După un an de căsătorie, cei doi se vedeau din ce în ce mai rar, locuind în aceeași casă. Marta era ocupată cu tot felul de comisii ale femeilor, acte de binefacere, întruniri, coafor, cosmetică, angajarea și punerea pe liber a bucătăreselor și a menajerelor. O asemenea casă se întreținea greu, complicat.
- Grigore, eu plec cu o prietenă la Milano pentru cumpărături, aduse năstrușnica veste Marta, într-o seară.
Obișnuit cu lipsurile ei de 2 – 3 zile, bărbatul o întrebă:
- Cât lipsești?
- Nu prea mult, veni răspunsul.
Plecă. Trecură cinci zile și nu dădu nici un semn de viață, nici un telefon.
- Mihnea, ce o fi cu mama?
- Nu-mi dau seama Gore, parcă nu a lipsit niciodată așa de mult, răspunse băiatul. Ce m-aș face fără tine… să nu mă părăsești niciodată Gore…
- Niciodată fiul meu, niciodată n-am să te părăsesc.
Fără ea însă, nu se descurcau, le era greu. Ea administra totul: bani, cumpărături, casa, tot.
Grigore nu era obișnuit cu astfel de îndeletniciri, nu făcuse niciodată așa ceva. Se terminaseră banii și mare i-a fost mirarea când s-a dus să scoată din bancă și observând că moștenirea era aproape intactă, datorită dobânzilor foarte mari, din acea vreme.
Grigore era din ce în ce mai abătut. Ce-i trebuia lui așa casă mare? Atâta bătaie de cap... atâta lux... atâta stress… Își aminti de Tina și de casa lor modestă, din Zorilor. Tânjea după liniștea acelui cămin.
- Mihnea, vrei să mergem să-i facem o vizită Tinei?
- Sigur Gore, bucuros, răspunse băiatul, mai mult pentru a-i face plăcere.
Tina rămase stupefiată văzându-i pe cei doi la poarta sa, dar foarte bucuroasă. Biata femeie îmbătrânise mult în acest an, slăbise mult, spatele i se încovoiase de durere și de stat în genunchi, cu mâinile spre cer. Însă, ochii începuseră să strălucească la vederea omului iubit, cel ce era totul pentru ea.
- Cărui fapt îi datorez cinstea de a mă vizita voi doi? întrebă bătrâna doamnă.
- Pur și simplu Tina, am venit să te vedem.
Vorbiră mult și despre multe. Mihnea se simți foarte bine lângă acești doi oameni cumsecade, la fel ca lângă doi părinți sau lângă doi bunici, pe care nu-i avusese niciodată. De Marta nimeni nu aduse vorba.
Seara târziu, Grigore și fiul său plecară, spre marea dezamăgire a Tinei, care mai spera în miracole și în rugămințile ei către Dumnezeu, de a-i aduce omul înapoi, acasă.
Intr-una din zilele următoare, Mihnea primi un telefon de la mama sa:
- Mihnea… ce faci, îl întreba aceasta cu o voce caldă, din care radia bucurie.
- Mama, unde ești, când vii acasă?
- Ce faci, întreba din nou femeia, vă descurcați voi doi?
- Greu, răspunse băiatul.
In câteva cuvinte bine alese, Marta le aduse vestea că ea nu se mai întorcea în România, ea-și găsi iubirea vieții, un arab de 30 de ani, foarte bogat. Ei doi rămâneau să se descurce singuri, doar aveau bani și erau bărbați. Nu pomeni de nici un regret după fiu, de nici o mustrare de conștiință pentru soțul pe care tocmai îl părăsise. Nimic din toate acestea nu evocau spusele ei.
Vestea îi bulversă pe cei doi, mai ales pe Grigore. Să-l părăsească chiar așa fără nici un cuvânt, nu se aștepta..
În dimineața următoare, înainte să plece la școală, Mihnea intră în camera lui Grigore, surprins că acesta nu era în bucătărie, ca de obicei. Se sperie cumplit văzându-l pe jos, pe covor, inert, fără să știe de el, dar cu ochii deschiși. Băiatul trecu lângă el, îl strigă, încercă să-l ridice, dar în zadar. Cuprins de panică, dădu repede telefon la salvare și strigă menajera, care tocmai intra pe ușa. Apoi își aminti de femeia aceia cumsecade, fosta soție lui Gore, Tina și o sună. În câteva minute veni salvarea și Tina în urma ei.
Medicul constată: accident vascular. Îl luară repede pe o targă și-l duseră la spital. Cei doi, Tina și Mihnea îl însoțiră. Așteptară câteva ore bune pe holul spitalului, în fața sălii de operație, unde fusese dus Grig, până ieși medicul.
- Sunt șanse de supraviețuire și de recuperare, datorită faptului că a fost adus la timp. Cine l-a găsit?
- Eu, răspunse Mihnea, răvășit de durere.
- Dacă mai întârzia o jumătate de oră, acum era mort.
Apoi Mihnea, la rugămințile Tinei, plecă acasă.
- Stau eu cu el Mihnea. Tu trebuie să mergi acasă, să te odihnești, să poți merge la școală.
- O să vă vizitez des, răspunse băiatul foarte afectat.
Bineînteles, îi vizita în fiecare zi, oricum mai era puțin și venea Crăciunul și vacanța.
Până în anul nou Grigore fuse externat. Tina îl duse acasă, la casa lor din Zorilor. Mihnea veni după ei.
- Nu pot sta singur, declară băiatul cu lacrimi în ochi.
- Mihnea, ce ar fi dacă tu te-ai muta la noi, aici… Îți aranjez o cameră, din cele trei pe care le avem. Uite, pe care vrei tu…
- Tina, cum să-ți multumesc, spunea tânărul, sărutând mâinile zbârcite ale bătrânei doamne.
Grigore se recupera destul de repede. Fizic nu prea fusese afectat, însă pierduse parțial memoria, rămase cu o amnezie parțială. După anul nou era pe picioare. Nu-și amintea nimic din ce s-a întamplat cu el, știa doar că Tina este soția lui și Mihnea fiul său. De Marta nu știa cine era. Când fuse întrebat de către fiul său, îi răspunse:
- Nu știu cine este și nici nu mă interesează. De ce întrebi?
- De nimic Gore, așa, vorbeam și eu…
- De ce-mi zici Gore și nu tata?
Impresionat Mihnea, răspunse:
- Așa te răsfățam eu... lasă o să-ți zic tata, dacă vrei tu…
- E bine și Gore, dar văd că numai așa-mi zici și tata deloc.
Și cum nu erau destule probleme, se mai ivi una: cea a banilor. Banii lichizi din casă se terminară cu boala lui Grigore. Cine să scoată de la bancă… Mai erau 2 ani până putea Mihnea să scoată, Tina nu avea nici un drept, iar Grig încă nu era destul de refăcut să fie purtat pe la bancă.
- Ce ne facem Tina, se consulta Mihnea cu aceasta.
- Mai am eu niște economii... până se vor isprăvi și alea. După aceia, nu știu.
- Tina, hai să mergem la mine și să luăm ce ne poate fi de folos.
- O s-o facem și pe asta Mihnea. Trebuie mâncare bună pentru Grigore și pentru tine.
Astfel, cel mai bogat om din oraș, cu cel mai mare cont în bancă, nu avea din ce trăi.
Casa familei Mironovici sta închisă. Nu mai locuia nimeni acolo. Cei doi, Tina și Mihnea luară ce credeau ei că putea fi de folos. Prea puține lucruri erau acolo în acest scop. Nu aveau ce face cu scările și pilonii din marmură ale Martei, nici cu candelabrele maiestoase, sau cu statuietele ei. Prea mult lux, bani îngropați.
- Hai Mihnea, ne vom descurca noi, cumva. Casa asta o să fie a ta, pentru mai târziu.
- Ce să fac cu o casă așa mare? Eu mă simt foarte bine la tine, buna mea prietenă.
Peste mai bine de o jumătate de an, Grigore se mai înzdrăveni și împreuna cu fiul său, putea umbla la cont pentru a lua banii necesari traiului modest din strada Zorilor. El nu-și amintea de vila somtuoasă din centru, nici chiar de moștenire. Nu știa de ce lua bani din bancă, dar era fericit ca o putea bucura pe Tina și pe fiul său Mihnea.

sfârșit