Duminica, cei doi tineri gătiți cum se putea mai bine se duceau în oraș, se plimbau pe centru, cu alți tineri de vârsta lor și căutau sălile de dans.
- Haideți mă, la Elita, zicea unul.
- E mai bine la Veneția, venea altă propunere.
Cum toate erau aproape de centru se colindau mai întâi, apoi, se opreau unde le convenea mai mult.
Sabina era una dintre cele mai bune dansatoare din oraș. Era într-o formație de dansuri moderne, după ce fusese în una de jocuri populare.
Tinerii dansau câteva ore bune, până orchestra dădea marșul, apoi porneau pe jos acasă, autobuze nemaifiind la ore așa târzii.
În noaptea aceea, langă podul ce trecea peste Cibin și care era o graniță între cartiere, se aflau câteva motociclete, cu stăpânii lor lângă ele. Sabina și Dinu rămaseră singuri. Ceilalți locuiau toți mai aproape și rămâneau fiecare în dreptul porții lor, după câteva glume.
În fața lor ieși Vasile Munteanu, zis Vofi.
- De unde veniți tinereilor? întrebă acesta vesel.
- Ce-ți pasă ție? răspunse Sabina, apucându-l repede pe Dinu de mână.
- Las-o mai moale pisicuțo, replică bărbatul.
Și imediat o însfăcă de mijloc și o ridică în brațe.
- Ia mâna de pe ea, mă, țipă Dinu, înconjurat într-o clipă de motocicliști.
- Stai calm ficiorule, stai calm, că nu se întâmplă nimic.
Oricum el nu putea face altceva, decât să stea calm sau nu.
- Dă-mi drumul brută, lasă-mă că-ți scot ochii, țipa disperată Sabina, care-și înfipse unghiile în umerii bărbatului și se zbătea de mama focului, în brațele acestuia.
- Stai scorpie mică că nu-ți fac nimic, doar vreau să te duc acasă.
Lăsă fata cu picioarele pe pământ, însă nu slăbi strânsoarea brațelor.
- Cum să mă duci acasă? Eu sunt cu Dinu, încercă altă strategie Sabina.
- Avem loc toți trei, răspunse bucuros, Vofi.
- Bine, dar prietenii tăi rămân aici!
- Bineînteles pisicuțo! Vezi dacă știe omul cum să te ia, ce înțelegătoare ești.
Sabina se desprinse din brațele brutei, intră în cercul în care se afla fratele său și-l luă de mână.
- Hai Dinule, că ne duce cu motocicleta.
Apoi către Vasile:
- Numai până unde începe dealu', că nu vreau să ne vadă mama.
Se urcară, fără tragere de inimă, mai ales Dinu.
- Þine-mă în brațe Sabina și tu Dinule pe ea, să nu vă pierd.
Motocicleta fu ambalată, mai întâi încet, apoi cu viteză. Sabina își așeză capul pe spatele motociclistului și simți un fior plăcut. Parcă plutea în noapte; nu se mai gândea la nimic, lăsa vântul să-i fluture părul despletit, iar căldura din trupul bărbatului pătrunse în ea și-i dădea o stare de bine, de confort.
În scurt timp ajunseră și au coborât.
- Până aici ați plătit, glumi Vofi, ajutând-o pe fată să coboare.
- Merci, mă Vofi ! zise Dinu, cu o jumătate de gură.
- Când vă mai... te mai plimb pisicuțo? întrebă Vasile.
- Niciodată. Hai Dinule! răspunse fata încurcată și puțin amețită de noua senzație pe care o simțise.
Vofi rămase cu farul aprins, îndreptat spre coama dealului, pe unde cei doi tineri se duceau acasă, casa lor fiind departe și izolată față de ultima locuință de pe stradă.
Sabina se descalță, abia aștepta. O dureau picioarele de atâta țopăit în pantofi cu toc, iar pământul îi făcea masaj, dându-i din puterea lui.
- Să nu-i spui lu' mama Dinule, că se supără pe noi și nu ne mai lasă în oraș.
- Nu-i spun, da' să nu te mai urci pe motocicletă la ăsta.
- Niciodata, fra' - răspunse bucuroasă, fata.
Poarta de ieșire prin spate, a liceului unde învața Sabina, dădea într-un parc imens, frumos ornat, cu arbuști înalți, tunși cu grijă, în spatele cărora erau bănci, numai bune pentru chiul, pentru îndragostiți sau pentru grupuri de tineri cu chitări puși pe distracție. Liceenii care ieșeau pe acolo se opreau puțin timp, pentru a discuta sau pentru a se aștepta unul pe altul, să pornească apoi, spre casă.
În ziua aceea, una dintre fete atrase atenția grupului de adolescenți:
- Uite un hipiot! Mamă... ce motocicletă... are...
Sabina privi în direcția aceea și-l văzu pe Vofi, care-i făcea semn cu mâna să meargă la el.
- Parcă te cheamă la el Sabina, îl cunoști? mai întrebă fata.
- Nu-l cunosc, haideți să plecăm.
Și doar au pornit că motociclistul era lângă ele cu casca în mână, întinzându-i-o Sabinei. Aceasta luă încet casca, o puse pe cap și urcă pe motocicletă, spre stupoarea colegilor. După ce bolidul prindea viteză și punea capul pe spatele bărbatului, nimic nu mai conta, decât senzația plăcută ce-i trecea prin vene, provocată de căldura trupească a bărbatului și de zbor.
La poalele, dealului motocicleta se opri.
- Sabina, hai cu mine în lume.
- Nici nu vreau să te mai văd, spuse fata, revenindu-și.
- Of, ce mult îmi placi, declară bărbatul încercand să o sărute, însă primi o palmă peste față, ca drep răsplată.
- Unde-i casa ta, Vofi?
- Nicăieri și peste tot, răspunse acesta.
- Și unde te duci tu acuma?
- Peste tot și niciunde.
- Bine, du-te unde vrei, răspunse fata, eu am plecat.
- Când te mai văd pisicuțo?
- Niciodată, răspunse Sabina din mers.
Bineînțeles, acasă nu spuse nimic, nici chiar lui Dinu.

va urma