poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2285 .



Visul
proză [ ]
Tălmăcirea

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [GicaProcontra ]

2010-09-02  |     | 



După ce plecase Marina, Gogu se culcase din nou, pirotind o bucată de vreme. Și pentru că nu putuse să se dezmeticească de-a binelea, se dăduse la marginea patului, unde, stând și aici și moțăind de clipe bune, avusese impresia că îl cheamă cineva afară.
Inima încă i se zbătea cu putere în piept, în timp ce el rememora atât coșmarul din care de-abia scăpase, cât și trezirea.
Marina îl strigase disperată, în timp ce mâinile lui se vânturau caraghios, imitând parcă figuri din artele marțiale, iar picioarele îi pedalau vârtos în cearșaful cu care fusese acoperit și care i se înfășurase în jurul labelor. Totodată, din cauza frământărilor, corpul i se așezase aproape de-a curmezișul patului.
Marina, îmbrăcată în negru – era pregătită de plecare –, se aplecase ușor asupra lui și îl zgâlțâise cu putere.
Gogu deschisese ochii mari și se ridicase în șezut. Se uitase la ea holbându-se și continuase să se apere cu mâinile, ale căror mișcări, și mai energice, se transferaseră de data asta asupra ei.
După câteva clipe însă acestea se potoliseră și el își rotise prin cameră privirea năucă. Apoi își plecase ușor ochii și Marina înțelesese că soțul ei își dăduse seama, în sfârșit, unde și cu cine se afla.
Cu această convigere în suflet, ea părăsise casa, spunându-i că nu mai are timp de stat.
Ridicându-se încet, se clătină, trăgându-și pantalonii pe el și ieși afară.
Liniștea albastră a dimineții nu era spartă decât de ciripitul vesel al unui stol de vrăbii gureșe, care se zbânțuiau din pom în pom.
Privi buimac către uliță. De dincolo de poartă, capul colțuros al lui Toma lu’ Opinteală părea spânzurat între două țambre.
Părul răvășit, parcă aruncat cu furca, o mustață, la fel de neîngrijită, lăfăindu-se pe buza superioară – care, aproape în permanență, îi stătea ridicată, lăsând să i se vadă, pe linia mediană, doi incisivi lungi și lați, ca niște tesle, înnegriți și cariați –, ridurile adânci de pe frunte și din jurul gurii creau impresia unei fețe impenetrabile, dominate de un zâmbet forțat, aproape un rânjet.
Toma îi dădu fonfăit binețe lui Gogu și intră. De la poartă și până ajunse lângă el, nu-și dezlipi privirea de pe chipul acestuia.
Gogu scormoni și el în ochii negri ca pana corbului ai musafirului, dar nu găsi nimic care să-i dea vreun indiciu.
După câteva clipe, Toma începu să vorbească, mișcând ușor doar buza de jos.
Visase și el, în noaptea pe care tocmai o încheiase. Văduva Neagră îl căutase pentru a i se plânge. Venise cam neglijent îmbrăcată. De fapt, ce neglijent?! Venise chiar despuiată. N-avea pă ea decât niște chiloței și era cu lamelele goale.
- Cu ce, mă? – își încruntă Gogu sprâncenele.
- Cu lamelele goale, repetă Toma. Dar văzând că fruntea acestuia nu se descrețește, completă: Cu… țâțele, adică.
- Aaa! Cu mamelele, mă.
- Păi nu-i totuna?
- Ai vrea tu… Așa. Și?
Trezit din buimăceală, Toma reluă povestea Văduvei Negre. Că ea să dusese să facă plajă p-o bancă-ntr-un parc. Și taman atunci, el, Gogu, trecuse p-acolo și ea încercase să-l atragă într-o discuție de afaceri. Da' el nu-i dăduse nicio atenție. Ba, mai mult, o ocolise mișelește și în final o luase la picior. Și degeaba să străduise ea să-l ajungă. Fiindcă nu putuse să alerge atât de repede pă cât de tare fugise Gogu. Că ea îl așteptase ca s-o pună cu el de-o afacere. Și că toată tărășenia să petrecuse la ieșirea din Þesătorie, când ea voise să-i spuie că, decât să devină concurenți și șă-și macine averile, puterile și nervii într-o luptă surdă, al cărei rezultat ar putea fi catastrofal pentru amândoi, mai bine și-ar uni forțele și ar avea numa' de câștigat.
Pentru asta, Gogu n-ar trebui să facă mare brânză. Ar restructura o parte din personalul Þesătoriei, iar spațiile rămase libere i le-ar pune ei la dispoziție.
La rându-i, Văduva Neagră ar veni cu suratele aici unde ar da în folosință o nouă linie tehnologică de produs pânză.
Toma se arătase mirat, iar în colțul gurii, peste obișnuitul său zâmbet-rânjet, începuse să-i înflorească un surâs abia schițat. De ce să restructureze Gogu o parte din atelierele de țesut, pentru a înființa ea altele care să facă același lucru?!
Aaa! El, Toma, nu știa nimic în legătură cu această chestiune?! Păi atunci, stai așa, că-i explică imediat. Dintre toți păianjenii, ea, Văduva Neagră, face pânza cea mai bună. S-a scris și-n ziar…
Dar cum pe fața lui Toma surâsul tindea să se accentueze, figura lui căpătând expresia omului infatuat, Văduva Neagră continuase cu și mai multă perseverență. Dacă ei, aici la țară, nu primeau ziaru' ăla, ea să angaja să li-l aducă personal și chiar să li-l citească, pentru a să convinge toată lumea că firul făcut de ea este mult mai solid și mult mai rezistent.
Însă dându-și seama că zâmbetul lui Toma ar fi putut exploda în râs, îi aruncase bomba: Ei bine, ea știa deja că și Gogu voia să facă același lucru.
- De unde știe? sări acesta ca ars.
Însă, pentru că Toma rămăsese cu gura căscată – vrusese parcă să-i spună că taman asta n-o întrebase –, Gogu își răspunse singur, gândindu-se că serviciile secrete îi și aflaseră intențiile. Nu-l văzuse el, la televizor, pă dom’președintele, atenționându-i pă domnii miniștri că le sunt ascultate telefoanele?… Ei, drăcie! Păi el nu vorbise cu nimeni la telefon despre așa ceva. Atunci, de unde? Ș-apoi el spera să obțină o producție bună de pânză cu păianjenii pe care-i avea.
Ce ți-e și cu spionaju’ ăsta industrial! gândi Gogu cu voce abia șoptită, ceea ce-l făcu, totuși, pe Toma să se dezmeticească și să-i spună că dacă el nu vrea, Văduva Neagră zisese că să duce și își caută alt tovarăș.
Constatând însă că interlocutorul său își pironise privirea undeva, în gol, înspre catapeteasma din fața casei Bunicilor, buza de jos a lui Toma se opri, iar cea de sus rămase la fel de ridicată, expunând cei doi incisivi înnegriți și cariați…
Gândurile lui Gogu se îndreptaseră de mult către avalanșa de păianjeni pe care o visase, către atelierele de țesut pânză și către tot ce ar fi însemnat, pentru el, această afacere.
Plănuise într-adevăr, de câtva timp, înființarea unei crescătorii de păianjeni. Nu mai ținea minte de unde, dar aflase că din firul din care își țes ei pânza se poate confecționa o vestă antiglonț performantă.
Se gândise chiar și la câțiva consăteni pe care să-i angajeze. Printre ei, ultimul admis fusese tocmai acest Toma lu’ Opinteală, despre care, la început, nici nu vrusese să audă. Nu numai că era fonfăit și nici mintea nu prea îl ducea la multe, dar era așa de frumos…că și păianjenii s-ar fi speriat de el.
Și totuși, într-una din zile, Toma se prezentase la Gogu cu o idee trăsnet, care constituise și argumentul suprem al admiterii sale.
În cadrul Complexului, un compartiment anume era destinat asigurării hranei lucrătorilor. Membrii acestuia, fie printr-un sistem de achiziții, fie prin licitație cu strigare, ambele bine puse la punct și bine controlate, pentru a îndepărta orice suspiciune de fraudă sau de mituire, urmau să facă aprovizionarea cu tot felul de vietăți, cum ar fi: muște, țânțari, gândăcei precum și alte gâze. Ca viitor angajat, Toma – care ceruse nici mai mult, nici mai puțin decât șefia acestui compartiment – dăduse marea lovitură, propunându-i o soluție care lui Gogu îi stârnise interesul. În rația alimentară zilnică a păianjenilor, să fie introdusă, în funcție de talie și de masa corporală, o cantitate riguros stabilită de Drosophila melanogaster. Ei bine, musculița asta bețivă, saturată cu alcool, o dată ingurgitată, le va mări lighioanelor pofta de mâncare, acestea se vor dezvolta bine din punct de vedere ponderal, ceea ce va duce, inevitabil, la o creștere atât a ratei natalității, cât și, mai ales, a puterii lor de muncă și, implicit, a producției de pânză.
Ei da! străbătu din nou, abia perceput, dacă cineva i-ar fi putut citi pe buze, gândul lui Gogu. Dar ce te faci cu calitatea firului? Din această perspectivă, Văduva Neagră era o soluție mai bună.
- Și cu ceilalți păianjeni ce fac? se trezi Gogu vorbind de astă dată cu voce tare.
Buza de jos a lui Toma începu să se miște iar. Văduva Neagră avea soluție și pentru asta. Gogu i-ar redistibui pe la celelalte secții, pentru diverse munci de interes obștesc, iar pe măsura vacantării unor posturi, aceștia puteau fi reîncadrați în meseria lor. Sau, și mai simplu, introducea munca în trei schimburi. Ș-atunci, să fie el sigur, va trebui să mai facă angajări. Iar din pânza creată de toți, se vor face tot veste antiglonț, însă pentru gloanțe mai puțin sau deloc ofensive, cum ar fi gloanțele oarbe, care se folosesc în timpul manevrelor militare, în filme sau chiar în scop de apărare, pentru a evita unele accidente. Că doar s-a văzut, printre altele, câți soldați în termen și-au luat viața în ultimul timp, împușcându-se din joacă sau din motive personale.
- Bine, bine, zise Gogu. Și ce mai vrea Văduva Neagră?
Aici Toma nu știa dacă lui Gogu îi va conveni sau nu. Văduva Neagră îi cerea cincizeci și unu la sută din acțiuni și conducerea întregului Complex, care urma să devină un concern.
- Vaaai de mine! se gândi Gogu cu voce și mai tare. Cine-i dă ei atâtea aprobări pentru înființarea unui concern?
Da ce vorbea el? Până la aprobări, dacă le suflă cineva afacerea de sub nas?! Cineva mare, bineînțeles. Vun magnat; vun parlamentar. Sau, de ce nu, vun mogul de presă. Ce, nu s-a mai văzut?!
Singurul care îi alungă îndoiala fu același Toma. Văduva Neagră îi făcuse mărturisiri complete. Iar în clipa în care își începuse destăinuirea, aceasta devenise blondă.
Și, și atunci, ca și acum, buza lui de jos nu se mai mișca ușor, ci, împreună cu barba, începuse să-i tremure de-a binelea. Broboane mari de sudoare îi umpluseră fruntea și i se scurgeau prin ridurile feței asemenea apelor învolburate de munte, curgând prin albiile lor înguste.
Toma nu-și putuse da seama dacă schimbarea la față a Văduvei Negre fusese o scăpare din partea ei sau un argument, ca să fie credibilă.
Pentru că ea îi zisese doar atât – că venise deghizată ca să nu fie recunoscută.
În privința temerilor, prietenul lui să stea liniștit. Chiar înainte să vină încoa, trecuse pă la șefu’ ca să-i ducă o prăjitură. Și după ce șefu’ o consumase și, de bună ce fusese, să linsese pă dește, îi spusese: "Du-te în satu’ cutare și caută-l pă unu’ Gogu, din neamu’ lu’ Ștremeleag. E băiat bun și e bine crescut. Spune-i că-l rog io să te ajute." Apoi a luat poziția de drepți și, salutând militărește, a mai zis: "Să trăiți! Bine?"

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!