastră nu vă deranjează, pe noi nici atât. Să-și termine el divorțul, fata clasa a noua de liceu și ținem legătura, în toamnă îi căsătorim. În casa noastră au de toate. Ea nu are nevoie de nimic. Gigi mi-a sugerat că puteți lăsa fata de-acuma dacă aveți încredere, suntem oameni serioși! - Nu pot să las fata! De câte ori am venit la părinți mi s-a întâmplat câte o nenorocire. M-ar omorî bărbatu-meu să mă duc fără fată la București! E mult mai bine cum ați zis la început. - Bine, cum doriți, eu nu vreau să forțăm lucrurile, trebuie și Gigi să aibă răbdare, așa ne-a făcut și cu prima soție și până la urmă nu s-au înțeles! Da, e bine așa! - Haideți, dragă, să servim masa! intervine stăpâna casei. Toți mâncau, numai băiatul în loc să mănânce ca ceilalți o sorbea pe Ema din ochi. Genele de pe pleoapa de sus se îngânau cu cele de jos și atunci fata, fără să-i distingă ochii, simțea cum valuri de fiori o cuprind. Numai când își lăsa ochii în farfurie scăpa de starea aceasta neîntâlnită până acum. Întoarse acasă au povestit lui Tudor cele întâmplate. - De, ce să zic! Băiatul e o partidă bună, nimeni de aici nu a pus mâna pe el! Și prima nevastă a cunoscut-o la facultate la București. Tot frumoasă ca fata ta era. Nimeni n-a aflat de ce s-au despărțit, ea a plecat înapoi de unde a venit. Pe ale noastre nu prea le bagă în seamă. Și fetele lui Vasile sunt moarte după el. Ce n-ar da cumnata noastră să pună coronița de mireasă la una din fetele ei! - Vreau să stau încă o săptămână, să-l cunoască fata mai bine, a luat-o prea repede, poate nu sunt potriviți! Te deranjează? - Nu, vai de mine! Mi-ați umplut casa de când ați venit! Nu vezi ce viață duc eu alături de ăștia bătrâni? Sunt ca două pupeze. Nici o fată pe care am plăcut-o n-au primit-o să le fie noră. Și așa au trecut anii, am îmbătrânit și am rămas singur fără copii, să-i slugăresc pe ei, și tot nemulțumiți sunt! Să-i bată Dumnezeu, că numai rău ne-au făcut! În fiecare zi Gigi venea și-o lua pe Ema. O plimba prin locuri unde erau singuri. Se așeza cu capul în poala ei și‑i recita poezii de Eminescu. Se contopea în cele două roluri, când în Luceafărul brunet cu plete negre, când în cel blond cu plete aurii. Ema îi răspundea recitând replicile fetei de împărat. Discutau despre cărți. Era surprins că fata citise chiar cărți pe care el nu le găsise. Dar el nu-l avea frate pe Nelu. Fiecare gândea în sinea lui că asta e dragostea adevărată. Că vor rămâne împreună până la sfârșitul vieții, nimeni și nimic nu-i va despărți. În cele două săptămâni, Ema se maturizase, gândea ca o fată mult peste vârsta ei. Gigi a vrut să le conducă singur la gară. Și-au luat rămas-bun conștienți că se vor vedea cât de curând. El trebuia să vină peste puțin timp la București. Când să urce în tren Meri s-a lovit de nevasta lui Vasile, care lua și ea același tren, ținând o bocceluță în mână. - Unde te duci tu? Nu ne-ai spus că iei același tren cu noi! - În ultimul moment m-am gândit să merg și eu cu voi la București! Cred că nu vă supărați! Am auzit că acolo se găsesc de toate! Poate iau și eu rochițe frumoase pentru fetele mele, așa cum are Ema! Ele spun că așa i-a luat mințile profesorului, cu hainele astea cu care ați venit voi de la București! Meri începea să se simtă jignită. Auzi ce îndrugă asta! Uite acum se duce acasă la George cu coadă după ea. - Să știi că rochițele Emei eu le-am făcut! N-o să găsești în magazine așa ceva. Dacă îți dădea prin cap mă întrebai cât stăteam la Tudor și te învățam și pe tine, nu trebuia să bați drumul ăsta până în capitală! - Sunt curioasă să văd și eu Bucureștiul! Nu am fost niciodată în afara Corabiei. Voi n-ați ținut de neamuri ca noi! V-ați răcit de familie și tu și frate-tu Niță, cizmarul. Dacă nu mă primești tu mă duc la el. Nu este nicio supărare! Ema stătea cu gura căscată la cele două femei, care nu terminaseră de vorbit. Un sentiment de neliniște o cuprinse. Nu, femeia asta era prea insistentă, urmărea ea ceva! Îi venea s-o dea jos din tren, să se ducă de unde a venit. Nu i-a inspirat niciun pic de simpatie de când a văzut-o. În gară le aștepta Nelu. Ema îi scrisese la începutul săptămânii de ziua când trebuia să se întoarcă. Nu-i pomenise nimic de idila ei. Îi era frică și rușine. Cum să-i spună ea lui că se mărită când nu și-a terminat nici liceul? Cei din casă nu s-au bucurat că au venit cu trenă după ele. Era și o femeie nesuferită care iscodea tot ca proprietăreasa. La masa de seară era o atmosferă cam tensionată. Un om străin întotdeauna le strica atmosfera de familie. Ei se simțeau bine numai împreună, fără nimic din afară. - Nu le spui nimic, cumnată, de măritișul Emei? Nelu și George s-au uitat la cele două în același timp. Motanu și Viorica au început să râdă. - Ce măritiș? întrebă Nelu iritat. - Asta e chestiune de familie, când vei pleca tu acasă avem tot timpul să discutăm! - Hai, că mă interesează și pe mine! Dacă n-ai curaj, hai că le spun eu! Ema se mărită cu profesorul nostru de le Corabia! Amănuntele nu le cunosc, vi le spun ele! - Bre, mămică, ți-ai pierdut mințile? Ema este un copil! Are timp de măritat. La vârsta asta e ca și cum ai vinde-o! Omul ăsta ar trebui împușcat. Nu vezi că i-a sucit mințile? - Eu ar trebui să plec la Corabia, nu am ce căuta aici! Mi-am terminat treburile! Mă duc! Am să trec pe la primar să-i spun ce-l așteaptă pe fii-su la București! După ce că s-a uitat la fata voastră, care după câte văd cum stați, nici zestre nu are! Eu am două și le-am făcut demult! La una de-a mea nu putea să se uite! Așa-i trebuie, să-l amenințe un terchea-berchea că-l împușcă. - Tanti, măsoară-ți cuvintele, nu mă jigni! Nu știi cu cine stai de vorbă! Eu nu sunt un analfabet ca băiatul dumitale! Iar cu domnul profesor pe care îl aperi, are doar avantajul că s-a născut cu câțiva ani mai devreme decât mine! - Meri, sare furios George, de ce ai adus scorpia asta după tine? Nu vezi că ne insultă băiatul? Pleacă, femeie, să nu te văd în casa mea! Te porți ca o străină, și când ai venit te țineai că ești neam cu noi! - Iacă, plec! Frumos vă șade, vine omul în casă la voi și uite cum vă purtați! Halal să vă fie! Parveniților, vă credeți orășeni, da, ce, noi nu suntem de la Corabia. Mare scofală! A plecat bombănind de una singură. De atunci nimeni n-a mai văzut-o. În zilele următoare Meri și Ema se chinuiau să încropească o zestre. Da! Cumnata avea dreptate. Chiar dacă fiica ei era de la București nu putea să se ducă în casa socrilor cu mâna goală. Și așa au început să apară fețe noi pe pernele dăruite de ruși, plapuma a fost refăcută, păturile și celelalte așternuturi așezate în cutii să nu se atingă cineva de ele. Numai Nelu, întors de la fabrică și seral se uita îngrijorat la mamă-sa și soră-sa, care croșetau până noaptea târziu metri de danteluță pentru schimburile de pat. Papiote albe erau înghițite cu repeziciune de cele două croșete, de parcă nu se mai săturau. Ema nu se gândea că se apropie noul an școlar la cele două școli. În mintea ei de copil gândea că totul se va aranja, fără atâtea eforturi ca până acum. Câte fete de vârsta ei se loviseră de numeroasele necazuri care o urmăreau fără milă? Poate căsătorindu-se va putea să-și ajute familia așa cum făcea Nelu, școala o va termina mult mai ușor. Va da examen la Litere. Pe cel de pictură nu îndrăznea să-l bage în gândurile ei. Și totuși n-a înțeles de ce Nelu se opunea acestei căsătorii. Doamne, de s-ar purta frumos cu Gigi când va veni! Pentru ea conta ca cei doi să se placă. Și timpul trecea. Din Corabia nu primea vești nici bune nici rele. Pe fată începuse s-o îngrijoreze tăcerea celui care trebuia să vină. Prin gând îi trecea să-i scrie o scrisoare, să-l întrebe ce s-a întâmplat. Valuri de rușine o cuprindeau. Și atunci renunța. Era presată totuși de timp. Ea spera să-și termine școala la Corabia, acum zilele erau numărate, nu va veni! Poate că tanti s-a ținut de cuvânt și i-a transmis vorbele lui Nelu. Acesta nu era un motiv să nu vină, trebuia să se convingă cu ochii lui dacă era adevărat sau nu. Începerea școlii a găsit-o pe Ema tot frământându-se de cele petrecute încă o dată în defavoarea ei. S-a dus la școală vlăguită și obosită. Când a coborât din tramvai o voce cunoscută a strigat-o: - Ema, Ema, de ce mergi așa grăbită? M-ai văzut, sunt sigur, și ai vrut să mă eviți! Era Romulus, care o văzuse când tramvaiul trecea pe lângă el. Ema nu-l văzuse, nu vedea pe nimeni. Trăia ca într-o transă. Dăduse voie să intre în lumea ei unui nou-venit, îi acordase atâta încredere, iar el uite cum s-a comportat! Era ca un blestem, toți cei care o iubeau și îi iubea dispăreau fără să le cunoască motivele. Și acum uite, Romulus îi reproșa că se face că nu-l vede. - Chiar nu te-am văzut! Sunt în întârziere. Nu vroiam să-l supăr pe Ghițoiescu din prima zi. Știi cum e! - Eu anul acesta termin, abia aștept să-mi iau serviciu! La sfârșitul anului ai să fii invitata mea de onoare! Mama are de gând, dacă termin cu medie mare, să sărbătoresc cu câțiva colegi și colege. Ai să vii? - Da, sigur! Să ne vedem noi sănătoși până la anul! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate