Biroul primarului. Un bărbat vârstnic, în costum clasic și cu cravată oarecum demodată, excesiv de amabil, întâmpină prima persoană înscrisă pentru audiență.
- Domnule Cumințelu, i se adresează primarul urbei, ați solicitat locuință, cunoaștem situația dumneavoastră specială. „Persoana” ne-a vorbit despre cazul dumneavoastră...
- Domnule primar, eu sunt...
- Știm, domnule Cumințelu, știm cine sunteți, hâm!, știm foarte bine. Luați loc, luați loc! „Persoana” care..., dar să lăsăm asta..., o cafea doriți?
- Domnule primar, eu am venit pentru altceva...
- Nu?! Totuși, e recomandată celor hipotensivi. Râde. Doamna Nela, strigă primarul, o cafea pentru domnul! Apoi, cam slugarnic, cum nu-i stă bine unui bărbat de vârsta și statutul primarului, ales prin votul celor peste trei sute de mii de locuitori: Domnule, nu vă obosiți, nu trebuie să-mi spuneți nimic, cunoaștem..., știm că sunteți căsătorit, că aveți un copil, băiat, să vă trăiască!, știm că sunteți... tânăr, cu putere de muncă, în care viitorul țării își pune mari speranțe, și deh!, domnul senator, „persoana” care...
- Vă rog, eu..., nu știu la care persoană vă referiți, eu...
- Cum la care persoană, știți foarte bine, nu trebuie să..., aici, hai, nu vă sfiiți, nu ne înregistrează nimeni, convorbirea e confidențială, dar, mă rog, dacă așa credeți de cuviință... Da, am găsit o soluție, pentru dumneavoastră, la cazuri speciale, avem un apartament cu trei camere. Prin consiliul local trece, avem număr calificat de voturi, toți consilieri ai partidului nostru, e o simplă formalitate. Izbucnește într-un râs sănătos, după care continuă: Poftiți hârtiuța asta, e notată adresa. Vedeți apartamentul și ne comunicați dacă vă convine.

Ne relatează Nimeni:
- Un individ e cocoțat pe un stâlp, în fața Cotrocenilor, se dă, ca știre, la televizor. El agită un pistol care pune în pericol viața celor prezenți. ”Dacă nu vine Președintele, mă împușc”, strigă el. Polițiștii încearcă să vadă ce pistol are la el. Protestatarul s-a mai suit odată pe un stâlp, tot la Cotroceni, și a stat acolo sus o zi, ținând discursuri despre dreptate, justiție și adevăr. Acesta, nemulțumit că ar fi fost nedreptățit într-un proces, amenință că se împușcă în cap. El cere să vorbească cu Președintele și cu ministrul Justiției, nemulțumit că i-a fost luată locuința socială. Protestatarul are și o frânghie legată în jurul gâtului și amenință că va sta pe stâlp trei zile și trei nopți. A venit pregătit cu o sticlă de vin și cu niște pastile.

Unele apartamente din fondul de stat proveneau din „recuperări”, adică din cele care au aparținut unor chiriași cu restanțe mari la chirie și întreținere, evacuați pe cale judecătorească, ori aparținând unor chiriași singuri și decedați, altele noi, construite prin ANL și încă ceva apartamente în case naționalizate și nerevendicate de foștii proprietari. Însă, cele mai căutate erau apartamentele mai vechi, la prețuri și de treizeci de ori mai mici decât pe piața imobiliară, în caz de cumpărare a lor, cum, de altfel, e și cazul nostru.

Protestatarul a fost diagnosticat cu „sindrom depresiv reactiv și tulburare de personalitate polimorfă”. Prima dată când a fost dat jos de pe stâlpul pe care se urcase pentru a protesta, asupra lui a fost găsit un document medical eliberat în urma unei tentative de sinucidere cu apă grea. Bărbatul și-a pus o centură de siguranță, primită de la pompieri. Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă. Negociatorii nu l-au convins pe bărbat să coboare. Unul dintre apropiații lui spune că acesta ar fi fost crescut la orfelinat, fiind abandonat de părinți.

- Domnule primar, faceți o confuzie, nu mă numesc Cumințelu. Eu sunt Teodorescu, nu vă amintiți?, am mai fost în audiență la dumneavoastră.
- Ce tot îndrugi, domnule?! Doamna Nela, dumnealui nu vrea cafea...Mda! Lași omul să vorbească, să irosească scumpete de timp. Dumneata știi câte probleme am de rezolvat? Fii scurt, domnule! Cât mai la obiect. Poftim, te-ascult!
- Scurt. Sunt la priorități pe lista aprobată de consiliul local și de un an mă tot duceți cu zăhărelul. Că nu sunt suficiente locuințe, că aveți cazuri speciale..., că mai știu eu ce și cum. Dacă tot s-a ivit ocazia și aveți acest apartament disponibil, dați-mi-l mie, chiar și fără să-l văd, sunt primul pe listă, întrunesc toate condițiile. Nu înțeleg de ce tot umflați lista aceea de cazuri speciale...
- Aha! Să-ți repartizăm apartamentul... Nu promit, să vedem ce putem face. Mergi, totuși, dumneata de vezi apartamentul. Și mai discutăm mâine dimineață. La revedere!

Negociatorii urcă din nou pe scară. „Îți aducem ultimele noutăți”, i-au strigat ei protestatarului. Bărbatul a primit un pahar cu suc. Stă pe stâlp și fumează. Unul dintre negociatori a spus că nu va mai dura mult și că o să-l convingă să coboare. Nu după mult timp, bărbatul a fost nevoit să coboare, după ce negociatorii l-au domolit administrându-i, în ceaiul cu care l-a îmbiat oficialitatea, laxative. Astfel că invitația de a se da jos a venit ca o binefacere, ca o salvare de la umilința ce i se pusese la cale. A uitat omul că i se luase locuința, n-a mai ținut să-și vadă președintele, nu-și dorea decât libertate; libertatea de a se ușura. El a mai amenințat că se va întoarce pe alt stâlp, după care a plecat iute, lăsând puterea să-și facă treaba ei, treaba mare..., adică mărețul act al guvernării.

A doua zi, la prima oră:
- Să trăiți!
- Bună dimineața, domnule, că nu-ți mai țin minte numele...
- Teodorescu, domnule primar. Am venit să vă spun că-mi place apartamentul...
- Ehe! Să te speli mata cu el pe cap! Ai venit prea târziu. L-am dat. S-a ivit un caz deosebit, o familie. Locuiește într-un garaj, fără venituri și, colac peste pupăză, aflată în greva foamei. L-am repartizat aseară. Acum e tardiv. Regret nespus, domnule...
- Și eu ce fac? ripostează omul, energic. Unde stau? În vârful unui stâlp, ca în cazul dat la televizor?
- Nu, nu! Stai acolo unde ai stat până acum. Ce, nu mai ai răbdare? Puțină, până mai facem rost de apartamente. Sau până la anul, când vom da în folosință ANL-urile. La revedere! Mă grăbesc, am de întocmit o situație ce nu suferă amânare.
- Dar...
- Nici un dar. Hai, nu mă ține! Bună ziua!
Mâhnit și tăcut, omul părăsește încăperea, gândindu-se să se suie și el în vârful unui copac, așa cum se nevoiau, în vremuri de demult, asceții...

Primarul își aprinde o țigară, face un gest ce aduce a dezgust și se adresează secretarei care, cu mișcări studiate, îi pune cafeaua pe birou:
- Sună-l pe senator. Să-i spună rudei sale să se mute imediat în apartament. În dimineața asta, dacă se poate. Altfel, chiar o să fiu nevoit să-l dau ăluia, că nu-i mai țin minte numele...