Iertarea gîndului meu!
Aș avea să mi se îndeplinească o dorință,să adorm și să mă trezesc ca și atunci cînd eram mic,afară pe trifoiul uscat,mirosul lui să-mi dezmierde pielea,cîntecul cocoșului să-mi deschidă ochii,iar roua dimineții să îmi spele picioarele cînd fug desculț prin iarbă,dar mai ales să nu am teamă că toate acestea se vor termina vreodată.Să-mi văd prietenii grozăvindu-se în curte,cum jocul și rîsetele lor mă vor aduce înapoi pentru totdeauna, acolo unde toate grijile au valoarea unei ciocolate uitate la soare,unde lucrul cel mai aprig și tensionat era să nu i-au gol în timpul ,,miuței”,iar în timpul bătăliei cu balaurii,armăsarul ce-l călăresc să nu se transforme niciodată în bicicletă . Închid ochii,mă așez pe acest piedestal al amintirilor și simt acea viață care ne pulsa prin toți porii.Cît de mici eram și totuși atît de puternici .

Atunci nu ți-ai fi închipuit că erai un mic uriaș,așa e!?,doar gîndul la acele vremuri,te revigorează,îți dă energie,o dorință aproape uitată,să sari coarda,să joci șotron,să bați mingea.Mai ști cum e să nu fi îngreunat de griji,cum e viața fără ură,egoism,prefăcătorie,cum e atunci cînd granița dintre fugă și zbor e atît de subțire. Ai vrea să-ți aduci aminte exact cum a fost ?,te va durea mortal,însă vei rămîne viu.Aș vrea să pot aduce totul înapoi,aș vrea să fac să fie ca înainte,dar nu te încrede în mine,sînt doar un biet gînd care te-a amăgit cu o dorință.Aș fi vrut pentru tine o copilărie veșnică,aș fi vrut să rămâneți toți împreună,să vă jucați la nesfîrșit,să nu creșteți MARI,șă rămîneți mereu cu capul în nori,însă acum îți cer iertare pentru speranțele deșarte,dacă nu poți să mă ierți te înțeleg prea bine,nici eu nu pot să mă iert,iar pentru asta plîng împreună cu tine.Plîng după cîntecul ce nu te va trezi dimineața în mirosul trifoiului,după roua ce nu îți va mai spăla niciodată picioarele,dar m-ai ales după glasurile grozave pe care nu le vei mai auzi niciodată în preajmă.