- Unde-ai fost așa mult? întreba Mihăiță cu o mână jumătate în buzunarul rupt al pantalonilor prea scurți și cealaltă scărpinându-se pe bubele dulci.

Nu știu de ce le spuneau „dulci”, arătau groaznic, maron-gălbui spre albastru de la tinctura, ce căzuse în acea vreme peste lume.

- Am fost în oraș, cu tramvaiul până la o lupoaică din piatră cu doi copii sub ea tot din piatră, într-o casă la care-i zice grădiniță, cu mulți copii, un castan și fără flori. Tu mergi la grădiniță?

- Nu, și nici cu tramvaiul nu prea mergem. Noi avem grădiniță sub fereastră și un liliac și mama Lila n-are bani.....
- Nu costă acolo pe strada cu case gri și groase, e fără bani și sunt copii mulți cu tați muncitori, că partidu' ne iubește și noi acolo desenăm, facem pipi dimineața și seara și cântăm...
- Eu nu știu să cânt, d-aia nu merg la grădiniță. Crezi că partidu' nu mă iubește, dacă nu merg la grădiniță.... ?

- Ne iubește pe toți, am învățat poezii și să folosim o ascuțitoare, tu ce-ai învățat ...?

- Eu am fost la pâine , am dat la porc, am strâns ștevie și sticle goale cu mama Lila și le-am vândut , am fost la piață, am vândut prune din prunul ăla, ăla unul, dar poezii n-am învățat...Ah, am auzit de Gică Petrescu și Irina Loghin......adică cine a pus cârciuma în drum.....păi cine?! – auzi tu, ne-a Sandu la Barieră și unu Iohan Ștraus, care stă pe la stația Venus.....hahahahah

- Ah, ăla care e mai bătrân decât toți cu o barbă albă și crezi că ține vioara cu oasele degetelor? Crezi că ei au pus cârciuma în drum?....Nu cred... Eu cred, că au pus-o nemții la loc, când au venit cu tancurile și bariera au făcut-o turcii și nu rușii......așa se povestește la grădiniță......ziceam eu sigură pe mine din cele auzite la săptămânalul, unde ne-am format toți după liniile partidului atot-iubitor. Și apoi continuam:
- Tu știi poezia asta: dai în mine , dai în tine, dai în fabrici și uzine ...și mai știu una: vreau să mă fac brigadier, o lopată și-o mistrie....ah, mai departe am uitat....
- Ce frumos! oftă Mihăiță scărpinindu-se și pe genunchi, că și ăia erau albaștrii și vineți de la iod.
- Nu fii supărat, le învăț și ți le spun când vin acasă și poți să le înveți și singur și când vine partidu' să te întrebe le știi și dacă mă iubește pe mine, te iubește și pe tine, că partidu' iubește copiii și muncitorii și în toate poeziile sunt copii care muncesc....

- Tu te-ai plimbat cu un camion acolo la tine la grădiniță?
- Nu, acolo după ce mă dau jos cu mama din tramvai e un parc, bănci goale că n-ai voie să stai pe ele, stau porumbeii și niște polițiști obosiți, camioane n-am văzut.
- Eu m-am plimbat cu Costel, fratimui....am fost pe șosea seara până în sat să luăm porumb și cartofi de pe câmp, dar mi-a spus să nu spun. Când mă fac mare vreau si eu să fiu șofer și să am mașina plină de porumb și cartofi....
- Da ce să faci cu atâta porumb....
- Pai să nu mai strângem sticle și stevie, tu ai mâncat ștevie....?
- Nu, mama a zis că e pentru porci....
- E bună.....și noi o mai dăm si la porci, dacă strâgem mai multă....Ce e aia ascuțitoare? eu n-am.
- Pai o lebădă mică sau o broască cu o gaură unde bagi creionul și se face ascuțit și scrie subțire...
- Vreau și eu...
- Îi spun mamei, dar și eu vreau să merg cu tine să strâng sticle si ștevie....
- Bine, haide.....

Și așa ne alergam pe lângă strada cea pavată, faimoasa șosea Măgurele în căutare de tot felul de frunze, pe care sigur nu le puteam identifica noi ca fiind acea ștevie care se mâncă. Culegeam ce credeam că ar putea fi, ne-o băgam prin buzunare, Mihăiță își punea șapca la dispoziție, apoi mai și fluiera și stăteam de vorbă despre politică și partid și iubirea care plutește din toate unghiurile orașului.

I-am descris fiecare stație dinspre Rahova spre Piața Unirii, i-am spus că undeva e un gard mare în fața căruia oprește tramvaiul și se văd păuni.
- Cum arată ăștia de zici că îi cheamă păuni?
- Niște păsări mari, mult mai mari decât curcanii lui Mitică, ăla cu tanti Veta de vinde borș. Și pene rotunde și colorate.
- Și nu zboară?
- Nu i-am văzut, cât stă tramvaiul în stație nu zboară, dar scot niște țipete lungi, supărate cred, cam așa cum auzi la sfărșit de nuntă.
- Ai auzit tu din tramvai?
- Da, geamul e deschis la tramvai, cu mama mă așez mereu acolo și aștept și ea zice „der Pfau”, păunul, „die Kirche” biserica, „die Nonne” călugărița....
- Adică tu înveți tot timpul d-astea? Eu am auzit că o călugăriță e o femeie fără casă și bărbat.....o femeie neagră toată....
- Mama zice că sunt femei bune și se îmbracă așa că sunt sărace și toată ziua se roagă....
- Și mama Lila se roagă, adică zice: dă-ne doamne ștevie, sticle și tata Petre să vină acasă cu banii.....eu nu mă rog la nimic, eu dacă l-aș vedea pe Dumnezeu, i-aș spune să-mi dea o baltă ca să stau numai eu să pescuiesc singur și un camion ca să am tot timpul porumb.

- Mama mea se roagă numai la biserică, dar nu i-a cerut lui Dumnezeu ceva, a zis tatăl nostru și s-a uitat în jos, și din când în când mă strânge mai tare de mână, cred că vrea să-mi zică ceva, dar în Biserică nu se vorbește...

- Adică mama ta nu cere nimic, păi atunci de ce se roagă?
- Păi zice tatăl nostru și cred că ajunge, că și eu trebuie să spun seara înainte de culcare, dar mi-a zis că nu e frumos să-i ceri ceva special....ceri ceva doar lui Moș Gerilă....
- Eu nu-i mai cer Moșului nimic, că nu mi-a adus niciodată nimic.
- Îți dau eu, mie îmi aduce bomboane în staniol roșu și rece, câteva portocale, ciorapi și am și câteva pușculițe din piatră. Tu n-ai un pește din sticlă? Eu n-am , mama a zis că nouă nu ne aduce pește din sticlă...

- N-avem nici noi, dar am văzut la Tanti Petra, are doi, unu albastru și unu verde....poate a obosit moșu acolo și le-a pus la fereastră.

- Păunii mai cântă ca și cucuveaua aia pe care o auzi și tu....

- Vai, așa cânta? Aia aduce moartea, tu nu știi cum își pune mama Lila basmaua peste ochi, când o aude......
- O cucuvea nu aduce nimic, a zis mama, ea cântă noaptea pentru că zboară noaptea, ein Nachtvogel....
- Cred că mama ta nu știe ce rea e cucuveaua, să stingi lumina repede dacă o auzi......eu suflu în lampa de gaz, că lumină nu mai avem, n-avem bani.

- Bina, dacă mă lasă mama sting lumina, când aud o cucuvea. Dar crezi că ea e moartea, care l-a luat și pe Costică din Vale, că am auzit că a dat cu dtt contra muștelor și a căzut mort...

Nea Costică așa și murise, în lupta lui continuă cu muștele. Abea se găsea în piață noua pompă cu dtt contra muștelor, iar cei care aveau ceva bani, nu mai foloseau pliciul. Nevasta lui, tanti Stana, lucra la o grădină a unor familii mai înstărite pe șoseaua Măgurele, familia Vasile, florari de câteva generații.
Când a venit tanti Stana într-o zi acasă l-a găsit lungit pașnic pe pat, dar casa era sub o ceață de dtt și muștele zăceau și ele toropite de zeama otrăvitoare.

Înmormântarea nu a fost cine știe ce pentru noi copiii. Nu prea aveam voie să mergem seara până la capătul străzii. Dar ceilalți copii vecini de pe acolo veneau cu descrieri, cum că muștele nu s-au lăsat cu una cu două, ci apoi au venit și au umplut camera. Bătrânele străzii seara se strângeau și mergeau în grup să îl plângă, iar noi le invidiam, că știam că acolo se mânâncă și se râde.

De la dispariția lui Nea Costică nici noi n-am mai folosit pompa, de teamă să nu ne asficțiem de mirosul înnecăcios. Apoi pe piață au apărut niște panglici cleioase, pe care muștele rămâneau lipite una lângă alta. Iar la ușa magaziilor se putea vedea și un fel de perdea din plastic în formă de perle de tot felul de culori prin care puteai trece.

Noi am pus uși de sită, vopsite în verde cu un foraiber pe care eu nu-l închideam, să poată intra și pisica în casă, când n-o vedea mama.