După o zi grea, aproape epuizantă, omul se lăsă moale pe scaun pentru a-și face ordine în gândurile ce-l năpădeau de-a valma și parcă-i amorțeau creierul.
Spre deosebire de alții ca el, omul nostru pornise o treabă cinstită care necesita o mare investiție de timp și de muncă și ale cărei satisfacții materiale se lăsaseră mai multă vreme așteptate.
Acum, că afacerea începuse să meargă, omul se arăta de-a dreptul fericit: zâmbea mulțumit.
Fericirea îi fu, însă, de scurtă durată. Păli când, în mijlocul încăperii, apăru, ca țâșnind din podea, un nor luminos care, cu timpul, căpătă formă omenească.

- Impozitele sunt cea mai importantă resursă financiară a statului și cea mai veche, zice Nimeni, cu ochii pe fereastră, pierduți în ceața densă a lui noiembrie și cu gândul la gerul care bătea stăruitor la ușa românului. Un studiu recent arată că țara noastră ocupă poziția a patra în lume și prima în Uniunea Europeană în funcție de numărul taxelor pe care o companie trebuie să le plătească pe durata unui an. România are, în prezent, 491 de taxe și impozite și tinde să fie pe primul loc!
Una dintre cele mai ciudate taxe inventate vreodată pe aceste meleaguri, alături de dijmărit, albinărit, gostinărit, vinărit, podgonărit, pripășit, tutunărit, oierit, văcărit, căminărit, săpunărit, majărit, năpastă, a fost fumăritul sau coșăritul, o dare percepută pe fiecare coș de fum al caselor țărănești, respectiv pe fiecare casă în care se făcea foc.

... Fantoma avea chip îngeresc și răspândea în jur iubire. Reuși, astfel, să-i câștige omului încrederea. Apoi, pe neașteptate, îl fixă cu ochii săi sfredelitori și cărora nimic nu li se putea ascunde.
- Îți merge bine, ha?!, întrebă ea, pe un ton amenințător, cu voce pământeană, scoțându-și, de sub mască, adevăratul chip, hidos.
- Ce vrei?, se holbă omul, pătruns de frica cea de moarte.
- Să-ți sug sângele, sosi răspunsul, rostit cu o cruzime nemăsurată.

- De când se știe lumea, zice Nimeni, întrerupându-și, de moment, firul nestăvilit al imaginației, cea mai ieșită din comun se pare că este taxa pentru existență sau capitația, adică suma de bani pe care individul i-o datorează Guvernului pentru simplul fapt că are îndrăzneala, de altfel nemeritată, de a fi în viață, și pe care o plătește din plin, sub diverse forme, și în zilele noastre.
Pentru a face rost de bani, ar fi de sugerat Guvernului, în lipsa inspirației, introducerea unor noi taxe, mai mult sau mai puțin originale, dar sigur de mare impact financiar, cum ar fi, de pildă, taxa pe “emanații gazoase”, că prea s-au înmulțit cei care ard gazul de pomană. În acest sens, se vor monta contoare la “dorsalul” fiecărui contribuabil, care vor înregistra numărul emanațiilor și intensitatea mirosului. În principal, taxa se va adăuga la factura de gaz, o parte, însă, se va plăti la Agenția de Mediu, ca taxă de poluare sau, vorba unui personaj celebru, de ”poluție”!

... Omul se cutremură.
- De ce tocmai mie?, se văită el, simțind cum îl cuprinde disperarea. Nici nu m-am pus bine pe picioare. Du-te la alții, mai tari și mai mari, cărora le curge sânge vârtos prin vene!
- La protejații mei, nu. Ei îmi sunt devotați. Îmi respectă principiile forței, egoismului și ambiției, principii dragi mie!
- Ptiu! Doar n-oi fi Satana!
- Eu sunt Principiul Atotstăpânitor, mai presus decât voi oamenii. Eu sunt cel care stăpânește pământul. Eu vă ocrotesc, eu vă zdrobesc, eu vă folosesc. Am la dispoziție un întreg aparat birocratic și militar: finanțe, armată, poliție, justiție. Mă ajută și mă apără.

- De mai mare impact ar fi, cred eu, taxa pe prostie, adaugă Nimeni, ironic. “Prostia ar putea contribui la progresul societății numai dacă devine impozabilă”, zic eu, ca să-l citez pe Vasile Ghica. Și, după cum constată alt autor, Emanuel Grădinaru că “mama prostiei e tot timpul însărcinată”, îți poți lesne închipui cât de repede și comod am ieși din criza financiară în care ne afundăm, tot mai adânc.
Heinrich Heine spunea că “În lume sunt mai mulți proști decât oameni”, așa că vistieria statului s-ar burduși cu peste sută la sută din încasări anuale. Odinioară, Grasian punea vreascuri pe foc și susținea că “Proștii sunt toți cei care par și jumătate din cei care nu par”. Se știe, fără doar și poate, că omul are, în natura lui, predispoziția către prostie și că un inteligent se poate comporta fie și temporar ca un prost, așa că impozitul pe prostie s-ar situa la cote înalte. Chiar unii inteligenți merg până acolo încât, pentru a nu avea de a face cu intoleranța prostului față de propria lor inteligență, simulează prostia. Pe deasupra, Moliere zicea: ”Un savant care tace nu se deosebește de un prost care nu spune niciun cuvânt”. Iată lucruri benefice pentru vistieria statului, niciun contribuabil n-ar putea fi scutit de la plata taxelor și impozitelor…

- Ehei!, exclamă Nimeni, după ce-și drege vocea, există multă prostie în societate. Russel spunea cândva că omul n-ar trebui să facă aceeași prostie de două ori; există atâta prostie că ai de unde culege. Și, dacă e să ne luăm și după Carlo M. Cipolla, părerea sa concretizată, în prima lege a prostiei omenești, pretinde că oamenii considerați inteligenți sunt incredibili de proști. Numeric, în lume sunt surprinzător de mulți proști, dar oamenii pot fi mai mult proști sau mai puțin, așa încât și taxa pe cap de locuitor ar trebui să fie variabilă, în funcție de dimensiunea prostiei.

... Omul se făcu tot mai mic.
- Dar cine sunteți?, miorlăi el pierdut.
- Statul!, îi răspunse fantoma cu trufie. Acela care a fost și este perceput ca dușman al individului, acela care a fost și este trișat și mințit de individ, rânji fantoma, și-l înfășură în îmbrăcămintea ei albă, fină, croită ca un cearceaf.
- Nu înțeleg..., bâigui omul, simțind cum e sleit de puteri și lăsat într-o amară toropeală.
- Cum ai auzit. STATUL! Acela pe care voi, oamenii, l-ați inventat și l-ați denumit, pe rând, sclavagist, feudal, capitalist, socialist - mai lămuri fantoma, și se topi, misterios, în norul de lumină din care luase naștere, abandonându-și victima într-o stare de leșin.